Epaminonda's Blog.....: ALCUDIA DE VEO

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând aspecte din

localitatea spaniolă ALCUDIA DE VEO, comunitatea autonomă

VALENCIA, provincia CASTELLON și o insignă locală.

Fântâna Castro

Pod peste râul Veo

Izvorul Chelva

O intrare în localitate

Vederi generale

Arhitectură locală

Insignă locală

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

___________xxx___________

CÂTEVA INSIGNE

ȘI MEDALII ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna - Brigada 93 Căi ferate "Inginer Anghel Saligny"

Se poate considera că arma (specialitatea militară) căi ferate a apărut în armata română după manevrele militare din toamna anului 1872, ca urmare a folosirii reţelei feroviare existente atunci, puţin peste 900 de kilometri de la Suceava până la Vârciorova prin Barboşi, Chitila, Piteşti, Craiova, pentru transportul de materiale, tehnică, cai şi trupă. Chiar în acel an generalul Florescu, ministrul secretar de stat la departamentul de război, apreciind rolul trupelor de geniu în campanii, cerea ca acestea sa fie pregătite şi pentru ,,construcţia, reparaţia şi demoliţia (demolarea) drumului de fier”. Primele elemente ale acestei specialităţi militare în armata română le întâlnim în Batalionul de Geniu înfiinţat prin Înaltul Decret Princiar nr. 3 531din 14 iulie 1873, în structura căruia trei din cele patru companii, respectiv cele de săpători, aveau în compunerea lor şi lucrătorii de drum de fier. Decizia ministerială nr. 20 din 30 decembrie 1875, relativă la determinarea cadrelor şi efectivelor batalionului de geniu conform bugetului pentru anul 1876, stabileşte organizarea acestuia pe cinci companii, dintre care primele patru sunt de ,,săpători, minari, telegrafie şi drum de fier”, fiecare cu câte 1 sergent major, 1 sergent furier, 8 sergenţi, 16 caporali, 4 gornişti şi 110 soldaţi. La data de 29 ianuarie 1880 este promulgată Legea pentru cesiunea căilor ferate ale Societăţii acţionarilor către statul român, iar în baza convenţiei încheiate intre guvern şi Societatea acţionarilor, cei 921 km de linie ferată ai acesteia au fost predaţi Direcţiunii Princiare a Căilor Ferate Române (devenită peste trei ani Direcţiunea Generală a Căilor Ferate Române ,,C.F.R”) înfiinţată în acelaşi an. După ce a devenit stăpân pe reţeaua feroviară a ţării, statul român construieşte în mod neîntrerupt şi aproape în fiecare an noi linii de cale ferată, toate în regie proprie. Acest vast program de construcţii feroviare punea noi şi mari sarcini lucrătorilor militari de căi ferate, determină noi structuri în Batalionul de geniu prin înfiinţarea unor subunităţi specializate în lucrări de întreţinere, construcţii, refacere şi exploatare pe calea ferată. Această măsură a fost concretizată prin Înaltul Decret Regal nr. 2 550 din 31 octombrie 1880, publicat în Monitorul Oastei nr. 37 din 11 noiembrie acelaşi an. În baza acestui document, la 16 noiembrie 1880 se înfiinţează al doilea batalion de geniu în care, ca şi în primul, se constituie câte o companie de căi ferate. Deci trupele de geniu îşi sporesc structura la două batalioane, fiecare având câte o companie specializată în căi ferate. Nevoile economice şi militare ale ţării, pun sarcini mereu crescânde privind conducerea, organizarea, dotarea şi instruirea militarilor feroviari ceea ce au dus la repetate măsuri de reorganizare a trupelor de geniu. Prin Înaltul Decret Regal nr. 960 din 8 aprilie 1882 batalioanele de geniu se întrunesc şi formează Regimentul 1-iu de Geniu, primul comandant fiind colonelul Constantin Poenaru, urmat apoi la scurt timp de colonelul Anton Berindei. Prin Înaltul Decret Regal nr. 1 070 din 27 martie 1884, începând cu 1 aprilie acelaş an Regimentul 1-iu Geniu se compune din 4 batalioane, fiecare având câte o companie de căi ferate, sporind la 4 numărul acestora. În baza Înaltului Decret Regal nr. 5 din 8 ianuarie 1887, începând cu data de 1 februarie ia fiinţă în cadrul Regimentului 1-iu de geniu, primul batalion de căi ferate în armata română, cu sediul în Fortul Domneşti. Misiunile trupelor de căi ferate, reglementate prin ordine, regulamente şi instrucţiuni, erau următoarele:

Să exploateze reţeaua de căi ferate
Să construiască căi ferate de campanie;
Să repare şi să restabilească căile ferate distruse de inamic
Să distrugă căile ferate pe care armata le părăseşte în retragerea ei
Să exploateze şi să întreţină liniile ferate ale cetăţilor şi regiunilor întărite.

Prin Înaltul Decret Regal nr. 985 din martie 1908, începând cu data de 1 aprilie a aceluiaş an Batalionul de căi ferate, cu reşedinţa la Bucureşti, devine independent. Primul comandant al acestui batalion a fost locotenent-colonelul, viitor general de divizie, Scarlat Panaitescu, iar prima misiune - construirea căii ferate Medgidia – Cobadin, cu o lungime de 28 km. În perspectiva participării României la primul război mondial pentru realizarea idealurilor sale naţionale şi datorită unor necesităţi de asigurare logistică a armatei a fost emis Înaltul Decret Regal nr.1542 din 9 aprilie 1916 prin care se creează comandamente, unităţi şi servicii, iar Batalionul de căi ferate se transformă în Regiment de căi ferate, comandantul batalionului,colonelul Ion Macri, devine primul comandant al regimentului. La data de 16 octombrie 1919 este semnat Înaltul Decret Regal nr. 4 352 care constituie actul oficial de înfiinţare a Brigăzii de Căi Ferate şi Pontonieri în subordinea Comandamentului Trupelor de Comunicaţii, dependentă din punct de vedere tehnic şi disciplinar de Inspectoratul tehnic al geniului, iar sub raport administrativ de Ministerul de Război. La 20 decembrie 1921 brigada de căi ferate și pontonieri îşi modifică organizarea, astfel: regimentul de pontonieri trece în subordinea brigăzii de specialişti, iar brigada de căi ferate rămâne de sine stătătoare având mai întâi 2 regimente CF, ulterior 3. O nouă reorganizare a Brigăzii de căi ferate s-a făcut în baza Ordinului ministrului apărării naţionale nr. 46580 din 23 iulie 1949 când s-a trecut iarăşi la structura pe batalioane, cele două regimente de căi ferate se desfiinţează şi batalioane constitutive ale acestora devin independente, câte două de fiecare specialitate: construcţii, exploatare şi poduri căi ferate, subordonate direct Comandamentului Brigăzii 65 Căi ferate. În anul 1956 se înfiinţează în subordinea Brigăzii încă două batalioane, unul la Timişoara, care se va muta la Săcălaz şi altul la Iaşi, care se va muta la Focşani în 1958, unitatea numindu-se Brigada 38 căi ferate, cu reşedinţa în garnizoana Bucureşti; În luna decembrie 1989, Brigada de căi ferate avea în subordine două batalioane de construcţii căi ferate, la Chitila şi Săcălaz, doua batalioane de poduri căi ferate, la Aiud şi Focşani, un batalion de drumuri la Târgovişte. Urmare a altor restrucurări la 1 noiembrie 1994 s-a creat Brigada 93 Căi Ferate şi Drumuri, ca soluţie de compromis, cu opt batalioane, dintre care 4 de drumuri, 2 de construcţii căi ferate 2 de poduri căi ferate. În anul 1995 Brigada primește numele onorific “Inginer Anghel Saligny”. Hotărârea nr. 59 din 20 aprilie 2001 a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării include, printre altele şi desfiinţarea Brigăzii 93 Căi Ferate şi Drumuri ,,Inginer Anghel Saligni” cu toate unităţile care i se subordonează, hotărâre transmisă la unităţi cu Ordinul Ministrului Apărării Naţionale nr. MS 190 din 11 decembrie 2001. Iată cum arma căi ferate îşi încheie istoria glorioasă de aproape 130 de ani în armata română.

Insigna - A.V.P.S. Șoimul

(Asociația de vânătoare și pescuit)

Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România (A.G.V.P.S.) este persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, care reprezintă, în plan intern, interesele a peste 150 de asociaţii afiliate, în care sunt înscrişi peste 90% din vânătorii români şi peste 80% din pescarii cu domiciliul sau rezidenţa în România, iar în plan extern, interesele tuturor vânătorilor şi pescarilor sportivi din ţara noastră. Data de 5 iunie 1919 reprezintă momentul constituirii „Uniunii Generale a Vânătorilor”, iar cea de 26 mai 1922, data de naştere a „Uniunii Generale a Vânătorilor din România”. Această formă de organizare a suferit mai multe transformări și convulsii până să ajungă la formatul de astăzi. Au fost perioade când au existat și organizații paralele în acest domeniu de activitate.

Peștele este un animal vertebrat, craniat, ce trăiește în mediu acvatic. El respiră oxigen dizolvat în apă. Se cunosc aproximativ 29000 de specii de pești. Știința ce se ocupă cu studiul peștilor se numește ihtilologie. Peștii sunt animalele cele mai puțin dezvoltate dintre craniate.

Șoimul este o pasăre răpitoare diurnă din familia Falconidae. Este de mărime variabilă, ageră și puternică, cu ciocul scurt și curbat și având câte o crestătură în formă de dinte, care se hrănesc cu pradă vie, mai ales cu păsări. Trăiește oriunde mai puțin în Antarctida. Are partea superioară a ciocului curbată în jos, ceea ce-i ajută să sfâșie carnea sau să spargă craniul animalului vânat. Irisul păsărilor din această familie este în general de culoare întunecată. Partea superioară a picioarelor este acoperită de pene, la fel ca și la celelalte păsări răpitoare. Toți șoimii au 15 vertebre cervicale, cea ce le permite să-și rotească capul 180° în căutarea prăzii. Ochiul șoimului îi asigură o rază vizuală de 220° fără să rotească capul.

Asociația generală a medicilor veterinari din România

Pentru progresul medicinei veterinare

Asociaţia Generală a Medicilor Veterinari din România (AGMVR) este o organizaţie ştiinţifică, profesională şi apolitică, cu o îndelungată tradiţie, constituindu-se la 29 iunie 1914 – în cadrul Societăţii de Medicină Veterinară înfiinţată în 1871. Încă de la început, scopul Asociaţiei a fost să contribuie „la progresul artei şi ştiinţei veterinare în România”, care de-a lungul anilor s-a regăsit în toate formele statutare. În momentul de faţă, Asociaţia noastră are peste 4100 de membri, medici veterinari din toate domeniile acestei frumoase şi importante profesii. Pe plan intern, Asociaţia a organizat 12 Congrese Naţionale, cu participare numeroasă din partea colegilor, în special la cele 7 manifestări de după 1994, soldate cu adoptarea unor rezoluţii importante pentru profesia noastră, precum: punerea bazelor legislative necesare privatizării serviciilor medicale veterinare în România, reînfiinţarea Colegiului Medicilor Veterinari, elaborarea criteriilor şi punctajelor pentru aprecierea calităţii activităţii profesionale, organizarea seminariilor din cadrul Sistemului Naţional de Educaţie Continuă ş.a. AGMVR este recunoscută pe plan internațional, fiind membru al Asociației Mondiale Veterinare (WVA) din 1971, al Federației Veterinare Europene (FVE) din 1998, membru fondator al Asociației Veterinare din Balcani și zona Mării Negre (BaBSeVA) din 1992, membru fondator al organizației de Cooperare şi Schimburi Veterinare Est-Vest (CEVEO) de la Lyon, din 1992. De asemenea, AGMVR a participat în 1991 la constituirea Asociaţiei Veterinare Francofone de la Şcoala Naţională Veterinară de la Alfort – Paris. Având în vedere că Asociaţia Generală a Medicilor Veterinari din România este una dintre cele mai vechi organizaţii profesionale existente în ţara noastră, nu trebuie să uităm acest lucru şi faptul că „fără trecut nu există prezent şi cu atât mai puţin viitor”!

Centenar Alexandru Tietz 1893 - 197 - 1998

Banatul montan 1998

Alexander Tietz a fost un scriitor, etnograf şi pedagogul, personalitate marcantă a culturii Banatului de Munte, care s-a născut la Reșița, în data de 9 ianuarie 1898 și a decedat la data de 10 iunie 1978 tot la Reșița. În urma unui accident de circulație. Alexander Tietz este cea mai importantă și complexă personalitate a etniei germane din Banatul Montan a secolului al XX-lea. A urmat școala primară la Reșița, iar gimnaziul la Timișoara (1908-1916). În paralel, din 1913, a urmat și clasa de violoncel a școlii de muzică din Timișoara. După ce ia bacalureatul în 20 iunie 1916, urmează studii de germanistică la Budapesta și Cluj (1916-1920). În perioada 1920 – 1923 a lucrat ca suplinitor la Reșița, iar în anul 1923 a fost numit șef al catedrei de limbă germană, funcție deținută până la pensionare – anul 1959. În anul 1923 a înființat asociația Wandervogel din Reșița, care avea ca obiectiv drumețiile și cultivarea cântecelor populare. Asociația și-a achiziționat un sediu propriu, renovat prin munca voluntară a membrilor. În sediu au avut loc reprezentații teatrale. Debutul literar a avut loc în 1939 în publicația Reșița cu o serie de 13 articole în limba română cu titlul "Crăișori din sălașul meu". Binecunoscutul scriitor, etnograf şi pedagog reşiţean Alexander Tietz a publicat în timpul vieţii un număr de cinci cărţi în limba germană, care conţin legende şi povestiri culese de la mulţi locuitori ai acestui spaţiu. A scris totodată multe articole în presa germană şi română a timpului. Postum i-au apărut 8 cărţi, editate la Reşiţa, Timișoara şi Bucureşti. De asemenea i-au fost selectate câteva poveşti pentru o înregistrare pe disc. Alexander Tietz a devenit Cetățean de onoare post mortem al municipiului Reșița, la data de 24 februarie 2004. Numele lui este purtat în prezent de biblioteca germană din Reşiţa, în faţa căreia stă ridicat şi bustul său realizat de artistul plastic bucureştean Horea Flămând. De asemenea, Colegiul Național „Diaconovici – Tietz” din municipiul Reşiţa îi poartă numele alături de cel al unchiului său după mamă, Corneliu Diaconovici, primul enciclopedist român. Alexander Tietz a fost unul dintre cei mai recunoscuţi pedagogi germani reşiţeni din secolul trecut, care a insuflat elevilor săi dragostea pentru locul natal, pentru cultură, turism şi protecţia mediului.

Insigna - A.S.

Despre mica insignă postată deasupra lipsesc complet informațiile. Încerc să presupun că prescurtarea AS ar putea veni de la Asociația științifică sau Asociația studențească dar cel mai mult înclin să cred că este vorba despre o asociație studențească deoarece cunosc că există și alte asemenea care prezintă doar inscripția AS și un singur desen explicativ. Cu privire la această insignă presupun că ea a fost bătută de o asociație studențească din domeniul minier, aici fiind reprezentat un felinar minier.

__________ooOoo_________

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII