Epaminonda's Blog.....: JICIN

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de

cultură și arhitectură din localitatea cehă JICIN, regiunea

HRADEK KRALOVE și o insignă locală.

Strada M. Koneva

Poarta Valdice

Poșta

Piața

Piața mare

Piața Zizkovo

Loggia Libosad din parcul cu același nume

Hotelul Pariz

Hotelul Pod Sikmou

Hotelul Jicin

Fântâna Încoronării

Cinematograful

Arhitectură locală

Insignă locală

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O PASTILĂ DE UMOR

_________xxx_________

O PLACHETĂ,

CÂTEVA MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL VASLUI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Insigna - Festivalul internațional al umorului Constantin Tănase -Vaslui 2004

Dupa anul 1968 micuțul oraș Vaslui, de 20000 de suflete a ajuns reședinta uni județ de 400000 de locuitori. În anii ce au urmat toate eforturile materiale şi financiare ale întregului judeţ au fost dirijate spre dezvoltarea oraşului-capitală de judeţ, ceea ce nu a fost neaparat rău, dar aceasta a implicat neglijarea aproape totală a celorlalte oraşe ale judeţului, dat fiind că posibilităţile regimului erau destul de limitate, mai ales la început de drum. Pe plan cultural situaţia era la fel ca cea demografică- Vasluiul ca oraş nu avea tradiţia şi nici calitatea fenomenului cultural al celorlalte oraşe „rivale” – Bârlad şi Huşi. Pentru a se echilibra această situaţie s-a venit cu iniţiative şi forme de manifestări culturale ale oraşului Vaslui care să-l reprezinte pe plan naţional. Una din acestea a fost şi Festivalul Umorului „Constantin Tănase”, dat fiind că în perioada interbelică a activat şi a fost foarte apreciat şi bine primit actorul de origine vasluiană Constantin Tănase. Acestă acţiune cu realizarea ei bienală a început în 1970 şi a continuat timp de 40 de ani în 21 de ediţii, dezvoltându-se ca realizare şi denumire de la Festivalul Umorului „Constantin Tănase” la Festivalul Naţional al Umorului „Constantin Tănase” şi chiar la Festivalul Internaţional al Umorului „Constantin Tănase”. Mai mult el a fost organizat o perioadă împreună cu Salonul de Caricaturi „Constantin Tănase”. Toate acestea sunt totuşi fapte meritorii, care au necesitat eforturi locale însemnate şi realizări deosebite. Pentru a pormova această acţiune culturală s-a simţit rapid nevoia de materiale auxliare din care nu au lipsit nici insignele sau medaliile, diplomele, pliantele şi altele. În domeniul insignografiei au fost realizate aproape pentru fiecare ediţie câte o insignă mică cu diametrul de 19 mm care reprezintă o faţă umană cu ochi, nas şi gură în formă de semilună care sugerează râsul-veselia. Pe această imagine a gurii este de exemplu inscripţia „1976 - Vaslui” pe la început ca mai apoi din 1980 încoace să apară prescurtarea „’80-Vaslui”. Această insignă este emailată în câmp cu diferite culori: verde, violet, roşu, sau nuanţe de galben, iar elementele feţei sunt redate totdeuna în negru probabil pentru a se distinge inscripţia aurie. Materialul este în genere tombac cu excepţia anilor 1988, 1990, 1992, 1994, 1996 când au fost realizate din aluminiu. Tirajul încă necunoscut însumează câteva sute de exemplare dată fiind destinaţia ei spre a fi oferită participanţilor şi unei părţi din publicul spectator.

Festivalul internațional de umor "Constantin Tănase" este un festival internațional de teatru de comedie, caricatură și umor, ce se desfășoară începând cu anul 1970 la Vaslui. În luna octombrie, oameni de cultură, creatori în cele mai diverse domenii purtând pecetea participării la sublinierea optimismului și bunei dispoziții caracteristice românului, colective teatrale, competitori întru perfecționarea mijloacelor artistice pentru transpunerea grafică, literară, fotografică, scenică a umorului, cu totii sunt oaspeţii Vasluiului, care se mândreşte cu numele de capitala umorului românesc. Festivalul cuprinde: secțiune de interpretare; literatură satirico-umoristică; salon internațional de caricatură cu două secțiuni (grafică satirică și portrete șarjă); salon de artă fotografică umoristică; teatru umoristic și film de comedie. Sus am postat afişul ediţiei din anul 2012 a festivalului de umor vasluian.

Constantin Tănase (născut la data de 5 iulie 1880 în Vaslui şi decedat la data de 29 august 1945 în București) a fost un actor de scenă și de vodevil, celebru cupletist și o figură cheie în teatrul de revistă românesc.

