Epaminonda's Blog.....: TABLETA CU ȘTIRI NECONVENȚIONALE

ADRIEAN VIDEANU – P.D.L:

“Chiar vreau să începem să demarăm.“

DUMITRU DRAGOMIR – P.R.M:

“Nu iau niciun salariu,

nicio indemnizație, niciun ban –

a fost dorința mea și

a celor care mă plătesc.“

MIRCEA GEOANĂ – P.S.D:

“PSD e un partid atât de mare

încât au loc și cei care vor mici.“

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

__________xxx__________

O PLACHETĂ ȘI
CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Placheta - Alexandru Averescu

Alexandru Averescu (născut la data de 9 martie 1859 în localitatea Babele, azi Ucraina și decedat la data de 3 octombrie 1938 în București) a fost un mareșal și comandant al Armatei Române în timpul primului război mondial, fiind deseori creditat pentru victoria României din acest război. A fost de asemenea prim-ministru al României în trei cabinete separate (fiind și ministru interimar al afacerilor externe în perioada ianuarie-martie 1918). Averescu a fost autorul a peste 12 opere privitoare la chestiuni militare (inclusiv un volum de memorii de pe prima linie a frontului), membru de onoare al Academiei Române și decorat cu Ordinul Mihai Viteazul. În anul 1918 Averescu înființează Liga Poporului, care în anul 1920 se va transforma în partid (Partidul Poporului), prilej de emitere a medaliei de mai sus. Pe avers este reprezentat bustul lui Averescu orientat spre stânga, cu inscripția circulară: “GENERALUL AL. AVERESCU. PREȘEDINTELE PART.POPORULUI”.În câmpul reversului medaliei este reprezentat simbolul electoral al partidului – rozeta cu șase colțuri și aplicate inscripțiile: “MUNCĂ, LEGALITATE, CINSTE * PARTIDUL POPORULUI*”

Insigna - Asociația națională a veteranilor de război

20 de ani 1990 - 2010

A.N.V.R. (Asociația națională a veteranilor de război) functioneaza pe baza Legii 49/1991; 44 si 68/1994; 303/2007 si 205/2008 si are personalitate juridica pe baza Hotarârii Judecatoresti nr. 392 / 20. 02. 1990. Asociatia are filiale în toate judetele tarii si în sectoarele Capitalei, este membra a Federatiei Mondiale a Vechilor Combatanti (F.M.A.C.) cu sediul la Paris si participa la toate activitatile acesteia, iar la structurile sale au aderat: Asociatia Cavalerilor Ordinului "Mihai Viteazul", Asociatia Invalizilor de Razboi, Asociatia "Traditia Cavaleriei", Liga Navala Româna, Asociatia Cavalerilor Ordinului "Virtutea Aeronautica", Uniunea Veteranilor de Razboi, Veteranii de razboi din Ministerul de Interne s.a. Active în plan local, filialele judetene ale A.N.V.R., în colaborare cu organele locale si societatea "Cultul Eroilor", au renovat si ridicat un numar semnificativ de monumente dedicate ostasilor cazuti la datorie în razboaiele purtate de tara pentru libertate si unitate nationala. A.N.V.R. prin Comisia de memorialistica, a publicat 11 volume de memorii sub titlul "Veteranii pe drumul onoarei si jertfei", care s-au bucurat de aprecierea opiniei publice. Bucurându-se de atentia si asistenta Ministerului Apararii Nationale, A.N.V.R. a avut înca de la înfiintare un reprezentant al ministerului pe lânga asociatie, apoi s-a constituit Sectia asistenta pentru veterani de razboi, pentru ca la data de astazi sa fiinteze Directia Calitatea Vietii Personalului, cu activitate distincta si în domeniul veteranilor de razboi.

În anul 1995 Guvernul a legiferat sarbatorirea în fiecare an, la Ziua Înaltarii Domnului Nostru Iisus Hristos, a "Zilei Eroilor", iar prin Hotarârea de Guvern nr. 1222 din 10 octombrie 2007, s-a instituit Ziua Veteranului de Razboi, care se sarbatoreste în fiecare an, la data de 29 aprilie. Cu aproape 20 de ani în urma A.N.V.R. însuma circa 900000 de membri: veterani, invalizi, vaduve de razboi si vaduve de veterani, iar la data prezentei nominalizari - 24 iulie 2012 - mai sunt aproximativ 45000 de veterani de razboi şi 150000 de vaduve de veterani. De la înfiintare si pâna la zi, presedintele asociatiei este generalul de armata în retragere Marin Badea Dragnea, luptator în cel de-al doilea razboi mondial, în ambele fronturi, invalid de razboi, reales în unanimitate la toate cele cinci Conferinte Nationale. De la strămoşii noştri romani am moştenit, printre altele, şi cuvântul ”veteran”, adică ostaş roman care după 25 de ani de serviciu militar era declarat cetăţean roman şi era împroprietărit. Pe teritoriul Daciei Romane aceşti veterani au avut o contribuţie determinantă în procesul etnogenezei poporului român.

În cursul întregii istorii medievale, voievozii români au cinstit vitejia ostaşilor eroi prin împroprietărire şi chiar ridicarea în ranguri boiereşti. La un sfert de veac de la mobilizarea oştirii pentru războiul de independenţă, în care s-au sacrificat zece mii de ostaşi din cei 58700 care au constituit Armata de Operaţii, regele Carol I, la solicitarea supravieţuitorilor, a promulgat Înaltul Decret prin care s-a creat, în conformitate cu Convenţia Statelor Europene de la Geneva, titlul de ”veteran de război”. La articolul 2, Înaltul Decret Regal din 29 aprilie 1902, prevedea: ” Pentru ca fiecărui ostaş veteran să i se asigure liniştea şi ocupaţiunea pentru restul de viaţă, i se va pune la dispoziţie cele necesare în acest scop, ca stimulent pentru generaţiile viitoare”. Se instituie onorantul titlu de ”VETERAN DE RĂZBOI”. Regele Ferdinand I a mobilizat în 1916, la intrarea României în războiul sfânt de reîntregire, 11% din populaţia ţării, mai exact 883601 militari, iar biruinţa finală, care s-a încununat în România Mare, a fost plătită cu jertfa a peste 335000 morţi şi dispăruţi, a 75491 invalizi şi a 650000 morţi din rândul populaţiei civile. În vâltoarea luptelor primului război mondial, Ferdinand I cel Leal, a desenat personal şi apoi a instituit, cea mai înaltă distincţie militară de război, Ordinul ”Mihai Viteazul”, răsplătind eroismul ofiţerilor în lupte, iar ostaşilor din tranşee le-a promis pământ, iar prin reforma agrară din 1921, un milion şi jumătate de familii au primit câte patru hectare din trupul ţării. Veteranii de război îşi strâng rândurile şi se organizează, la fel ca şi cei decoraţi cu ordinul ”Mihai Viteazul”, iar pentru cinstirea şi ridicarea de monumente, sub înaltul patronaj al reginei Maria, ia fiinţă Societatea ”Cultul Eroilor”. Veteranii de război şi-au adus o contribuţie semnificativă, de-a lungul anilor, la cinstirea memoriei celor căzuţi pe câmpurile de bătălii. În cei trei ani, zece luni şi douăzeci de zile cât a însumat participarea armatei României în cel de-al doilea război mondial, ţara a pierdut 794562 militari din care 92620 morţi, 33966 răniţi şi 367966 dispăruţi pe cele două fronturi. La aceştia se adaugă miile de prizonieri care au pierit în gulagul sovietic. La 4 iunie 1945 s-a semnat Decretul – Lege nr. 440 privind acordarea calităţii de ”veteran” foştilor luptători în războaiele din anii 1913, 1916-1919 şi 1941-1945, dar de unele drepturi se bucurau doar cei ce luptaseră în vest, nominalizaţi ca ”antifascişti”, dispărând din peisajul societăţii româneşti ”veteranii de război”. Reforma agrară prin care participanţii la cel de-al doilea război mondial au fost împroprietăriţi cu 1,1 hectare este anulată prin cooperativizarea agriculturii româneşti.

Asociația națională a salvatorilor monatani

România - Salvamont - 30

Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România (A.N.S.M.R.)este o organizatie profesionala a salvatorilor montani din Romania, asociatie nonguvernamentala, de utilitate publica. ANSMR are un numar de aproximativ 750 de membrii organizati in 53 de echipe Slavamont pe intreg teritoriul national. ANSMR are ca obiect promovarea valorilor profesiei de Salvator montan, scolarizarea si atestarea persoanelor care doresc sa desfasoare aceasta profesiei si sprijinirea membrilor sai.

Această asociație a luat ființă în anul 1993, funcționează pe baza Legii 200 din anul 2004 și are sediul central în Brașov, pe Strada Panselelor, nr. 23, bloc 1. Principalele misiuni ale asociației sunt:

Perfectionarea profesionala a tutror membrilor Salvamont
Imbunatatirea si sutinerea dezvoltarii profesiei de Salvator montan
Imbunatatirea legislatiei Salvamont din Romania
Domeniul de activitate al organizației este intervenția în situații de criză. In prezent Dispeceratul Național Salvamont acoperă 80 de zone montane cu echipe de profesioniști și voluntari care asigură patrularea preventivă, asigurarea permanenței la punctele și refugiile Salvamont, căutarea persoanei dispărute, acordarea primului ajutor medical în caz de accidentare și transportarea accidentatului sau a bolnavului la proxima unitate sanitară.

Insigna - Colecția inginere Rebedea Miron

Ing. Miron Rebedea s-a născut în 12 noiembrie 1932 în comuna Voiteşti-Bălăneşti, din judeţul Gorj. Până în anul 1943 a făcut 4 clase primare în comuna natală, după care a continuat şcoala la Petroşani, la Şcoala generală „I.G.Duca”. Apoi a intrat la Liceul teoretic-mixt Petroşani, pe care l-a absolvit în anul 1952. În acest an a reuşit la Institutul de Mine din Petroşani, Facultatea de Mine, secţia topografie, pe care o absolvă în 1957 iunie, la Bucureşti. Din anul 1957 a venit la Combinatul Minier Valea Jiului unde, a fost repartizat la mina Lonea, direct pe funcţia de topograf de sector unde a stat până în anul 1970. În anul 1970 este transferat la I.M.Livezeni ca inginer şef producţie-investiţii, unde lucrează până în anul 1975. Din 1975 a fost numit ca şef sector deschideri-pregătiri-investiţii la Lupeni. Datorită rezultatelor bune pe care le obţine la I.M.Lupeni, este readus în 1978 ca inginer şef producţie la I.M.Livezeni desfăşurându-şi activitatea până în 1979, după care este numit în cadrul C.M.V.J. şef serviciu protecţia muncii, apoi şef serviciu producţie, pentru ca la data de 31 martie 1989 să iasă la pensie. Inginerul Rebedea a fost martor ocular al evenimentelor fierbinți din Valea Jiului (1977 – mișcarea revendicativă a minerilor).

Le priveste cu mândrie si din când în când mai aranjeaza câte una pe panoul special. Au diferite marimi, sunt colorate, reprezinta diverse domenii; de mai bine de douazeci de ani, insignele sunt pasiunea vietii lui. A lui Miron Rebedea, din Petrosani, fost inginer topograf. Istoria placerii sale de a colectiona aceste obiecte îti este povestita de hunedorean cu zâmbetul pe buze, în mijlocul panourilor pline de insigne, care sunt expuse la Târgul Colectionarilor. Desi este bolnav de microbul colectionarii, Miron Rebedea vrea sa împarta si cu altii, la fel de suferinzi, obiectele pasiunii sale. Însa generozitatea priveste doar insignele pe care, de-a lungul timpului, barbatul le-a adunat în mai multe exemplare.
Sport, vânatoare, medicina, Cruce Rosie, aviatie sau social-politic, acestea sunt doar câteva teme pe care petrosaneanul Miron Rebedea le-a adunat, sub forma de insigne, în colectia sa. Privindu-le asezate pe o tesatura fina ca si catifeaua, acestea îti iau ochii cu stralucirea si culorile lor. Asta se întâmpla doar în cazul unui necunoscator, care nu are idee despre valoarea sau istoria acestor insigne. Ceilalti, colectionari mai mult sau mai putin înraiti, sunt atrasi de forma, vechimea si mai ales de dorinta de a fi ale lor. Miron Rebedea ma trezeste si pe mine, membra a clubului de necunoscatori, din contemplarea pieselor din colectia sa. Doar jumatate din ele se afla asezate pe masa. Cele care, aduse de noroc si atrase de mirosul banului, au ajuns pe panourile barbatului, în mai multe exemplare. Pe acestea batrânul le tranzactioneaza la târg, cu alti colectionari, le da la schimb sau le vinde la preturi de nimic, însa numai „celor care stiu ce cumpara, nu speculantilor”. Celelalte, unice pentru Miron Rebedea, sunt pastrate la loc sigur, fiind scoase din ascunzatoare doar pentru a fi aratate, admirate si dorite de altii sau pentru a fi lustruite regulat. Îmi iau ochii de la insignele stralucitoare, pentru a ma uita la… alta insigna.

Miron Rebedea îmi pune cu mândrie, în palma, o piesa. Albastra. „Colectia inginerului Miron Rebedea” scrie pe ea si îi înteleg mândria. „Uite, sa îti explic ce-i cu toate aceste obiecte, care apar pe insigna. Cele doua ciocane simbolizeaza mina, pentru ca eu acolo am lucrat, teodolitul semnifica meseria pe care am avut-o, cea de inginer topograf, cele doua albine, o alta pasiune a mea, apicultura, iar Poarta Sarutului si Coloana Infinitului, originile mele de oltean”. Nascut în satul Voitesti, judesul Gorj, Miron Rebedea se mândreste cu faptul ca este originar din aceeasi localitate cu marele geolog Ion Popescu Voitesti, „cel care a lasat în urma documente importante despre minele de carbune din Oltenia si despre sondele de petrol”. Spre deosebire de alti colectionari, care au mostenit genetic aceasta pasiune, sau le-a fost cultivata înca din copilarie, petrosaneanul Miron Rebedea a fost îmbolnavit la maturitate de acest microb. „În 1982, pe când lucram ca inginer la mina, aveam mai multi subalterni care colectionau insigne. De multe ori, s-a întâmplat sa ma roage sa le dau liber sau sa îi las sa plece mai repede acasa, pentru ca se grabeau la expozitii sau la târguri din astea de colectionari. Le-am înteles pasiunea si nu i-am refuzat niciodata. Drept multumire, cred, dupa câtva timp, m-am trezit ca mi-au facut un panou plin cu insigne social-politice, mai bine zis de partid. Atunci, a început totul”, povesteste Miron Rebedea. Panoul primit cuprindea, la fel ca majoritatea panourilor speciale, de colectionar, aproximativ 150 de insigne. La început, spune batrânul, nu prea a înteles el cum sta treaba cu aceste obiecte, ce valoare financiara sau istorica au, însa, ajutat si molipsit de la colegii sai de munca, si-a dat seama, în final, ca nu mai are scapare si ca micutele piese din metal auriu îi vor sta alaturi toata viata, îi vor cere atât dragoste, cât mai ales bani. Dupa câtiva ani de colectionare împatimita, timp în care facea economii „la sânge” din salariul sau pentru a putea sa-si completeze colectia, Miron Rebedea a ajuns presedinte al sectiei de la Petrosani a Societatii de Numismatica din Bucuresti, sectie care a fost înfiintata în anul 1972. Odata aparuta aceasta sectie, colectionarul petrosanean a gasit numeroase ocazii de a-si expune colectia de insigne, iar pozitia de presedinte i-a permis sa se implice si sa dea o noua directie activitatii acestei institutii. „Am participat tot timpul la expozitii si de fiecare data am plecat acasa cu câte un premiu. Am un dulap plin de cupe, de la expozitii. Nu am ocupat doar locuri pe podium, ci am luat si mentiuni. În plus, mi-am îmbogatit colectia, pentru ca, la fiecare expozitie era scoasa câte o insigna, dupa o anumita tema. În total au fost vreo 26 de teme, de la sport, vânatoare, medicina, pâna la aviatie sau minerit”, afirma colectionarul. Ochii îi stralucesc sub palarie, zâmbeste, iar eu am, din nou, o problema cu colectia expusa pe masa de la târg. Ghicindu-mi parca gândurile, un coleg de breasla al lui Miron Rebedea se apropie si uita de el în fata insignelor. Este interesat în special de piesele din gama „drumetilor veterani”. Vreau explicatii, iar batrânul colectionar, mirat putin, dar întelegator, stie lectia „pe de rost”. Aceste insigne au fost scoase de Clubul Montan, din care face parte si Miron Rebedea. Aici, sunt adunati câteva zeci de batrâni (de aici numele de veteran), mari amatori de drumetii pe munte. „În fiecare an, acest club organizeaza o expeditie, ca sa spun asa, într-o anumita zona montana, iar cu acest prilej este scoasa si câte o insigna. Pe fiecare dintre ele este reprezentata floarea specifica acelei zone. Pâna acum, au fost scoase mai multe variante, pe care le am în colectia mea. Unele sunt în dubluri, de aia le vedeti aici, pe panou, la târg”, spune zâmbind batrânul colectionar. Zece mii, douazeci de mii? Miron Rebedea se scarpina în cap, misca din nas si pare putin încurcat. Oare câte piese are în colectie? Nu se da batut si, pentru ca tine neaparat sa-mi raspunda la întrebare, începe sa socoteasca, în minte, insignele, în functie de numarul panourilor pe care le are acasa. Peste doua sute. Iar având în vedere ca pe fiecare panou sunt „împlântate” cel putin o suta de insigne, calculul e simplu, cu toate ca rezultatul va fi unul aproximativ. „Pai, sa spunem ca am circa 15.000 de insigne. Nu sunt multe. Altii au dublu sau chiar triplu. Am un stup în cap, asa cum spune sotia mea, nu o goanga, ca altii. Stie ea ce stie”. Toate insignele îi sunt la fel de dragi, însa are o strângere de inima când îsi priveste colectia de piese inspirate din apicultura. Are doua panouri cu astfel de insigne, iar preferinta lui pentru ele este justificata si de faptul ca, în tara, nu mai sunt exemplare ca ale lui. Multi colectionari i-au oferit o avere pentru a pune mâna pe ele, însa ce-i în inima nu se poate vinde. Iar inima lui Miron Rebedea e ca un hard disk, cu o mare capacitate de stocare. În ea încap, pe lânga dragostea pentru familie, meserie si colectia de insigne, înca câtiva megabytes de pasiune pentru mai mult de o suta de medalii, tot atâtea decoratii si sapte stupi, plini cu albine harnice. Aceasta pasiune a crescut de-a lungul timpului Miron Rebedea pare coplesit de ea. Însa nu vrea sa renunte la ea, ba chiar o cultiva în continuare, hranind-o din venitul sau de pensionar. Pentru ca insignele, medaliile si decoratiile sunt amintiri de care nu se poate desparti, fara sa renunte la o parte din viata sa. (Sursa NET - Oana Bimbirica - gazeta hunedoareană Replica)

