Epaminonda's Blog.....: ALMONTE

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea spaniolă ALMONTE, provincia HUELVA,

comunitatea autonomă ANDALUZIA, o monedă provizorie de carton

și o insignă a poliției locale.

Mănăstirea El Rocio

Teatrul

Biserica

Fântâna

Observatorul astronomic

Palatul El Acebron

Muzeul vinului

Parcul

Strada Sevilla, nr. 153

Biserica San Cristo

Arhitectură locală

Monedă locală provizorie de carton

Insignă poliția locală

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

DIN INTELIGENȚA

ȘI SPIRITUALITATEA

POPOARELOR LUMII

UN DIALOG EPIGRAMATIC

___________xxx___________

O MEDALIE ȘI CÂTEVA

INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc

Constantin Brâncoveanu - Palatul Mogoșoaia

Produsul medalistic de mai sus a fost realizat la Monetăria Statului și celebrează personalitatea domnitorului muntean Constantin Brâncoveanu, marcând totodată „320 de ani de la inaugurarea Palatului de la Mogoșoaia”. Medalia s-a realizat în două variante de metal compoziție și are următoarele caracteristici tehnice:

material compoziție – argint cu puritatea de 99,9% sau aliaj de cupru
forma – rotundă
diametru – 60 milimetri
greutate – 197 grame cea de argint și necunoscută cea de cupru
calitate – patinată
tiraje – 60 exemplare cea de argint și 40 bucăți cea de cupru
preț unitar de achiziție de la magazinele bucureștene ale monetăriei, cu TVA inclus – 1668 lei cea de argint și 609 lei cea de cupru

Constantin Brâncoveanu a fost unul dintre domnitorii Țării Românești, care a trăit în perioada anilor 1654 – 1714 și a domnit în perioada anilor 1688 – 1714, deci o perioadă destul de lungă. A fost fiu de mare boier, nepot al domnului Șerban Cantacuzino, moștenind și sporind o avere considerabilă. În timpul domniei sale țara a cunoscut o lungă perioadă de pace, de înflorire culturală și de dezvoltare a vieții spirituale. În politica externă Brâncoveanu a acționat cumpătat, evitând să se poziționeze decisiv de partea vreunei mari puteri a timpului. Folosindu-se de agenți, domnitorul era informat asupra știrilor de pe întregul continent iar el informa simultan taberele rivale asupra mișcărilor celuilalt. În ce privește Moldova, Brâncoveanu a intervenit în mod repetat în chestiunea domniei, în timp ce în Transilvania a exercitat o importantă influență culturală, prin răspândirea de tipărituri și ctitorirea de așezăminte religioase. Deși reușise să fie confirmat pe viață în domnie, domnul a căutat în permanență să-și asigure în străinătate un refugiu față de turci, fiind conștient de precaritatea situației sale. În cele din urmă, a fost luat prin surprindere, mazilit în aprilie 1714 și dus cu întreaga familie la Istanbul, unde a fost torturat pentru credința sa și pentru a preda toată averea sa. El și cei patru copii ai săi (Constantin, Ștefan, Radu și Matei) precum și sfetnicul Ianache) au fost executați, prin decapitare, în data de 15 august 1714, iar trupurile lor aruncate în mare. Pentru că au refuzat, cu prețul morții, să abandoneze credința creștină și să treacă la mahomedanism, cu toții sunt venerați de către Biserica Ortodoxă Română, care i-a canonizat în anul 1992, sub numele de Sfinții Mucenici Brâncoveni. În urma domnie lui Constantin Brâncoveanu a rămas un stil arhitectonic inconfundabil, ce îi poartă numele, precum și multe ctitorii religioase ce pot fi admirate și astăzi. Dintre acestea amintesc; biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, Mănăstirea Râmnicu Sărat, Bisericile Potlogi și Doicești – Dâmbovița, Mănăstirea Sâmbăta de Sus, Biserica Mogoșoaia, Mănăstirea Horezu, Mănăstirea Surpatele, Mănăstirea Polovragi, și Mănăstirea Turnu din Târgșoru Vechi. Redau mai jos trei aliniate din lucrarea “Cronica românilor” de Gheorghe Şincai. Textul face parte din paragraful consacrat anului 1713 şi se referă direct la piesele de aur ale lui Brâncoveanu.

Iară Delchiaro scrie „[...] pîrile ce s-au trimis la Poarta turcească asupra prinţului Brâncovan sînt acestea [...]. Că a făcut ca să i se bată monete de aur în Ardeal, una de cîte doi şi mai mulţi galbini, pînă şi de 10 galbini dintre care una se trimete sultanului, pentru mai mare încredinţare, iară celelalte monete se vor afla în visteria lui cea privată, cu multe pietri scumpe, ce nu se pot preţui, cînd se va măzăli Brâncovan”.
“Pentru ce a lăsat Brâncovan să se facă monetele acestea, mulţi multe pricini aduc, dară în comun zic că în ziua de Sîntă Măria Mare din anul 1714, cînd ar fi intrat el în anul 60 al vîrstei sale şi în al 26 al oblăduirei, vrea să dea un ospăţ foarte minunat la toată boierimea şi la sfîrşitul ospăţului vrea să împartă monetele acelea la fieştecare boier, după rangul sau treapta în carea era; ci vai şi mişel! tocma într-aceea zi s-a tăiat şi patru feciori ai lui şi el.”
Iată ce scrie Samoil Cheleșeri despre monedele de aur ale lui Constantin Brâncoveanu: „Pentru pomenirea familiei se bătuse dăunăzi de prinţul Valahiei galbeni de zece şi de cinci, carii de o parte avea chipul lui, după obiceiul românilor, împodobit cu mitră scumpă pe cap şi cu minteie spînzurată de pre umeri, prin pregiur cu inscripţia aceasta: „Constantinus Besaraba de Brâncovan”, de altă parte avea stema sau ţimirul Valahiei cu care trăiesc prinţii în lucrurile cele politiceşti, că în cele besericeşti se folosesc cu pecetlar, în care sînt întăiaţi SS. Constantin şi Elena, ţinînd crucea în mîini. Supt mitra cea prinţească, în povază era un corb cu aripile întinse, ţinînd cu clonţul o cruce de rînd şi stînd pre un ciungărit ram de arbure şi deasupra de o parte soarele, de alta luna, cu inscripţia prin pregiur: „D.G. Vaivoda et Princeps Valachiae Transalpinae”. Nenorocită monetă aceasta a dus la pierire pe familia Brâncovenească, după ce a căzut prinţul cu ai săi în mîinile turcilor.”

Palatul Mogoșoaia este o clădire istorică situată în localitatea Mogoșoaia, în județul Ilfov, aflată la circa 15 kilometri de centrul orașului București. Complexul conține clădirea propriu-zisă, curtea acestuia cu turnul de veghe, cuhnia (bucătăria), casa de oaspeți, ghețăria și cavoul familiei Bibescu, precum și biserica „Sfântul Gheorghe” aflată lângă zidurile curții. Palatul poartă numele văduvei boierului Mogoș care deținea pământul pe care a fost construit. Palatul Mogoșoaia a fost în posesia familiei Brâncoveanu timp de aproximativ 119 de ani, pentru ca apoi să treacă în proprietatea familiei Bibescu. Palatul a fost construit până în anul 1702 de către Constantin Brâncoveanu în stil brâncovenesc, stil utilizat anterior și la un alt palat al voievodului, construit la Potlogi. Lucrarea a fost terminată în ziua de 20 septembrie 1702, conform pisaniei de pe latura de răsărit a palatului. Data începerii construcției nu este cunoscută, dar se știe că Brâncoveanu a început să cumpere pământ în zonă din 1681. După 1714, când Constantin Brâncoveanu a fost executat la Constantinopol, împreună cu întreaga sa familie, toată averea familiei a fost confiscată de otomani iar palatul a fost transformat în han. Răscumpărat de domnitorul Ștefan Cantacuzino, el a revenit apoi marelui ban Constantin Brâncoveanu, nepotul domnitorului, și a rămas în posesia familiei până la începutul secolului al XIX-lea. Palatul a fost devastat de otomani în timpul războiului ruso-turc din anii 1768 – 1774, deoarece marele ban Nicolae Brâncoveanu ținuse partea rușilor în conflict. O nouă distrugere a palatului a avut loc cu ocazia Revoluției de la 1821, când ultimul urmaș al Brâncovenilor, Grigore Brâncoveanu, a fugit la Brașov, iar clădirea a fost ocupată de panduri. După moartea lui Grigore, în anul 1832, palatul a rămas moștenire fiicei sale adoptive, Zoe Mavrocordat și, prin căsătoria acesteia cu domnitorul Gheorghe Bibescu, a trecut în familia acestuia și a fost renovat între anii 1860–1880 de Nicolae Bibescu, care a construit și cavoul familiei în parcul palatului, și vila Elchingen din apropiere. Palatul a fost administrat în continuare de familia Bibescu care, însă, s-a mutat în vila cea nouă iar clădirea veche a rămas nelocuită. Aceasta până în 1911, când Maria-Nicole Darvari a vândut palatul vărului ei George-Valentin Bibescu, care l-a oferit drept cadou de nuntă soției acestuia, Martha. Martha Bibescu s-a ocupat cu renovarea palatului începând cu anul 1912. În timpul primului război mondial, lucrările de renovare au fost frânate de alte distrugeri suferite în urma bombardamentelor germane. În perioada ocupației germane a Bucureștiului și a sudului României, prințesa Martha Bibescu a rămas în capitală, ocupându-se de spitalul reginei Maria și locuind o vreme chiar în palat. Revenită în țară după ce plecase la Londra, acuzată fiind de colaborarea cu trupele germane, Martha Bibescu a reluat lucrările de renovare după 1920, cheltuind mare parte din averea adunată din cărțile pe care le-a scris. Palatul a fost reinaugurat, astfel, în 1927, unele lucrări interioare continuând, însă, până în 1935. În timpul celui de-al doilea război mondial palatul a fost loc de întâlnire al diplomaților aliați, fiind, pentru câteva luni, închiriat legației elvețiene din România. După 6 martie 1945, moșia a fost naționalizată forțat de guvernul comunist. Martha Bibescu obținând de la autorități declararea ca monument istoric a palatului, pe care încă îl mai deținea. Prințesa a plecat însă definitiv din țară în septembrie 1945, lăsând palatul fiicei sale Valentina și soțului ei, Dimitrie Ghika-Comănești. În 1949, palatul a fost și el naționalizat, Valentina și Dimitrie Ghika-Comănești fiind arestați. Până în 1957, clădirea a fost devastată și devalizată, colecțiile de artă fiind furate și dezmembrate. Abia în 1957 palatul a devenit sediul secției feudale a Muzeului Național de Artă, fiind restaurat începând cu 1977. În prezent, Palatul Mogoșoaia adăpostește Muzeul de Artă Brâncovenească și este un important punct de atracție turistică.

Palatul, principala clădire a complexului de la Mogoșoaia, este construit de Constantin Brâncoveanu, având apartamentele familiei princiare la primul etaj, unde se ajunge direct din curte pe o scară exterioară ce dă într-un balcon amplasat pe fațadă. Parterul palatului conține camerele servitorilor, iar la subsol se află o pivniță cu un tavan format din patru domuri. Fațada dinspre lac este și ea una aparte cu o logie de inspirație venețiană, cu trei arcade.
Cuhnia (bucătăria brâncovenească) se află în curtea palatului, având patru turnuri de aerisire.
Turnul porții străjuiește intrarea în curte. În el se poate urca pe o scară exterioară. Atât turnul porții, cât și cuhnia au fost restaurate de Martha Bibescu între 1922 și 1930.
Capela Gheorghe Bibescu, construită după 1880 adăpostește mormintele familiei Bibescu, inclusiv ale prinților Mihai și George Basarab-Brâncoveanu, aviatori morți în timpul celui de-al doilea război mondial.
Serele Mogoșoaia au fost construite după 1890, de arhitecți francezi și sunt încă folosite pentru cultura florilor și ca atelier de educație plastică pentru copii.
Ghețăria servea la stocarea pe timpul verii a gheții aduse din lacul Mogoșoaia, aflat în apropiere.
Biserica „Sfântul Gheorghe” se află în afara zidurilor palatului, lângă turnul porții. Ctitorită de Constantin Brâncoveanu și terminată în 1688, cu puțin timp înainte ca ctitorul ei să devină domnitor, ea adăpostește mormântul lui George-Valentin Bibescu, precum și tabloul votiv ce-i reprezintă pe Constantin Brâncoveanu și pe cei patru fii ai săi.

În prezent, palatul Mogoșoaia găzduiește Muzeul de Artă Brâncovenească, fiind un important punct de atracție pentru turiști, dar și pentru numeroase evenimente culturale.

Insigna - A.G.V.P.S. 1948 - 1983

(Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi)

Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România (A.G.V.P.S.) este persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, care reprezintă, în plan intern, interesele a peste 150 de asociaţii afiliate, în care sunt înscrişi peste 90% din vânătorii români şi peste 80% din pescarii cu domiciliul sau rezidenţa în România, iar în plan extern, interesele tuturor vânătorilor şi pescarilor sportivi din ţara noastră. Data de 5 iunie 1919 reprezintă momentul constituirii „Uniunii Generale a Vânătorilor”, iar cea de 26 mai 1922, data de naştere a „Uniunii Generale a Vânătorilor din România”. Această formă de organizare a suferit mai multe transformări și convulsii până să ajungă la formatul de astăzi. Au fost perioade când au existat și organizații paralele în acest domeniu de activitate. Sus am postat logo-ul Asociației generale a vânătorilor și pescarilor sportivi din România.

Peștele este un animal vertebrat, craniat, ce trăiește în mediu acvatic. El respiră oxigen dizolvat în apă. Se cunosc aproximativ 29000 de specii de pești. Știința ce se ocupă cu studiul peștilor se numește ihtilologie. Peștii sunt animalele cele mai puțin dezvoltate dintre craniate. Corpul este fusiform, are forma hidrodinamică, dar poate fi turtit dorsoventral. Este alcătuit din 3 părți: cap, trunchi și coadă. Peștii au 2 tipuri de înotătoare: Perechi (pectorală și abdominală) și neperechi (dorsală, codală și anală). Cele perechi au o structură stabilă, fiind formate din piesele osoase ale centurii scapulare și pelviene. Ele ajută peștii să se scufunde în apă, să facă rotații, să mențină corpul într-o poziție normală. Cele neperechi sunt pliuri ale pielii, susținuți de raze osoase externe. Înotătoarea codală participă la propulsarea înainte a peștelui, înotătoarele anale și dorsale participă la menținerea echilibrului în timpul înotului. Pielea este acoperită cu un mucus secretat de celulele glandulare tegumentare. Corpul este acoperit cu solzi protectori sau plăci osoase de origine dermică. Colorația este determinată de cromatofori, celule care se află sub piele și conțin granule de pigmentare.

Ursul brun, denumire științifică Ursus arctos, este o specie de ur;i din genul Ursus, cu largă răspândire planetară. Este un animal deosebit de puternic, aparținând familiei Urside, are un corp de până la 2,5 metri lungime, o înălțime la greabăn de până spre 1,5 metri și o greutate maximă de 600 kg (aceleași subspecii). Ursul brun poate trăi până la 30 de ani în natură și până la 50 de ani în captivitate. Ursul calcă pe toată laba piciorului (este plantigrad) iar ghearele sale nu sunt retractile, imprimându-se în mers odată cu talpa și degetele. Ursul brun are o blană deasă, mult apreciată, cu două rânduri de peri, spicul și puful. Deși culoarea de bază este cea brun-cafenie, variațiile sunt deosebit de mari, de la urși roșcați la cei aproape negri. Unele exemplare prezintă pete albe la baza gâtului, formând uneori un adevărat guler, asemănător cu cel al ursului gulerat de Himalaya. Dentiția este tipică de omnivor, cu canini puternici și molari rotunjiți.

Insigna - A.R.L.U.S. - 1944 - 1949 (Asociația Română pentru

Strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică)

A.R.L.U.S. este prescurtarea de la Asociaţia Română pentru strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică, o asociaţie al cărei scop declarat era cunoaşterea reciprocă şi promovarea legăturilor de prietenie dintre România şi URSS.

Iniţiativa de înfiinţare a acestei asociaţii a aparţinut unui grup de intelectuali "de stânga", care se aflau în vizită în casa profesorului Constantin I Parhon, în seara zilei de 20 octombrie 1944, devenită apoi "Ziua Prieteniei româno-sovietice".

Din această asociaţie au făcut parte Traian Săvulescu, Dina Cocea şi multi alti intelectuali. Mihail Sadoveanu a fost chiar preşedinte iar Lascăr Catargiu, vicepresedinte al ARLUS. Deasupra am postat o fotografie cu sediul ARLUS din București, strada Batiște, nr.14. În pozele de deasupra îţi prezint un carnet de membru al ARLUS precum şi câteva timbre ale epocii care promovau asociaţia ARLUS.

Insigna - Ziua internațională a copilului - 1 Iunie

Ziua internațională a copilului este în multe țări o sărbătoare pentru copii care se sărbătorește la date diferite. În foarte multe țări, este sărbătorită la 20 noiembrie, ziua în care s-a adoptat Declarația Națiunilor Unite pentru Drepturile Copilului. În fosta URSS și în țările care i-au fost state satelit, data este 1 iunie, prima zi de vară în Emisfera Nordică. O parte din restul țărilor adoptă alte date. Ziua Copilului a început să fie marcată în a doua duminică a lunii iunie, în anul 1857, datorită reverendului Dr. Charles Leonard, pastor al Bisericii Universaliste a Răscumpărătorului din Chelsea, Massachusetts. El a organizat un serviciu special dedicat și pentru copii. Leonard a numit această zi Ziua trandafirului, deși a fost mai târziu numită Duminică de flori și apoi Ziua Copilului. Ziua copilului a fost menționată oficial pentru prima dată la Geneva la Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor în august 1925, la care 54 de reprezentanți din diferite țări, au adoptat Declarația pentru Protecția Copilului. După această conferință, multe guverne au introdus „Ziua copilului”. În Turcia Ziua copilului a fost sărbătorită pentru prima dată în data de 23 aprilie 1920. În anul 1954 Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite (UNICEF) a emis o recomandare care prevedea faptul ca fiecare Stat să dispună de o zi la așa-numita „Ziua copilului” (engleză Universal Children's Day) și de atunci sărbătorirea Zilei copilului s-a generalizat. Filatelia română nu putea rămâne indiferentă față de Ziua copilului – viitorul omenirii.

Insigna - A.G.I.R. (Asociația Generală a Inginerilor din România)

Primele incercari, in Romania, de organizare a asociatiilor tehnico-ingineresti sunt consemnate in cea de a doua jumatate a secolului al XIX-lea, când s-a infiintat "Societatea de Ingineri si Arhitecti" (1876). Cea dintai asociatie profesionala durabila a inginerilor a fost Societatea Politehnica, constituita in 1881, in prezenta Regelui Carol I, cu ocazia inaugurarii caii ferate Buzau-Marasesti, prima cale ferata din romania proiectata si executata de ingineri romani. Asociatia Generala a Inginerilor din Romania (A.G.I.R.) a fost infiintata la Iasi, in anul 1918, anul Marii Uniri, avand ca scop "organizarea si sporirea cunostintelor si puterii de munca a inginerilor(...), pentru a aduce cel mai mare folos in opera de refacere a tarii (...), solidaritatea si sustinerea intereselor profesionale ale acestora". Cele doua asociatii si-au desfasurat activitatea in paralel pana in 1949, cand au fuzionat sub denumirea de Asociatia Stiintifica a Tehnicienilor. Sus am postat logo-ul A.G.I.R.. Aceasta din urma a purtat, consecutiv, mai multe nume: Asociatia Stiintifica a Inginerilor si Tehnicienilor intre anii 1951-1962 si Consiliul National al Inginerilor si Tehnicienilor pana in decembrie 1989. Prin Hotararea judecatoreasca 4/P.J. 1990 a reaparut pe scena societatii civile romanesti Asociatia Generala a Inginerilor din Romania, continuatoarea de drept a organizatiilor ingineresti care au functionat in Romania pana la acea data. În decursul timpului, asociațiile inginerești au fost sprijinite de personalități ca Spiru Haret, Ion I.C.Brătianu, Vintilă C.Brătianu, Constantin F.Robescu, Traian Lalescu, Gheorghe Țițeica, Nicolae Zane, George Nestor și alții.

Astăzi A.G.I.R. scoate: Ziarul Univers ingineresc, bilunar de informare, Buletinul A.G.I.R., apare trimestrial conținând lucrări prezentate de la diferite manifestări științifice și Anuarul A.G.I.R., cuprinzând materiale despre evenimentele legate de AGIR.

Recunoașterea activității în domeniul ingineresc se face de către A.G.I.R. prin: Premiul AGIR, instituit în anul 1995. decernat anual în data de 14 septembrie, de „ziua inginerului”, premiu care se acordă pentru lucrări deosebite, proiecte, realizări sau tratate de înalt nivel tehnico-științific, Medalia Premiul de excelență care se acordă personalităților care au contribuit substanțial la dezvoltarea asociației și Medalia AGIR, care se acordă persoanelor cu activitate deosebită în asociație sau/și în domeniul ingineresc.

_____________ooOoo_____________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII