Epaminonda's Blog.....: MONEDE COROANE CEHE DE COLECȚIE

1. Moneda de mai jos se constituie într-un omagiu adus Catedralei Mitropolitane a Sfinților Vitus, Venceslau și Adalbert din Praga. Pe aversul monedei se distinge silueta acestei catedrale și de jur împrejur circular pe marginea monedei este aplicată o inscripție cu denumirea edificiului în limba cehă. Pe revers, în centrul câmpului monedei, este reprezentată stema Cehiei, iar sub aceasta este aplicată inscripția: “200 Kc” – valoarea monedei. La partea inferioară a monedei, circular periferic, este aplicată inscripția: „CESKA REPUBLICA” – denumirea țării.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 20.04.1994, valoarea – 200 coroane, forma – rotundă, diametrul – 31 milimetri, greutatea – 13 grame, compoziția – argint, calitatea – BU (27500 buc) și proof (2500 buc) și designer – sculptor Jarmila Truhlíková – Spěváková.

Catedrala Mitropolitană a Sfinților Vitus, Vencesalu și Adalbert este o catedrală mitropolitană romano-catolică situată, necropolă regală și imperială, sediul Arhiepiscopiei romano-catolice Praga. Construcția actuală, în stil gotic, a început în anul 1344 din inițiativa împăratului Carol al IV-lea, pe locul unei bazilici romanice cu trei nave, ale cărei ziduri au fost parțial integrate în noua clădire, precum absida de sud, cu mormântul sfântului Venceslau. Până în 1997 catedrala a fost dedicată numai Sfântului Vitus și este încă frecvent numită doar Catedrala Sfântul Vitus. Aceasta catedrală este un model de arhitectură gotică și este cea mai mare biserică din Cehia. Aici odihnesc mai mulți regi ai Boemiei dar și împărați ai Sfântului Imperiu Roman. Catedrala are următoarele dimensiuni: 124 x 60 metri, turnul principal are înălțimea de 96,5 metri, turnurile din față au 82 metri iar bolta are înălțimea de 33,2 metri. În dreptul portalului de sud al catedralei se află Statuia Sfântului Gheorge, realizată în anul 1373 de sculptorii Martin și Gheorghe din Cluj. Actuala catedrală gotică a fost fondată la 21 noiembrie 1344, când Episcopia de Praga a fost ridicată la rangul de arhiepiscopie. Piatra de temelie pentru noua clădire a fost pusă de regele Ioan al Boemiei. Primul meșter constructor a fost francezul Matthias din Arras, desemnat de la palatul papal din Avignon. Matthias a proiectat structura de ansamblu a clădirii în stil gotic francez: o bazilică cu trei nave, cu un transept scurt, o absidă în formă de decagon cu ambulatoriu și capele dispuse în formă de raze. Cu toate acestea, el a construit doar partea estică a corului: arcadele și ambulatoriul. Structura verticală în stil gotic francez târziu se observă și astăzi în aspectul actual al catedralei. După moartea lui Matthias în anul 1352, un nou meșter constructor a preluat construcția catedralei, și anume Peter Parler, care avea doar 23 de ani. Lucrările la catedrală, cu toate acestea, au avansat destul de lent, pentru că între timp împăratul l-a însărcinat pe Parler și cu multe alte proiecte, cum ar fi construcția noului Pod Carol din Praga și a mai multor biserici din Boemia. Prin 1397, când Peter Parler a murit, erau finalizate doar corul și unele părți ale transeptului. După moartea lui Peter Parler în 1399, fiii lui, Wenzel Parler și, în special, Johannes Parler, i-au continuat munca; lor le-a succedat un anumit meșter Petrilk, care provenea, potrivit relatărilor, din atelierul lui Parler. Sub acești trei meșteri, au fost finalizate transeptul, turnul mare de pe latura de sud și frontonul care leagă turnul cu transeptul sudic. Războaiele husite și incendiul din anul 1541 au oprit lucrările la catedrală. În următoarele secole catedrala a rămas doar pe jumătate terminată. Ea era construită până la turnul mare și un transept, care a fost închis de un perete provizoriu. În locul navei cu trei abside care urma a fi construită se afla o clădire cu acoperiș din lemn, iar slujbele religioase aveau loc acolo. Mai multe încercări de a continua lucrările la catedrală au fost lipsite în mare parte de succes. În a doua jumătate a secolului al XV-lea, regele Vladislav Jagiello i-a comandat marelui arhitect renascentist-gotic Benedict Ried să continue lucrările la catedrală, dar lucrările au fost sistate la scurtă vreme după începere din cauza lipsei de fonduri. În anul 1844 s-a înființat o societate cu numele de „Uniunea pentru finalizarea Catedralei Sfântul Vitus din Praga”, al cărei scop a fost să repare, să finalizeze și să elimine „tot ce-i mutilat și potrivnic din punct de vedere stilistic”. Josef Kranner a coordonat cea mai mare parte a lucrărilor de reparații din 1861 până în 1866, înlăturând decorațiile baroce considerate inutile și refăcând aspectul interior. În 1870 s-a pus fundația noii nave și în 1873, după moartea lui Kranner, arhitectul Josef Mocker a preluat lucrările de reconstrucție. El a fost cel care a proiectat fațada de vest într-un stil gotic clasic cu două turnuri, iar același design a fost adoptat, după moartea lui, de cel de-al treilea și ultimul arhitect ce a coordonat lucrările de restaurare, Kamil Hilbert. În anii 1920 sculptorul Vojtěch Sucharda a lucrat la fațadă catedralei, iar celebrul pictor ceh a decorat vitraliile noi din partea de nord a navei. Fereastra Trandafirie a fost proiectată de František Kysela în anii 1925-1927. Această fereastră trandafirie de deasupra portalului prezintă scene din povestea biblică a creației. Până la momentul jubileului Sf. Venceslau din 1929, catedrala Sf. Vitus a fost terminată în cele din urmă, după aproape 600 de ani de la începerea construcției sale. În ciuda faptului că întreaga jumătate vestică a catedralei este un adaos neogotic, au fost utilizate în procesul de restaurare o mare parte a designului și elementelor proiectate de Peter Parler, oferindu-i catedralei un aspect unitar și armonios.

2. Moneda de mai jos marchează 200 de ani de la nașterea lui Pavel Jozef Šafárik. Pe aversul monedei se distinge chipul personajului și de jur împrejur circular pe marginea monedei sunt aplicate inscripțiile: ”PAVEL JOSEF SAFARIK” – numele personajului, și “1795 - 1995” – anul nașterii personajului și anul emiterii monedei. Pe revers, în centrul câmpului monedei, este reprezentată stema Cehiei, iar sub aceasta este aplicată inscripția: “200 Kc” – valoarea monedei. La partea superioară a monedei, circular periferic, este aplicată inscripția: „CESKA REPUBLICA” – denumirea țării.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 26.04.1995,

valoarea – 200 coroane, forma – rotundă, diametrul – 31 milimetri, greutatea – 13 grame, compoziția – argint, calitatea – BU (25000 buc) și proof (200 buc) și designer – Petr Horak.

Pavel Jozef Šafárik a fost un filolog și poet slovac, unul dintre primii savanți slaviști și de asemenea istoric, istoric literar și etnograf. El s-a născut la data de 13 mai 1795 și a decedat la data de 26 iunie 1861.

3. Moneda de mai jos marchează trecerea a 100 de ani de la înființarea Filarmonicii din Praga. În câmpul central al aversului monedei este reprezentată clădirea Filarmonicii din Praga. Circular și periferic pe marginea monedei sunt aplicate inscripțiile: “1896 - 1996” – anul înființării Filarmonicii și anul emiterii monedei – la partea superioară, și “CESKA FILHARMONIE” – denumirea instituției muzicale – la partea inferioară. Pe revers, în centrul câmpului monedei, este reprezentată stema Cehiei, iar sub aceasta este aplicată inscripția: “200 Kc” – valoarea monedei. La marginea monedei, circular periferic, sunt aplicate inscripțiile: “1996” – anul emiterii monedei, și “CESKA REPUBLIKA” – denumirea țării.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 13.12.1995, valoarea – 200 coroane, forma – rotundă, diametrul – 31 milimetri, greutatea – 13 grame, compoziția – argint, calitatea – BU (24500 buc) și proof (2500 buc) și designer – sculptor Vladimir Oppl.

Česká filharmonie (Filarmonica Cehă) este o orchestră simfonică cehă de renume internațional, cu sediul în Praga. Sala de concerte principală a orchestrei se află în clădirea Rudolfinum. Numele "Orchestra Filarmonică Cehă" a apărut pentru prima dată în 1894, ca nume al orchestrei Teatrului Național din Praga. Ea a realizat primul concert sub numele actual în 4 ianuarie 1896, când Antonin Dvorak și-a dirijat propriile sale compoziții, dar aceasta nu a devenit complet independentă de operă până în 1901. Primul concert reprezentativ a avut loc pe 15 octombrie 1901 și a fost dirijat de Ludvík Čelanský, primul director artistic al orchestrei. În 1908, Gustav Mahler a condus orchestra cu prilejul premierei mondiale a Simfoniei nr. 7. Orchestra a devenit cunoscută pe plan internațional pentru prima dată în perioada în care dirijor șef a fost Václav Talich, care a deținut acest post din 1919 până în 1931 și din nou între anii 1933 și 1941. În 1941, Talich și orchestra au efectuat un turneu controversat în Germania, unde au oferit o reprezentație cu Țara mea de Bedrich Smetana, într-un concert comandat de funcționarii germani. Filarmonica Cehă a câștigat numeroase premii, zece Grand Prix du Disque decernate de l'académie Charles Cros, cinci Grand Prix du disque decernate de Academia franceză și mai multe premii clasice la Cannes.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_______xxx_______

O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL VÂLCEA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Valea lui Stan, județul Vâlcea 1912

Prima exploatare de aur din România

Medalia de mai sus s-a bătut în anul 1912 cu ocazia dării în folosință a minei de aur din Brezoi. Din prima șarjă de aur extrasă s-a realizat o medalie unicat, rotundă, de 20 grame și cu diametrul de 22 milimetri ce s-a oferit ca omagiu Regelui Carol I al României. Ulterior medalia s-a bătut și în altă variantă, cu aceiași greutate, dar mai subțire, având diametrul d e32 milimetri. Pe partea stângă a câmpului aversului este reprezentată o ramură înflorită și în restul câmpului o inscripție pe cinci rânduri: “VALEA / LUI STAN / BREZOI / JUD. VALCEA / 1912”. În câmpul reversului între o cunună de ramuri de stejar și laur unite jos cu o panglică și două ciocane de mină încrucișate, deasupra, se află un cartuș pentru incizarea dedicațiilor. Circular pe marginea reversului este aplicată inscripția: “PRIMA EXPLOATARE DE AUR ÎN ROMÂNIA”.

Se știe că pe Valea Lotrului, au existat două mari mine de aur, una la Valea lui Stan, şi alta la Cataracte. Ambele aun fost exploatate de nemţi din 1940 până în 24 august 1944. Şi nu de orice nemţi, ci chiar de SS direct, cu rapoarte direct lui Himmler, la Berlin. Mine care aveau un comandament, un lagăr de concentrare şi mulţi sclavi, prizonieri bieloruşi, ucraineni şi ruşi. Mina de la Valea lui Stan era în pântecul muntelui, la capătul şinei de tren care venea de la Gara Lotru şi care se afunda apoi în pădurea de fag. Din zona unde acum este o păstrăvărie, atunci era un gard mare de sârmă ghimpată, electric, pe care scria mare NU SE TRECE. Doar trenul avea voie să circule, iar, pe un drum forestier, motocicletele cu ataş, câini lupi şi patrule SS. De acolo, drumul ducea, cale de 3 km, până la mina de aur. Cea mai mare de pe Valea Lotrului, lungă, se arată în actele vechi, de 11,3 km, în galeria principală. Mai multe lifturi coborau cel puţin 60 de metri spre galeriile secundare. Aici lucrau, în anii ’43-’44, un număr de 1000 de deţinuţi, care aveau şi lagărul la buza minei. Tone de aur au luat calea Berlinului în cei 4 ani de funcţionare. Niciun român nu lucra aici, spre deosebire de mina de la cataracte, unde inginerii erau de-ai noştri. În ziua de 23 august 1944, ziua insurecţiei, se dă alarma în toată zona. Există o agitaţie pe toate nivele. Se cere ajutor de la Berlin. Numai că un tren plin cu aur se afla în mină. Se aşteaptă decizia. Aceasta vine spre seară, după căderea Bucureştiului şi anunţul că un batalion românesc vine pe Valea Oltului spre Brezoi. Ordinul este clar. „Distrugeţi tot”. Mina este îndesată cu explozibil, pe toate palierele, deţinuţii sunt închişi la o cotă inferioară. Şi explozie. Tot muntele se năruie şi înghite trenul cu aur. Comandamentul este evacuat pe drumul montan care urcă spre Zmeuret, acolo unde Brătienii aveau un conac şi un miniaeroport, sus, la cota 1.800. Avioane directe de la Budapesta vin şi îi evacueză pe SS-iştii de la Valea lui Stan. După război, sovieticii care aveau informaţii cu privire la minele de pe Valea Lotrului, cer detalii pentru a înfiinţa „la comun” un Sovrom, numai că Petru Groza joacă destul de tare. Ştiind ce înseamnă „la comun”, distruge urmele lagărului nazist şi spune că şinele sunt folosite de un tren forestier. În niciun caz nu există vreo mină de aur aici. Sovieticii înghit găluşca, dar nu sunt mulţumiţi de răspuns. Nu au însă ce face. Că este sau nu legendă, nu vom şti poate niciodată. Decât dacă cineva, vreodată, va săpa în munţi şi va da de armătura trenului cu aur. Poate că aşa va fi. În Polonia, acum doi ani, un astfel de tren a fost găsit intact, îngropat într-o zonă unde se spunea că sunt doar legende. Iarna aici, unde se văd urmele vechilor şine, e geroasă, deşi la Râmnic se împrimăvărează. Te uiţi în stânga, în dreapta, în spate, numai versanţi duri, numai munte. Care din ei o fi cel care ascunde un mister vechi de atâta vreme?

Despre febra aurului în Munţii Lotrului se găsesc menţiuni şi într-un registru vamal al Braşovului, din 1549. Aurul era la început „cules” din apa Lotrului, iar ulterior din exploatările miniere de pe Valea lui Stan. Şi chiar dacă până acum două secole, principala îndeletnicire a oamenilor locului era legată de agricultură, mirajul aurului s-a manifestat în tot acest răstimp şi încă mai face victime. Referinţe despre exploatarea aurului din Munţii Lotrului găsim şi la secretarul italian al lui Petru Cercel (1583-1585), Franco Sivori, care pomenea despre râul din Ţara Românească „ce curge de pe la poalele munţilor cu minerale, duce cu sine multe grăunţe de aur pe care le culeg cu un anumit meşteşug, din partea care revine Principelui se pot scoate până la 20.000 de ducaţi pe an”, după cum scria Bardaşu-Simeanu în 1973. În acest sens, căutătorii de aur foloseau o scândură de lemn căptuşită cu postav pentru a scoate „fluturaşii de aur” din apă. Această preocupare a durat până în secolul al XVIII-lea. Prospectările ruşilor şi a doua fabrică de cherestea din ţară, de la Brezoi. Într-un raport oficial din 1829, despre cei care extrăgeau aurul din judeţele Vâlcea şi Argeş, români şi ţigani, se menţionează că mare parte au renunţat la această practică din cauza dijmei prea mari - a zecea parte din venit dată stăpânirii -, dar şi a faptului că explotarea îndelungată sărăcise filonul de aur. Altfel spus, găseau aur din ce în ce mai rar şi mai greu. Cu toate acestea, în 1844, Societatea Mineralogică din Rusia încheia cu moşnenii din Brezoi şi din alte localităţile învecinate, de pe Valea Lotrului, contracte pentru prospectări în zonă, în căutarea de minereuri. În acelaşi timp, pe lângă exploatarea aurului şi agricultură lua avânt şi exploatarea şi prelucrarea lemnului, o altă activitate desfăşurată în această zonă încă din vechime. În 1873, la Brezoi a apărut prima fabrică de cherestea din zonă, construită de un inginer ceh, a doua din ţară după cea de la Galaţi. Un nou zăcământ aurifer avea să fie descoperit la Valea lui Stan de un renumit geolog, Radu Pascu şi un specialist în minereuri, Valeriu Puşcariu. Un deceniu mai târziu, în 1911, un industriaş concesiona în Valea lui Stan, 600 hectare de la moşneni, pe 75 de ani. În anii de dinaintea intrării României, în Primul Război Mondial, din filonul din Munţii Lotrului s-au extras aproximativ 170 kg de aur în şapte ani, din cele peste 10000 de tone de minereu excavate. Mina a rechiziţionată între 1916 - 1919. Iar industriaşul a fost nevoit să plătească impozit pentru expoatarea minieră. O altă referire la filonul de aur din Munţii Lotrului o vom găsi şi în lucrările cercetătorului Ilie Haiduc: „Minele din Valea lui Stan – Brezoi au fost mulţumirea Regelui Carol I, fiind singurele mine de aur din vechiul Regat”. În perioada Primului Război Mondial şi cea interbelică în zonă a funcţionat o societate denumită „Minele de Aur”, înfiinţată în 1920 prin Decretul Regal. În cadrul acesteia vom întâlni „Uzina de prelucrat minereul aurifer scos din munţii Văii lui Stan”. Pe atunci se extrăgea între 4 şi 17 kilograme de aur pe an. Cu cât cantitatea era mai mică, cu atât minereul era mai fin. Şi fiind o exploatare în apă, aceasta se făcea doar pe parcursul a şase luni, în perioada caldă. Conform documentelor vreme în 1928 s-au extras în trei luni de funcţionare doar 35 kg de aur, adică, aproximativ 50 de grame/noapte. Era aur de 17 -18 carate, care conţinea 30 % aliaj, inclusiv argint. Dezvoltarea industrială şi nu numai a fost posibilă şi datorită străinilor, în special italieni, care au populat zona decenii la rând. Emigranţii italieni, germani, maghiari şi austrieci au poposit la Brezoi începând cu anul 1850, cuprinşi de febra aurului. Ei au fost cei care au demarat o serie de afaceri în zonă care au dus la dezvoltarea societăţii.

Insigna - Stațiunea Voineasa

Voineasa este o staţiune permanentă de importanţă naţională situată pe Valea Lotrului, în judeţul Vâlcea, la poalele Munţilor Lotru, la o altitudine de aproximativ 700 metri şi la 60 kilometri distanţă de municipiul Râmnicu Vâlcea. Clima este caracteristică depresiunilor intramontane, cu veri răcoroase şi ierni friguroase. Principalul factor natural de cură îl reprezintă climatul tonic, cu aer curat, lipsit de praf şi ionizarea accentuată a atmosferei. Este o staţiune recomandată şi pentru petrecerea vacanţei, atmosfera de aici fiind liniştită, deconectantă. Această staţiune aparţine primului judeţ atestat documentar din România în anul 1392, actul fiind emis de domnitorul Mircea cel Bătrân. În prezent reşedinţa judeţului Vâlcea este municipiul Râmnicu Vâlcea. Stațiunea este recomandată pentru următoarele indicații terapeutice: neuro-astenii, anemii secundare, surmenaj fizic și intelectual. astm bronşic, silicoză și bronşite asmatiforme.

În baza de tratament există aparatură modernă pentru procedurile ce se efectuează aici. Un factor terapeutic important este climatul excelent, tonic, cu aer curat bogat în radiaţii ultraviolete, aerosoli ozonizaţi şi ionizaţi. Aici se efectuiază următoarele tratamente: împachetări cu parafină, aerosoli, inhalaţii, băi de plante, electroterapie, kinetoterapie, gimnastica de recuperare masaj. Voineasa are un climat cu veri răcoroase(în luna iulie temperatura medie este de 14 grade Celsius), iernile sunt blânde. Fiind în zonă montană cu climat subalpin blând, staţiunea are atracţii deosebite pentru pescuit în Râurile Lotru, Voineşiţa şi în lacul Brădişor, dar şi condiţii pentru vânătoare în pădurile frumoase din zonă. Alte atracții turistice ale zonei sunt: Mânăstirea Cozia, Peștera Polovraci, Peștera Muierii, Târgul de ceramică ”Cocoșul de Horezu” și Lacul Vidra.

Localitatea Voineasa este o comună a județului Vâlcea care include și satele: Valea Măceșului și Voineșița. Localitatea Voineasa este atestată documentar pentru prima dată la 1 august 1496, fiind astfel cea mai veche așezare de pe Valea Lotrului. La recensământul din anul 2011 comuna număra 1455 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 96,21% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei Voineasa, astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodcși – 96,08% și restul – nedeclarată sau altă religie. În comună funcționează o stațiune climaterică și de odihnă de interes general cu funcționare permanentă. Cazarea se face în hoteluri și vile moderne. Pentru petrecerea plăcută a timpului, stațiunea mai dispune și de terenuri de tenis, baschet și handbal, sală de spectacole de teatru și cinema. Pe râurile din zonă se poate practica cu succes pescuitul păstrăvului. Deasupra am postat stema și o poză cu primăria stațiunii Voineasa.

Cabana Fântânița haiducului

Centro Coop (Cooperația de consum)

Cabana “Fântânița haiducului” este situată în satul Ciungetu, comuna Mălaia, județul Vâlcea, la o depărtare de 14 kilometri de renumita stațiune Voineasa, la o altitudine de 1250 metri. Unitatea constă în grădină, terasă, restaurant şi lounge comun, oferind vedere specială spre munte. Cabana asigură loc de joacă pentru ciopii, acces gratuit la internet, posibiltăți de practicare a jocului de biliard și baie privată. Aflata in mijlocul naturii, pe coasta unui munte din satul Ciunget, cabana „Fantanita Haiducului” reprezinta o ideala oportunitate de relaxare in orice anotimp al anului, având o capacitate de 6 camere duble, 2 apartamente și o mansardă pentru evenimente dotate cu încălzire centrală și apă caldă permanent. Toate camerele sunt realizate dupa standarde europene, atat din punct de vedere al spatiului alocat cat si din punctul de vedere al dotarilor interioare. Cabana dispune de o sala de mese / protocol / salon rustic și spatios, unde se pot servi gustoase specialitati romanesti in conditii ireprosabile si intr-o atmosfera intima. Alte facilități asigurate sunt: parcare proprie – 20 locuri, echitație și plimbare cu sania sau căruța. Legenda aminteste ca printre primii care au salasuit aici, în valea "lotrilor" (hotilor) au fost cetele de haiduci ce îsi gaseau adapost în adancul padurii la adapostul cetinei de brad sau la umbra fagului, unde dupa un "jaf la drumul mare", undeva jos în trecatoarea Oltului, sau dincolo peste creasta muntelui, se afundau aici pentru împartirea prăzii si pentru a o ascunde în adancurile pesterilor si grotelor din aceasta regiune.

Insigna - Clubul de turism montan "Lotru" - Voineasa

Clubul de Turism Ecologic Montan “Lotru” Voineasa are sediul în incinta Hotelului Lotru din stațiunea Voineasa, județul Vâlcea. Acest club este de fapt o organizație înființată cu scopul de a pune în practică proiecte de educație ecologică, de a monitoriza protecția mediului, de a dezvoltat durabil turismul ecologic și de a proteja mediul. Clubul de Turism Ecologic Montan “Lotru” Voineasa a luat ființă în anul 1985 din inițiativa unor inimoși pasionați ai turismului montan.

Jeton - 10 lei G.V.T.

Restaurantul societății Govora - Călimănești

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. În anul 1910, Centrala Societăţilor Balneare Bucureşti a fost de acord cu înfiinţarea Societăţii Govora-Călimăneşti, decizie materializată un an mai târziu, atunci când a început să funcţioneze respectiva unitate. Societatea era responsabilă cu administrarea „băilor” şi „stabilimentelor” din localităţile Călimăneşti şi Govora, având, ca principal obiectiv, exploatarea şi punerea în valoare a izvoarelor de apă minerală din cele două zone, prin facilitarea frecventării acestora de către turişti (în scop preventiv sau curativ). La nivelul anului 1915 (conform bilanţului şi dării de seamă a Consiliului de Administraţie), societatea avea un beneficiu net de 58970 lei şi un capital de 5 milioane de lei, preşedintele unităţii fiind C. G. Dissescu (1854 - 1932), ministru, avocat și profesor la Universitatea din București.

Societatea Govora-Călimănești a avut un rol covârșitor în dezvoltarea stațiunilor Govora și Călimănești, atât edilitar cât și turistic fiind creată în baza legii pentru exploatarea stațiunilor balneare ale statului, publicată în Monitorul Oficial, nr. 15 din 18 aprilie 1909. Statutul societății înființată pe o durată de 40 ani (+ 10 ani prelungire) și scutită pe un termen de 10 ani de plata impozitelor (la stat, județ și comună) a fost promulgat prin Decret regal publicat în Monitorul Oficial nr.32 din 13 mai 1910. Aceasta a fost o inițiativă a guvernului liberal din timpul primului mandat de prim ministru al lui Ion I. C. Brătianu (1909 - 1911). La 13 iunie 1920 în ”Revista enciclopedică populară” apare articolul ”Govora, Călimănești, Căciulata” unde se prezintă pe scurt punctele esențiale din statutul noii societăți și situația stațiunilor. ”Prin legea de la 11 Aprilie 1909 s-a dat putere guvernului ca să formeze societăți pe acțiuni pentru exploatarea stațiunilor balneare din țară. De ani de zile de când stațiunile noastre de băi au luat desvoltare mare, s-a zis totdeauna că ar trebui un capital mare pentru a se face îmbunătățirile cerute de nevoile timpului și s-a vorbit de a se ceda unor societăți streine. Intervenind legea din 1909 s-a pus principiul ca românii înșiși să contribuie în cea mai mare parte cu economiile lor pentru a îmbunătăți aceste stațiuni de băi și numai de va fi nevoie să se facă apel la capital străin. Pe baza acestui principiu și acestei legi s-a întemeiat societatea ”Govora – Călimănești”. Această societate este o întovărășire a statului cu particularii: statul dă toate proprietățile și instalațiunile sale de la Govora, Călimănești și Căciulata iar particularii subscriu un capital de 5.000.000 lei împărțit în acțiuni, câte 200 de lei una. Cititorii știu că toate aceste stațiuni de băi se află în județul Vâlcea, unul dintre cele mai frumoase județe ale țării”.

Consiliul de administrație (C.A.) al Societății Govora – Călimănești avea 9 membri. Dintre aceștia 6 erau aleși de acționari și 3 erau numiți de Ministerul Industriei și Comerțului (dintre care unul era prefectul județului Vâlcea) cu un mandat de 4 ani. Acest consiliu conducea societatea având ca atribuții: întocmirea regulamentelor de funcționare, aprobarea bugetului, încheierea de împrumuturi, fixarea tarifelor și numirea medicilor oficiali, cu aprobarea ministerului etc. C.A. întocmea programul lucrărilor pentru transformarea și înfrumusețarea stațiunilor care trebuiau executate în cel mult 7 ani de la constituirea societății.

Râmnicu Vâlcea este un municipiu, reședința și cel mai mare oraș al județului Vâlcea, România. În anul 2002 avea o populație de 107726 locuitori. Orașul scăldat de apele bătrânului Alutus - Olt este o veche așezare venită din umbra timpului, istoria sa milenară fiind atestată de săpăturile arheologice găsite în cartierele Valea Răii și Stolniceni. Aici romanii au construit cetăți (castre) durabile care prin vestigiile lor atestă continuitatea de veacuri a așezării. Prima mențiune documentară datează din data 20 mai 1388 când Mircea cel Bătrân confirma mănăstirii Cozia stăpânirea la Râmnic a unei mori, dăruită de Dan I, și a unei vii, pe care o făcuse danie jupânul Budu, cu voia lui Radu I. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Râmnicu Vâlcea, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din orașul Râmnicu Vâlcea, din vremuri diferite.

Biserica - Toți Sfinții

Hala

Hotelul Alutus

Camera de comerț

Casa căsătoriilor

Casa de cultură a sindicatelor

Palatul administrativ

Mall-ul din centru

Palatul de justiție

Prefectura

Primăria

Palatul și Hotelul Bulevard (Ștefănescu)

Liceul Alexandru Lahovary

Monumentul domnitorului Barbu D. Știrbey

Parcul Școlii de grădinărit

Poșta

Episcopia Râmnicului

Spitalul orășenesc

Teatrul Adriani

Tribunalul

Universitatea Spiru Haret

Uzina electrică și băile comunale

Județul Vâlcea, localizat în sudul României, provincia istorică Muntenia, se întinde pe o suprafață de 5765 kilometri pătrați, numărând aproximativ 413000 de locuitori. Reședința județului este municipiul Râmnicu Vâlcea. Din punct de vedere administrativ, județul Vâlcea este împărțit în 2 municipii - Râmnicu Vâlcea, Drăgășani, 9 orașe - Călimănești, Brezoi, Horezu, Băile Olănești, Băile Govora, Ocnele Mari, Băbeni, Bălcești, Berbești și 78 de comune. Sus am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Vâlcea, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură, din vremuri diferite, din județul Vâlcea, alte frumoase locuri de vizitat pe aceste meleaguri dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.