Epaminonda's Blog.....: MONUMENTE ALE EROILOR BUZOIENI

Cernătești este o comună din județul Buzău care include și satele: Aldeni, Băiești, Căldărușa, Fulga, Manasia, Vlădeni și Zărneștii de Slănic.Comuna se află în Subcarpații de Curbură, în centrul județului, pe valea râului Slănic, în apropiere de vărsarea acestuia în râul Buzău. Prin comună trece șoseaua județeană DJ203K ce o leagă spre sud, de localitățile Mărăcineni și Buzău și spre nord de comunele Lopătari și Gura Teghii. La recensământul din anul 2011 comuna număra 3847 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 97,14% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei Cernătești, astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 97,01% și restul – nedeclarată sau altă religie. Enumăr mai jos atracțiile turistice ale acestei comune: situl arheologic de pe dealul Balaurul din satul Aldeni, așezare neolitică aparținând culturii Boian, aflată la 800 m vest de satul Băești, situl arheologic, din punctul „La Cetățuie”, în valea Maului și valea Pluteșului, de lângă satul Cernătești și crucea lui Parlat, din secolul al XIX-lea, aflată în zona „Lunca Puțului” dintre satele Cernătești și Zărneștii de Slănic. Nu trebuie uitată nici aria protejată de interes național, Dealul cu Lilieci Cernătești (în suprafață de peste 10 ha), unde cresc liliacul sălbatic, stejarul pufos, gârnița și alte interesante specii de ierboase și arbuști.

În imediata apropiere a bisericii cu hramul “Sfântul Gheorghe” din satul Aldeni, se află un monument în formă de obelisc având o cruce în vârf, ale cărei braţe sunt unite de o coroană de lauri. Monumentul este placat cu marmură şi este protejat de un mic zid cu stâlpi în formă de obuz la colţuri, ce sunt legaţi cu lanţuri de fier. Pe o placă sunt înscrise versuri din cântecul patriotic “Pui de lei”, după care urmează numele eroilor satului căzuţi în cele două războaie mondiale.

Lângă biserica satului Băiești, având hramul “Sfinţii Voievozi” s-a ridicat în anul 1935, “Monumentul eroilor morţi pentru patrie în războiul din anii 1916-1918”, cum precizează inscripţia sub care sunt înscrise numele celor “morţi sub drapel.” Monumentul este de tip obelisc având în vârf o cruce, aşezat pe un mic postament în trepte şi a fost “lucrat de Ion G. Popa şi Gheorghe Voban din Buzău”. După anul 1945 au fost înscrise pe o placă de marmură şi numele eroilor care au pierit în anii “1942-1944”.

În cimitirul satului Cernătești a fost ridicat, în anul 1927, un monument construit din piatră, sub forma unei coloane aşezată pe un soclu în două trepte şi pe al cărei capiteliu se sprijină o cruce cu cunună. Pe laturile coloanei sunt înscrise numele eroilor, iar inscripţia de pe faţadă precizează că , "Acest monument s-a ridicat eroilor morţi pentru patrie în anii 1916-1918 din comuna Cernăteşti, din obolul văduvelor, părinţilor şi fraţilor celor morţi, din iniţiativa camarazilor rămaşi în viaţă. Ctitori pr. C. Şerpoianu, Spiridon Popa, Tache Dragu, Gheorghe I. Udrea, Dumitru Muşat, 1927.” Pe monument sunt înscrise numele eroilor, dar care sunt greu lizibile.

În anul 2000, din iniţiativa preotului Toader Aurel, a fost construită o troiţă impunătoare, cu forme arhitecturale moderne, din ciment şi sticlă. În interior, pe peretele troiţei, în partea superioară, este realizată o pictură reprezentând scena Învierii Domnului, o icoană dominată de albastru care veghează şi domină numele celor care au sfinţit prin sângele lor trupul patriei, nume ce se găsesc pe o placă de marmură, totul find protejat de un panou din sticlă. Troiţa se află în apropierea bisericii cu hramul “Sfinţii Voievozi” şi a fost realizată cu sprijinul enoriaşilor. Inscripţia arată că este dedicată “Eroilor din comuna Cernăteşti, judeţul Buzău, morţi pentru întregirea neamului. Camarazii recunoscători. Slavă eroilor.” Monumentul a fost sfinţit în anul 2002 de sărbătoarea Înălţării Domnului. Ulterior, au fost montate două tunuri aşezate în faţa monumentului, de-o parte şi de alta a scării ce facilitează accesul, de ziua eroilor din anul 2010 având loc o impresionantă ceremonie.

În anul 1921, în faţa bisericii din satul Fulga având hramul “Sfântul Nicolae”, a fost ridicat un monument din piatră, în formă de cruce, aşezat pe un soclu trapezoidal în trepte. În lateral are cruci gemene, iar în vârf un vultur cu aripile desfăcute. Pe braţul drept al crucii este înfăţişată în basorelief o scenă alegorică reprezentând un om cu cap de lup, iar pe braţul stâng este reprezentat un om care scrie despre faptele de arme săvârşite de cei dispăruţi. Pe frontispiciu se găseşte inscripţia: “În amintirea eroilor morţi în războiul pentru întregirea neamului, 1916-1919. Patria, neamul şi biserica recunoscătoare”. Mai târziu, pe postament a fost fixată o placă de marmură cu portretul a trei eroi. Pe monument sunt înscrise numele eroilor din cele două războaie mondiale.

Lângă biserica din satul Zărneștii de Slănic, având hramul “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” a fost ridicată o troiţă ce adăposteşte un monument în formă de obelisc având în vârf o cruce, aşezat pe un postament de formă pătrată, în trepte, totul fiind placat cu marmură. Ca element decorativ este reprezentat un soldat în uniformă de campanie. Pe faţadă se găseşte inscripţia, “Recunoştinţă, cinstire şi pomenire veşnică eroilor şi martirilor, 1916-1918, 1940-1945, 1989”.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

___________xxx___________

CÂTEVA INSIGNE

ȘI MEDALII ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna - Brigadier R.P.R.

(Republica Populară Română)

Șantierele naționale ale economiei

La sfârşitul lunii ianuarie 1948, Comisia Ministerială pentru Redresare Economică şi Stabilizare Monetară anunţa deschiderea a şase mari şantiere "de interes naţional", care aveau să funcţioneze alături de altele, mai mici, de interes local. Pe aceste șantiere se folosea munca voluntară. Recrutarea voluntarilor se făcea prin organizaţiile judeţene ale Uniunii Tineretului Muncitoresc. La 1 aprilie 1948, când s-au deschis şantierele de la Bumbeşti-Livezeni, Salva-Vişeu şi Lunca Prutului, fiecărei organizaţii judeţene i-a revenit ca sarcină trimiterea "pe frontul muncii" a unei grupe formate din 150-220 de voluntari.

Plecarea se făcea în serii, fiecare lot de brigadieri urmând să stea pe şantier două luni, după care erau înlocuiţi de una nouă. Elevii şi studenţii au sosit pe şantiere în lunile de vară, odată cu începerea vacanţei. În România deceniului cinci se copia modelul patentat în URSS cu două-trei decenii înainte. Folosind munca voluntarilor, statul comunist realiza importante economii bugetului de stat. Metoda fusese utilizată şi pe vremea "regimului burghez", dar nu de stat, ci de formaţiunea de extremă dreapta. Între 1924 şi 1937, legionarii au organizat peste 3500 de tabere de muncă voluntară, de pe urma cărora au rezultat obiective ce pot fi admirate și azi. La începutul verii lui 1984, în cadru festiv, era inaugurată o nouă lucrare de infrastructură - Canalul Dunăre-Marea Neagră. Parte din lucrări fuseseră făcute de tinerii utecişti, elevi şi studenţi. Canalul din vremea lui Ceauşescu jucase şi rol de "şantier naţional al tineretului", cântat ca atare de propagandă. După trei luni de la inaugurare, efortul tinerilor şi-a găsit încă o dată răsplata: o zi din august a fost dedicată omagierii brigadierilor, adică tinerilor care construiau, la propriu, edificiile patriei socialiste. România număra în 1989 peste 200 de şantiere "în care tinerii contribuie la permanenta înălţare a patriei".

Enumăr mai jos doar câteva din cele mai șantiere unde și-au adus contribuția tinerii brigadieri uteciști: Canalul Dunăre – Marea Neagră, Bumbești – Jiu, Salva – Vișeu, Agnita - Botorca, Lunca Prutului, Sistemul de îmbunătățiri funciare Câmpia Buzăului, Dâmbovița - Ciurel

Insigna - C.A.R. ale pensionarilor din România - XXX

(Casele de ajutor reciproc)

