Epaminonda's Blog.....: Mo - M

1. În data de 29 noiembrie 2013 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă cu tema Plugușorul. Pe aversul monedei se prezintă; în plan central - Stema Republicii Moldova;, în partea de sus – anul emisiunii „2013”; în partea de jos - inscripţia „50 LEI”; și urmând circumferinţa monedei - cu majuscule, este gravată inscripţia „REPUBLICA MOLDOVA”. Pe revers se prezintă: în plan central – o compoziție artistică ce prezintă un grup de tineri urând și un plug; în partea de jos, urmând circumferinţa monedei, cu majuscule este gravată inscripţia „PLUGUȘORUL”.

Monedă are următoarele caracteristici tehnice: seria - Sărbătorile, cultura, tradiţiile Moldovei”, data emiterii – 29 noiembrie 2013, valoarea nominală - 50 lei; calitatea – proof, compoziția – argint, puritatea – 99,9%, greutatea – 16,5 grame, forma – rotundă, diametrul – 30 milimetri, marginea – zimțată și tirajul – 2000 exemplare.

Urarea cu plugul sau cu buhaiul, Plugușorul cum i se spune în popor, este un străvechi obicei agrar prin excelenta, care se practică și azi, mai cu seama în Moldova. În ajunul Anului nou, în multe locuri, chiar în ziua de Anul Nou, ceata de urători formată din doi până la douăzeci de flăcăi sau bărbați însurați de curând, pleacă din casă în casa să ureze cu Plugușorul sau să “hăiască” cum se spune în Moldova. Cu Plugușorul urează astăzi și copiii. Colinda Plugusorului este in datina tarilor agricole o urare pentru rodirea cimpului. Plugusorul nostru este “carmen avele al romanilor”, colindul cu rugaciunea de ocrotire a semanatorilor din cimp. Mentionam ca este una dintre datinile cele mai vechi si mai frumoase, ce s-a pastrat si se pastreaza inca pina in ziua de azi la poporul romin. in pocnet amarnic de harapnic sau bici, in sunet de talanca sau clopotei, ca si in muget de buhai, colindatorul isi deapana urarea indemnindu-si amicii cu refrenul: ”Ia minati mai,/ Hai,hai ”. Vorbind despre aratul pamintului cu 12 boi, despre semanatul griului, seceratul si macinatul lui, ca si despre frumoasa morarita, plugusorul, care cuprinde in sine atita poezie, este datina romaneasca care zugraveste in culori atit de vii deprinderea principala a poporului nostru. Urarea nu se rezuma numai la expunerea in cintec sau versuri a celor dorite, ca in colinde, ci se infaptuieste si prin prezentarea dramatica a muncilor agrigole. Avem deci de-a face cu o manifestare folclorica complexa, menita sa aduca belsug in agricultura. Pentru desfasurarea dramatica a urarii se foloseste plugul sau buhaiul. Plugul era altadata un plug adevarat, frumos impodobit cu crengi de brad si cu panglici, mai nou cu hirtie colorata, tras de 4 sau 2 boi, de asemenea impodobiti cu panglici sau batiste lucrate in stil popular.

2. În data de 12 iulie 2013 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic mondial două monede o monede comemorative (din aur sau argint) ce omagiază personalitatea lui Adrian Păunescu. Pe aversul monedelor se prezintă; în plan central - Stema Republicii Moldova;, în partea de sus – anul emisiunii „2013”; în partea de jos - inscripţia „50 (100) LEI”; și urmând circumferinţa monedei - cu majuscule, este gravată inscripţia „REPUBLICA MOLDOVA”. Pe revers se prezintă: în plan central – efigia lui Adrian Păunescu şi anii de viaţă „1943 – 2010”; în partea de sus, urmând circumferinţa monedei, cu majuscule este gravată inscripţia „ ADRIAN PĂUNESCU”. Monedele au următoarele caracteristici tehnice comune: seria – „Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt” din mun. Chişinău”, data emiterii – 12 iulie 2013, calitatea – proof, puritatea metalului – 99,9%, marginea – zimțată și tirajul – 1000 exemplare.

Moneda de aur are valoarea de 100 lei, greutatea – 7,8 grame și diametrul – 24 milimetri.

Moneda de argint are valoarea de 50 lei, greutatea – 13 grame și diametrul de 28 milimetri.

Adrian Păunescu (n. Adrian Păun, 20 iulie 1943, Copăceni, judeţul Bălţi, Basarabia - d. 5 noiembrie 2010, Bucureşti, România) este un prolific poet, publicist şi om politic român. Păunescu este cunoscut mai ales ca poet şi ca organizator al Cenaclului Flacăra. Deşi născut în Basarabia (în Republica Moldova de astăzi), Păunescu şi-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei la Bîrca, în judeţul Dolj. A absolvit Colegiul Naţional Carol I din Craiova. Tatăl lui Păunescu, membru al Partidului Naţional Liberal, a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru "activităţi anti-comuniste" de regimul stalinist de după 1945 şi din această cauză Păunescu a trebuit să aştepte 3 ani înainte de a se putea înscrie la facultate. Păunescu a studiat filologia la Universitatea din Bucureşti. A debutat ca poet în 1960. Din 1973 conduce revista "Flacăra". Devenit incomod, este destituit în iulie 1985. Pretextul imediat a fost scandalul busculadei iscate la concertul Cenaclului Flacăra din Ploieşti din iunie 1985. În perioada comunistă, a fost considerat de mulţi români un sicofant pentru felul în care îl lăuda pe dictatorul Nicolae Ceauşescu. După căderea comunismului nu i s-a permis reîntoarcerea la conducerea revistei Flacăra, astfel că, în toamna anului 1990 fondează revista "Totuşi iubirea". În calitate de publicist a mai condus ziarul "Sportul românesc", o scurtă perioadă în 1999, şi a realizat emisiuni de fotbal la televiziunea "Antena 1". Indiscutabil, orientarea politică a lui Păunescu a fost întotdeauna una de stînga. Spre deosebire de alte personalităţi ale perioadei comuniste, Păunescu a promovat idei de stînga mai liberale, de inspiraţie occidentală. Critica sa se orientează mai degrabă asupra derapajelor puterii politice şi a neajunsurilor economice. Păunescu a întreţinut relaţii strînse cu membri ai aparatelor comuniste de stat şi partid. După 1989, Păunescu este unul din puţinii care nu renegă complet ideologia socialistă, intrînd rapid în Partidul Socialist al Muncii creat de Ilie Verdeţ. Între anii 1970-1980, Păunescu a devenit o figură importantă în mass-media românească. Cenaclul Flacăra, pe care l-a înfiinţat, şi revistele pe care le-a dirijat au exercitat o atracţie indiscutabilă asupra tineretului şi a vieţii publice din România datorită combinaţiei de idei de stînga de inspiraţie occidentală şi de naţionalism. Mulţi artişti pe care autorităţile comuniste îi puteau considera "subversivi" au fost lansaţi sau promovaţi de Păunescu prin Cenaclul Flacăra. Relaţia lui Păunescu cu regimul Ceauşescu este în general considerată ca ambiguă, mergînd de la scrierea de poeme adulatoare la critici publice directe. Aceasta explică şi varietatea poziţiilor pro şi contra Păunescu de după 1989. Din 1992 pînă în 1998 a fost membru în Partidul Socialist al Muncii, partid absorbit ulterior de PSD. La 17 septembrie 1973 înfiinţează Cenaclul "Flacăra”, adevărat fenomen de masă, cu care susţine, pînă la interzicerea sa, în 16 iunie 1985, manifestări de muzică, poezie şi dialog, în faţa a mai mult de 6 milioane de spectatori. Pe scena Cenaclului"Flacăra”, se lansează spre marele public, cele mai faimoase figuri ale muzicii tinere româneşti, poeţi şi alţi creatori. În dimineaţa zilei de 5 noiembrie 2010, după o lungă luptă cu boala, Adrian Păunescu s-a stins din viaţă. Diabetul de care acesta suferea i-a afectat mai multe organe, iar în noaptea de 4 spre 5 noiembrie, starea poetului s-a înrăutăţit. Medicii nu l-au mai putut salva, în ciuda eforturilor depuse. (Articol scris de: Vlada Afteni)

3. În data de 29 noiembrie 2013 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă care omagiază personalitatea lui Alexei Mateevici. Pe aversul monedei se prezintă; în plan central - Stema Republicii Moldova;, în partea de sus – anul emisiunii „2013”; în partea de jos - inscripţia „50 LEI”; și urmând circumferinţa monedei - cu majuscule, este gravată inscripţia „REPUBLICA MOLDOVA”. Pe revers se prezintă: în plan central – efigia lui Alexei Mateevici şi anii de viaţă „1888 – 1917”; în partea dreaptă, urmând circumferinţa monedei, cu majuscule este gravată inscripţia “ALEXANDRU MATEEVICI”.

Monedă are următoarele caracteristici tehnice: seria – Personalități, data emiterii – 29 noiembrie 2013, valoarea nominală - 50 lei; calitatea – proof, compoziția – argint, puritatea – 99,9%, greutatea – 13 grame, forma – rotundă, diametrul – 28 milimetri, marginea – zimțată și tirajul – 1000 exemplare.

Alexei Mateevici (n. 27 martie 1888, Căinari - d. 24 august 1917, Chişinău) este unul din cei mai reprezentativi scriitori români născuţi în Basarabia. Este primul copil al preotului Mihail Mateevici, originar de prin părţile Sorocii, căsătorit cu Nadejda (1863-1930), fiica protopopului Ioan Neaga din Căuşani. Părinţii se mută cu traiul în satul Zaim. Aici micul Alexei învaţă la şcoala primară şi se familiarizează cu frumoasele poveşti şi balade, pe care le aude de la părinţii săi, precum şi de la ţăranii de prin partea locului. În 1897 este înscris de părinţi la şcoala teologică din Chişinău, pe care o termină (conform adeverinţei de absolvire) în 1902,“cu privilegii”. Îşi urmează studiile la seminarul teologic. Face cunoştinţă şi se împrieteneşte cu viitorul sculptor Alexandru Plamadeală, care studia şi el la seminar în aceeaşi perioadă. La numai 43 de ani, încetează din viaţa tatăl lui Alexei Mateevici. În 1907, în primele numere ale ziarului “Basarabia” (din 1907) îi apar poeziile “Ţăranii”, “Eu cînt”, “Ţara”. Tot aici publică articolele “Sfîntul Vasile – Anul Nou în obiceiurile moldovenilor basarabeni” şi “Din cîntecele poporane ale Basarabiei”. Mai tîrziu devine student la Academia teologică din Kiev, pe care o absolveşte în 1914. În aceiaşi ani, dupa mărturisirea unui coleg, “Mateevici trăia ca într-o beţie a cititului”. Traduce mult din literatura rusă clasică şi studiază trecutul istoric şi cultural al poporului său. Publică în “Kişineovkie eparhialinîe vedomosti” studiul lingvistic “Momente ale influenţei bisericeşti asupra originii şi dezvoltării istorice a limbii moldoveneşti”, precum si articolele “Motive religioase în credinţele şi obiceiurile moldovenilor basarabeni”, “Bocetele funerare moldoveneşti”. Vede lumina tiparului (Kişineovskie eparhialinîe vedomosti, nr. 12, 13, 19, 22, 23) articolul “Schiţă a traducerilor moldoveneşti religioase şi de trai”. Apare în revista "Luminatorul” studiul “Mitropolitul Gavril Bănulescu - Bodoni”. În 1914 se căsătoreşte cu Teodora Borisovna Novitschi, absolvă Academia teologică şi se întoarce la Chişinău. La 22 septembrie e numit provizoriu profesor de limba greacă la seminarul unde învăţase. Ţine o cuvîntare în faţa absolvenţilor seminarului din Chişinău. La 23 iunie vizitează străvechea biserică din Căuşeni, pe care o găseşte “uimitor de bine păstrată”. În vara anului 1917 scrie poeziile: “Văd prăbuşirea”, “Cîntec de leagăn”, “Basarabenilor”, “Frunza nucului”, “Unora" etc. La 17 iulie plăsmuieşte poezia“Limba noastră”, poate cea mai frumoasă odă închinată limbii române. La 13 august (stil vechi), bolnav de tifos exantematic, se stinge din viaţă la spitalul nr.1 din Chişinău şi este înmormîntat la cimitirul central de pe strada Armenească. În anul 1934 la mormîntul său a fost ridicat un bust realizat de sculptorul Alexandru Plămădeală, pe care-l cunoştea din anul 1910. Din vulcanul de erupție al revoluției a izbucnit, asemenea lavei clocotitoare și ferbinți, şi creațiile lui Alexei Mateevici – cel mai înzestrat poet al Basarabiei de la începutul secolului al XX-lea, cântărețul înfocat al frumuseților "limbii noastre". Cuget bogat, fire aleasă, el și-a consacrat străduințele slujirii poporului său cel oropsit. Suflet nobil și cinstit, s-a zbuciumat în căutarea adevărului, spre care a tins toată viața sa, dar pe care, cu toate acestea,nu i-a fost dat să-l pătrundă. De aici căutările lui chinuitoare, rătăcirile dureroase, care-și au explicația în izbitoarele contradicții ale epocii și în acele împrejurări specifice, în care el s-a format ca scriitor. Articol scris de: Vlada Afteni

xxx

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

__________xxx__________

O MEDALIE
ȘI CÂTEVA INSIGNE
DIN JUDEȚUL NEAMȚ

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Excursiunea țăranilor din județul Roman la Expoziție

18 septembrie 1906

Sub patronajul domnului C. Cantacuzino Pașcanu,

prefect C.Bălăiș, inițiator N.Bellu

Medalia de mai sus s-a bătut în anul 1906 în amintirea Excursiei făcute de un grup de țărani din județul Roman la Expoziția generală română din anul 1906 de la București. Medalia este confecționată din bronz aurit, are forma rotundă cu diametrul de 32 milimetri, fiind opera gravorului M. Carniol Fiul. Pe avers este prezentată stema județului Roman (trei spice de grâu), sub care este trecută data: ”18 SEPTEMBRIE 1906”; pe circumferință apare legenda circulară: “EXCURSIUNEA ȚĂRANILOR DIN JUDEȚUL ROMAN LA EXPOZIȚIE”. Pe revers se continuă pe cinci rânduri, primul și ultimul în arc, legenda: “SUB PATRONAJUL / D-LUI / C. CANTACUZINO PAȘCANU / PREFECT C. BALAIȘ / INIȚIATORUL N. BELLU”.

La 6 iunie 1906, la București se deschidea oficial Expoziția generală română, eveniment gândit pentru celebrarea a 40 de ani de domnie a regelui Carol I, 25 de ani de la proclamarea Regatului şi 1800 de ani de la cucerirea Daciei de către romani. Locul ales pentru amplasarea expoziției a fost Câmpia Filaretului (Câmpia Libertății), actualul Parc Carol I, un spațiu cu semnificații istorice importante. Ideea acestei manifestări i-a aparținut politicianului Take Ionescu, iar comisarul-șef al expoziției a fost numit Constantin I. Istrati. Întregul proiect a fost gândit și executat de arhitect Ion D. Berindey, arhitecți diriginți Ștefan Burcuș și Victor G. Stephănescu și arhitect peisagist Édouard Redont. În cadrul expoziției au fost realizate pavilioane ale administrației locale și generale, pavilioane naționale (Franța, Ungaria, Austria) și regionale (Transilvania, Bucovina, Dobrogea, diferite județe) și o multitudine de pavilioane private cu reprezentare din industria agricolă, comerț, transporturi, alimentară, extractivă etc. S-a estimat un număr de 40.000 de expozanți și aproximativ 2.000.000 de vizitatori în cele aproape șase luni de funcționare. Construcțiile au fost gândite ca pavilioane temporare, demontabile, foarte puține din acestea păstrându-se astăzi. Amenajarea a fost gândită ca un orășel în care puteai să petreci o zi întreagă vizitând pavilioanele, locurile de distracție sau restaurantele. Aleile, străzile și sau piațetele expoziției au primit nume ale personalităților, figurilor istorice sau a regiunilor românești.

Județul Roman a fost o unitate administrativă de ordinul întâi din Regatul României, aflată în regiunea istorică Moldova. Reședința județului era orașul Roman. Județul se afla în partea central-nord-estică a României Mari, în centrul regiunii Moldova. Astăzi teritoriul fostului județ se împarte între județele Neamț, Bacău și Iași. Ținutul Romanului a fost menționat în documente la data de 16 septembrie 1408, fiind astfel primul ținut atestat din Moldova. În anul 1930 județul Roman avea doar două plăși: Miron Costin și Roman Vodă. Ulterior, plasa Miron Costin a mai fost împărțită în alte două plăși: I.G.Duca și Moldova. Conform datelor recensământului din anul 1930 județul număra 151550 de locuitori, dintre care 90,7% români, 4,7% evrei, 2,3% țigani, 1,4% maghiari ș.a. Din punct de vedere confesional populația era alcătuită din 73,2% ortodocși, 21,4% romano-catolici, 4,9% mozaici ș.a.