Coloana infinită, cunoscută în mod greșit și sub denumirea "Coloana infinitului" este opera sculptorului român Constantin Brâncuşi, parte a trilogiei Ansamblului Monumental din Târgu Jiu , compus din Coloana Infinită, Poarta sărutului şi Masa tăcerii. Inaugurată la 27 octombrie 1938, coloana are o înălţime de 29,35 metri şi este compusă din 15 moduli octaedrici suprapuşi, respectiv având la extremităţile inferioară şi superioară câte o jumătate de modul. Modulii erau numiţi „mărgele” de către autorul lor. Sculptura este o stilizare a coloanelor funerare specifice sudului României. Denumirea originală era „Coloana recunoştinţei fără sfârşit” şi a fost dedicată soldaţilor români din primul război mondial, căzuţi în 1916 în luptele de pe malul Jiului. Privitor la geneza coloanei între celelalte sculpturi brâncuşiene, există dovezi că proiectul este mult mai vechi. Se pare că încă din 1909 în atelierul lui Brâncuşi ar fi existat"trunchiuri şi bârne, coloane truncheate de lemn", iar prima versiune expusă a unei coloane, intitulată "Proiect arhitectural", datează din 1918. Ulterior, în 1933, în expoziţia sa personală de la New York, Brâncuşi expune proiectul său sub numele devenit celebru, Coloană fără sfârşit. Brâncuşi însuşi o denumea "un proiect de coloană care, mărită, ar putea sprijini bolta cerească". Coloana a fost turnată în fontă în septembrie 1937 la Atelierele Centrale din Petroşani. Şeful proiectului a fost inginerul Ştefan Georgescu Gorjan, proiectul de executie şi calculele au fost făcute de inginerul Nicolae Hasnas , execuţia stâlpului central a fost coordonată de maistrul-şef Ion Romoşan iar execuţia modelului în lemn al mărgelelor a fost făcută de maistrul tâmplar Carol Flisec în colaborare directă cu Brâncuşi, care sosise de la Paris special pentru a supraveghea turnarea coloanei. Elementele componente ale coloanei sunt următoarele: Nucleul metalic din ţeavă pătrată cu latura de 42 cm, asamblat din trei tronsoane cu lungimea de 8,93 m, 10 m şi 9,4 m; Fundația din beton, care ajunge la adâncimea de 5 m, cu o formă de trunchi de piramidă, cu baza mare de 4,5 , orientată în jos; "Mărgelele" (cum le numea Brâncuşi) din fontă, "înşirate" pe nucleu, în număr de 17: Un semielement de bază, cu înălţimea de 136 cm; 15 moduli octaedrici, cu înălțimea de 180 cm fiecare; Un semielement la vârf cu înălţimea de 90 cm. Alămirea coloanei s-a făcut la faţa locului, aplicând prin pulverizare sârmă de alamă. Aceasta tehnologie a fost utilizată la vremea respectivă pentru prima dată în România şi a fost adusă special din Elveţia. Greutatea totală a Coloanei (nucleu + "mărgele") este de 29173 kg. Cea care a comandat lucrarea a fost Aretia Tătărescu (prin Societatea "Liga Nașională Femeilor Gorjene"), care i-a acordat lui Brâncuşi deplină libertate de acţiune şi l-a ajutat să obţină sprijinul financiar necesar. În anii '50, guvernul român, sub influenţa sovieticilor a plănuit să demoleze coloana, considerând că sculptura lui Brâncuşi ar fi un exemplu de sculptură burgheză. Cu toate acestea, planul n-a fost pus niciodată pus în aplicare.

Amplasată pe aleea de la intrarea in parcul orașului, Poarta sărutului este daltuita din piatra poroasa, extrasa din carierele aflate in imprejurimi. Este alcatuita din coloane groase, paralelipipedice, care sprijina o arhitrava cu dimensiuni mai mari decat ale coloanelor, avand latimea de 6,45 m, inaltimea de 5,13 m si grosimea de 1,69 m. Pe fetele fiecarei coloane se regaseste simbolul sarutului, doua jumatati ale unui cerc, atat de caracteristic operei lui Brâncusi. Arhitrava are de asemenea incrustat acest simbol, ca un fel de filigran. In plus, tot in filigran se afla incrustatii ce aduc cu un fel acoperis al portii, ca si cand poarta ar fi acoperita cu sindrila. Bolta portii are un ornament liniar delicat: este o continuitate de arcuri mici, iar mai sus, pe trei linii orizontale, intalnim continuarea unor forme ovale identice, de parca ar fi conturul fetei si al umerilor. Poarta sărutului arata ca un arc de triumf, simbolizand triumful vietii asupra mortii.

Insigna - C. V. - Cornul vânătorilor

Insigna de mai sus, și mai ales inscripția de pe ea, mă conduce spre ideea că aceasta ar fi putut fi bătută de un restaurant sau o cabană cu specific vânătoresc sau poate o asociație de vânătoare și pescuit.

Se știe bunăoară că la Pitești există un Restaurant cu numele Cornul vânătorilor, dar eu tot mai sigur sunt să este vorba despre o asociație a vânătorilor și pescarilor sportivi.

Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România (A.G.V.P.S.) este persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, care reprezintă, în plan intern, interesele a peste 150 de asociaţii afiliate, în care sunt înscrişi peste 90% din vânătorii români şi peste 80% din pescarii cu domiciliul sau rezidenţa în România, iar în plan extern, interesele tuturor vânătorilor şi pescarilor sportivi din ţara noastră. Data de 5 iunie 1919 reprezintă momentul constituirii „Uniunii Generale a Vânătorilor”, iar cea de 26 mai 1922, data de naştere a „Uniunii Generale a Vânătorilor din România”. Această formă de organizare a suferit mai multe transformări și convulsii până să ajungă la formatul de astăzi. Au fost perioade când au existat și organizații paralele în acest domeniu de activitate.

Insigna - Căminul

Despre insigna de mai sus nu știu decât faptul că este o insignă regalistă. Studiind detaliile grafice ale insignei (carte, faclie, ramuri de lauri și două mâini împreunate) mă duce spre concluzia este că insigna are un mesaj social, axat pe educație, muncă, bună înțelegere și familie.

_________ooOoo_________

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII