Epaminonda's Blog.....: OBERKIRCH, OPPENAU ȘI BAD PETERSTAL

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitățile germane OBERKIRCH, OPPENAU și

BAD PETERSTAL, landul BADEN WURTENBERG, din vremuri

diferite, câteva trimiteri poștale ilustrate și insigne din aceste localități.

Primăria și Pichetul PSI - Oberkirch

Trimiteri poștale - Oberkirch

Vedere generală - Oberkirch

Insignă locală - Oberkirch

Casa parohială - Oppenau

Poarta - Oppenau

Poșta - Oppenau

Trimiteri poștale - Oppenau

Vedere generală - Oppenau

Insignă locală - Oppenau

Arhitectură locală - Bad Peterstal

Trimiteri poștale - Bad Peterstal

Vedere generală - Bad Peterstal

Insignă locală - Bad Peterstal

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

___________xxx___________

CÂTEVA INSIGNE
DIN JUDEȚUL SATU MARE

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

Insigna sportivă - F.C. Olimpia S.M.

(Fotbal club Olimpia Satu Mare)

În luna mai a anului 1921 la Subcomitatul Regional Oradea al F.S.S.R. s-a prezentat o delegaţie sătmăreană care a solicitat afilierea proaspăt înfiinţatei echipe Olimpia Satu Mare. După cinci ani Olimpia câştigă campionatul zonal şi se califică în sferturile de finală ale campionatului naţional de fotbal, unde este eliminată de către multipla campioană Chinezul Timişoara. În anul 1936, în urma reorganizării fotbalului românesc, Olimpia ajunge în divizia "A", dar retrogradează imediat. După al doilea război urmează o perioadă tulbure, marcată de fuziuni, reorganizări, scandaluri şi participări la diviziile inferioare. Abia în 1974 Olimpia promovează în divizia "A", unde un an mai târziu obţine cea mai bună performanţă a sa din perioada divizionară a campionatului naţional: locul IX. După o retrogradare şi o altă promovare în divizia A, Olimpia ajunge în 1978 în finala Cupei României, unde este învinsă. După doi ani echipa revine în "B", unde a fost printre fruntaşele seriei transilvane până în 1993 când retrogradează în divizia "C" în urma unui scandal în urma căruia trebuia găsiţi nişte vinovaţi. Între timp juniorii Olimpiei au obţinut un loc II şi un III la finalele campionatelor naţionale de fotbal în 1987 şi respectiv 1986. Peste doi ani Olimpia revine în "B", iar în 1998 promovează în "A", dar retrogradează imediat. Acum echipa activează în divizia C, seria a VI-a. De-a lungul existenţei sale Olimpia a purtat diverse nume; Olimpia, Olimpia CFR, Locomotiva, Progresul, Someşul, A.S.M.D. (Asociatia sportivă muncitoresc - dinamovistă),

Sătmăreana, Metalul, F.C. Olimpia, F.C. Olimpia I.U.M., S.C. Olimpia,

F.C. Olimpia, C.F. Olimpia 1921 și A.C.F. Olimpia 1921. Sus am postat câteva logo-uri ale principalului club sătmărean de fotbal.

Insigna - Clubul sportiv școlar Satu Mare - XXV ani 1958 - 1983

Clubul sportiv școlar din municipiul Satu Mare s-a înfiinţat în anul 1958 ca Şcoala Sportivă de Elevi, de pe lângă Liceul Mihai Eminescu, având două secţii: baschet și atletism. În anul 1961 se înfiinţează şi secţia de gimnastică fete. In anul 1976 devine Club Sportiv Scolar, de sine stătător, cu următoarele secţii: atletism, baschet fete şi băieţi, scrimă şi volei băieţi. În anul 1992 se înfiinţează primele clase de liceu cu profil sportiv, iar în anul 1993 se comasează Liceul cu Program Sportiv cu Clubul Sportiv Scolar sub denumirea comună L.P.S.- C.S.S. Satu Mare. În anul 1997 se înfiinţează prima clasă primară şi două clase gimnaziale. Sediul clubului este situat în municipiul Satu Mare, Bulevardul Tudor Vladimirescu, nr. 9, corpul C3, camera 12.

Insigna - Eminescu 2000

Colegiul național Mihai Eminescu - Satu Mare

Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română, care s-a născut la data de 15 ianuarie 1850 la Ipotești în județul Botoșani și a decedat la data de 15 iunie 1889 la București. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din data de 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. La data de 28 octombrie 1948 a fost ales membru post-mortem al Academiei Române.

Liceul "Mihai Eminescu", prima instituție de învățământ secundar cu limba de predare română, din municipiul Satu Mare, s-a înființat la data de 15 iulie 1919. Prestigiosul așezământ a fost botezat pe buna știință Liceul "Mihai Eminescu", pentru ca poetul să rămână întipărit în memoria urmașilor pentru veșnicie, ca fiind cea mai măreață figură a poeziei românești, pe care să o poarte în inima sa fiecare elev și profesor slujitor al acestui așezământ, iar instituția să fie cel mai de seamă pilon și focar de cultură românească în partea de nord-vest a țării. Ce putea fi mai de preț în anul 1919 decât un liceu românesc, un liceu pentru românii care și-au dorit atât de mult să învețe, să simtă, să trăiască, să respire românește? Acest eveniment era răsplata eforturilor depuse de cei din oraș, era împlinirea dorinței lor arzătoare. La mijloc de iulie 1919, când rănile provocate de război erau incă proaspete, la Satu Mare s-au deschis porțile unui lăcaș de cultură românească, care avea sa pregătească zeci de generații, dând țării cadre valoroase ce s-au afirmat în toate domeniile vieții culturale, politice, economice. Primul director al liceului, Dr. Vasile Lohan, s-a preocupat îndeaproape de deschiderea cu succes a primului an școlar al unității, anul 1919-1920. Această sarcină a devenit o preocupare de căpetenie si s-a înfăptuit până la 2 octombrie 1919. Problema recrutării de profesori a fost grea în primii ani de activitate în liceu, dar pe urmă s-a normalizat. Direcțiunea a făcut apel la intelectualii de nădejde, mulți acceptând încadrarea pe postul de profesor. Astfel, în anul școlar 1919-1920 sunt încadrați 6 profesori titulari, 2 profesori practicanți și 12 profesori suplinitori, toți profesori cu studii superioare. Cu aceste catedre și încă 2 catiheți și-a început activitatea instituția noastră. La 5 octombrie 1919, într-un cadru festiv, a avut loc deschiderea primului an școlar al liceului "Mihai Eminescu", școală cu limba de predare română. La solemnitatea deschiderii primului an școlar au participat autoritățile locale, civile și militare și un numeros public din rândul părinților. Ca un preambul, solemnitatea a început cu o slujbă religioasă, la sfârșitul căreia, fanfara militară a intonat imnul regal, iar directorul Dr.Vasile Lohan, într-o cuvântare însuflețită, a schițat programul de muncă. În anul școlar 1919-1920 tineretul român a pornit cu însuflețire la formarea viitorului națiunii. Ideile românismului au fost în permanență promovate, pentru a contribui la progresul țării. Școala pentru români primea valențe noi, fapt dovedit de înscrierea și frecventarea cursurilor liceale în Satu Mare de către tot mai mulți elevi.

În primul an de activitate la liceu sunt înscriși 331 elevi din care 327 de etnie română, 1 german, 3 maghiari, iar pe confesiuni erau 254 greco-catolici, 72 ortodocși, 3 romano-catolici, 1 luteran, 1 izraelit. În consecință, liceul se poate mândri pe drept cuvânt că este românesc. Primul director al liceului, Dr. Vasile Lohan, a condus liceul până la data de 16 mai 1920, iar după el conducerea instituției s-a încredințat provizoriu profesorului titular Francisc Groza, care până în 27 august 1920 și-a făcut datoria cu competență. De la această dată este numit ca director Dr. Eugen Seleș, care rămâne în această calitate până la 30 august 1940. În primii doi ani de școală au fost predate cursuri complementare de tranziție, dar începând cu anul școlar 1922-1923 intră în vigoare Legea învățământului din Regatul României, cu o nouă programă analitică. Se fac cursuri uniforme în toate liceele și celelalte tipuri de școli medii. În anul 1922 se unifică gimnaziul cu clasele inferioare de liceu. Limba latina se studiază începând cu clasa a III-a și se introduce studiul limbii franceze la toate clasele I-VIII. Totodată se introduce începând din clasa a II-a limba germană. În toate clasele gimnaziale și liceale se pune baza pe studierea limbilor moderne și studiul științelor naturii. Sunt puține preocupări pentru studiul culturii umaniste. Studiul limbii grecești este radiat din programă. Se introduc trimestrele și la finele fiecăruia se făcea clasificarea elevilor. În anul școlar 1923-1924 se introduce notarea de la 10 la 1, eliminându-se vechiul sistem de notare, și anume cel de la 1 la 5. În scurt timp liceul devine foarte cunoscut și foarte renumit pentru calitatea procesului instructiv - educativ. În anul 1928-1929 s- a emis o lege de reorganizare a învățământului mediu. Liceul de cultură generală a fost redus la șapte clase, organizat cu primele trei clase în cursul inferior iar clasele IV-VII constituiau cursul superior. Elevii clasei a III-a erau obligați să susțină examen de admitere în cursul superior. Acest sistem școlar bazat pe șapte clase n-a mai corespuns pentru volumul de cunoștințe ce trebuia predat și asimilat, fapt pentru care, în anul școlar 1935-1936 se revine la durata studiilor de 8 ani. După cel de-al II-lea război mondial reluarea activității s-a făcut în condiții extrem de grele provocate de lipsuri multiple: a luminii electrice, a combustibilului, cadre puține, clădiri avariate. La începutul anului școlar 1945-1946, cursurile s-au desfășurat normal, liceul fiind sprijinit de stat sub aspect material. Treptat, treptat școala a fost încadrată cu profesori titulari. Baza materială a liceului a fost asigurată în condiții suficient de bune pentru acea vreme. În august 1948 se face Reforma învățământului. Noua lege desființează toate școlile confesionale și particulare, localurile acestora sunt naționalizate și în locul lor, după necesități se vor înființa unități noi. Liceul a funcționat din 2 august 1948 cu titlu de "Liceul teoretic de băieți cu limba de predare română ".

S-au introdus noi discipline cum ar fi: biologia, istoria literaturii universale, istoria artelor, socialismul științific, economia politică etc. Au fost scoase din programul liceelor studiul limbii latine, limbile străine cu excepția limbii ruse care era obiect de studiu obligatoriu începând din clasa a IV-a. După mai mulți ani de la aplicarea Reformei din 1948 s-au introdus ca obiecte de studiu: latina, franceza, engleza, germana, menținându-se și studiul limbii ruse. În vederea stimulării elevilor cu aptitudini deosebite la anumite discipline, începând din anul școlar 1966 - 1967 au fost înființate clase speciale, și anume clasa specială de matematică începând cu clasa a X-a, care avea 2 ore de matematica în plus față de clasele obișnuite. Din anul 1968 s-a desființat catedra de lucrări practice și tehnologie, care nu mai corespundea noului profil al liceului de cultură generală. Tot acum programa de învățământ a fixat 30 de ore pe săptămână, căutând să limiteze supraîncărcarea elevilor. Elevii claselor a XI-a și a XII-a din anul 1968 erau obligați să participe din două în două săptămâni la trei ore de pregătire preliminară. Mai târziu această obligativitate se extinde la toate clasele de curs mediu. După revoluţia din anul 1989 se reconsideră locul şi rolul liceului în structura învăţământului românesc. Odată cu noua titulatură de Colegiu se diversifică profilurile şi se afirmă statutul de colegiu teoretic care pregăteşte elevii pentru învăţământul superior şi pune un accent deosebit pe pregătirea de performanţă a lor. Ca semn al recunoaşterii locului pe care îl ocupă în elita învăţământului românesc, din anul 2000 se numeşte Colegiu Naţional. Colegiul Naţional Mihai Eminescu este o mare familie răspândită în timp şi în spaţiu ale cărei limite sunt greu de stabilit.

Insigna - Forum '73 - Livada - Satu Mare

Organizația Pionierilor a fost o organizație comunistă a copiilor români de vârstă școlară (8 -14 ani). Era precedată de apartenența la organizația Şoimii Patriei și succedată de apartenența la Uniunea Tineretului Comunist. La sfârșitul celui de al doilea război mondial ia naștere organizația „Pionierii României”, pentru care a fost creată în 1945 revista „Înainte”. Doi ani mai târziu, în 1947, pionierii au fost încadrați în UAER - Uniunea Asociațiilor de Elevi din România. Pe 30 aprilie 1949, într-o ședință festivă la care a participat toată conducerea de partid și stat, 500 de copii au rostit, în incinta Teatrului Giuleşti (pe-atunci Palatul Cultural Gh. Gheorghiu-Dej), angajamentul de pionier. În perioada 1949-1966 mișcarea pionierească a fost subordonată Uniunii Tineretului Comunist. CC al PCR va adopta, la plenara din aprilie 1966, hotărârea: „Cu privire la îmbunătățirea activității Organizației Pionierilor”, prin care se stabilea ca aceasta să aibă organe de conducere proprii (consilii pionierești la diferite nivele, în frunte cu Consiliul Național al organizației). În luna noiembrie a aceluiași an, a avut loc prima conferință națională a Organizației Pionierilor, la care au fost adoptate principalele documente statutare: „Statutul unităților și detașamentelor de pionieri din Republica Socialistă România” și „Regulamentul Consiliilor Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România”. În 1984, la aniversarea a 35 de la crearea organizației, aceasta avea 2695000 membri.

În Statutul Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România era foarte clar stipulat faptul că este o organizație revoluționară de masă a copiilor, uniunea tuturor detașamentelor și unităților de pionieri din Republica Socialistă România, care îi ajută pe pionieri să cunoască și să înțeleagă politica Partidului Comunist Român, îi mobilizează să participe, după puterile lor, la înfăptuirea acesteia. "Organizația Pionierilor educă școlarii în spiritul patriotismului socialist, al dragostei și devotamentului nemărginit față de poporul nostru, față de Republica Socialistă România, față de Partidul Comunist Român, ajută pe toți copiii să cunoască tradițiile și trecutul glorios de luptă ale poporului și ale clasei muncitoare pentru eliberare națională și socială, să îndrăgească frumusețile și bogățiile țării, le cultivă mândria patriotică pentru realizările obținute în construcția socialismului." Intrarea în cadrul organizației se făcea într-un cadru festiv, prin rostirea următorului angajament: „Eu, ...(numele si prenumele), intrând în rândurile Organizației Pionierilor, mă angajez să-mi iubesc patria, să învăț bine, să fiu harnic și disciplinat, să cinstesc cravata roșie cu tricolor.”
Imnul (neoficial al) organizației era "Am cravata mea, sînt pionier". În orașele mari s-au constituit case ale pionierilor. La București Palatul Cotroceni a fost Palat al Pionierilor în perioada 1949-1976, iar în 1985 a fost inaugurată noua clădire a Palatului Pionierilor (astazi Palatul Naţional al Copiilor). Organizația Pionierilor acorda distincții individuale și colective. Cele individuale erau: tresele, titlurile „Pionier de frunte”, „Cutezătorul”, „Pionier fruntaș în munca patriotică”, „Meritul pionieresc” și insigne pe genuri de activitate. Cele colective constau în diplome cum ar fi: „Unitate fruntașă”, „Detașament fruntaș” și „Grupă fruntașă”.

Deasupra poţi vedea ecuson, şnur, trese, cravată, centură, uniformă şi carnet pionier iar dedesubt trei steaguri pioniereşti.

Livada, mai demult Șarchiuz, (în limba maghiară - Sárköz, în limba germană - Wiesenhaid) este un oraș în judeșul Satu Mare care mai include și satele: Adrian, Dumbrava și Livada Mică.

Localitatea a primit statutul de oraș la data de 21 iulie 2006. La recensământul din anul 2011 orașul număra 6773 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 34,48%, maghiari – 59,53%, romi - 3,11% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului Livada astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 28,65%, romano catolici – 25,89%, reformați – 16,35%, greco catolici – 24,42% și restul – nedeclarată sau altă religie. Câteva dintre atracțiile turistice ale orașului sunt: Castelul Vecsey, construit în anul 1760, un remarcabil exemplu de arhitectură barocă, de plan dreptunghiular, pe trei nivele, cu o mică curte interioară, Biserica reformată-calvină (din anul 1457), deși afectată de intervențiile din 1779, păstrează în cea mai mare parte arhitectura și decorația gotică, de plan dreptunghiular, cu cor decroșat și absidă poligonală și Biserica greco-catolică.

Set 2 insigne - Comisia județeană de arbitri Satu Mare

Comisia județeană de arbitri este organul de specialitate al Asociației Județene de Fotbal fiind structurată astfel, de unde se pot deduce atribuțiile sale de bază; 1 președinte, 1 vicepreședinte, 3 membri, 1 secretar, 1 compartiment de delegări, 1 compartiment tehnic, formare pregătire teoretică, școală de arbitri, 1 compartiment de evaluare, mentori de arbitri și 1 compartiment secretariat. Rezultă că această comisie are rol în delegarea echipelor de arbitri la meciurile de fotbal județene, se ocupă de pregătirea teoretică și practică a arbitrilor dar și de evaluarea și atestarea acestora. Dacă se constată încălcări ale regulamentului jocului de fotbal pe teritoriul județului, tot această comisie analizează speța și ia măsurile regulamentare de îndreptare a situației.

Insignă și matriță - Asociația sportivă "Flacăra" - Satu Mare

Insigna de mai sus a fost executată la comanda Asociației Sportive "Flacăra" din Satu Mare. Procedând la o căutare generală și amănunțită pe net nu am găsit niciun fel de informații despre această asociație sportivă sau vreo eventuală întreprindere (societate comercială) săt-măreană, Flacăra, care ar putea susține această asociație sportivă.

Satu Mare (în maghiară: Szatmárnémeti, în germană; Sathmar, vechea denumire românească: Sătmar) este municipiu, cel mai mare oraș și reședința județului Satu Mare, România, având o populație de aproximativ 95000 de locuitori. Descoperirile arheologice din împrejurimile orașului se constituie ca dovezi privind așezările din epoca pietrei și a bronzului; există, de asemenea, dovezi privind continuitatea locuirii acestor ținuturi de către comunitățile geto-dacice după cucerirea romană. Mai târziu, aceste teritorii constituiau o parte a voievodatului condus de Menumorut, una dintre cetățile de apărare din secolul al X-lea fiind la Satu Mare (Castrum Zotmar), după cum menționează cronica lui Anonymus. În jurul vetrei orașului - Villa Zotmar - locuită de băștinași, s-au așezat coloniști teutoni aduși în anul 1006 de către regina Ghizela, iar mai apoi, coloniști germani stabiliți dincolo de Someș, în orașul Mintiu. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Satu Mare, iar dedesubt pozele câtorva monumente de arhitectură și cultură din diferite perioade de timp.

Muzeul Țării Oașului

Hotelul Dacia

Catedrala greco catolică

Centrul militar județean

Palatul administrativ

Hotelul Astoria

Baia cu aburi

Banca austro ungara

Banca românească

Casa albă

Cazarma

Fabrica Unio

Gara

Gimnaziul reformat

Banca și Hotelul Panonia

Hotelul Victoria

Internatul CFR

Internatul corpului didactic

Internatul episcopal

Monumentul Vasile Lucaciu

Primăria

Școala de băieți

Școala publică

Statuia lui Kiss Gedeon - maestru de tir

Teatrul de Nord

Turnul pompierilor

Satu Mare este un județ în nord-vestul României, care are reședința în orașul cu același nume. Județul Satu Mare, străbătut de râul Someș și locuit din timpuri imemorabile de geto-daci, este un leagăn al culturii și civilizației românești. Săpăturile arheologice din Țara Oașului, de la Ardud, Medieșu-Aurit, Homord sau Sanislău au scos la lumină relicve atestând viața umană în această regiune începând încă din Paleolitic. Un punct de reper al istoriei acestei regiuni este reprezentat de daci, care au trăit aici aproape 1000 ani creând o remarcabilă civilizație. Drept model se poate lua așezarea Medieșu-Aurit, unde se găsesc rămășițele a 13 cuptoare de olărit, reprezentând cel mai mare tezaur arheologic de acest fel din țară. Județul are suprafața de 4418 kilometri pătrați și numără aproximativ 330000 de locuitori. Ca subunități administrative județul se compune din 2 municipii; Satu Mare și Carei, 4 orașe; Tășnad, Negrești Oas, Livada și Ardud, precum și 56 de comune. Sus am postat harta, stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate din județul Satu Mare, dar din perioade diferite de timp.