Epaminonda's Blog.....: MONTEMOR O NOVO

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de

cultură și arhitectură din localitatea portugheză MONTEMOR

O NOVO, și câteva trimiteri poștale ilustrate, din vremuri

diferite dar și o insignă locală.

Castelul

Piața cu Biserica Calvarul

Ruinele Sanctuarului Santo Domingo

Turnul Abade

Trimiteri poștale

Vedere generală

Insignă locală

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LE UN ÎNAINTAȘ

_______xxx_______

CÂTEVA
MEDALII ȘI INSIGNE
DIN JUDEȚUL SUCEAVA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna - Muzeul "Arta lemnului"

1936 - 1986 Câmpulung Moldovenesc

Nordul Moldovei este o zonă bogată în elemente de cultură populară, cele mai multe dintre aceste bunuri de valoare excepţională fiind adunate, de-a lungul timpului, în patrimoniul unor instituţii de profil, cu renume în peisajul muzeistic românesc. Un astfel de muzeu este deschis vizitatorilor de pretutindeni în municipiul Câmpulung Moldovenesc, instituţie care, alături de celelalte aşezăminte de cultură, private şi publice, întregesc fericit profilul contemporan al unei aşezări cu solide tradiţii culturale şi istorice. Prin tot ce adăposteşte şi valorifică, Muzeul Arta Lemnului Câmpulung Moldovenesc este o colecţie etnografică de valoare excepţională, specializată în prezentarea bunurilor din lemn întâlnite în Obcinile Bucovinei, aşa cum au fost ele gândite, făurite şi folosite de populaţia de munteni din cele peste o sută de aşezări din zonă. Vizitarea muzeului ne înlesneşte înţelegerea acestui univers al lemnului, prefăcut cu migală şi meşteşug în bunuri utile şi frumoase, calităţi cu care ţăranul câmpulungean le-a înconjurat dintotdeauna.

Muzeul „Arta lemnului” din Câmpulung Moldovenesc a fost înființat în anul 1936 ca Muzeu de Etnografie şi Ştiinţele Naturii şi reprofilat în 1970 drept Muzeul "Artei Lemnului". Muzeul este adăpostit într-o clădire monument de arhitectură (construită în 1900) şi care a folosit ca sediu pentru prefectura judeţului Câmpulung. Deschiderea oficială a Muzeului Judeţului Câmpulung a avut loc la 1 Iunie 1936, avându-l director pe Constantin Brăescu, profesor la Şcoala de Arte şi Meserii. Se aflau între exponatele găzduite în trei săli de clasă, multe dintre bunurile salvate din colecţia Ion Ştefureac, furci de tors, lăzi de zestre, păscăriţe, arme vechi, numismatică, piese de port, icoane. După 1944 colecţia muzeală a fost mutată din clădirea şcolii, pentru ca în anul 1967 patrimoniul muzeului să fie adăpostit în clădirea disponibilizată în acest scop, a fostei Primării şi apoi Prefecturi, construită în anul 1904. Cea mai mare parte a pieselor prezentate în circuitul muzeului sunt realizate din lemn de molid, din brad şi foioase, majoritatea fiind datate in secolele al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. Lemnul este prezent şi în confecţionarea unor piese utilizate la culesul şi transportul fructelor de pădure (fragi, afine, zmeură, ciuperci) coşurile împletite din coajă de brad, din crengi de alun sau din rădăcină de molid, alături de hreabănul folosit la recoltarea afinelor. Un spaţiu generos este destinat ocupaţiei principale a locuitorilor din ţinutul Câmpulung – păstoritul. Inventarul destinat acestei ocupaţii este bogat şi realizat, în cea mai mare măsură, din lemn: găleata pentru mulsul oilor, cupa şi doniţa pentru muls vacile, cofe, bote ciobăneşti şi linguri de diferite mărimi, un inventar de vase şi unelte pentru prepararea brânzei din care nu lipsesc budacile şi doniţele, tăugerul, lopăţelele de urdit, hârzobul, chiagornicerele. Deşi improprie pentru agricultură, în zonă se cultiva cartoful şi mai rar porumbul. Plugul de lemn expus în această sală datează de la mijlocul secolului al XVII-lea, alături de grapă şi furci din lemn. Păscăriţele sunt, cele mai realizate obiecte, având în vedere destinaţia lor specială – adusul alimentelor la sfinţit de Paşti. Corneciurile pentru praf de puşcă, pirogravate cele mai multe dintre ele, erau prezente în multe gospodării, pădurile ce acopereau cea mai mare parte din ţinut fiind o permanentă invitaţie la vânătoare. Arborii de rezonanţă, întâlniţi în codrii străjuiţi de obcini, au îndemnat pe mulţi meşteri pricepuţi să caute în trupul lemnului formele limpezi care nasc sunete. Alături de instrumentele populare specifice zonei, – buciumul şi cornul de vânătoare – cioplite din lemn rezonant şi învelit în coajă de mesteacăn, apar în salile muzeului tilinca, fluierul, cobza. Industria casnică textilă este ilustrată prin gama obiectelor din lemn începând cu stativele sau războaiele de ţesut, cele instalate în muzeu datând din secolul al XIX-lea, şi continuând cu vatala, vârtelniţa, urzitorul, suveica. Furcile de tors sunt, pentru zonă, un element semnificativ, ele fiind dăruite de flăcăi fetelor de măritat. În anul 1882 se deschide în oraşul Câmpulung Bucovina, Şcoala de Arte şi Meserii, cu profil de tâmplărie, sculptură în lemn şi construirea instrumentelor muzicale. La solicitarea lui Ilie Veslovski, directorul şcolii, Ion Ştefureac acceptă invitaţia de a deveni profesor al acestei şcoli şi se mută la Câmpulung, aducând cu el şi importanta colecţie ce o realizase. Activitatea Şcolii de Arte şi Meserii este ilustrată în două săli ale muzeului, reunind lucrări de absolvire ale elevilor şi sculpturi realizate de profesorii şcolii. Sala cea mai impunătoare a muzeului a fost rezervată transporturilor. Celebritatea o deţine carul din lemn pentru transportul vinului din zonele viticole ale Moldovei, piesă datată la sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul celui următor. Săniile pentru ocazii se foloseau în zilele de sărbătoare, la vizitele familiale, ocazionate de sărbători, sau la nunţi. Mobilierul ţărănesc este o categorie de bunuri bine reprezentată în realitatea etnografică a zonei, podişorul, blidarul şi lada masă, fiind nelipsite in fiecare casă. Un loc aparte îl ocupă lada de zestre care trebuia să reţină atenţia colectivităţii atât prin mărime cât şi prin aspectul general. Universul gospodăriei ţărăneşti din zonă este bine reprezentat în expoziţia în aer liber a muzeului prin principalele tipuri de locuinţe şi construcţii anexe, valoroase atât prin vechime cât şi prin soluţiile constructive, tradiţionale, pe care le cultivă. Casa huţulă din secolul la XVII-lea a fost transferată din satul Ciumârna în anul 1990. Celălalt obiectiv este o locuinţă de la mijlocul secolului al XVIII-lea, de plan tindă cameră; bârnele lutuite şi văruite dau o notă luminoasă interiorului în ciuda ferestrelor foarte mici, întărite cu gratii forjate.

Insigna - Consilier - Jud. Câmpulung (Moldovenesc)

Prin decretul Regal Nr. 546 din 9 martie 1935, s-a instituit un semn distinctiv al primarilor, ajutorilor de primari, consilierilor comunali și județeni, sub forma unei insigne metalice emailate în culorile naționale – albastru, galben și roșu pe diagonală, având suprapusă stema țării înaltă de 12 milimetri. Deasupra stemei este reprezentată o panglică pe care se aplică dup caz inscripțiile, PRIMAR, AJUTOR PRIMAR, CONSILIER LOCAL sau CONSILIER JUDEȚEAN. Sub stemă este reprezentată o altă panglică pe care se aplică inscripții, după caz, cu numele comunei, orașului sau a județului de unde sunt aleșii. Insigna este ușor bombată și are forma României mari. Ea se va purta de primari, ajutorii de primari sau consilierii în funcțiune, prinsă printr-o agrafă de reverul stâng al hainei. (Monitorul Oficial Nr. 67 din 20 Martie 1935.)

Județul interbelic Câmpulung a fost o unitate administrativă de ordinul întâi din Regatul România, aflată în regiunea istorică Bucovina cu reședința în orașul Câmpulung Moldovenesc. Clădirea Prefecturii județului Câmpulung din perioada interbelică este actualul Muzeu “Arta Lemnului”, edificiu stil baroc, situat pe Calea Transilvaniei la nr. 10. Județul fusese inițial alcătuit din trei plăși (Moldova cu reședința la Câmpulung, Dorna cu reședința la Vatra Dornei și Humor cu reședința la Gura Humorului). Ulterior din plasa Moldova s-a desprins plasa Moldovița cu reședința la Vama. Conform recensământului din anul 1930 populația județului era de 94816 locuitori din care 61,3% români și ortodocși – 68,2%. Populația urbană a județului era de 31254 locuitori, dintre care 56,3% români și 55,6% - ortodocși. Deasupra am postat clădirea prefecturii fostului județ, azi sediul Muzeului "Arta Lemnului."

Mihai Kogălniceanu 1817 - 1891

Festivalul literar "Mihai Eminescu"

Dumbrăveni - Suceava - 16 iunie 2018 - Ediția a XI-a

"Aceasta este unirea Moldovei cu Țara Românească,

unire dorită de veacuri de toți românii,

cei mai însemnați ai amânduror principatelor"

- Mihail Kogălniceanu

"N-aş schimba săraca Moldovă nici pentru întîiul tron din lume", afirma la Luneville, în Franţa, Mihail Kogălniceanu, cel care se considera, pe bună dreptate, „un adevărat fiu al secolului al XIX lea”. Personalitate fascinantă a epocii moderne, spirit pasionat, Mihail Kogălniceanu se situează în fruntea celor mai talentaţi reprezentanţi ai generaţiei paşoptiste contribuind activ în lupta pentru Unirea Principatelor Româneşti. Mihail Kogălniceanu este fiu de basarabeni de pe Kogîlnic, dar născut la Iaşi la 6 septembrie 1817, om politic, democrat, istoric, scriitor, ziarist şi orator român. Şi-a făcut studiile în Franţa şi Germania (Berlin). A fost profesor de istorie naţională la Academia Mihăileană şi membru al Academiei Române, prim-ministru în Moldova (1860-1861), apoi prim-ministru al României (1863-1865). Mihail Kogălniceanu a fost căsătorit cu Ecaterina Jora (1827-1907), văduva colonelului Iorgu Scorţescu. În anul 1839, Kogălniceanu redactează "Foaea sătească a prinţipatului Moldovei", publicaţie nevinovată cu efecte modeste, dar sigure. Rugându-se lui Dumnezeu „să ne păstreze români.)" în aprilie 1840, în "Întroducţie", publicată în „Arhiva românească", Mihail Kogălniceanu propune să se publice o colecţie a tuturor cronicarilor Valahiei şi Moldovei, „spre a le păstra românilor", colecţie ce va fi publicată în 1841 în 6 volume. Avem, deci, o recunoaştere directă de către Mihail Kogălniceanu a apartenenţei sale la naţionalitatea română. Deja în august 1848, în „Dorinţele partidei naţionale din Moldova", M. Kogălniceanu propunea Unirea Moldovei cu Muntenia, „o Unire care este dictată atît de vederat prin aceeaşi origine, limbă, obiceiuri şi interese". El spunea: „...Pe lîngă toate aceste radicale instituţii, singurele cari ne pot regenera Patria, apoi partida naţională mai propune una, ca cunună tuturor, ca cheia boltei, fără care s-ar prăbuşi tot edificiul naţional; aceasta este Unirea Moldovei cu Ţara Românească, Unire dorită de veacuri de toţi românii cei mai însemnaţi ai amînduror Principatelor, o Unire pe care, după spiritul timpurilor, cu armele în mînă au vroit să o săvîrşească Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, carele şi ajunsese a se intitula: Cu mila lui Dumnezeu, Domn al Ţării Româneşti, al Moldovei şi al Ardealului". În articolul „Profesie de credinţă" Kogălniceanu declară: „Sunt şi voi fi toată viaţa mea pentru Unirea Principatelor Române . Voturile din 5 şi 24 ianuarie 1859, prin care am înălţat pe Alexandru Ioan I pe tronul Principatelor Unite, nefiind decît sublime expresie a eternei dorinţi a românilor, voi susţine cu orice preţ tronul la a cărui fundare am participat şi eu". La nouă ani de la Revoluţia din 1848, Kogălniceanu participă ca deputat de Dorohoi la adunarea ad-hoc de la Iaşi unde este chemat să se pronunţe în privinţa Unirii. M. Kogălniceanu nu numai că vroia Unirea Principatelor Române, ci era şi un partizan hotărît al independenţei românilor. „Dar, spune el, nu poate fi fericire fără libertate, nu poate fi libertate fără putere, nu vom fi puternici decît atunci cînd vom fi uniţi". Ghidat de aceste convingeri, crezînd în idealul Unirii, Kogălniceanu declară următoarele în Adunarea ad-hoc a Moldovei: „Acelaşi popor omogen, identic ca nici unul altul, pentru că avem acelaşi început, acelaşi nume, aceeaşi limbă, aceeaşi religie, aceeaşi istorie, aceeaşi civilizaţie, aceleaşi instituţii, aceleaşi legi şi obiceiuri, aceleaşi temeri şi aceleaşi speranţe, aceleaşi trebuinţe de îndestulat, aceleaşi hotare de păzit, aceleaşi dureri în trecut, acelaşi viitor de asigurat şi, în sfîrşit, aceeaşi misie de împlinit". Cine ar mai putea pune la îndoială, întrebăm noi, conştiinţa românească a acestui moldovean (moldovean sub aspect teritorial, regional, geografic), a acestui român moldovean cu numele de Mihail Kogălniceanu? Pe bună dreptate, marele istoric român, Nicolae Iorga, spune despre Mihail Kogălniceanu ca este un „genial bărbat de stat" care „domină ca un uriaş istoria modernă a României", că „ideile naţionale, pe care s-a întemeiat România, sunt ideile lui M. Kogălniceanu de la 1840 pînă la 1859". Sfetnic al domnitorului Al.I.Cuza, ministru, apoi prim-ministru al României, în perioada 1863 – 1865, Kogălniceanu a avut un rol hotărîtor în adoptarea unor reforme cruciale. Ca ministru de externe al ţării în 1867 şi în perioada 1877–1878, Mihai Kogălniceanu şi-a legat numele de actul proclamării independenţei de stat a României. Mihail Kogîlniceanu a decedat la Paris pe data de 20 iunie 1891 și a fost înmormântat la Cimitirul “Eternitatea” din Iași.

De 11 ani în localitatea Dumbrăveni de lângă Suceava se desfăşoară Festivalul de literatură „Mihai Eminescu”, în iunie, dar şi în decembrie, într-o variantă mai redusă datorită vremii (şi nu vremurilor). Este, de fapt, un festival internaţional, prin participarea unor personalităţi de marcă din România, R. Moldova, Ucraina, Franţa, Turcia. De ce la Dumbrăveni? Pentru că o legendă spune că poetul nostru naţional aici s-ar fi născut, tatăl său fiind o perioadă, căminar. Legenda nu se confirmă în totalitate, dar este o legendă lucrătoare, dovadă emulaţia de spirit eminescian care se simte. Apoi, la Dumbrăveni, Eminescu este respectat şi aniversat / comemorat cum se cuvine sau cum i-ar fi plăcut lui însuşi. Trebuie să subliniem rolul imens al primarului comunei Dumbrăveni, Ioan Pavăl, al secretarului primăriei, Mihai Chiriac, al consilierilor locali, care au reuşit să facă din Eminescu o sărbătoare naţională cu reverberaţii europene. După Academia Română, comuna suceveană Dumbrăveni a realizat / realizează / va realiza cea mai distinsă şi pertinentă manifestare cultural-ştiinţifică din Ţară. Este aproape incredibil cum edilii dumbrăveneni ştiu să atragă nu numai marile personalităţi culturale şi ştiinţifice, dar mai ales sponsorii. Şi au mai avut o mare înţelepciune: să apeleze la Academia Română, acad. Eugen Simion fiind preşedintele de onoare al Festivalului literar „Mihai Eminescu”, precum şi la Academia de Ştiinţe din Chişinău. Şi mai e ceva de spus apăsat. S-au cheltuit mulţi bani, de la sponzori în special, şi nu în zadar. Pe lângă diplome, medalii, insigne, însemne etc., Primăria comunei Dumbrăveni a înţeles că trebuie să facă ceva care să dăinuie peste vremuri: tipărirea unor cărţi de mare valoare şi necesitate.

Dumbrăveni este comună din județul Suceava care include și satul Sălăgeni. Teritoriul comunei este situat în partea de nord-est a României, la limita administrativă a județului Suceava, la granița cu județul Botoșani.Teritoriul comunei este situat pe malul drept al râului Siret, la contactul podișului Dragomirnei( Podișul Sucevei) cu lunca Siretului. Prima atestare scrisă se află în cartea lui M. Costachescu ,,Documentele moldovenești înaintea lui Ștefan cel Mare’’, care spunea: "… identific satul din 1430 Dvoriștea, unde au fost curțile lui Dumbravă cu Dumbrăvenii din județul Botoșani. El este în fața Mândreștilor peste Sirete. Era și în veacul al XIV-lea. Își are numele de la un Dumbravă." Anul 1865, este anul în care, ca urmare a aplicării noii Legi comunale, este înființată comuna Dumbrăveni, compusă din cătunele Dumbrăveni, Sălăgeni, Văratec și Verești. Comuna Dumbrăveni este traversată de la vest la est de drumul național DN 29 Suceava-Botoșani, arteră de maximă importanță în structura rutieră a județului Suceava. Comuna beneficiază și de accesul la cale ferată prin halta Bursuceni, integrată într-un sistem de tranzit național și transfrontalier. La recensământul din anul 2011 comuna număra 7480 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 95,33% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei Dumbrăveni, astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 58,98%, penticostali – 31,24%, adventiști de ziua a șaptea – 2,54%, creștini după evanghelie – 1,52% și restul – nedeclarată sau altă religie. Din cei 8000 de locuitori ai comunei, din anul 2007, un sfert erau plecați la muncă în diferite țări europene.

Insigna - Școala militară de subofițeri jandarmi - Fălticeni

În imaginea de mai sus se prezintă insigna cu o singură față Școala Militară de Subofiteri Jandarmi Fălticeni. În câmpul central al insignei se prezinta un scut în trei culori: pe rosu, o carte deschisă semnificând știința și învățământul, individualizând menirea școlii; pe albastru, o grenada simbolizând curajul, valoarea și dorința de a lupta pentru țară și pe verde o oglindă rotundă simbolizând instruirea personalului în scopul perfectionarii metodelor si a mijloacelor proprii de munca. Viziunea școlii constă în educarea viitorilor subofiţeri potrivit standardelor naţionale şi europene, în spiritul respectării şi apărării valorilor democratice, iar misiunea constă în formarea subofiţerilor jandarmi în spiritul respectării principiilor statului de drept şi democraţiei, a devotamentului faţă de ţară, a trecutului istoric şi tradiţiilor poporului român, capabili să îndeplinească în orice moment misiunile încredinţate Jandarmeriei Române.

Mai jos încerc o prezentare a devenirii acestei școli.

23 ianuarie 1949 – Ordinul 10052 se înființează trupele de securitate, respectiv Unitatea militară de securitate Fălticeni dar dislocată în orașul Iași.
În perioada 1952 – 1956 unitatea este dislocată la Târgu Ocna, pentru ca în anul 1956 să fie desființată.
În luna august 1964 unitatea este reînființată dar dislocată în garnizoana Bacău.
27 iunie 1968 – unitatea este dislocată în garnizoana Fălticeni având ca zonă de responsabilitate județele Suceava, Botoșani, Iași și Neamț.
Imediat după Revoluția de decembrie 1989 unitatea trece în subordinea Ministerului Apărării Naționale.
1 aprilie 1990 – unitatea revine în cadrul Ministerului de Interne.
1 septembrie 1990 – unitatea devine “Centru de Instrucție Jandarmi” cu misiunea principală de a pregăti efective de militari necesare pazei și apărării obiectivelor de importanță deosebită.
1 ianuarie 2006 – Legea 550 / 2004 unitatea devine “Centrul de pregătire și perfecționare jandarmi – Petru Rareș - Fălticeni” cu misiunea de pregătire și perfecționare a militarilor și cadrelor de jandarmi.
1 noiembrie 2008 – Ordinul MIRA nr.I/0619/2008 unitatea devine Școala Militară de subofițeri de Jandarmi “Petru Rareș” Fălticeni, cu misiunea de a pregăti viitori jandarmi, subofițeri – sergenți majori la absolvire.

Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava

Întâiul pelerinaj la Suceava sub conducerea parohului

Vasile Nichitovici din Davidești - 2 iunie 1889

Medalia religioasă de mai sus a fost bătută în anul 1889 cu ocazia primului pelerinaj la Mănăstirea Sfântul Iona cel Nou de la Suceava și este un omagiul sfântului ce dă numele acestui sfânt lăcaș. Este o medalie din argint, cu toartă, de formă rotundă având diametrul de 35 milimetri. Pe avers este redată imaginea sfântului cu o cruce în mâna stângă și o ramură de măslin în cea dreaptă, călcând în picioare un iatagan, cu înscrisul circular: “A.M.M. Ioan cel Nou din Suceava”. Pe revers , între două rânduri de ornamente este aplicată o inscripție pe șase rânduri: “Întâiul peregrinagiu / la Suceava / sub conducerea parochului / Vasilie Nichitovici / din Davidesci. / 2 iuniu 1889”.

Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava este, dupa Sfanta Cuvioasa Parascheva de la Iași, unul dintre sfintii cei mai venerati in Moldova. Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava s-a nascut la inceputul secoluui al XIV-lea in orasul Trapezunt, din Asia Mica si a murit la 2 iulie 1330. Moastele Sfantului Ioan cel Nou au fost aduse la Suceava în anul 1402, în timpul lui Alexandru cel Bun, la un an dupa ce Patriarhia Ecumenica a recunoscut primul mitropolit în Moldova, Iosif I Musat.

Suceava este un municipiu, reședința și totodată cel mai mare oraș al județului Suceava, România. Municipiul Suceava se numără printre cele mai vechi și mai importante așezări ale țării. Timp de două veacuri a fost capitală a principatului Moldova, iar între anii 1775 - 1918 a fost un oraș din Imperiul Austriac (pământurile coroanei Regatul Galiției și Lodomeriei și Ducatul Bucovinei). Teritoriul orașului Suceava și împrejurimile sale au fost locuite, așa cum atestă cercetările arheologice, din timpuri străvechi, începând chiar din paleolitic. În secolele II–III exista aici o așezare a dacilor liberi, descoperirile arheologice relevând și puternice influențe romane. În epoca migrației și în secolele următoare populația autohtonă a continuat să viețuiască pe aceste meleaguri, iar în secolul al XIV-lea, în anul 1388 Suceava este menționată drept capitală a Moldovei. În prezent orașul are o populație de aproximativ 86000 de locuitori. Deasupra am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Suceava, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură sucevene, din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.

Muzeul satului bucovinean

Palatul de justiție

Hanul domnesc

Biblioteca Bucovinei "I.G.Sbiera"

Casa polonă

Liceul Ștefan cel Mare

Muzeul de Științele naturii

Cetatea de scaun

Muzeul Bucovinei

Prefectura

Primăria

Casa de cultură

Vedere colaj

Biserica Mirăuți

Biserica romano catolică

Biserica Sfântul Dumitru

Monumente istorice

Strada Armașului

Strada principală

Strada Pruncul

Strada Franz Joseph

Suceava este un județ în nordul extrem al provinciei istorice Moldova, din România, la frontiera cu Ucraina. Capitala județului este orașul cu același nume. Județul se întinde pe o suprafață de 8553 kilometri pătrați și numără aproximativ 615000 de locuitori. Ca subunități administrative județul este compus din; 5 municipii - Suceava, Fălticeni, Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei, 11 orașe - Gura Humorului, Siret, Solca, Dolhasca, Frasin, Liteni, Milișăuți, Salcea, Broșteni, Cajvana, Vicovu de Sus și 97 de comune. Deasupra am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Suceava, iar dedesubt pozele câtorva fotografii reprezentând monumente de cultură și arhitectură ale județului Suceava, din vremuri diferite, alte frumoase locuri de vizitat în acest județ, cât și câteva trimiteri poștale ilustrate.