Insigna - C.F.S. Săvinești

(Combinatul de fire și fibre sintetice)

Platforma chimică de la Săvineşti a fost în anii de dinainte de revoluţie, şi chiar o perioadă bună după 1990 drept unitate etalon a economiei nemţene. Aici existau câteva întreprinderi specializate ale industriei chimice românești, exista un institut de cercetare de elită în domeniu (ICEFS) şi un parc industrial bine dezvoltat cu utilităţi pentru toate activităţile de pe platformă. Mai bine de 10000 de nemţeni, mare parte locuitori din Piatra Neamţ, făceau naveta zi de zi, produsele fabricilor asigurând resurse în economia naţională şi pentru export. Una din aceste întreprinderi a fost Combinatul de fire și fibre sintetice, denumire ulterioară Fibrex, construit în anii 1950 – 1960. În noiembrie 1999, prin HG 940/1999, Fibrex a fost transferată de la FPS la Ministerul de Finanţe, iniţiatorul acestui proiect fiind ministrul de finanţe de atunci, Decebal Traian Remeş. Pachetul de 51% din acţiuni deţinut de stat a fost scos la vânzare pe Rasdaq. În ianuarie 2000, Radici Nylon a cumpărat acest pachet la preţul de 130 de miliarde de lei. La momentul respectiv, Fibrex avea o cifră de afaceri de 1000 de miliarde de lei, 3970 de angajati, un capital social de 162 miliarde de lei şi datorii de 430,2 miliarde lei. Reprezentantii Radici Grup au considerat că Fibrex are de trei ori mai mult personal decît îi trebuie, iar în următorii trei ani, s-au făcut concedieri masive, deşi erau angajate şi investiţii de anvergură. De menţionat că Fibrex Săvineşti era, în momentul declanşării privatizării, singurul producător integrat de nylon din România, de la materia primă la fire şi fibre sintetice şi avea trei divizii de producţie: Caprolactamă, Relon (Nylon) şi Utilitare. În aproximativ un an, concernul Radici - al treilea producător mondial de fire şi fibre sintetice - a reuşit să-şi elimine concurentul român de pe piaţa firelor şi fibrelor sintetice. Salariaţii de la FibrexNylon au fost disponibilizaţi după privatizare de patronul italian. „Având convingerea că municipiul Piatra Neamt şi localităţile limitrofe s-au dezvoltat şi au înflorit odată cu avântul cunoscut de Platforma Chimică de la Săvineşti, unde am muncit subsemnaţii sau membrii familiilor noastre, conştienţi de valoarea tehnologiilor şi a utilajelor care au existat la Săvineşti, Asociaţia Revoluţionarilor din Decembrie 1989 - Neamţ solicită desecretizarea şi postarea pe Internet a contractelor de privatizare a întreprinderilor de pe Platforma Chimică Săvineşti, dar mai ales ale fostului Fibrex-Săvineşti şi analizarea lor de către organele de specialitate în vederea stabilirii corectitudinii lor“, se arăta într-un comunicat adresat în 2006 autorităţilor judeţene de către reprezentanţii Asociaţiei Revoluţionarilor din Decembrie 1989, filiala Neamţ. Fibrex s-a transformat total după achiziţionarea de către Grupul Radici, ca abordare managerială. În 2004, firma a fost reorganizată pe domenii principale de activitate, rezultând societatea Yarnea şi Fibrex Nylon. Disponibilizările au avut loc într-un ritm galopant, iar la opt ani după privatizare, activitatea era asigurată de 80 de salariaţi şi era limitată în furnizarea de utilităţi (apă, energie electrică, tratarea apei industriale şi epurarea acesteia) pentru alte firme care funcţionau pe platformă. A urmat demolarea clădirilor care nu mai erau de folos administraţiei şi vânzarea utilajelor.