Insigna - Batalionul 202 Apărare N.B.C. 50 de ani Huși 1950 - 2000

(nuclear, bacteriologic, chimic)

Batalionul 399 Chimic şi-a mutat reşedinţa la 15 octombrie 1953 din garnizoana Sighişoara în garnizoana Făgăraş, apoi Vaslui (7 octombrie 1954) și apoi la Huşi - în octombrie 1956. La Huși Batalionul 399 a fost dislocat în cele două cazărmi lăsate libere de Brigada de artilerie, prima în locaţia de astăzi, unde au fost cazate efectivele militare, şi a doua în actuala Poliţie de frontieră, mai sus de calea ferată, transformată în parc auto. Pavilionul principal, construit „în roşu” în perioada 1926 - 1928 și destinat Seminarului Teologic din Huşi, a fost vândut în anul 1938 Ministerului Apărării Naționale. Unitatea a fost dotată cu tehnică de proveniență sovietică (autospecialele de decontaminare (degazare), autospeciale ADA pentru degazarea armamentului, instalaţia de etuve pentru degazarea echipamentului, etc.).

Batalionul 42 Chimic din Huşi s-a înfiinţat la data de 20 octombrie 1950, în baza Decretului Consiliului de Stat nr. 87 din 12 octombrie 1950 şi a Ordinului Marelui Stat Major al Armatei nr. 123251 din din 18 octombrie 1950, denumirea sa oscilând de-a lungul timpului: Batalionul 399 Cercetare Chimică şi Degazare, Batalionul 42 Cercetare Chimică şi Degazare, Batalionul 63 Protecţie Antichimică, Batalionul 109 Protecţie Antichimică, Batalionul 202 Protecţie Nucleară, Biologică şi Chimică, Batalionul 202 Apărare Nucleară, Biologică și Chimică sau Batalionul 202 Apărare Nucleară, Biologică şi Chimică, Intervenţie la Dezastre "Gheorghe Teleman" (din 1 iunie 2002). Unitatea din Huşi are ca misiuni pe timp de pace: „executarea intervenţiei cu trupe în caz de accident-avarie la Centrala nuclearo-electrică de la Cernavodă, executarea serviciului de luptă-supraveghere NBC în zona de responsabilitate, participarea la misiuni umanitare, intervenţia la dezastre. De altfel, această din urmă misiune e şi cea mai amplă şi cuprinde: cercetarea şi supravegherea zonelor calamitate, participarea la acţiuni de salvare-evacuare (deblocarea şi recuperarea personalului aflat în clădiri distruse, incendiate, recuperare personalului izolat de inundaţii), decontaminarea populaţiei civile şi acordarea ajutorului medical, depoluarea rezidurilor chimice periculoase. La război, subunităţile batalionului continuă executarea întregii game de misuni de apărare N.B.C. din timp de pace, participând în plus la neutralizarea și limitarea efectelor acțiunilor elementelor terorist-diversioniste şi la realizarea unor măsuri de asigurare şi protecţie a acţiunilor militare.

Gheorghe Teleman a fost un general și om politic român, care s-a născut la data de 22 octombrie 1838 în Iași și a decedat la data 4 iulie 1913 în Huși. A luptat în războiul de independență cu gradul de maior. A participat activ la Lupta de la Smârdan, fiind decorat pentru eroism. A fost promovat până la gradul de general de divizie. A îndeplinit apoi demnitățile de senator și deputat de Huși, primar al orașului Huși, șef al filialei județene Fălciu a Partidului Conservator și Prefect al Județului Fălciu. Este înmormântat în Cimitirul Eternitatea din Huși.

Placheta - Spitalul Bârlad și Elena Beldiman

150 de ani de la înființare MDCCCXXXVIII-MDMLXXXVIII (1838 - 1988)

Spitalul din Bârlad a fost înființat (constituit) în anul 1838 ca urmare a donației vornicesei Elena Beldiman. Aceasta lăsase prin testament moșia ei din Popeni, județul Tutova (azi în județul Vaslui), pentru ca din venitul ei să se construiască un spital care să-i poarte numele. La 27 octombrie 1838, fratii Neculai și Iorgu Greceanu, nepoții vornicesei, au deschis spitalul în casele lui Gheorghe Costăchel. Epitropia Sfântul Spiridon din Iași înscrie în buget întretinerea acestui primul lăcaș spitalicesc din Bârladului. Având inițial o capacitate de 20 de paturi, spitalul atinge în 1850 o capacitate de 30 paturi. Doctorul Constantin Codrescu este angajat ca medic al spitalului în 1865 iar în 1866 este numit director al spitalului, funcție pe care a îndeplinit-o până la moartea sa în 1891. Constatând că spitalul funcționa în condiții improprii, doctorul Costescu decide ca, pe lângă activitatea sa de medic, să-și dedice eforturile în direcția construirii unui nou așezământ spitalicesc in Bârlad. La 17 ianuarie 1867 organizează o întrunire publică la care au participat numeroși cetățeni din Bârlad. Făcând o prezentare detaliată a problemelor asistenței sanitare în orașul Bârlad, doctorul Codrescu propune realizarea unui nou spital, pe care îl prezenta ca pe „o instituție eminamente democratică, menită a răspunde la trebuințele clasei celei mai numeroase, care n-are alt capital decât munca și pentru care boala este o povară mai crudă decât moartea chiar”. Constantin Codrescu a reușit să convingă cetățenii orașului să contribuie la finanțarea acestui proiect, prin donații, fără a face apel la finanțele publice.

În luna ianuarie 1871 se înființează epitropia viitorului spital care ia numele „Spitalul Bârlad si Elena Beldiman", după numele donatorilor principali. Construcția noii clădiri a fost încredințată arhitectului Loran Ingverman, iar calitatea de diriginte de șantier a fost preluată de doctorul Constantin Codrescu, care a participat permanent la proiectarea si supravegherea execuției construcției. Noul local al spitalului a fost inaugurat festiv pe 17 aprilie 1881. Inițial spitalul a funcționat cu 72 de paturi, deși condițiile permiteau amplasarea a 120 de paturi. Arhitectonica impunătoare a clădirii constituit obiectul prezentării la Expoziția Mondiala de la Paris. La această expoziție, caloriferul inventat si introdus în construcția spitalului de către doctorul Constantin Codrescu a obținut o mențiune onorifica.

Doctorul Constantin C. Codrescu (1840-1891) este un medic român născut în Bârlad. Este cunoscut în special pentru realizarea spitalului « Bârlad și Elena Beldiman » precum și pentru lucrările sale din domeniul medicinei. Și-a făcut studiile medicale la Universitatea din Paris. La întoarcerea în țară s-a angajat la noul spital din Bârlad, unde a lucrat până la moartea sa, în 1891.

Insigna - Liceul pedagogic Alexandru Vlahuță - Bârlad 100 ani 1870 - 1970

Liceul pedagogic “Alexandru Vlahuță” din Bârlad, denumiri alternative Liceul pedagogic “Prințul Ferdinand” sau Școala Normală, denumire actuală Liceul Pedagogic „Ioan Popescu” (din 1 septembrie 2014) este o instituție bârlădeană de învățământ liceal situată pe Strada Lirei. Ioan Popescu a fost fondatorul și primul director ala liceului. Alături de profilul pedagogic, instituția școlarizează elevi pentru alte specializări din cadrul filierei vocaționale (arte plastice, muzică, sport), dar și din cadrul filierei teoretice (limbile franceză și engleză). În incintă există și o grădiniță cu program normal unde elevii de la profilul pedagogic fac practica de specialitate. Școala a fost fondată în anul 1870, sub numele de Liceul Pedagogic „Prințul Ferdinard”, și este a doua școală pedagogică, ca vechime, din Moldova și a șasea din Principatele Române. În anul 1894 au fost puse bazele Școlii de aplicație pentru practica elevilor de la clasele de pedagogie. În decursul lungii sale istorii, școala a activat în mai multe sedii (Clădirea lui Panainte Velicovici, într-un sediu special construit și distrus în cel de-al doilea război mondial, Liceul G.R.Codreanu , Complexul Școlar Bârlad, ca să numim doar câteva, până pe 15 septembrie 2001, când a fost definitiv mutat pe sediul din strada Lirei.

Umanistul și patriotul Gheorghe Roșca Codreanu

1805 - 1837 S.N.R. Bârlad (Societatea numismatică română)