Asociaţiile de ajutor reciproc din România, cunoscute sub denumirea de „case de ajutor reciproc”, au o istorie îndelungată, supravieţuind schimbărilor de regim politic, condiţiilor dificile din punct de vedere politic şi economic. Parte a sectorului neguvernamental, acest tip de asociaţii mutuale suscită un interes din ce în ce mai mare, pe fondul dezvoltării preocupărilor şi dezbaterilor legate de dezvoltarea de politici publice pentru susţinerea economiei sociale şi a întreprinderilor sociale din România şi de la nivel european. O trecere în revistă sintetică a istoriei caselor de ajutor reciproc găsim şi în raportul de cercetare realizat de Mircea Kivu, intitulat „Accesul la finanţare în România. Casele de ajutor reciproc şi cooperativele de credit – Dimensiuni, performanţe, tendinţe, provocări” (2011). Astfel, în anul 1722 a apărut la Reşiţa aşa‑numita „ladă frăţească” (Bruderlade), asociaţie ce a luat fiinţă după modelul asociaţiilor miniere din Europa Centrală ce funcţionau încă din secolele XV‑XVI; în anul 1789 la Baia‑Mare exista Casa principală frăţească, care ulterior s‑a extins şi la metalurgiştii din localitate. În anul 1835 a luat fiinţă la Braşov Casa de Păstrare „Kronstadter Allgemeine Sparkasse”, constituită din depunerile membrilor; tot la Braşov a fost creată în 1846 prima Asociaţie de Ajutor Reciproc românească, de către lucrătorii tipografi. În Vechiul Regat, cea mai veche instituţie din categoria caselor de ajutor reciproc a fost Societatea Generală a Funcţionarilor Publici, care s‑a înfiinţat în anul 1882. După 1900 s‑au constituit şi alte instituţii pentru acordarea de credite funcţionarilor, dintre care enumerăm pe cele mai importante:

Casa Militară de Economie, Credit şi Ajutor, creată în 1900, devenită ulterior „Casa Oştirii”;
Casa de Economie, Credit şi Ajutor a Corpului Didactic, creată în 1903;
Casa de Economie, Credit şi Asistenţă a Personalului PTT, creată în 1905;
Casa de Economie, Împrumut, Ajutor şi Pensiuni a Funcţionarilor Dependenţi de Ministerul de Interne, creată în 1910
În anul 1934, 500 de învăţători din judeţul Hunedoara au înfiinţat Societatea de Ajutorare în Caz de Deces;
În aceeaşi perioadă Octavian Goga, în calitate de preşedinte al Societăţii Mica pentru exploatarea aurului, a sprijinit casele de economii şi împrumuturi ale muncitorilor mineri din Brad, judeţul Hunedoara.

În anul 1949 a intrat în vigoare Decretul nr. 358, prin care regimul comunist a preluat toate casele de economii şi credit şi le‑a subordonat, împreună cu patrimoniile lor, Confederaţiei Sindicale a Muncii, asigurîndu‑şi astfel un control total asupra activităţii acestora. Concomitent, s‑a încurajat constituirea unor astfel de asociaţii în marea majoritate a întreprinderilor şi instituţiilor. Acest fapt reprezintă un element de demutualizare agresivă, de subordonare şi instrumentalizare a caselor de ajutor reciproc pentru a răspunde nevoilor şi principiilor de funcţionare specifice sistemului comunist

I.G.Duca

Medalia de mai sus a fost bătută în anul 1933 în memoria celui care a fost I.G.Duca. Medalia este confecționată din alamă, are forma rotindă cu diametrul de 15 centimetri și este opera gravorului Becker. Pe aversul medaliei este reprezentat chipul personajului spre dreapta, având între două cercuri liniare continue și periferice inscripția: “PRIMVL MINISTRV ION G. DUCA / 20 DEC.1918 – 29 DEC.1933”. În câmpul central al reversului este aplicată pe nouă rânduri următoarea legendă: “PĂSTREAZĂ PIOASĂ / ȘI VEȘNICĂ AMINTIRE / PREȘEDINTELVI / CONSILIVLVI DE MINIȘTRI / ION G. DVCA / CĂZVT EROIC ÎN SLVJBA ȚĂRII / ÎN GARA SINAIA LA 29 DEC 1933 / JERTFĂ IVBIREI SALE DE / NEAM REGE ȘI ȚARĂ”. Împrejur, între două cercuri liniare continue și periferice este aplicată inscripția: “PARTIDVUL NAȚIONAL LIBERAL” și două ramuri – de stejar și laur – legate cu o panglică în partea de jos.

Ion Gheorghe Duca, adesea I.G.Duca, a fost un om politic liberal român care s-a născut la data de 20 decembrie 1879 la București și a fost asasinat în data de 29 decembrie 1933 pe peronul gării din Sinaia. A deținut funcțiile de ministru al educației (1914-1918), ministru al agriculturii (1919-1920), ministru al afacerilor externe (1922-1926), ministru al afacerilor interne (1927-1928), și prim-ministru al României între 14 noiembrie și 30 decembrie 1933, la această ultima dată fiind asasinat de așa-numiții Nicadori din cauza eforturilor sale de a stăvili Mișcarea Legionară. Legionarii l-au acuzat și apoi lichidat deoarece ar fi vândut țara străinilor în calitatea sa de francmason. În calitate de ministru de externe, I. G. Duca, afirmase: "Oricare cunoaște politica românească [....] știe că una din directivele fundamentale, directiva de la care de 40 de ani nimeni nu s-a abătut, în nici o împrejurare și față de nici o țară, este aceea de a nu se amesteca în politica internă a altor țări. Neamestecându-ne noi în politica internă a altora, am avut grijă ca și ceilalți să nu se amestece în politica noastră". Împreună cu un grup de profesori și oameni de știință, Ion Gheorghe Duca a ajutat la întemeierea mișcării de cercetași din România.

Expedițiile militare rusești în principatele române

Medalia de mai sus a fost bătută în anul 1771 pentru a marca Expedițiile militare rusești în principatele române. Se știe că principatele române, aflate sub suzeranitate otomană din secolul al XV-lea, au fost subiectul mai multor intervenții rusești, începând cu războiul ruso-turc din anii 1770 – 1771, când o armată rusească a pătruns în Moldova, în acord cu alianța încheiată cu Dimitrie Cantemir. Rusia imperială se considera moștenitoarea Imperiului Bizantin și apărătoarea ortodoxiei, pentru care și-a dreptul de interveni oricând în țările din Balcani. Reacția Porții a fost nefavorabilă țărilor române , otomanii luând măsuri imediate de întărire a controlului în zonă, în special prin numirea direct de către Poartă a conducătorilor fanarioți devotați. Confruntările dintre cele două imperii au continuat mult timp (până la 1877) cu implicații majore asupra principatelor române. Pe aversul medaliei este reprezentat un vultur, având în cioc cifrul încoronat al Împărătesei Ecaterina I a Rusiei, stând pe mai multe trofee, printre care și scuturile cu stemele Moldovei și Valahiei și inscripția circulară: “ALTO VULTU PROFILIGAVIT TURCAS”. Marginea medaliei este rizată cu liniuțe pe ambel fețe. Pe revers, în interiorul unei coroane de laur este aplicată o inscripție pe șase rânduri: “FACTA RUSSIAE / TESTE DANUBIO / DXX ET XXIV OCT / Ao MDCCLXXI / SAECULA NARRA / BUNT”. Medalia este 43,49 milimetri, greutatea – 38,04 grame și a fost modelată de gravorul F. Constadius din Sadagura,

Asociația sportivă Flamura Roșie

Campionatele intersectoare 1950 - aruncarea discului

Nu am niciun fel de informații despre Asociația sportivă Flamura Roșie, denumire generală, deși este cunoscut faptul că în municipiul Arad a existat cândva un club sportiv cu denumirea Asociația sportivă Flamura Roșie – Arad.

Aruncarea discului este considerată ca fiind una dintre cele mai vechi probe atletice din lume. Aruncarea discului a facut parte din programul Jocurilor Olimpice Antice încă din anul 776 Î.E.N. și a fost imortalizată de către marele sculptor al antichității Miron, în renumita sculptură ,,Discobolul". Pe vremea aceea discul avea o formă lenticulară, era confecționat din lemn, piatră sau bronz, cu o greutate de 2 - 6,5 kg și un diametru de 20 -36 centimetri. Izvoarele istorice atestă că în anul 478 Î.E.N. grecul Phazllos din Creta a aruncat un disc de 5, 25 kilograme la distanța de 26,17 metri. La prima editie a Jocurilor Olimpice Moderne, în anul 1986, americanul Robert Garet, a aruncat la o distanță de 39,15 metri discul de 1,923 kilograme, dintr-un careu înălțat cu latura de 2 metri, după modelul antic. Se pare că greutatea discului folosit astăzi în competiții ar fi de 2 kilograme, dar nu știu dacă are aceiași greutate și pentru fete și pentru băieți. Discul este confecționat din oțel inox, partea din mijloc fiind realizată din policarbonat. Recordurile mondiale în aruncarea discului sunt vechi și aparțin la doi sportivi din vechea RDG (74,8 metri, Jurgen Schult, 1986 și - 76,8 metri, Gabriele Reinsch 1988).

_________ooOoo_________

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII