Epaminonda's Blog.....: BRIXLEGG

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de

cultură și arhitectură din localitatea austriacă BRIXLEGG,

bundeslandul TYROL, câteva vederi generale și trimiteri

poștale, o medalie și două insigne locale/

Palatul Lanegg

Biserica Paris

Poșta

Gara

Grădinița de copii

Uzina de apă

Hotelul Herrnhaus

Căminul de îngrijire medicală St. Josefsheim

Arhitectură locală

Vederi generale

Trimitere poștală

Medalie locală

Set 2 insigne locale

xxx

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

________xxx________

O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna - Brigada de gardă Mihai Viteazu

București iulie 95 - 135 de ani

Brigada de Gardă, denumire actuală Regimentul 30 Gardă „Mihai Viteazul” este o unitate de elită a Armatei Române, dislocată în garnizoana București. Prima unitate de gardă din istoria militară națională, a fost înființată la 1 iulie 1860 în baza Decretului Nr. 63 de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, sub denumirea de Batalionul 1 Tiraliori.Batalionul 1 Tiraliori a fost conceput atât ca unitate luptătoare, dar şi ca unitate destinată asigurării pazei Palatului Domnesc, Ministerului de Război şi executării ceremoniilor militare. Pe 31 august a devenit Batalion de vânători, unităţile de vânători reprezentând o specialitate aparte a infanteriei, diferite de unităţile de vânători de munte. De-a lungul timpului, structura a trecut prin numeroase schimbări, purtând diferite nume. Din 1941 în structura acestuia au loc schimbări importante, iar începând din 15 august 1941 batalionul se va numi Batalionul de Gardă Regală. Acesta a fost desfiinţat după abdicarea Regelui Mihai I (30 decembrie 1947), în 1948. Abia după căderea regimului comunist, acest regiment s-a transformat în Brigada 30 Gardă (prin Ordinul Marelui Stat-Major nr. B3/0267, din 23 februarie 1990), iar din anul 1995 acestuia i s-a acordat denumirea onorifică Mihai Viteazul, pentru a se reface astfel legătura cu vechile unităţi de gardă ale armatei române. La 25 iulie 2001, Brigada 30 Gardă revine la nivel de regiment – Regimentul 30 Gardă şi Protocol Mihai Viteazul, iar din anul 2006 se numeşte Regimentul 30 Gardă Mihai Viteazul. Unitate de elită a armatei române, acesta are în componenţă două batalioane pentru ceremonii şi un batalion de poliţie militară. La împlinirea a 155 de ani de la înfiinţare, în 2015, a fost decorat Drapelul de Luptă al unităţii cu Ordinul naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler. Militarii acestei unități sunt dotați cu carabine SKS. Costumul militar e unul dintre cele mai elegante din Europa, ca să nu zic din lume.

Uniforma de protocol sintetizează într-un mod solemn elementele tradiţionale şi modernitatea, fără ca prestanţa ei să fie compromisă în vreun fel. Este emblematică pentru armată şi pentru statul român deopotrivă. Chipiul bleumarin, din stofă, are o bordură galbenă; deasupra ei se fixează trese circulare şi verticale. În faţă, se montează o cocardă tricoloră, iar deasupra – un merişor roşu. Căciula neagră, de blană, e pe modelul Mihai Viteazul. Tunica e bleumarin, la un rând de nasturi, are epoleţi, eghileţi aurii, ecuson cu emblema regimentului pe mâneca stângă, pafta de mânecă, cu broderii reprezentând cinci cupe de crin stilizate, care, în Regulamentul din 1934, se numeau “ornament de gardă”. Centura are fire din mătase, cu pafta metalică cu stema României. Pantalonul e din stofă gri (fustă pentru femeile – ofiţer), cu lampas, dublu pentru ofiţeri, simplu pentru militarii voluntari. Cizme negre sau ghete sau pantofi. Pe timp de iarnă, o manta bleumarin, la două rânduri de nasturi. Uniformele sunt croite pentru fiecare militar în parte în atelierul de croitorie şi asta-i face să arate impecabil. Ofițerii unității sunt dotați cu săbii de ceremonie neascuțite, specifice gărzilor de onoare din toată lumea. Sabia de ceremonie e simbolul puterii, al autorităţii, al deciziei, virtuţi specifice calităţii de ofiţer. Sunt săbii Solingen, făcute în Germania. Au mâner în formă de cap de leu, cu garda din ramuri şi dragon terminat cu un ciucure. Modelul a fost realizat în anii '30, iar la regiment au fost distribuite începând cu 1968. În cadrul misiunilor de ceremonii şi onoruri militare, ofiţerii execută mişcări prevăzute în regulamentul instrucţiei de front.

Mihai Viteazul (născut în anul 1558 în localitatea Târgu de Floci, Țara Românească și decedat la data de 9 /19 august 1601 la Câmpia Turzii, Principatul Transilvaniei, a fost domnul Țării Românești între anii 1593-1600. Pentru o perioadă (în anul 1600), a fost conducător de facto al celor trei mari țări medievale care formează România de astăzi: Țara Românească, Transilvania și Moldova. Înainte de a ajunge pe tron, ca boier, a deținut dregătoriile de bănișor de Strehaia, stolnic domnesc și ban al Craiovei. În anul 1601, în timpul unei șederi la Praga, a fost portretizat de pictorul Egidius Sadeler, care a menționat pe marginea portretului aetatis XLIII, adică "în al 43-lea an al vieții", ceea ce indică drept an al nașterii lui Mihai anul 1558. Pe scurt, Mihai Viteazul ar putea fi caracterizat în felul următor (a se reține că nu a purtat titlul de "Domn" decât în Țara Românească):

1593-1599 este Domn al Țării Românești;
Între octombrie 1599 și iunie 1600 a fost Stăpânitor al Țării Românești și al Ardealului;
În perioada iunie 1600 - septembrie 1600 a fost Stăpânitor al Țării Românești, al Ardealului și Moldovei, adunate împreună sub "unirea personală" a lui Mihai; în cazul Moldovei îl înscăunează de fapt pe fiul său;
Între septembrie 1600 - noiembrie 1600 a fost Domn al Țării Românești;
Între februarie 1601- august 1601 a fost comandant militar în slujba Imperiului Habsburgic.

Deși istoria asociată cu Mihai Viteazul este cunoscută publicului larg drept "unire", termenul este dus prea departe. În realitate, toate cele trei țări își păstrează instituțiile de conducere de dinainte - Dieta (Transilvania) și sfaturile boierești în țările extracarpatice, își păstrează legile, cutumele și procedurile fiecăreia în vigoare. Mihai nu "unifică" nici armatele.Deși efemeră, prima unire de facto a celor trei țări medievale românești, realizată de Mihai Viteazul în 1599-1600, a făcut ca acesta să rămână în conștiința românilor ca un simbol al unității naționale.În România există 9 localități din diferite județe care îi poartă numele (5 dintre ele numite „Mihai Viteazu” și 4 numite „Mihai Bravu”). În aproape toate orașele din țară sunt străzi numite „Mihai Viteazul” sau „Mihai Bravul”. Numeroase licee și colegii naționale au numele „Mihai Viteazul”. De asemenea, o serie de instituții militare de învățământ superior, printre care Academia Națională de Informații “Mihai Viteazul” (unitatea de învățământ superior militar a Serviciului Român de Informații, Școala de Aplicație pentru Unități de Luptă „Mihai Viteazul” și Școala de Aplicație pentru Ofițeri a Jandarmeriei Române „Mihai Viteazul”, poartă numele voievodului. Regimentul 30 Gardă “Mihai Viteazul” (în prezent Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul”) este o unitate militară de elită a Armatei Române. În amintirea acestui erou național au fost ridicate numeroase monumente. Cel mai vechi, dar poate și cel mai celebru monument de acest fel este statuia ecvestră din Piața Universității din București, operă a sculptorului francez Albert-Ernest Carrier-Belleuse, realizată în 1874. Printre cele mai impozante statui ale voievodului sunt cele din Cluj, Craiova, Ploiești, Alba Iulia, Giurgiu, Iași, Oradea, precum și cea din incinta Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” din București. Pe locul unde a fost ucis, la Turda, a fost înălțat un obelisc, iar racla cu capul său, păstrată la Mănăstirea Dealu, este adăpostită într-un sarcofag din marmură realizat în 1913 de sculptorul Frederick Strock. Ordinul militar de război “Mihai Viteazul” este cea mai înaltă distincție română pentru faptele de arme în timp de război.

Aeroportul Internațional București - Otopeni

10 ani de la înființare 1970 - 1980

Aeroportul Internațional București Otopeni, denumire oficială actuală

Aeroportul Internațional Henri Coandă, este cel mai mare aeroport din România și unul dintre cele două aeroporturi importante din București (cel de al doilea fiind Aeroportul Internațional București Băneasa – Aurel Vlaicu). Aeroportul Henri Coandă este situat în afara zonei urbane a municipiului București, la o depărtare de 16 kilometri, în orașul Otopeni din județul Ilfov. Aeroportul este accesibil din București atât cu ajutorul liniilor de autobuz 780 și 783 care oferă servicii sub-urbane, cât și cu linia CFR Henri Coandă Expres care leagă Gara de Nord de o stație aflată la 1,2 km de aeroport, de unde călătorii sunt preluați cu autobuzul pentru restul distanței până la terminal. Există un proiect prin care se urmărește legarea aeroportului cu sistemul de metrou al capitalei,prin construirea unei linii noi legând stația de metrou 1 Mai cu cele două aeroporturi. Acest proiect este în derulare, finalizarea estimată fiind în anul 2022. În timpul celui de-al doilea război mondial, aeroportul Otopeni a fost o bază pentru al treilea Reich al lui Hitler. Înainte de anul 1965, doar Aeroportul Băneasa oferea zboruri comerciale. Totuși, în locul vechii baze militare de la Otopeni, a fost construit un nou aeroport cu scopuri comerciale. Pista modernizată avea o lungime de 3500 metri, fiind mai lungă decât cea a Aeroportului Orly din Paris. În programul de modernizări a fost inclus și un nou terminal de pasageri, atât pentru zboruri interne, cât și pentru zboruri externe. Modernizările au continuat prin crearea unui foaier pentru celebrități, odată cu vizita în România a președintelui SUA, Richard Nixon, în august 1969. În anul 1986 a fost inaugurată a doua pistă, cu o lungime de 3500 metri și a fost implementat un nou sistem de balizaj. Capacitatea de prelucrare a ajuns la 35–40 de aeronave pe oră. Aeroportul Otopeni are un terminal cu două corpuri principale de clădiri (numite în limbaj colocvial, "terminale"), unul pentru plecări și altul pentru sosiri. Aeroportul se întinde pe o suprafață de 605 hectare și are o capacitate de 11 milioane de pasageri pe an. În anul 2015 aeroportul era deservit de 1271 angajați care deserveau 38 de linii aeriene și un total de 70 de destinații din întreaga lume, la un trafic anual de peste 108000 de avioane. În anul 1992 Aeroportul Otopeni a devenit un membru cu drepturi depline al Consiliului Aeroportuar Internațional. Aeroportul București Otopeni este unul dintre cele mai moderne din Europa de Est și încă este în proces de dezvoltare.

Insigna - Jocurile mondiale ale surzilor

București 1967 Ediția XIII

La data de 9 noiembrie 1919 lua ființă Asociația Amicală a Surdo-Muților din România, sub patronajul reginei Maria, aceasta fiind prima prima formă de organizare a persoanelor cu deficiențe auditive din România. În comitetul de conducere se afla și prințul Henry Ghica, provenit din familia nobiliară Ghica. În preajma împlinirii centenarului de activitate neîntreruptă a Asociației Naționale a Surzilor din România, vă propunem o poveste prea puțin știută. În anul 1977, la București, a avut loc ediția a XIII-a a Jocurilor Mondiale ale Surzilor, competiție polisportivă dedicată persoanelor cu deficiențe de auz. La fotbal, sport-rege în programul competiției, naționala României a triumfat, cucerind singurul titlu mondial al unei echipe tricolore, în întreaga istorie. Finala România – Bulgaria s-a disputat în vara anului 1977, pe Stadionul Republicii din București, în fața a 25000 de spectatori, iar România s-a impus cu 2 - 0, prin golurile atacantului central Alexandru Stan.

După acest succes, generalul Marin Dragnea, președinte pe atunci al Consiliului Național pentru Educație Fizică și Sport, a dat dispoziție ca fiecărui jucător din lot să i se înmâneze o primă de 10000 lei (echivalentul a cinci salarii). Jucătorii au fost trimiși, alături de familii, într-un sejur de 10 zile la Eforie Sud, de asemenea ca recompensă pentru titlul mondial. Consilier tehnic al echipei naționale a României, campioană mondială, a fost reputatul Coloman Braun Bogdan, primul antrenor al Stelei. Garnitura-tip a naționalei tricolore a fost următoarea: Coț – Capră, Micloș, Cioc, Epure – Oprican, Dominte, Tîmplaru – Urzică, Manta și Stan. Portarul Ilie Coț a fost, ulterior, un apreciat arbitru de Divizia A, iar Valentin Micloș, care a jucat fundaș și la Steaua era legitimat la Steagul Roșu Brașov. Majoritatea componenților echipei erau hipoacuzici, deci aveau grade diferite de dizabilitate, însă aveau carnet medical care le permitea să joace într-o astfel de formație. Singurul dintre jucători care era surdo-mut se numea Dominte și evolua ca mijlocaș la CSM Pașcani, în Divizia C. Această formație venea după trei medalii balcanice la surzi, iar la precedentele Jocuri Mondiale obținuse locul 4 la Malmo (Suedia) în 1969, respectiv locul 3 la Belgrad (Iugoslavia) în 1973.

Insigna - Expoziția internațională AARE - București 1931

În anul 1931 s-a organizat la București o expoziție internațională AARE (aviație, automobilism, etc). Pentru a marca acest eveniment s-a bătut și distribuit participanților insigna de mai sus. Insigna are forma aproximativ rotundă cu diametrul de 25 milimetri și este confecționată din metal comun. În câmpul insignei, mărginit de un cerc continuu, sunt reprezentate un avion și un automobil precum și inscripțiile: “EXPOZIȚIA / INTERNAȚIONALĂ / A.A.R.E.” și “BUCUREȘTI / 1931”. Pe verso este atașat un ac de prindere a insigne la rever. Se știe că regele Carol al II-lea era cunoscut în epocă drept un fervent susținător al aviației și automobilismului, aceste domenii cunoscând susținută în perioada anilor 1930 – 1940.

Insignă - Steaua București

Fotbal Club Steaua București, cunoscut ca Steaua București sau simplu

Steaua, este un club de fotbal românesc, care evoluează în liga I. Este clubul românesc cu cel mai mare succes fotbalistic pe plan național și internațional. De-a lungul istoriei, Steaua a câștigat cele mai multe campionate, cupe și super cupe ale României. La data scrierii prezentului articol - noiembrie 2012 - palmaresul naţional al clubului este următorul: 23 de titluri de campioană naţională, 21 de cupe ale României şi 5 super cupe ale României. Steaua a fost prima echipă din estul Europei și singura din România care a câștigat Cupa Campionilor Europeni, și a doua echipă est-europeană și singura din România care are în palmares Super Cupa Europei. Fondat pe 7 iunie 1947 ca „ASA București” (Asociația Sportivă a Armatei București), clubul și-a schimbat de mai multe ori numele, până la stabilirea numelui „Steaua” în anul 1961. Din punct de vedere istoric, Steaua este cunoscut ca și clubul sportiv al Armatei Române. Cu toate acestea, departamentul de fotbal s-a separat de clubul sportiv în anul 1998. Din acel moment, singurele legături ale clubului de fotbal cu Armata sunt tradiția istorică și stadionul Ghencea, care încă este proprietatea Ministerului Apărării Naţionale. De-a lungul timpului, echipa a avut mai multe steme, datorită diferitelor schimbări de proprietari și de regimuri. Logoul actual a fost adoptat în 2003 și este o variantă redesenată a blazonului folosit de club între anii 1974 și 1991. Steaua a jucat multe meciuri pe stadionul Ghencea, inaugurat în anul 1974 şi care are capacitatea de 28365 locuri. Ultimile meciuri ale Stelei s-au desfăşurat pe ultramodernul stadion Arena naţională, construit pe locul vechiului stadion 23 august. Din 2017 clubul se numește FCSB.

Insigna - Cinescoape 1968 - 1988

Uzina de cinescoape din București a fost una dintre cele mai moderne unități economice de producție din România. Ea era situată în cartierul bucureștean Pipera, Strada Dimitrie Pompei, nr. 9, și a fost inaugurată în data de 9 octombrie 1970, în prezența conducătorului statului – Nicolae Ceaușescu. Conducerea Partidului Comunist a hotărât să ridice acolo industria electrotehnică, să fie o platformă industrială de elită. Ceea ce s-a și întâmplat, începând cu anul 1965. Astfel până în anul 1989 au apărut și alte întreprinderi apropiate ca domeniu de activitate (televizoare, calculatoare, echipamente periferice pentru calculatoare, etc). Uzina de cinescoape fabrica tuburi cinescop pentru televiziune alb-negru cu diagonala de 47 cm, 59 cm, 61 cm, 65 cm și unghi de deflexie 110 grade, cu autoprotecție la implozie, tuburile fiind fabricate după licență Corning Glass Works (SUA) și Standard Electrik Lorenz (RFG). Mai departe însă, Uzina de cinescoape exporta tuburile cinescop prin ISCE Electronum București (Str. Gabriel Peri nr. 2).

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului precum și fotografiile câteva monumente de cultură și arhitectură bucureștene, de acum sau altădată și unele trimiteri poștale ilustrate.