Epaminonda's Blog.....: FILATELIE - 1 IUNIE ZIUA INTERNAȚIONALĂ A COPILULUI ȘI ACTORII: MAIA MORGENSTERN, GEORGE MIHĂIȚĂ, HORAȚIU MĂLĂELE, LUMINIȚA GHEORGHIU ȘI MARCEL IUREȘ, OANA PELLEA,

Ziua internațională a copilului este în multe țări o sărbătoare pentru copii care se sărbătorește la date diferite. În foarte multe țări, este sărbătorită la 20 noiembrie, ziua în care s-a adoptat Declarația Națiunilor Unite pentru Drepturile Copilului. În fosta URSS și în țările care i-au fost state satelit, data este 1 iunie, prima zi de vară în Emisfera Nordică. O parte din restul țărilor adoptă alte date. Ziua Copilului a început să fie marcată în a doua duminică a lunii iunie, în anul 1857, datorită reverendului Dr. Charles Leonard, pastor al Bisericii Universaliste a Răscumpărătorului din Chelsea, Massachusetts. El a organizat un serviciu special dedicat și pentru copii. Leonard a numit această zi Ziua trandafirului, deși a fost mai târziu numită Duminică de flori și apoi Ziua Copilului. Ziua copilului a fost menționată oficial pentru prima dată la Geneva la Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor în august 1925, la care 54 de reprezentanți din diferite țări, au adoptat Declarația pentru Protecția Copilului. După această conferință, multe guverne au introdus „Ziua copilului”. În Turcia Ziua copilului a fost sărbătorită pentru prima dată în data de 23 aprilie 1920. În anul 1954 Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite (UNICEF) a emis o recomandare care prevedea faptul ca fiecare Stat să dispună de o zi la așa-numita „Ziua copilului” (engleză Universal Children's Day) și de atunci sărbătorirea Zilei copilului s-a generalizat. Filatelia română nu putea rămâne indiferentă față de Ziua copilului – viitorul omenirii.

Se cunosc interesante produse filatelice realizate, mai multe în perioada de început a comunismului, și mai puține ulterior, iar după revoluție aproape inexistente. Cartea postala dedicata Zilei Copilului de mai sus a fost tiparită monocrom (în sepia) în anul 1951, iar imaginea, înfățișează câțiva pionieri care așteaptă să se urce într-o barcă la marginea unui lac. Lacul reprezentat în cartea poștală este actualul lac Herăstrău, pe atunci parte integranta din Parcul de cultura si odihna I.V. Stalin. Luciul de apa din celebrul parc bucurestean era una din imaginile simbol, preferate de aparatul de propagandă comunist atunci când venea vorba de „mărețele înfăptuiri”, ale regimului nu de mult timp instaurat. În noul regim bolșevic totalitar, singura instituție care aproba editarea cărților poștale, printre alte tipuri de tipărituri, era Ministerul Artelor și Informațiilor (din 23 mai 1949 cu denumirea schimbată în Ministerul Artelor). Fără avizul acestui for, în fapt un departament național de cenzură editorială, I.C.S. Filatelia nu putea tipări nici un timbru, nici o carte poștala, nici un plic.

O altă carte poștală, în aceiași serie cu cea prezentată mai sus, este și aceasta, care prezintă în partea stângă imaginea Palatul Pionierilor din București, în incinta străvechiului Palat Regal Cotroceni, „dăruit” purtătorilor cravatelor roșii la data de 1 iunie 1950. Semi ilustrata a circulat în decembrie 1951, cu câteva luni înainte de apariția primelor 3 tipuri de întreguri poștale tiparite de Întreprinderea Comercială de Stat „Filatelia”. Tirajul acestor cărți poștale nu a fost foarte mare.

Ziua Copilului în filatelia românească are un istoric la fel de scurt ca și memoria celor care se încăpățânează să nu o mai celebreze ca altădat’. Pe tăcute, s-a scris și istoria mărcilor poștale dedicate strict acestui eveniment, din anul 1954 până în anul 1956, cu oameni populari, pentru conștiințe populare, într-o republică populară. Perioada cincizecistă ne urmărește și acum din clasoarele îmbătrânite de trecerea anilor. Singurele fețe zâmbitoare sunt cele ale copiilor desenați de machetatorii I.C.S.”Filatelia”, pentru timbrele dedicate „Zilei Internationale a Copilului”.

Deasupra admiri un timbru cu valoarea nominală de 55 de bani, emis în anul 1954 într-un tiraj de 3 milioane exemplare. Realizarea grafică a timbrului este opera renumitului machetator – Ion Dumitrana (1923 - 1976). Această marcă poștală este una din cele mai frumoase realizari ale anilor ’50. Până și tiparul monocrom are farmecul său, iar „vinovat” este doar chipul sublim de puștan cârlionțat pe care machetatorul ni l-a lasat mostenire. Admirând acest timbru nu pot să nu remarc că propaganda comunistă a vremii a atașat această sărbătoare și pe copii inocenți – luptei pentru pace.

Timbrul de mai sus a fost atașat în anul 1954 și pe unele plicuri FDC circulate sau necirculate, unele de toată frumusețea și cu o realizare grafică de excepție.

În anul următor, lucrul la „Ziua Copilului” s-a finalizat pe repede înainte, programul emisiunilor de mărci poștale fiind cunoscut cu multă vreme înainte.

Poate acesta este și motivul pentru care emisiunea din 1955, în termeni artistici, este mai „neîngrijită” decât anterioarele. Chiar daca nuanța monocoloră a fost păstrată, desenul aduce aminte de ilustrațiile volumelor scoase la „Cartea Rusă”. Realizarea oficialilor Intreprinderii Comerciale de Stat „Filatelia” pare o glumă menită să sperie copiii, nu să-i facă să zâmbească. Principalul vinovat este grimasa feței de copil de pe plic, care aduce mai mult a plâns, a schimonoseală, a strâmbătură, nicidecum a chip surâzător, ingenuu.

Deasupra este prezentat plicul FDC oficial de Ziua Copilului din anul 1955, realizat într-un tiraj de 1 milion de exemplare, plus 10000 de vignete (cate 1000 din fiecare tip). Șansa face ca execuția acestei machete să aparțină tinerei graficiene Aida Tasgian, de origine armeană, cunoscuta dupa căsătorie drept Aida Tasgian-Constantinescu. Este, de departe, una din cele mai apreciate emisiuni de mărci poștale din Romania anilor ’50, factorul decisiv constituindu-l proiectul celor 10 vignete cu inscriptia cuvantului „PACE” în tot atatea limbi. Cum-necum, ideea artistei a prins, iar filatelistii romani se pot mandri acum cu o emisiune „Ziua Copilului”, in care timbrul este cotat de Michel la 3.50 Euro, in timp ce timbrul cu vigneta are o cota de 50 Euro! Asadar, seria in pereche, cu toate cele 10 vignete, valoreaza 500 de Euro – o suma considerabila pentru o emisiune de marci postale contemporane. Dar, daca stam si ne gandim ca in toata lumea nu pot fi decat maxim 1000 de astfel de serii, cota nemtilor nu pare deloc umflata, ci este rezultatul raritatii filatelice cu care a fost „inzestrat” setul dedicat Zilei Copilului in 1956.

Deasupra admiri un plic un plic filatelic filatelic, necirculat, francat cu seria completa „Pionieri” (emisa la 30 aprilie 1950), anulata de stampila speciala „1-VI-950 ZIUA INTERNATIONALA A COPILULUI * POSTA BUCURESTI”.

***

Romfilatelia a luat inițiativa de a ne încânta cu seria de mărci poștale "Stele ale scenei și ecranului" care ne prezintă cei mai îndrăgiți actori români în viață. Împărtășesc cu tine, dragă cititorule, bucuria de a-i revedea încă odată pe acești monștri sacri pe mărci poștale și fotografii cât mai reprezentative. Eu consider acest gest al Romfilatelia ca o infimă reparație față de condiția mizeră a actorului de azi (am în vedere protestele în stradă ale actorilor față de inițiativele năstrușnice, chiar odioase, ale guvenaților).

Maia Morghenstern, nume complet Maia Emilia Ninel Morgenstern

este o actriță română de teatru și film care s-a născut într-o familie evreiască, la data da de 1 mai 1962 în București. A studiat la Academia de Treatru și Film între anii 1981 și 1985, iar apoi a jucat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț până în 1988. A apărut apoi pe scena Teatrului Evreiesc de Stat din București, după care s-a alăturat trupei de la Teatrului Național Ion Luca Caragiale din București. Maia Morgenstern a fost căsătorită cu actorul Claudiu Istodor (1983-1999) și apoi cu medicul Dumitru Băltățeanu (2001 - 2015). Are trei copii, câte unul, cu fiecare dintre soți, și unul dintr-o relație neoficializată.

George Mihăiță este un actor român de teatru și film, care s-a născut în data de 23 septembrie 1948 în orașul Moreni, județul Dâmbovița. În anul 1971 a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragaile din București, secția Actorie, clasa profesoarei universitare Sandu Manu pentru ca din anul să fie directorul Teatrului de Comedie din București. Alături de alți actori, actorul George Mihăiță a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul național Serviciu Credincios, în grad de Cavaler, „pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București”.

Oana Pellea este o actriță română de teatru și film, care s-a născut în data de 29 ianuarie 1962 în București. Este fiica Domnicăi Mihaela, născută Policrat, și a actorului român Amza Pellea. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București, în anul 1984, la clasa profesoarei universitare Sanda Manu. În perioada 1984 – 1987 a fost actriță la Teatrul din Piatra Neamț și apoi, până în anull 1999 la Teatrul Bulandra. Din 1999, Oana Pellea este liber profesionistă. De multe ori actrița a fost recompensată și distinsă după cum urmează: 2012 – Crucea Casei Regale a României, 2010 – Premiul Aristizza Romanescu pentru cariera teatrală și cinematografică, 2009 - Marele Premiu al Festivalul Comediei Românești "FestCO", ediția a VII-ea pentru "Cel Mai Bun Spectacol" cu piesa "Buzunarul cu Pâine" de Matei Vișniec, traducerea Virgil Tănase, 2015 - premiul Omul Anului la secția Actor, premiu oferit de Ziarul Cotidianul, de 2 ori titlul de cea mai bună actriță de teatru din România, de 2 ori premiul Uniunii Oamenilor de Teatru din România, premiul Fundației Culturale Române pentru Carieră Internațională Remarcabilă. Oana Pellea joacă în limbile română, franceză, engleză și italiană, participând la numeroase producții internaționale. În iunie 2009 a apărut prima carte semnată Oana Pellea la editura Humanitas: "Jurnal 2003-2009" - Cartea cea mai bine vândută a Editurii Humanitas cu peste 15000 de exemplare cumpărate în mai puțin de trei luni (august 2009), iar în octombie (același an) "Jurnalul" ajunge la un tiraj record de 32000 de exemplare.

Horațiu Mălăele, nume complet Valentin-Horațiu Mălăele este un actor, regizor, caricaturist și scriitor român, care s-a născut la data de 31 iulie 1952 în Târgu Jiu. În clasa I a luat premiul 2 și pe perioada vacanței a primit de la învățătoare o carte pentru a desena mai bine. Nu a reușit însă asta până în clasa a IV-a cand a întâlnit zâna cea bună, profesorul de desen Nicu Gherghe. Această întâlnire îi lasă o amprentă deosebită, astfel că prin casa a XII-a, deja desena foarte bine conform propriei declarații. “Când m-am născut, nu erau semne de vreo reușită a mea in viață. Aveam un strabism foarte pronunțat, eram dislexic și abia citeam, toți cei din jur râdeau de mine – profesori și copii, eram numit “prostu’ clasei”, mi se lipeau bilete cu apelativul ăsta în pauze pe spate, mi se spunea mereu că desenez urât și atunci nu prea am mai desenat. Eram în suferință. Înțelesesem că sunt prost, urât, și că nu sunt bun de nimic. Apoi, în clasa a V-a, a venit un profesor care mi-a văzut un desen ascuns și a vorbit puțin cu mine. La urmă, m-a privit direct în ochi și mi-a spus clar: ‘Tu ești un geniu.’ Iar eu am început să fiu.” A învățat la Liceul Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu si a avut prima expoziție personală de desene la casa de cultură din oraș in clasa a 12-a. Intenționa sa urmeze Institutul de Arte Plastice din capitală dar a absolvit in 1975 Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, la clasa profesorului Octavian Cotescu. A fost repartizat la Teatrul Național din Piatra Neamț. Ulterior s-a mutat in capitală si a jucat pe scenele Teatrelor Nottara, Odeon, Național, Bulandra din capitala, in roluri ca Fadinard din Palăria florentină de Eugene Labiche, Profesorul din Lecția de Eugen Ionescu, Vanea din Unchiul Vanea de A.P. Cehov, Tartaglia din Regele Cerb de Carlo Gozzi, etc. Din 1982 a regizat spectacole de teatru ca O sărbătoare princiară de Theodor Mazilu, Puricele de Georges Faydeau, Carlo contra Carlo de Paul Ioachim, pentru care a obținut premiul Festivalului Comediei Romanești in 1994, Hotel de Tray Cooney, etc. A debutat in cinematografie in anul 1974, cu filmul Muntele ascuns. A regizat 2 episoade din serialul TV Ministerul comediei, apoi filmele Palaria si Nunta mută. A expus in peste 30 de expoziții caricaturile pe care le realizează, a publicat cartea autobiografică Horațiu despre Mălăiele, conduce publicația Satirul. Este căsătorit și are 2 copii.

Luminița Gheorghiu este o actriță română de voce, scenă, film și televiziune care a câștigat Ursul de Aur la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, pentru filmul Poziția copilului (2013). A fost, de asemenea, invitata specială a organizatorilor Festivalului de la Cannes (2006) pentru filmul Moartea domnului Lăzărescu. S-a născut la data de 1 septembrie 1949 în București. A absolvit Instituul de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București, în anul 1972, la clasa profesorului Ion Cojar. După absolvire a fost repartizată la Teatrul Mihai Eminescu din Botoșani. În anul 1975 s-a mutat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, iar între anii 1976 și 2003 a fost actriță a Teatrului Bulandra din București. Cariera în film și-a început-o cu rolul Catrina din filmul Moromeții (1987). A devenit cunoscută o dată cu pelicula Moartea domnului Lăzărescu, filmul în regia lui Cristi Puiu, în care are rolul asistentei care îl plimbă pe pacientul Lăzărescu de la un spital la celălalt. A primit distincția Cea mai bună actriță într-un rol secundar (2006), pentru rolul Mioarei Avram, din partea Asociației Criticilor de Film de la Los Angeles. În anul 2010, la gala Gopo a filmelor românești ale anului 2009, a primit premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin pentru personajul Ana din filmul Francesca.

Marcel Iureș este un important actor român de compoziție, care s-a născut la data de 2 august 1951, în orașul Băilești. Marcel Iureș a primit de două ori titlul de cel mai bun actor de teatru din România. Activitatea sa artistică este legată în principal de teatru. Din 1995, Marcel Iureș este președintele Fundației Cultural Artistice Teatru ACT, punând bazele celei de-a doua scene independente de teatru din România. Cariera internațională a lui Marcel Iureș este legată de câteva roluri în filme, dintre care cele mai cunoscute sunt: Amen, Războiul lui Tom Hart, Interviu cu un vampir, Cronicile vampirului și Pacificatorul. Performanțele sale artistice în domeniul teatral sunt legate și de importante roluri în teatrul de televiziune (înainte de 1990) și în teatrul radiofonic național. Din anul 2004 este președintele Festivalului Internațional de Film Independent "Anonimul". De-a lungul anilor, Iureş (după numele de fată al bunicii sale, Ana Iureş) şi-a consolidat prestigiul la nivel naţional şi internaţional, trecându-şi în filmografie numeroase proiecte ce implică nume de actori celebri de la Hollywood. A jucat alături de Bruce Willis, Tom Cruise, Brad Pitt, Johnny Depp, dar le-a dat replica şi actorilor Morgan Freeman sau Antonio Banderas.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

________xxx________

O PLACHETĂ,

CÂTEVA MEDALII ȘI INSIGNE

DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Biserica Sfântul Ilie Nou - București

Medalia de mai sus s-a bătut în anul 1907 cu ocazia inaugurării Bisericii Sfântul Ilie Nou din București. Medalia este confecționată din bronz aurit, este rotundă, are diametrul de 33 milimetri și este opera gravorului Carniol Fiul. Pe aversul monedei este reprezentată fațada bisericii înconjurată de inscripția: “BISERICA SF. ILIE NOU DIN BUCUREȘTI”. Pe revers este aplicată o inscripție pe 10 rânduri din care ultimile două arcuite: “ÎN ANUL 1907 / S’A PUS TEMELIA / ACESTUI SFÂNT LĂCAȘ / ÎN AL 41-LEA AN DE DOMNIE / M.S. REGELE CAROL I / FIIND PRIMAR AL CAPITALEI / VINTILĂ I. BRĂTIANU / ȘI / PRIM AJUTOR DE PRIMAR / JON N. CEZĂRESCU.” Așezată în partea de nord-vest a orașului, biserica cu hramul Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul este construită pe un teren donat de moștenitorii familiei Grant, între anii 1903-1918. Ea este situată pe Strada George Mihai Zamfirescu, nr. 55, cartierul Grant (Crângași), sectorul 6, București. Piatra de temelie a fost așezată în 15 august 1907, însă lucrările au fost întrerupte din cauza Primului Război Mondial. Astfel, construcţia, în stil bizantin, a fost finalizată în 1918, fiind sfințită în data de 16 septembrie de Episcopul Meletie Gălăţeanul. Comitetul de inițiativă format din credincioși – viitori enoriași ai parohiei, s-a luptat cu greutățile unei inițiative de această natură și le-au depășit cu ajutorul lui Dumnezeu. Preoții I. Mușatescu și Chiriță Cernescu, care au condus pe enoriași la această realizare, sunt menționați în documentele vremii drept ctitori ai acestui locaș. În vederea târnosirii s-au pictat catapeteasma și 12 icoane praznicare, executându-se inclusiv șpăgăluitul pereților de către pictorul Ion Simionescu. În ziua de 16 septembrie 1918 a avut loc târnosirea sfântului locaș de un sobor de preoți, în frunte cu P.S. Episcop Meletie Gălățeanul – delegat al Î.P.S. Mitropolit Primat Dr. Conon Arămescu – Donici. Cutremurele din 1940, 1977, 1980 și 1986 ca și bombardamentele din 1944, și-au lasat amprentele pe construcția în sine, iar pictura în ulei a fost deteriorată. Preoții de prestigiu care au slujit în aceasta biserică și-au îndeplinit misiunea cu râvnă, dar perioada grea a anilor 1948-1989, s-a cunoscut îndeosebi în încercările timide de a reface sfântul locaș sau anexele parohiale. Cu dragoste de Dumnezeu, enoriașii parohiei și alți credincioși binevoitori au contribuit cu râvnă și cu munca lor la restaurarea bisericii și a anexelor între anii 1992-1997. Pictura în frescă, executată de d-na Elisabeta Ursu și refacerea vitraliilor, a cancelariei parohiale, camera de ars lumânări, mobilierul, încălzirea centrală și multe alte îmbunătățiri ale ansamblului parohial, sunt numai câteva dintre etapele muncii și cheltuielilor de care vorbim acum la trecut. În data de 20 iulie 1997 în prezența P.F. Patriarh Teoctist a avut loc resfințirea lăcașului.

(Regele Carol I al României)

Expoziția națională română - București - 1906

Ciocolata Riegler - 2 diplome de onoare - 2 medalii de aur

Expoziţia Generalã Română a fost organizatã în Parcul Carol I (numit pânã atunci Dealul Filaretului) în anul 1906, cu scopul de a prezenta realizãrile României în domeniile politicii interne, ale politicii externe, ca şi ale culturii, prin realizãri în domeniul literaturii, muzicii, picturii, teatrului, arhitecturii, etc. Regele Carol I a inaugurat Expoziţia la 6 iunie 1906. În anul 1906, România aniversa 1800 de ani de când în ţinuturile noastre se stabiliserã primii colonişti romani (106 d.H.) şi de la cucerirea Daciei de cãtre Traian, 40 de ani de domnie ai Regelui Carol I şi 25 de ani de când Principatele Române deveniserã Regat. Proiectul, coordonat de arhitectul I.D. Berindei, a fost inspirat de Expoziţia Universalã de la Paris din anul 1900 şi a cuprins pavilioane dedicate industriei, comerţului, agriculturii, silviculturii, minelor, ca şi culturii şi artelor. Arhitecţii expoziţiei au fost Victor Ștefãnescu şi Ștefan Burcuş, cãrora li s-au alãturat ingineri de renume. Nu toate lucrãrile de construcţie şi aşezare a materialului expus au fost finalizate pânã la inaugurarea oficialã. Festivitatea de deschidere, amânatã din cauza timpului ploios, a avut loc în ziua de 6 iunie. La inaugurare au participat întregul guvern, familia regalã, membri ai administraţiei, oaspeţi strãini, membri ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, cu excepţia legaţiei Imperiului Otoman. Bateriei de la Calafat numitã „Carol I“ i-a revenit onoarea sã tragã salvele de tun ce marcau deschiderea oficialã a expoziţiei. Familia regalã a fost întâmpinatã la intrarea în parc, prin poarta în formã de arc de cerc, de cãtre organizatori, guvern şi un grup de 300 de notari, primari şi sãteni de frunte din toate judeţele ţãrii. La Arenele Romane au ţinut discursuri I. Lahovari, C. I. Istrati şi Regele Carol I. Alãturi de pavilioanele dedicate României, existau pavilioane ale Franţei, Ungariei, Austriei. Pe dealul Trocadero se afla Palatul Artelor. Realizat de inginerul Grant şi proiectat de Victor Ștefãnescu, pe o suprafaţã de peste 2000 mp, era o construcţie grandioasã, realizatã într-un timp foarte scurt. Ulterior a devenit sediul Muzeului Militar. Sub terasa „A. I. Cuza“ situatã în faţa Palatului Artelor se gãseau o peşterã şi un bazin cu apã. Denumitã „Grota cu giganţi“ sau „Grota fermecatã“, aceastã peşterã avea la intrare un ansamblu monumental, alcãtuit din trei statui. De remarcat cã ansamblul era creaţia a trei arhitecţi: Filip Marin a sculptat „frumoasa” sau „fecioara adormitã“, din marmurã, iar Dimitrie Paciurea şi Frederic Stork au realizat cei doi uriaşi din piatrã. Giganţii erau unul în faţa celuilalt, iar în mijlocul lor se afla culcatã „frumoasa adormitã“. Castelul Apelor, unde se afla rezervorul de apã al parcului, construit în întregime din piatrã, numit şi Turnul lui Țepeş, avea ca model cetatea lui Vlad Țepeş de la Cheile Argeşului. Turnul, înalt de 32 m, folosea şi pentru jocuri de lumini. Arenele Romane, operã a inginerului Elie Radu, cu o capacitate maximã de 5000 de locuri, a fost locul de desfãşurare pentru festivitãţile de deschidere şi de închidere ale expoziţiei şi al altor manifestãri cu caracter cultural şi artistic, ce au oferit ocazia afirmãrii unitãţii de neam, şi limbã a tuturor românilor. La Jubileu au participat şi înalte oficialitãţi strãine. De o primire cãlduroasã s-a bucurat primarul Vienei dar şi delegaţia oraşului Roma. Ca semn al latinitãţii românilor, Bucureştiul a primit ca dar din partea Romei, o copie a Lupoaicei, originalul existând pe Capitoliu. Anul jubiliar şi prima Expoziţie Naţionalã au beneficiat de o importantã emisiune filatelicã, plachete, medalii. Au fost editate numeroase cãrţi poştale ce prezentau pavilioanele expoziţiei. Festivitatea de închidere a avut loc în ziua de 23 noiembrie 1906, fãrã însã ca Regele Carol I sã fie prezent, din motive de sãnãtate. A participat Regina Elisabeta şi cuplul princiar: Principele Ferdinand şi Principesa Maria. Discursul rostit de Ion Lahovari în acea zi arãta în mare mãsurã obiectivele şi scopurile urmãrite de organizatori: „am voit sã arãtãm şi strãinilor şi românilor, ceea ce a fost odinioarã România şi ceea ce este astãzi dupã 40 de ani de domnie glorioasã a Regelui Carol I… am voit ca strãinii sã ne cunoascã şi ca românii, chiar sã se cunoascã mai bine, sã se ştie cã între Dunãre şi Carpaţi trãieşte, creşte şi se întãreşte un popor harnic viteaz li cuminte, condus de un Rege patriot şi înţelept“.

Carol I – domnitor și primul rege al României (20 aprilie 1839 Sigmaringen – 10 octombrie 1914 Sinaia) - este omul de la care a pornit totul: familia regală, statul modern, țara independentă și suverană. Rând pe rând, an de an, sub domnia acestui rege european, România a dobândit instituţii, modernitate şi statornicie. După refuzul contelui Philippe de Flandra, fratele Regelui Leopold al II-lea al Belgiei, de a primi Tronul României opţiunea românilor de a-și alege principe străin s-a îndreptat spre Principele Carol de Sigmaringen. Brătianu îl anunţa pe principe, la Sigmaringen, că fusese ales Domnitor al Principatelor Unite, cu drepturi ereditare, prin plebiscitul desfăşurat între 2/14 şi 8/20 aprilie 1866. În favoarea lui Carol fuseseră exprimate 685969 de voturi, iar împotrivă doar 2248. Coincidenţa făcea ca 20 aprilie să fie ziua de naştere a Principelui Carol, care devenea Domnitor al Principatelor Române Unite chiar în ziua în care aniversa 27 de ani. Plebiscitul este recunoscut de către Marile Puteri după o jumătate de an, la 24 octombrie 1866. La 28 aprilie 1866, proaspăt aleasa Adunare Constituantă a votat aproape unanim aducerea Principelui Carol pe Tronul ţării: 109 voturi pentru şi 6 abţineri. Domnitorul Carol ajunge în ţara sa de adopţie după o călătorie aventuroasă, de la Sigmaringen până la Turnu-Severin. Vaporul în care Suveranul călătorea, alături de Brătianu, a trecut de Porţile de Fier la 8 mai 1866, iar la ora patru după-amiaza Carol I a văzut drapelul românesc fluturând la Turnu-Severin. Principele Suveran a intrat în capitala ţării la 10 mai 1866, a primit cheile oraşului Bucureşti, a depus jurământul de credinţă în faţa Adunării Constituante şi a fost proclamat Domnitor al Principatelor Române. Elita politică din Principatele Române împlinea, astfel, vechea dorinţă a aducerii pe Tronul ţării a unui principe străin, capabil să unească definitiv Moldova şi Ţara Românească, să stingă pentru totdeauna rivalităţile dintre familiile domnitoare pământene, să stabilizeze ţara, să o modernizeze şi să îi confere prestigiu internaţional. Domnitorul Alexandru Ioan I însuşi era convins de necesitatea înlocuirii sale cu un principe străin. La 10 mai 1866, Carol I rostea următorul legământ:“Ales de către naţiune Domn al românilor, mi-am părăsit fără a sta la îndoială, și patria, şi familia, pentru a răspunde la chemarea acestui popor care mi-a încredinţat destinele sale. Punând piciorul pe acest pământ sacru, eu am devenit român. Acceptarea plebiscitului îmi impune, o ştiu, mari datorii. Sper că îmi va fi dat să le duc până la capăt. Vă aduc o inimă credincioasă, cugetări drepte, o voinţă tare de a face binele, un devotament fără margini către noua mea patrie şi acel neînvins respect către lege, pe care l-am cules în exemplul alor mei. Cetăţean astăzi, mâine, de va fi nevoie, soldat, eu voi împărtăși cu voi soarta cea bună ca şi pe cea rea.”Prin simpla sa prezenţă, prin demnitatea apartenenţei la una dintre cele mai ilustre familii ale Europei, dar şi graţie curajului personal, Principele Suveran Carol a zdruncinat definitiv ultimele rămăşiţe simbolice ale vasalităţii faţă de Imperiul Otoman. Vizita sa la Constantinopol, în octombrie 1866, în cursul căreia s-a comportat faţă de Sultan ca un şef de stat, şi nu ca un vasal, a confirmat procesul ireversibil de ruptură faţă de Poartă. Aceeaşi demnitate o va arăta Carol şi aliatului rus din Războiul de Independenţă. Atunci când Țarul Alexandru al II-lea ameninţă, în 1878, după încheierea războiului, cu dezarmarea armatei române, în cazul în care România s-ar fi opus anexării sudului Basarabiei de către ruşi, Carol I îi răspunde că trupele române vor putea fi nimicite, dar nu dezarmate. În timpul lungii sale domnii, Regele Carol I a pus bazele României ca stat modern pe harta Europei. În anul 1875, bugetul ţării ajungea la cifra de 100 de milioane de lei, dublul celui din 1866, iar în 1903, la 218 milioane. Între anii 1865 şi 1874, suprafaţa arată a crescut cu o treime. În 1890, producţia de cereale a ţării a fost de 3 700 000 de tone; în anul 1903, aceasta ajungea la 5 500 000 de tone. Între anii 1880 şi 1914, România a exportat 80 de milioane de tone de cereale, situându-se printre cele mai importante ţări exportatoare de cereale din lume (a doua din Europa, după Rusia, şi chiar pe primul loc la exportul de porumb, înaintea Statelor Unite)13. Numărul întreprinderilor industriale mai mari a crescut, între 1866 şi 1877, de la 39 la 17314. România avea şi importante zăcăminte de petrol care o plasau, în jurul anului 1900, printre primele trei ţări producătoare de ţiţei din lume, după Statele Unite şi Rusia. Leul românesc era o monedă puternică, echivalentă cu francul francez şi care putea fi utilizată ca valută forte peste tot în Europa. Populaţia a crescut, iar procesul de industrializare şi urbanizare a fost constant.În ciuda tuturor frământărilor politice, uneori violente, a demagogiei, corupţiei şi lipsei de măsură a unora dintre politicieni, Carol I a reuşit să consolideze sistemul de partide şi să impună alternanţa la Guvernare a celor două mari partide structurate după model occidental şi conduse de bărbaţi politici de mare anvergură: Partidul Naţional Liberal (reprezentat prin I.C. Brătianu, Dumitru C. Brătianu, C.A. Rosetti, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Kretzulescu, Dimitrie A. Sturdza, Ion Bălăceanu, Ion Ghica, Vasile Boerescu, Ion Câmpineanu, Nicolae Fleva, Spiru Haret, V.A. Urechia, Emil Costinescu, Nicolae Ionescu, Vasile Lascăr)15 şi Partidul Conservator (cu lideri ca Manolache Costache Epureanu, Petre P. Carp, Lascăr Catargiu, Petre Mavrogheni, Gheorghe Gr. Cantacuzino, Titu Maiorescu, Alexandru Marghiloman, Take Ionescu, Alexandru Lahovary, Nicolae Filipescu, generalul Manu). Prosperitatea şi stabilitatea au adus o dezvoltare fără precedent a culturii, artelor şi ştiinţei. În timpul domniei lui Carol I, scriitori ca Eminescu, Caragiale, Creangă, Alecsandri, Ion Ghica, Odobescu, Slavici, Macedonski, Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Duiliu Zamfirescu, George Coşbuc, Octavian Goga, Şt.O. Iosif, I.Al. Brătescu-Voineşti, Al. Vlahuţă modelează limba literară; B.P. Hasdeu, A.D. Xenopol, Mihail Kogălniceanu, Constantin Erbiceanu, Dimitrie Onciul, Ion Bogdan, Vasile Pârvan, Constantin Giurescu, Nicolae Iorga scriu istoria naţională; de filologie se ocupă Ovid Densuşianu, Sextil Puşcariu, Ion Bianu; Simion Mehedinţi creează şcoala de geografie; Titu Maiorescu, Constantin Rădulescu-Motru şi Vasile Conta disciplinează gândirea şi ridică nivelul cultural al societăţii; se afirmă compozitorul George Enescu, pictorii Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Gheorghe Tattarescu, Ion Andreescu, Ştefan Luchian, sculptorul Karl Storck, actorii Matei Millo, Aristide Demetriade, fotograful Carol Popp de Szathmáry; ştiinţele beneficiază de nume ca Spiru Haret, P.S. Aurelian, Anghel Saligny, Carol Davila, Grigore Antipa. Apar societăţi culturale, se publică reviste. În această perioadă funcţionează „Junimea“, vârful efervescenţei intelectuale şi al schimbului liber de idei, care editează revista „Convorbiri literare”. O enumerare ca aceasta nu ar putea să acopere niciodată diversitatea şi dinamismul acestei elite a spiritului românesc. Pionierat şi consolidare, geniu şi meticulozitate, dispute şi dialog sunt câteva dintre trăsăturile elitei românești din acea vreme, vie şi plină de resurse. România şi-a consolidat statutul de putere regională şi de „arbitru balcanic“ prin participarea victorioasă la cel de-al doilea război balcanic, încheiat la 28 iulie/10 august 1913 cu semnarea Tratatului de la Bucureşti, prin care România obţinea Cadrilaterul. Regele Carol I a primit bastoane de mareşal atât de la Împăratul Germaniei, cât şi de la ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei, care l-a şi vizitat în România, în 1914, şi care avea să sfârşească tragic, împreună cu familia, sub gloanţele bolşevicilor. Carol este descris, în literatura vremii ca un bărbat mai degrabă mic de statură, dar de o mare demnitate. A impus respect într-o lume plină de incertitudini şi a făcut din micul său regat un stat respectat şi stabil. A fost un suveran distant, sever şi măsurat, bucurându-se de o autoritate excepţională. A avut vocaţie de lider şi a condus România în momente politice şi istorice dificile, pe care le-a traversat plin de curaj. Întemeietorul Regatului român a murit la Sinaia, în ziua de 27 septembrie 1914, la ora cinci şi treizeci de minute dimineaţa. Avea şaptezeci şi cinci de ani, dintre care domnise patruzeci şi opt. Carol I a fost înmormântat la Curtea de Argeş, locul ales de el ca necropolă a familiei regale a României.

Placheta - Brigada 1 Rachete sol aer "General Nicolae Dăscălescu"

Între anii 1959 – 1961 Regimentele 143 şi 261 Artilerie Antiaeriană (fostele Regiment 2 respectiv Regiment 1 Artilerie Antiaeriană) sunt înzestrate cu rachete antiaeriene şi se transformă în Regimentele 18 şi 19 Rachete Antiaeriene. La 1 august 1973 se înfiinţează în cadrul Comandamentului Apărării Antiaeriene a Teritoriului, prin contopirea Regimentelor 18 şi 19 Artilerie Antiaeriană Mixte, prima mare unitate de Rachete Antiaeriene a Armatei Române – Brigada 1 Rachete Antiaeriene. În anul 1995, prin luarea în subordine a 4 Divizioane de rachete antiaeriene şi a unui Divizion Tehnic Neva, brigada se transformă în Brigada 1 Rachete Antiaeriene Mixtă Subordonată Corpului 1 Aviaţie şi Apărare Antiaeriană. În anul 1998, începând cu 1 august, marea unitate se transformă din Brigada 1 Rachete Antiaeriene Mixtă în Brigada 1 Rachete Antiaeriene, ca urmare a ieşirii din subordine a subunităţilor echipate cu rachete „Neva”. La 1 septembrie 2001, Brigada 1 Rachete Antiaeriene primeşte denumirea de Brigada 1 Rachete Sol-Aer. Pe data de 01.05.2006, în subordinea Brigăzii 1 Rachete Sol-Aer se înfiinţează Batalionul Hawk, prima unitate de rachete sol-aer din Statul Major al Forţelor Aeriene dotată cu tehnică de luptă compatibilă cu sistemele de rachete sol-aer N.A.T.O. Brigada 1 Rachete Sol Aer are misiunea de apărare aeriană a obiectivului Bucureşti, capitala României. Zona de responsabilitate a Brigăzii 1 Rachete Sol Aer acoperă o suprafaţă de aproximativ 20.000 kmp, în cinci judeţe (Ilfov, Giurgiu, Ialomiţa, Dâmboviţa şi Călăraşi). Brigada execută misiunea cu subunităţile subordonate dispuse în dispozitiv de luptă. In anul 1995, brigăzii i s-a acordat denumirea onorifică „General Nicolae Dăscălescu, comandant al primului regiment de apărare împotriva aeronavelor, care pentru actele sale de vitejie şi pentru faptul că s-a identificat cu soldatul de rând, pe care l-a iubit, îmbărbătat şi răsplătit a fost supranumit „generalul soldat”.

Nicolae Dăscălescu (născut la data de 29 iunie 1884 lângă Piatra Neamţ şi decedat la data de 28 septembrie 1969 la Piatra Neamţ) a fost un politician și general român. Între anii 1937 - 1938 a fost secretar general al Ministerului Apărării. În perioadele 12 ianuarie - 18 februarie 1945 și 3 martie - 1 iunie 1945, generalul de corp de armată Nicolae Dăscălescu a condus Armata a IV-a română din Transilvania. Nicolae Dăscălescu a decedat fiind celibatar, fără copii.

Insigna - Cercul militar național București 140 ani 1875 - 2015

Palatul Cercul Militar Național este este o clădire din Bucureşti care găzduiește instituția centrală de cultură a Armatei române, cu profil cultural-educativ, artistic, recreativ-distractiv, precum și de imagine, reprezentare și protocol. Lucrările pentru construcția Palatului Cercului Militar Național au început în anul 1911, deși terenul unde urma să se ridice edificiul fusese cedat de Ministerul Domeniilor încă din anul 1898. Proiectantul principal al monumentalului Palat al Cercului Militar Național a fost arhitectul român Dimitrie Maimarolu, în colaborare cu V. Ștefănescu și E. Doneaud. Beneficiarul lucrării a fost Cercul militar al ofițerilor din garnizoana București, organizație a ofițerilor români înființată în 15 decembrie 1876. Fondurile necesare au fost adunate din donații, subscripții și cotizații ale ofițerilor (circa 80%), precum și din subvenții de stat și împrumuturi rambursabile. Palatul Cercului Militar Național a fost ridicat pe locul fostei Mănăstiri Sărindar, pe un teren mlăștinos.

Jeton - Casino Est București

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată.

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stema și câteva monumente de cultură și arhitectură bucureștene, din vremuri diferite