Epaminonda's Blog.....: MINUNI ALE ARHITECTURII MONDIALE

1. Clădirea Antilia este o construcție turn privată situată pe strada Altamount, undeva pe dealul Cumballa, în sudul orașului indian Mumbai.

Clădirea are o înălțime de 173 de metri, numără 27 de etaje și este prevăzută cu 10 lifturi. Clădirea estimată la aproximativ 2 miliarde dolari aparține magnatului Mukesh Ambani fiind inaugurată în data de 5 februarie 2010. Concepția arhitectonică aparține Companiilor americane Perkins & Will și Hirsch Bedener Asociates, iar realizarea efectivă a construcției aparține Companiei Sterling Engineering Consultancy Services din Mumbai. Clădirea a fost proiectată să reziste la un cutremur de 8 grade pe scara Richter.

Întregul ansamblu arhitectonic s-a ridicat pe un teren de peste 4500 metri pătrați, ce a aparținut înainte unui orfelinat.Terenul a fost cumpărat pentru suma de 210 milioane de dolari, când experții l-au apreciat la 1,5 milioane de dolari, astfel că edificiul deja inaugurat se află într-un litigiu juridic. Interesanta clădire nu se bucură de mare apreciere din partea presei de arhitectură mondiale și presei locale indiene. Edificiul se consideră o sfidare la adresa clasei de mijloc indiene, care consideră că în această clădire ar putea locui 600 de persoane, când în realitate ea este locuită doar de o singură familie.

2. Centrul sau Clădirea Ray și Maria Stata sau Clădirea 32 reprezintă un complex academic de 720000 de metri pătrați, proiectat de arhitecții Pritzker Prize și Frank Gehry, pentru Institutul de Tehnologie din Cambridge, Massachusests, SUA.

Clădirea, realizată în stilul arhitectonic deconstructivist, este situată pe strada 32 Vassar și a fost inaugurată în data de 16 marrtie 2004. Deasupra etajului patru, clădirea se împarte în două structuri distincte: Turnul Gates și Turnul Dreyfoos, numite adesea "Turnul G" și, respectiv, "Turnul D". Clădirea are o serie de săli mici și săli de clasă utilizate de diferite departamente. Arhitectul Robert Campbell este de părere că "Stata va arăta întotdeauna neterminată, de asemenea, pare să se prăbușească. Coloanele par a se înclina în unghiuri înfricoșătoare, ciocnindu-se în curbe și unghiuri aleatorii. Materialele se schimbă oriunde privești: caramida, oțel de oglindă, aluminiu lucios, vopsea viu colorată, metal ondulat, totul arată improvizat, de parcă ar fi aruncat în ultima clipă. aspectul lui Stata este o metaforă a libertății, îndrăznelii și creativității cercetării care ar trebui să aibă loc în ea ". Deși există mulți care laudă această clădire există și mulți care sunt mai puțin entuziasmați de structura clădirii.

Matematicianul și teoreticianul arhitectural Nikos Salingarosu a criticat aspru Centrul Stata: “O arhitectură care inversează algoritmi structurali pentru a crea tulburare - aceiași algoritmi care, într-o aplicație infinit mai detaliată, generează forma vieții - încetează să mai fie arhitectură. Clădirile deconstructiviste sunt cele mai vizibile simboluri ale deconstrucției reale”. Fostul președinte al Universității din Boston, John Silber a declarat fără jenă că edificiul "este într-adevăr un dezastru", dar criticul de arhitectură, Robert Campbell, l-a lăudat pe Gehry pentru "că a rupt monotonia unei străzi de clădiri din beton" și a realizat "o clădire ca nici o altă clădire". Totuși în anul 2007 MIT a dat în judecată arhitectul și compania constructoare pentru "furnizarea de servicii și desene de design defectuoase", care au provocat infiltrări de umezeală primăvara, apariția mucegaiului și blocarea ieșirilor de urgență datorită căderii gheții. Arhitectul a răspuns că procesul, prin care elementele unui proiect sunt eliminate pentru a reduce costurile, este responsabil de apariția acestor incoveniente. Urmare a unor negocieri directe procesul a fost închis, majoritatea problemelor deficitare fiind soluționate.

3. Casa Narigua din "El Jonuco" – Mexic este un loc minunat unde te poți bucură de vederi spectaculoase de jur împrejur. Zona este situată în nordul statului Mexic fiind populată de floră și faună sălbatică și înconjurată de munți înalți.

Din cauza copacilor înalți de cedru care blochează vederea realizarea unei case cu coloane înalte nu era o opțiune. S-a ales soluția ridicării unei case care să zboare deasupra copacilor. Un drum pietonal la 10 metri depărtare de șoseaua principală, mângâie parterul unde sunt localizate toate spațiile esențiale. Pentru a păstra verdeața existentă, planul de planșeu este împărțit în zone care se află în jurul unui grup de copaci vechi de cedru. Deoarece fiecare nivel răspunde unor condiții diferite, fiecare plan, în sine simplu, este diferit de celelalte. Clădirea este divizată în trei volume diferite. Primul conține spațiile de garaj și de depozitare. Sala de intrare, dormitorul principal și scara până la nivelul inferior sunt situate în cel de-al doilea volum, în timp ce cel de-al treilea volum cuprinde bucătăria, serviciile și zonele sociale. Viața în aer liber are loc în partea de vest a casei, într-un grup de terase care au vedere la punctul focal al reședinței: doi munți spectaculoși care aproape ating clădirea. Nivelul inferior conține un număr de camere pentru oaspeți. Acest etaj conține, de asemenea, două încăperi tehnice semi-îngropate, care eliberează acoperișul pentru a te bucura de o panoramă enormă, înconjurată complet de peisaj. Spre deosebire de imaginea exterioară masivă, în interiorul casei, transparența sticlei face ca vederile exterioare să facă parte din viața de zi cu zi.Paleta de materiale oferă proiectului un aspect rustic, atemporal, care servește ca fundal pentru diverse obiecte. Antichitățile trăiesc împreună cu mobilierul contemporan, în timp ce lumea paralelă de picturi, măști și sculpturi ne atrag atenția.

Pereții colorați și ferestrele enorme de podea până în tavan reflectă peisajul și lasa impresia că edificiul e în curs de dispariție. Drumurile și zidurile sunt pavate cu roci locale în culori naturale, fără ca aspectul exterior al edificiului sa contrastează cu munții și copacii. Clădirea este opera arhitectului mexican David Pedroza Castañeda. Ea are o suprafață utilă de 750 metri pătrați și a fost dată în folosință în naul 2013, fiind construită de Compania mexicană de construcții – CEMEX.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNȚELEPT

__________xxx__________

CÂTEVA INSIGNE ȘI MEDALII

DIN JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna - Anina (Steierdorf) 200 minerit

În anul 1790, Mathias Hammer descoperă prima bucată de cărbune (huilă), punând piatra de temelie a viitorului oraş Anina. Se presupune că denumirea localităţii derivă de la pădurea de anin în care a fost descoperit cărbunele. Calitatea superioară a cărbunelui şi rentabilitatea exploatării lui au determinat dezvoltarea mineritului în această zonă, Anina devenind un important centru economic şi social.

Anina (germană - Steierdorf, maghiară - Stájerlak) este un oraș din județul Caraș - Severin, provincia istorică Banat, România, având o populație de aproximativ 9172 de locuitori. Orașul se situează în inima Munților Aninei, fiind preponderent minier, aici extrăgându-se odată huilă. Localitatea a fost declartă oraș în anul 1952. În anul 2002, în Peștera cu Oase de lângă Anina, au fost descoperite cele mai vechi rămășițe ale omului modern din Europa, numit Ion din Anina, cu o vechime de circa 40000 ani. Structura populației pe etnii se prezintă astfel: români – 80,56%, germani – 5,65%, romi – 2,72%, maghiari – 1,32% și restul – necunoscută sau altă etnie. Structura confesională actuală a populației orașului Anina se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 69,77%, romano catolici – 11,58%, penticostali – 5,35%, baptiști – 3,44% și restul – nedeclarată sau altă religie. În poza de sus este reprezentată Primăria orașului Anina.

Insigna - A.S. "Metalul" Oțelul Roșu - 1920

Asociația Sportivă (A.S.) Metalul Oțelul Roșu, denumire veche Metalul, denumire actuală A.C.S. Oțelul Roșu (Asociația Clubul Sportiv) este echipa fanion, de fotbal a orașului, care participă în prezent în liga a IV-a campionatului național. Echipa a fost înființată în anul 1920 și joacă în echipament cu următoarele culori traditionale; roșu-albastru în meciurile de acasă și alb-negru în meciurile din deplasare. Sus am postat un fanion și logo-ul echipei de fotbal Metalul Oțelul Roșu.

Oțelu Roșu (în germană Ferdinandsberg) este un oraș din județul Caraș-Severin, provincia istorică Banat, România, care numără aproximativ 10500 de locuitori. Localitatea este amplasată pe o terasă aluvională, la 268 m altitudine, de-a lungul faliei tectonice, prin care râul Bistra, după confluența cu Bistra Mărului, se îndreaptă spre Timiș. Oțelu Roșu are în subordine administrativă localitatea Cireșa și satul Mal. Munții Poiana Ruscă se află la nord de albia Bistrei, iar la sud sunt Munții Țarcu care coboară prin Muntele Mic spre oraș. Orașul se găsește în partea de nord-est a județului, fiind situat pe DN 68 Hațeg – Caransebeș, față de care se află la 50 și, respectiv, 20 km depărtare. Valea Bistrei conectează depresiunile Caransebeș și Hațeg. Sus am postat stema și o fotografie cu primăria orașului.

Insigna - Cabana "Cerbul" Bozovici - Coop.

Una dintre cele mai spectaculoase căderi de apă din lume este acum mai aproape de vizitatorii săi, doar 5 kilometri distanța de la Cascada Bigăr până la Cabana “Cerbu” Bozovici, denumire actuală Cabana “Cerbul Johana”. Aflată în apropierea Cascadei Bigar, Cabana Cerbu Johana vă oferă cazare și masă într-un loc minunat, decupat în marginea pădurii de lângă Lacul Gura Golumbului. Pe Cheile Minișului, la jumătatea distanței dintre Bozovici și Anina, Cabana Cerbu Johana și-a făcut loc deasupra drumului national DN 57B, pe malul drept al râului Miniș. Așadar, dacă doriți să vizitați Cascada Bigăr și Cheile Minișului, din minunatul Caraș-Severin, se oferă cazare și mâncare, totul într-un decor de poveste, aici la Cabana Cerbu Johana. Cabana dispune de o piscină sezonieră în aer liber, o grădină, un bar și un lounge comun. Oaspeţii au la dispoziţie o cadă cu hidromasaj și încă alte facilități.

Bozovici este o comună din județul Caraș-Severin, care include și satele: Poneasca, Prilipeț și Valea Minișului. Localitatea Bozovici este situată la altitudinea de 250 metri și este încadrată de Munții Aninei și Munții Almăjului. Prin localitatea Bozovici trece râul Miniș, principalul afluent al râului Nera, care trece prin localitatea Prilipeț. Etimologia cuvântului Bozovici vine de la plantă care crește aici în abundență – boz. Epoca străveche este atestată de un ciocan de piatră șlefuităș descoperit de profesorul Marin Jurchescu, pe aceste meleaguri în anul 1966. Prima atestare documentară a comunei este din anul 1484 când este pomenit un localnic ca și trimis al regelui Matei Corvin. La recensământul din anul 2011 comuna număra 2924 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 87,41%, romi – 3,65% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei Bozovici astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 84,3%, romano catolici – 1,26%, penticostali – 1,33%, baptiști – 4,71% și restul – nedeclarată sau altă religie. Enumăr mai jos câteva dintre atracțiile turistice ale comunei: Biserica ortodoxă "Înălțarea Domnului" din satul Bozovici, construcție 1805, Cheile Minișului, Cascada "Bigăr", Izbucul "Bigăr", Valea Minișului, Monumentul Eroilor din Bozovici și Rezervația naturală Lizovacea.

153 - Herculane - 1993

1840 ani de atestare documentară

Băile Herculane, în limba latină - Aqua Herculis, în limba germană -Herkulesbad, în limba maghiară – Herkulesfürdő, este un oraș stațiune în județul Caraș-Severin, care include și satul Pecinișca. Orașul este situat pe Valea Cernei, la 5 kilometri de magistrala rutieră DN6 (E70), ce leagă vestul țării de București. Prin oraș trece magistrala CFR 900 ce leagă capitala de gara Iosefin – Timișoara Nord. Stațiunea este situată în partea de sud-vest a României, la o altitudine de 168 metri, la 8 kilometri distanță de granița cu județul Mehedinți și doar la 25 de kilometri de frontiera cu Serbia. Factori naturali ai stațiunii sunt: climatul de depresiune intramontană, cu influențe submediteraneene, sedativ-indiferent; ape minerale izotermale și hipertermale (38-60 °C), slab radioactive, hipotone, cu diferite compoziții chimice: sulfuroase, clorurate, calcice, sodice; clorurate, sodice, calcice; oligominerale. Posibilități de tratament oferite în stațiune sunt: aerohelioterapie, băi termale, în bazin descoperit, băi termale sulfuroase și sărate, în vane și bazine acoperite; buvete pentru cură internă cu ape minerale, instalații de hidrotermoterapie (și saună), electroterapie, kinetoterapie, hidrokinetoterapie, în bazine; inhaloterapie; cură de teren. Bazele stațiunii au fost puse în anul 102 D.Hr. de împăratul Traian, romanii introducând aici cultul balnear preluat de la greci pe care apoi l-au dezvoltat. Atestarea documentară a stațiunii datează din anii 153 D.Hr.,fapt consemnat într-o tabulă votivă din băi: „Zeilor și divinităților apelor, Ulpius Secundinus, Marius Valens, Pomponius Haemus, lui Carus, Val, Valens, trimiși ca delegați romani să asiste la alegerea în calitate de consul a fostului lor coleg Severianus, întorcându-se nevătămați, au ridicat acest prinos de recunoștință”. În perioada civilizației romane, stațiunea de pe Valea Cernei a constituit un important punct de atracție pentru aristrocația Romei antice. Impresionați de excepționala putere tămăduitoare a apelor sacre de pe Valea Cernei, romanii sosiți în Dacia le-au închinat un adevărat cult balnear sub semnul tutelar al lui Hercules. După retragerea administrației și armatei romane, în timpul împăratului Aurelian, sub presiunea populațiilor migratoare, băile au decăzut mult comparativ cu perioada de strălucirile din vremea romană, deși menținerea numelui indică, că băile au fost folosite tot timpul următor. Din timpul romanilor au rămas numeroase vestigii: apeducte, băi, statui, monede, tabule votive ridicate ca semne de mulțumire aduse zeilor pentru vindecare. După Pacea de la Passarovitz – 1718 începe istoria modernă și contemporană a Băilor Herculane, în cadrul Imperiului austriac. În anul 1736 începe reconstrucția și modernizarea băilor, a căilor de acces, grănicerii bănățeni construind aici majoritatea edificiilor din stațiune, care poartă amprenta unui baroc austriac impresionant. Se cuvine să pomenim aici de faptul că în anul 1999, Termele Romane cuprinse în monumentala construcție a hotelului Roman au fost redate, după 2000 de ani, în circuitul turistic astfel încât vizitatorii hotelului au posibilitatea să urmeze tratamentul balnear în aceleași condiții cu cele ale guvernatorului provinciei, generalul roman Marcus Aurelius Pius. Stațiunea este vizitată de-a lungul timpului de mari personalități, între care: împăratul Iosif al II-lea, împăratul Francisc I și împărăteasa Carolina, împăratul Franz Iosef și împărăteasa Elisabeta. În anul 1852 împăratul Austriei considera Băile Herculane ca fiind „cea mai frumoasă stațiune de pe continent”, iar împărăteasa Elisabeta (Sisi) scrie un jurnal intim în care Băile Herculane sunt o prezență distinctă și încântătoare. După primul război mondial și semnarea Tratatului de la Trianon, Banatul și localitatea Băile Herculane au revenit României. După cel de-al doilea război mondial localitatea a fost declarată oraș iar din anul 2011(???) și stațiune balneară. În anul 2011 orașul număra 5008 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002) dintre care: români – 86,7%, romi – 2,21% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului Băile Herculane astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 86,82%, romano catolici – 1,61% și restul – nedeclarată sau altă religie. Peisajul variat, flora si fauna bogata, clima placuta, împrejurimile pitoresti fac din Baile Herculane un loc preferat pentru vacanta, reconfortare, odihna activa. Muzeul din statiune expune documente istoria Bailor Herculane si a imprejurimilor, pietre votive, piese numismatice, etc. Pentru amatatorii de catarat pe stanci, alpinism si escalada, statiunea montana din sud vestul Romaniei detine in muntii Cernei locuri renumite unde turisti din toata lumea vin sa practice alpinismul. Poate cel mai renumit loc din statiunea montana Baile Herculane unde se practica alpinismul, este in apropierea hotelului Roman. În afară de clădirile monumentale ale orașului, unele cu nevoi de reparații, enumăr mai jos alte atracții ale localității Băile Herculane: Muzeul de Istorie, Grota cu aburi, Pestera lui Adam, Grota Haiducilor, Varful Domogled, Grota lui Serban, Sapte Izvoare, Cascada Cernei și Statuia lui Hercules.

Statuia lui Hercules este un monument istoric aflat pe teritoriul orașului Băile Herculane. Statuia este turnată în bronz în anul 1847 de meșterii vienezi Ramelmayer și Glantz. Statuia îl reprezintă pe zeul Hercules, purtând pe umărul stâng pielea leului din Nemeea și o măciucă. Pe soclul statuii este scris; "Herculi pro salute imperatorum severi et Antonini P II Conservatori Augustorum Dominorum nostrorum CI Gallus C.V. legatus eorum PR. PP. CUM SUIS" 198-211 e.n. Baile Herculane" ceea ce înseamnă; “Lui Hercules cu omagii i s-a ridicat acest altar pentru imparatii Severus Antonius Pius, C.I. Gallus, devotata augustilor nostri imparati, trimisul acestora ca guvernator al Provinciei impreuna cu ai sai 198-211 e.n. Baile Herculane." Statuia a fost montată pe locul unei fântâni din marmură roșie ce se afla în centrul stațiunii, ea fiind donată în anul 1871, de către arhiducele moștenitor Carol al Austriei, ofițerilor și soldaților care păzeau granița Imperiului Austro-Ungar.

Universitatea Eftimie Murgu - Reșița

35 de ani de învățământ superior la Reșița 1971 - 2003

Universitatea "Eftimie Murgu" Reșița a luat naștere în anul 1971 și este situată în Piața Traian Vuia, la nr. 1-4. Este o universitate în regiune şi pentru regiune, care vine în întâmpinarea nevoilor comunităţii locale prin educaţie, cercetare aplicativă şi transfer de cunoaştere. Misiunea asumată de Universitatea „Eftimie Murgu” Reşiţa se referă la:

pregătirea profesională iniţială şi continuă, prin programe de studii universitare de licenţă, master şi doctorat, programe postliceale şi cursuri de specializare/perfecţionare în domenii relevante pentru nevoile regiunii;
pregătirea de absolvenţi creativi, flexibili şi cu gândire antreprenorială, capabili să contribuie la dezvoltarea durabilă a regiunii;
pregătirea de absolvenţi cu spirit civic şi responsabilitate socială, care se vor manifesta ca şi cetăţeni europeni activi în comunitate şi societate;
susţinerea mediului de afaceri şi a mediului instituţional public prin cercetare aplicată pe teme relevante pentru regiune;
transferul de cunoaştere către firmele şi instituţiile locale.

Universitatea Eftimie Murgu din Reșița are în prezent aproximativ 1200 studenți ce se pregătesc în cadrul a trei facultăți:

Facultatea de Inginerie şi Management
Facultatea de Ştiinţe Economice
Facultatea de Ştiinţe Sociale – cu extensie și la Caransebeș.

Eftimie Murgu a fost un jurist și profesor de filosofie român, om politic, deputat în parlamentul revoluționar maghiar din timpul Revoluției de la 1848 (Dieta de la Debrețin) și apoi avocat în Budapesta. El s-a născut pe 28 decembrie 1805 la Rudăria în actualul județ Caraş-Severin. Și-a început studiile în comuna natală. Începând cu 1826 studiază la Seghedin filosofia, apoi la Budapesta urmează Dreptul, pe care îl termină în anul 1830 cu rezultate foarte bune. În capitala Ungariei s-a împrietenit cu Damaschin Bojincă şi a început să colaboreze la revista Biblioteca Românească din Buda. În 1823 Sava Tokoly publică la Halle o broşură care neagă cu vehemenţă originea latină a românilor. Ca răspuns, Murgu şi Bojincă publică o lucrare prin care combat tezele antiromâneşti ale lui Tokoly, Murgu în limba germană şi Bojinca în latină şi româneşte. În 1834 pleacă în Moldova pentru a preda filosofia la gimnaziu Trei-Ierarhi din Iaşi. Anul următor gimnaziul s-a transformat în Academia Mihăileană, unde Eftimie Murgu întemeiază catedra de filosofie. Ideile pe care le-a propagat la Iaşi, atât în rândul cunoscuţilor cât şi în rândurile elevilor săi, au iscat nemulţumiri în rândurile boierimii conservatoare. Responsabil cu învăţământul moldovenesc, Gheorghe Asachi l-a denunţat pe Murgu lui Mihail Sturza pentru atitudinea revoluţionară şi legăturile cu oponenţii domnitorului. În consecinţă Murgu a fost nevoit să-şi dea demisia.Nevoit să părăsească Iaşiul, Eftimie Murgu s-a stabilit la Bucureşti, unde intenţiona să intre la Colegiul Sfântul Sava. A trebuit să aştepte un an de zile până la numire, timp în care a trăit din avocatură şi lecţii particulare de filozofie. Motivul era că Eforia Şcoalelor din Bucureşti era preocupată de renumele de revoluţionar şi de ideile lui Murgu şi de aceea a întârzia pe cât posibil numirea sa. Printre elevii care au luat lecţii particulare de filosofie de la Eftimie Murgu s-au aflat şi Nicolae Bălcescu şi C.A. Rosetti, care vor deveni ulterior lideri de marcă ai revoluţiei din Ţara Românească. În timpul şederii la Bucureşti, Murgu se împrieteneşte cu Dimitrie Filipescu şi profesorul francez Vaillant. Împreună cu aceştia pune bazele unei societăţi secrete a cărei activitate începe cu 1840. Societatea îşi propunea să militeze pentru independenţa ţării, pentru instaurarea unei republicii democratice, pentru egalitatea în faţa legii şi constituirea unei armate revoluţionare. Societatea este descoperită şi singurul anchetat a fost Murgu, ceilalţi lideri reuşind să scape. În raportul comisiei de anchetă s-a dezvăluit printre altele că revoluţionarii urmăreau să înfiinţeze o guvernare revoluţionară „alcătuită din 6 mădulare şi un prezident”, să promulge o constituţie republicană şi să dea un nou nume ţării: Noua Românie. Altă idee propagată de Murgu care a stârnit reacţia negativă a cercurilor conducătoare a fost exproprierea latifundiilor în favoarea ţăranilor. Arestat, el este condus afară din Ţara Românească la Sibiu şi eliberat acolo. Eftimie Murgu se stabileşte la Lugoj și devine avocat. Iniţiază o campanie de emancipare a bisericii ortodoxe româneşti de sub ierarhia sârbească. Se alătură societăţii secrete „Constituţia”, înfiinţată în 1830, care milita pentru unirea românilor de pe ambele părţi ale Carpaţilor într-o singură republică. Lui Murgu îi revine meritul de a fi mobilizat elementele româneşti şi de a le fi coagulat în jurul ideii naţionale, care va sta la baza revoluţiei din 1848. Activitatea sa de propagandă naţională nu putea să scape de reacţia violentă a conservatorismului sârbesc, unguresc şi chiar românesc. În 1845 Murgu este denunţat cu acuzaţia că agită spiritele româneşti împotriva ungurilor şi împotriva integrităţii statului. Ca urmare este condamnat la 4 ani de închisoare, astfel că ziua revoluţiei ungare din 15 martie 1848 îl găseşte pe Murgu în închisoarea din Buda. Împreună cu alţi condamnaţi politic este şi el eliberat. Se reîntoarce imediat la Lugoj şi regrupează în jurul lui forţele proromâneşti din Banat. Revoluţionarii lui Kossuth nu se împotrivesc mişcării lui Murgu, întrucât ea era îndreptată împotriva sârbilor, ceea ce putea fi şi în interesul lor. La 27 iunie 1848, Eftimie Murgu, cu autorizaţia guvernului maghiar, convoacă o mare adunare naţională la Lugoj. Adunarea în frunte cu Murgu a votat o moţiune în care se cereau drepturi pentru românii bănățeni.Eftimie Murgu a înaintat această moţiune, împreună cu un raport, guvernului maghiar. El a arătat faptul că românii din Banat au decis în unanimitate să se desprindă de ierarhia bisericească sârbească şi că vor în fruntea bisericii româneşti reprezentanţi ai românilor. Tot el a ideat înfiinţarea unui voievodat românesc al Banatului şi reorganizarea bisericii româneşti în jurul mitropoliei româneşti de la Timişoara. La alegerile care au avut loc în 1848, Eftimie Murgu a fost ales deputat în trei circumscripţii deodată: Lugoj, Oraviţa şi Făget, însă când s-a făcut validarea a optat pentru mandatul de Lugoj. Intrat în parlamentul lui Kossuth, s-a remarcat ca foarte bun orator (maghiara sa era extrem de aleasă) şi a luat chiar parte la şedinţa Consiliului de Miniştri din 13 aprilie 1849. Guvernul maghiar provizoriu i-a încredinţat misiunea de a-i împăca pe românii ardeleni. După înăbuşirea revoluţiei şi capitularea de la Şiria, Eftimie Murgu a fost arestat la 1 septembrie 1849 şi condamnat la moarte prin spânzurătoare. Prin sentinţa din 7 octombrie 1851, pedeapsa i-a fost comutată la 4 ani de închisoare şi confiscarea bunurilor. La proces Murgu a refuzat să se apere, invocând faptul că „nu este supus al ţării ungureşti”. Eliberat în 1853, s-a retras din viaţa politică. A mai trăit o perioadă la Vaţ, apoi s-a refugiat în Vechiul Regat. S-a reîntors în Ungaria abia după reinstaurarea sistemului constituţional, dar lugojenii nu l-au mai primit la fel de bine, astfel că s-a stabilit la Budapesta. În 1861 a fost ales din nou deputat în Dieta de la Budapesta pentru circumscripţia Stamora-Moraviţa, alături de Vincenţiu Babeş şi de Aloisiu Vlad, vechiul său camarad de la 1848. S-a stins din viaţă la Budapesta, în data de 12 mai 1870 şi a fost înmormântat în cimitirul Rerepesy. Osemintele sale au fost aduse în ţară în 1932 şi reînhumate în cimitirul de la Lugoj.

Reșița (în maghiară Resicabánya, în germană Reschitz, în cehă

Rešice,in croată Ričica), este capitala județului Caraș Severin din România, provincia Banat, care numără aproximativ 84000 de locuitori. Istoric, localitatea este atestată din secolul al XV-lea cu numele de Rechyoka și Rechycha. Cercetările arheologice au descoperit în acest spațiu urme de locuire din perioada neolitică, dacică și romană. Este menționată în 1673 cu numele Reszinitza, ai cărei locuitori plăteau impozite către pașalâcul Timișoarei, iar în anii 1690 - 1700 izvoarele o amintesc ca depinzând de Districtul Bocșei împreună cu alte localități din Valea Bârzavei. Conscripția din anul 1717 o menționează cu numele Retziza, având 62 gospodării impuse de către stăpânirea austriacă nou instaurată aici. Ea devine din 3 iulie 1771 locul de întemeiere a celui mai vechi și important centru metalurgic de pe continentul european. Odată cu nașterea uzinelor, se pun bazele Reșiței industriale. Sus am postat stemele comunistă și actuală ale orașului Reșița, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură reșițene și câteva trimiteri poștale din vremuri diferite.

Baraj de apă

Biserica romano catolică

Fabrica de mașini

Fabrica de alcool

Galeria ereditară

Intrarea în mină

Școala

Sinagoga

Vila Koch

Uzina de construcții mașini

Cărămidăria

Cartierul Lunca Bârzavei

Fabrica de amoniac

Fabrica de preparare a cărbunelui

Pod peste Bârzava

Strada Gării

Uzina de laminate

Vila direcțională

Vila Igasgatosagy

Vederi

Caraș-Severin este un județ situat la limita provinciilor Banat și Transilvania din România, care are ca reședință orașul industrial Reșița. Situat în partea de sud-vest a României, județul Caraș-Severin are o suprafață de 8514 kilometri pătrați, 3,6% din suprafața țării, ocupă locul al treilea, ca mărime între județele țării, numără aproximativ 333000 de locuitori și cuprinde 2 municipii - Reșița și Caransebeș, 6 orașe - Bocșa, Oravița, Moldova Nouă, Oțelu Roșu, Anina, Băile Herculane și 69 de comune. Sus am postat harta, stemele interbelică Caraș și Severin, comunistă și actuală ale județului Caraș - Severin, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județul Caraș-Severin, din vremuri diferite, precum și alte frumoase locuri de vizitat pe aceste meleaguri, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.