Epaminonda's Blog.....: JABLONNE I PODJESTEDI

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de

cultură și arhitectură din localitatea cehă JABLONNE I

PODJESTEDI denumire germană DEUTSCH GABEL, regiunea

LIBEREC, din vremuri diferite, câteva vechi cărți poștale

ilustrate și o monedă locală.

Piața

Biserica evanghelică

Biserica Sfântul Laurențiu

Capela Petrovice

Castelul Lemberk

Palatul Neufalkenburg

Palatul Palme Manor

Arhitectură locală

Vederi generale

Monedă locală

xxx

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

DE LUAT AMINTE!

O EPIGRAMĂ PROPRIE

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_________xxx_________

O PLACHETĂ, O INSIGNĂ

ȘI CÂTEVA MEDALII

DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Placheta - Vulcan București 1908

Uzina "Vulcan" București este o companie producătoare de utilaj energetic și petrolier, din București, Strada Dumitru Brumărescu, nr.15, controlată de omul de afaceri Ovidiu Tender, începând din anul 2002. Începând cu anul 1984, Vulcan București a produs componente pentru Centrala Nucleară de la Cernavodă. Vulcan a fost înființată în anul 1904 ca sucursală a societății austriece Maschinen und Waggonbau Fabricks Aktiengesellschaft in Simering. Aceasta furniza de mai multă vreme în România utilaje pentru extracția petrolului. La Expoziția din anul 1906 din Parcul Carol, pavilionul viitoarei Uzine Vulcan a obținut medalia de aur și diploma de onoare. Încă de la începuturi, a fabricat instalații pentru rafinării și pentru material de cale ferată, exportând în Iugoslavia, Bulgaria, Turcia. Inițial uzina avea patru secții: cazangeria (instalații pentru rafinăriile de petrol și benzină, pentru fabricile de spirt, bere și ciment), atelierul pentru poduri și construcții de fier pentru șosele și căi ferate, turnătoria de fontă și atelierul mecanic care făcea printre altele poduri rulante de mare capacitate. Proprietarii uzinei nu s-au limitat doar la construirea de utilaje petroliere și au decis să construiască vagoane, mașini și cazane și să lege uzina printr-o cale ferată cu linia Dealul Spirii – Filaret.

În anul 1914 "Vulcan", a cumpărat 12 hectare de teren pentru extinderea secției sale de vagoane în Bucureștii Noi deoarece încheiase un foarte important contract cu CFR pentru repararea a 6000 de vagoane și avea nevoie să se extindă. Se dovedește încă o dată cum calea ferată aduce investiții, prin urmare locuri de muncă și dezvoltare. Vulcan a asigurat echipament pentru uzina electrică de la Filaret a construit rafinăriile Steaua Română din Campina sau Aurora din Baicoi şi a reparat de la începutul secolului mii de vagoane ale căilor ferate romane. Tot aici au fost produse pe lângă muniţii, ascensoare şi compresoare.

De-a lungul timpului multe întreprinderi au fost nevoite să-și ajusteze după crințele pieței. Astfel a făcut și Vulcan, în anul 1937 a început construcția de automotoare asigurându-le totodată acestora reparațiile și întreținerea. Uzina a produs și pentru armată: afeturi de tun, strunjiri de proiectile, mașini pentru cartușe de infanterie, chesoane de infanterie, precum și instalații pentru fabricile de produse chimice. Uzina mai producea ascensoare, compresoare pentru șosele, caroserii de autobuze, instalații de aer condiționat, etc. Primele autobuze din Romania în perioada 1955-1957 după care secţia de autobuze a fost mutată la Întreprinderea Autobuzul. Uzina a fost bombardată în 1944, iar după război, refăcută și naționalizată. Începând cu 1984, a fost unul dintre furnizorii principali ai centralei nuclear-electrice de la Cernavodă. În anul 1989, întreprinderea se întindea pe o suprafață de 200000 de metri pătrați, avea 10000 de angajați și fabrica anual echipamente industriale de peste 40.00 de tone. După căderea Cortinei de Fier, odată cu destrămarea CAER-ului și pierderea contractelor cu țările ex-socialiste, Vulcan București avea să decadă. În anul 2002, compania a fost privatizată, fiind cumpărată de la stat de grupul omului de afaceri Ovidiu Tender. Si de atunci uzina este pe marginea falimentului.

135 de ani de la înființarea primei monetării 1820 - 2005

70 ani de la reînființarea Monetăriei statului 19035 - 2005

Piesa medalistică de mai sus a fost emisă în anul 2005 pentru a marca trecerea a 135 de ani de la înființarea primei monetării în țara noastră și 70 de ani de la reînființarea monetărie naționale. Produsul este confecționat din alamă, are forma rotundă și diametrul de 24 milimetri. Pe avers în interiorul unui cerc periferic continuu este redat logo-ul Monetăriei naționale a statului român și de jur împrejur este aplicată inscripția: ”1870 – 2005 * 135 ANI DE LA ÎNFIINȚAREA PRIMEI MONETĂRII”. Pe revers, în interiorul unui cerc periferic continuu, este reprezentată clădirea Monetăriei naționale a statului român și de jur împrejur este aplicată inscripția: “1935 – 2005 * 70 DE ANI DE LA REÎNFIINȚAREA MONETĂRIEI STATULUI.”

Monetăria Statului a demonstrat, pe parcursul celor aproape un secol și jumătate de existență, rolul și importanța acestei instituții în istoria țării. Istoria Monetăriei este marcată de două repere esențiale: 24 februarie 1870 – inaugurarea primei Monetării în sediul de pe Șoseaua Kisselef și 20 decembrie 1935 – reînființarea Monetăriei Statului în sediul actual din Dealul Filaret. Cu aproape un secol şi jumătate de experienţă, Regia Autonomă Monetăria Statului doreşte să demonstreze încă o dată, aşa cum s-a dovedit şi după momentul înfiinţării, că este rentabil să produci monedă în ţară, atât din considerente economice, cât şi din raţiuni politice, baterea monedei în ţară promovând ideea suveranităţii şi unităţii statale. Importanţa Monetăriei Statului pentru ţara noastră este incontestabilă din punct de vedere cultural, social şi financiar. “Monetele” şi celelalte produse fabricate în cadrul acestei instituții (bijuterii, obiecte de cult, medalii, insigne, decoraţii etc.) sunt purtătoare de sensuri şi simboluri, istorie şi cultură. La data de 22 aprilie 1867 – se promulga Legea Monetara a României, care stabileste moneda nationala – LEUL. Diviziunea se numeste ban si este egala cu a suta parte din leu. Prima Monetarie a fost infiintata la data de 24 februarie 1870 intr-un sediu de pe Soseaua Kisselef, eveniment desfasurat in prezenta domnitorul Carol I, a primului ministru Alexandru Golescu si a lui I.C. Bratianu. Pîna la sfîrsitul anului, aici se bat 5000 de piese din aur de 20 LEI si 400000 de piese din argint de 1 LEU, cu efigia domnitorului pe avers. Moneda 1 leu 1870 este prima moneda româneasca pe care apare numele monedei nationale – “leu”. Aflata sub suzeranitate turceasca, Romania reuseste sa faca primul pas in incercarea de a emite o moneda nationala cu efigia principelui roman pe avers. Din cauza protestului Imperiului Otoman, activitatea monetara a incetat dupa citeva luni, iar monedele din argint prevazute in lege au fost executate în Belgia. Portretul domnitorului nu mai apare pe nici una din ele. Activitatea monetariei se pare totusi ca a continuat si dupa 1870, pentru ca în 1871 se mentioneaza o medalie batuta aici, medalie dedicata aniversarii a 400 de ani de la ctitorirea manastirii Putna Dupa recunoasterea independentei de stat a Romaniei la Congresul de la Berlin, Monetaria isi reia baterea de moneda in 1879, de data aceasta fara nici o ingradire. Asa-numita perioada de aur a Monetariei este considerata cea cuprinsa intre anii 1879-1885. Dupa 1890, exceptand emisiunea de monede din aur 20 lei, timp de 45 de ani moneda romaneasca se comanda in străinătate, desi tentative de reinfiintare a Monetariei au existat in 1924 si 1929. Monetaria a continuat sa existe o perioada, ocupandu-se doar cu baterea de medalii. Din datele istorice nu reiese data exacta de cand n-a mai functionat aceasta prima Monetarie, insa se cunoaste anul demolarii sediului - 1912. Legea nr. 391 din 22 februarie 1935 corecteaza si completeaza sistemul monetar existent în scopul armonizarii si a acordarii sale la necesitatile de schimb ale pietei. De data aceasta ideea reînfiintarii Monetariei este bine primita, iar Decretul regal nr. 392 din aceeasi zi hotaraste înfiintarea Monetariei Nationale. Cu finantare din partea Bancii Nationale, lucrarile de constructie a sediului incep pe 25 mai. 7 luni mai tirziu lucrarile sunt terminate iar constructia se preda Ministerului de Finante, în subordinea caruia urma sa functioneze monetaria. Pe 20 decembrie 1935, se inaugureaza într-un nou local din strada Fabrica de Chibrituri nr. 30 Monetaria Nationala ca administratie publica comerciala cu personalitate juridica proprie si gestiune autonoma. Prima moneda batuta la Monetaria Statului dupa reinfiintarea ei este 250 Lei 1935. În poza de deasupra este reprezentat vechiul local al Monetăriei Statului, care era pe şoseaua Kisselef, iar jos este reprezentat noul local, cel actual, din strada Fabrica de chibrituri, inaugurat la data 15 decembrie 1935, din iniţiativa regelui Carol II al României.

Insigna - București - Sofia 1957 (ciclism)

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).

Uzina "23 August" București

S.C.„Faur S.A., denumiri vechi – Uzinele “Malaxa” sau Uzinele “23 August”, este un ansamblu industrial situat la periferia estică a municipiului București (Bulevardul Basarabia, nr. 256, sector 3), specializat pe realizarea și repararea de material rulant. Dacă înainte de anul 1989 uzina avea în jur de 20000 de muncitori, dar în prezent (martie 2010) au mai rămas aproximativ 400. Ansamblul de clădiri ocupă o suprafață de teren de peste 90 hectare. Acesta cuprinde: laboratoare, hale, clădiri de serviciu, locuințe ș.a., din care numai o parte sunt funcționale, unele clădiri fiind declarate monumente istorice. Construirea uzinelor se datorează industriașului român de origine greacă Nicolae Malaxa, care a dezvoltat începând cu anii 1920 ateliere de reparare și producție de locomotive. În anul 1921, Malaxa a cumpărat un teren aflat la periferia Bucureștiului și construiește un atelier de reparații pentru locomotive, care primește numele industriașului. Proiectul este un succes, astfel încât fabrica se dezvoltă într-un ritm rapid. Nicolae Malaxa incheie un contract cu Caile Ferate Romane, beneficiaza in urma acestuia de un avans oferit de C.F.R. (Caile Ferate Romane), obtine credite de la diferite banci si da nastere cele mai performante uzine europene din acele timpuri. Uzina era echipata cu utilaje cumparate de Nicolae Malaxa din Germania in numar de 81 de bucati. Personalul calificat fiind adus tot din Germania, numarand 180 de muncitori. Malaxa infinteaza si o scoala de ucenici pentru calificarea personalului roman, astfel numarul de angajati al Uzinelor "Malaxa" ajunge la peste 8000, iar in 1928 iese de pe banda prima locomotiva cu aburi romaneasca "Malaxa". Dupa 1931, Uzinele "Malaxa" incep constructia de locomotive Diesel tip Gans. In acea perioada, locomotivele "Malaxa" ajung sa fie renumite, fiind considerate cele mai bune din Europa. Romania ajunge sa nu mai importe locomotive, toate locomotivele C.F.R. (Caile Ferate Romane) fiind asigurate de Uzinele "Malaxa". Tot in perioada anilor '30, Nicolae Malaxa initiaza un nou proiect la uzinele sale, acela de a produce tevi petroliere fara sudura tip "Stiefel". Procedeul american de laminare "Stiefel" a fost folosit pentru prima data in Europa la Uzinele "Malaxa". Astfel complexul industrial se extinde ocupand pana la 90 de hectare prin constructia Uzinei de Tuburi si Otelari. Uzina de Tuburi si Otelari, care devine mai tarziu Uzina "Republica", ajunge sa produca 200.000 de tone de teava pe an, astfel devenind cea mai mare uzina de pe teritoriul romanesc. Responsabil de arhitectura uzinii este ales Horia Creanga, nepotul scriitorului Ion Creanga.

Acesta demareaza un proiect de arhitectura industriala in stil art deco ce include o serie de hale si cladiri ale incintei Uzinelor "Malaxa", printre care cunoscuta hala Laminorului a uzinii Republica. Între anii 1937 - 1938, in incinta complexului "Malaxa", ia nastere fabrica de armament si munitii. Aici producandu-se armament si munitii de artilerie dupa principii romanesti, precum si tehnica de lupta sub forma de masini senilate sub licenta Renault. Nicolae Malaxa, simpatizant al Miscarii Legionare din Romania, sprijina aceasta cu doua senilate in timpul rebeliunii legionare din 1941, fapt ce a condus la imchiderea uzinelor Malaxa la ordinul maresalului Antonescu. Dupa executia lui Antonescu, Nicolae Malaxa isi reia activitatea uzinelor sale pana in 1948 cand acesta emigreaza in America la New York. Aceasta emigratie se datoreaza acuzatiei din partea regimului comunist, aflat la conducerea statului din 1947, cum ca armamentul produs de uzina "Malaxa" in timpul razboiului a fost folosit impotriva U.R.S.S., iar Nicolae Malaxa fiind acuzat de crime impotriva umanitatii si condamnat la pedeapsa cu moartea. Comunistii preia activitatea Uzinelor "Malaxa" si le schimba numele in Uzinele "23 august", acestia aduc modificari arhitecturii complexului prin infintarea de noi corpuri. Uzinele "23 august" devin o mandrie a Republicii Socialiste Romania.

Premiul V.T.Dancovici

Facultatea de drept din București - Decernat lui... 19...

Produsele medalistice de mai sus sunt medalii premiu, oferite studenților de la Facultatea de Drept din București și s-au emis în anul 1910. Se cunosc două variante ale medaliei: aur și argint. Ele au forma rotundă, cântăresc aproximativ 37,75 grame, au diametrul de 34 milimetri și sunt groase de 3 milimetri. Pe avers este reprezentat bustul din față al lui V.T.Dancovici, înconjurat de inscripția circulară periferică: “FACULTATEA DE DREPT BUCUREȘTI * PREMIUL V.T.DANCOVICI *”. Pe revers este reprezentată coroană din ramuri de laur legate cu o panglică la partea de jos, cuprinzând în câmp trei cartușe (câmpuri) decorative pentru incizarea pe patru rânduri a datelor celui premiat și a anului: “DECERNAT / Dlui / ...... / 1910”. Se crede că personajul V.T.Dancovici a fost vreunul dintre marii profesori, juriști sau avocați care au predat la Facultatea de Drept din București. Eu nu am găsit nicio informație despre acest personaj.

În anul 1832, în urma reformei şcolare a lui Petrache Poenaru, la Colegiul Naţional Sf. Sava sunt create cursuri superioare juridice şi ştiinţifice. La 17 octombrie 1850 ia fiinţă Facultatea de Drept, în cadrul grupului de studii de la Colegiul naţional Sf. Sava, prima promoţie de jurişti fiind consemnată în anul 1854. La 25 noiembrie 1859, Facultatea de Drept devine instituţie independentă, primul său decan fiind Constantin Boşianu. Sus am postat logo-ul Facultății de drept București. La 4/16 iulie 1864, prin Decretul nr.765, Alexandru Ioan Cuza aprobă înfiinţarea Universităţii din Bucureşti, prin reunirea celor trei facultăţi existente: Facultatea de Drept, Facultatea de Ştiinţe şi Facultatea de Litere şi Filozofie. Facultatea de Drept a avut la începuturile ei 9 catedre, 9 profesori şi 30 de studenţi. în primii ani universitari, disciplinele predate au fost: dreptul roman, dreptul civil român şi procedura dreptului civil, dreptul penal român şi procedura dreptului penal, dreptul comercial, dreptul constituţional, dreptul administrativ şi economia politică. Durata studiilor era de 4 ani. Legea din 1864 de înfiinţare a Universităţii din Bucureşti a prevăzut o autonomie morală a Universităţii. Astfel, conducerea era asigurată de un rector, ajutat de Senatul universitar, iar facultăţile erau conduse de un decan, ales de profesori şi ajutat la rândul său de Consiliul de Facultate, organizare internă care s-a păstrat până în zilele noastre. în anul 1908 a fost decernat primul titlu de doctor în drept. Între anii 1921-1933, conform statisticilor vremii, 43,1% din studenţii României Mari erau înscrişi la Facultatea de Drept, în statistică fiind incluşi studenţii de la toate universităţile existent în România. Pentru instruirea unui număr aşa de mare de studenţi, la Facultatea de Drept din Bucureşti s-a urmărit crearea unei baze materiale deosebite. Între anii 1934-1936, cu fondurile colectate la iniţiativa decanului Nicolae Basilescu şi cu subvenţii din partea regelui Carol al II-lea şi a ministerului de resort, s-a construit, după proiectele marelui arhitect Petre Antonescu, sediul actual, Palatul Facultăţii de Drept. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără strădania profesorilor, a absolvenţilor şi a studenţilor acestei facultăţi, constatare ce se regăseşte şi pe frontispiciul Aulei clădirii. Din anul 1962, Facultatea de Drept a organizat cursuri postuniversitare în scopul perfecţionării juriştilor din aparatul de stat, administraţie şi economie, cursuri care se organizează, pe alte baze, şi în prezent. Din anul 1975, în spiritul specific acelei epoci, de unificare a activităţii de învăţământ superior cu activitatea de cercetare ştiinţifică, decanul Facultăţii de Drept a început să asigure şi conducerea Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române, înfiinţat în anul 1954, coordonare care s-a menţinut până la începutul anului 1990. În perioada 1968-1989, în cadrul Facultăţii de Drept au funcţionat două secţii: drept şi drept economic-administrativ, cu un număr aproximativ de 120 studenţi la prima secţie şi 30 la cea de-a doua, la cursuri de zi. Din anul 1990, Facultatea de Drept şi-a amplificat prestigiul de care se bucură. Numărul de studenţi a crescut considerabil, iar cursurile sunt organizate în cadrul unui profil unic - Ştiinţe juridice, cu o unică specializare - Drept, 4 ani la cursuri de zi şi 5 ani la cursuri cu frecvenţă redusă. Începând cu anul universitar 2004-2005 se organizează cursuri în sistemul de învăţământ la distanţă, renunţându-se la forma de învăţământ cu frecvenţă redusă. Sus am postat sediul actual al Facultatii de Drept din Bucuresti.

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului precum și pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură bucureștene de acum sau altădată și câteva vechi trimiteri poștale ilustrate.