Colegiul național Gheorghe Roșca Codreanu 150 * 1846 - 1996

Fundația culturală Dr. C. Teodorescu

Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad, ale cărui cursuri au fost inaugurate pe data de 20 octombrie 1846, este una dintre cele mai vechi instituții de învățământ preuniversitar din Moldova. La inițiativa și cu fondurile donate de frații Gheorghe și Neculai Roșca Codreanu, boieri filantropi moldoveni, au fost înființate în Bârlad liceul și școala secundară-profesională de fete. Inaugurarea actualei clădiri s-a făcut la 27 aprilie 1886, aceasta fiind în prezent monument istoric. În decursul timpului, instituția de învățământ a avut mai multe denumiri. Întâi s-a numit Gimnaziul „Codreanu” (1858), apoi Liceul „Codreanu” (1864). Liceul „Codreanu” era al patrulea liceu înființat în cele două țări românești, după cele din București, Iași și Craiova, în urma reformei învățământului, din 1864, inițiată de către Alexandru Ioan Cuza. La împlinirea unui secol de existență (1946) a devenit Colegiul Național „Gh. Roșca Codreanu”, apoi Liceul „Gh. Roșca Codreanu” și din nou Colegiul Național „Gh. Roșca Codreanu”, din 1996. În cei 156 de ani de activitate, vechiul liceu din Moldova a format numeroase personalități ale științei, culturii și literaturii române. La loc de cinste stă galeria celor 24 de academicieni, formați pe băncile liceului, dintre care amintesc doar pe: Dumitru Bagdasar, Paul Bujor, Garabet Ibrăileanu, Gheorghe Ivănescu, Vasile Pârvan, Alexandru Philippide, Ion Popescu- Zalatin, Ștefan Procopiu și Alexandru Vlahuță.

Gheorghe Roșca Codreanu a fost un boier filantrop moldovean care a contribuit la formarea învățământului românesc, care s-a născut la data de 10 martie 1805 la Bârlad și a decedat la data de 19 noiembrie 1837 la Viena. Gheorghe Roșca Codreanu a fost unul din cei cinci copii ai spătarului Ioan Roșca Codreanu și al Ecaterinei Jora. A primit instrucție în casa părintească și la Institutul Vasilian din Iași. În perioada 1830 – 1832 a fost căpitan în Miliția Moldovenească ocazie cu care s-a îmbolnavit de ftizie. Din cauza bolii s-a retras la Moșia de la Văleni, județul Fălciu. În anul 1837 a plecat unde a și murit. A lăsat toată averea sa (572 hectare de teren) prin testament în scopuri filantropice, printre care și deschiderea unei școli în care să se predea limba latină. Fratele său Neculai Roșca Codreanu a contribuit la înființarea primei școli de fete din Bârlad. În memoria ctitorului liceului sculptorul Mihai Onofrei a realizat un bust ce a fost dezvelit în fata liceului în noiembrie 1940 Bustul, situat în partea de nord-vest a clădirii liceului a fost trimis la topire în anul 1951, când proletcultismul a pus stăpânire pe cultura românească. Bustul existent astăzi este opera sculptorului Gheorghe Alupoaie și s-a ridicat pe cheltuiala Asociației Dr. C.Teodorescu.

Vaslui este un municipiu situat în estul României, reședința județului Vaslui din regiunea istorică Moldova, aproape de frontiera cu Republica Moldova. Orașul are o populație de aproximativ 70000 de locuitori. Se pretinde că orașul Vaslui ar fi fost înființat de bizantini, în amintirea trecerii lor în Dacia Orientală, ocazie cu care i-au dat numele de Basilica, după numele Împăratului Basile Bulgaroctonul (o descriere lui Macarie, în călătoria sa de la Alep la Moscova). La Vaslui s-a constituit de altfel, în secolul al XV-lea, prima școală de artă post-bizantină, care a interpretat datele iconografice bizantine în pictură, broderie, miniatură. Vasluiul este atestat documentar din anul 1375, dar dovezile arheologice demonstrează continuitatea locuirii încă din paleoliticul superior (30.000-8.000 Î.E.N.). Deasupra am postat stema municipiului Vaslui, iar dedesubt câteva fotografii reprezentând monumente de cultură și arhitectură din acest oraș din vremuri diferite. Precizez că în perioada comunistă reședința județului a fost orașul Bârlad, asta și deoarece aici s-a născut liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Gara

Cazarma

Monumentul eroilor fălcieni

Gimnaziul Kogălniceanu

Biserica Sfântul Toma

Palatul administrativ și de justiție

Strada Palatului

Teatrul național

Județul Vaslui este situat în partea de est a țării, provincia istorică Moldova, întinzându-se pe cursul superior și mijlociu al râului Bârlad. Județul face parte din regiunea Nord - Est, în care sunt incluse și județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț și Suceava. Județul Vaslui mai face parte și din Euro regiunea Siret-Prut-Nistru din anul 2002. Județul se întinde pe o suprafață de 5318 km.p., numără aproximativ 455000 de locuitori și are capitala în orașul cu același nume. Ca subunități administrative județul este compus din; 3 municipii - Vaslui, Bârlad, Huși, 2 orașe - Negrești, Murgeni și 81 de comune. Sus am postat harta, stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Vaslui, iar mai jos fotografiile unor monumente de cultură și arhitectură din acest județ, din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.