Insigna - Combinatul de îngrășăminte azotoase AZOCHIM

O altă unitate economică importantă a platformei chimice Săvinești este Combinatul de îngrășăminte azotoase Azochim - primul combinat din România profilat pe producţia de îngrăşăminte chimice azotoase, inaugurat în anul 1956. În decembrie 1997, Azochim a fost cumpărat la pachet de către Interagro, împreună cu Sofert Bacau. La preluare de către compania deţinută de omul de afaceri Ioan Niculae, la Azochim lucrau circa 1700 de salariaţi. După privatizare, Azochim a întâmpinat mari dificultăţi, mai ales pe fondul creşterii preţului la gaz metan, necesar producerii de uree. Din această cauză, producţia se întrerupe frecvent, perioade în care media de personal scade spre 300 de salariaţi. La repornirea activităţi s-a ajuns la maximum 700 de salariaţi.

Insigna - Petrodava 2000

Cetatea dacică Petrodava reprezintă cel mai vechi monument istoric din Piatra Neamţ. Vestigiile care se mai pot vedea în zilele noastre se rezumă la porţiuni din zidul cetăţii, dar fortificaţia este importantă prin mărturiile arheologice scoase la lumină în urma cercetărilor din ultimele cinci decenii. Cetatea Petrodava este situată nu departe de municipiul Piatra Neamţ, la circa 4 kilometri, pe un pinten al dealului Bâtca Doamnei, la o înălţime de 457 de metri. Numele cetăţii este menţionat de Ptolomeu în lucrarea Geographia în cadrul descrierii Daciei, unde sunt enumerate 43 de oraşe (cetăţi). Petrodava este pe locul al optulea, după Rukkonion, Dokidava, Patridava, dar înainte de Napuka, Ulpianon, Zermizerga (Nermisega), Argidava, sau Zarmizegethusa basileion. Corelaţiile istoricilor duc la concluzia că această fortăreaţă , împreună cu cetăţile învecinate de pe dealul Cozla şi cetatea Calu din comuna Piatra Şoimului, la 15 km distanţă de Piatra Neamţ, au reprezentat un sistem defensiv care avea rolul de a supraveghea Valea Bistriţei. Existenţa acestor fortificaţii (trei într-o zonă restrânsă: Bâtca-Doamnei şi Cozla, aparţinând de oraşul Piatra-Neamţ şi Piatra Şoimului), ridică ipoteza unui puternic centru politic şi economic, îndrituind opinia că aici a fost Petrodava amintită de Ptolemeu printre marile oraşe dacice. Primele cercetări arheologice care au scos la lumină vestigiile cetăţii de pe Bâtca Doamnei au fost efectuate în anul 1928 de profesorul Constantin Matasă, fondatorul Muzeului de Istorie din Piatra Neamţ. Săpăturile arheologice au fost reluate în 1957 sub coordonarea profesorului Nicolae Gostar de la Universitatea „Al.I.Cuza” din Iaşi, şi au confirmat că primul nivel de locuire aparţine epocii neolitice, fazei Cucuteni A, suprapus de vestigiile dacice cărora le aparţine cetatea. Materialul arheologic descoperit evidenţiază două niveluri de locuire, din care cel mai important aparţine epocii dacice. În această perioadă a existat aici un important centru militar şi de cult dovedit de prezenţa celor doua aliamente de tamburi de piatră ce indică doua sanctuare asemănătoare celor descoperite în cetăţile dacice din Munţii Orăştiei.

Arheologii au descoperit vestigii dacice pe Bâtca Doamnei pe o suprafaţă de aproape 20000 metri patraţi, şi s-au determinat două nivele de locuire: unul datând din secolul al II-lea î.Hr., celălalt corespunzător perioadei dintre secolele I î.Hr. şi I d.Hr. „Zidul de piatră se întindea ca un patrulater neregulat în jurul construcţiilor din interior şi se păstrează astăzi în mai bune condiţii doar pe latura sudică. Spre miazăzi, de-a lungul zidului de incintă, s-a ridicat şi o palisadă de protecţie întărită cu bârne şi nuiele, aceasta fiind latura cea mai vulnerabilă, unde se afla şi intrarea în cetate. Nu se ştie dacă zidul a avut bastioane şi turnuri de apărare, în condiţiile actuale doar în colţul sud-estic putându-se identifica urmele unui turn, dar şi acestea destul de răvăşite”, se mai arată în Enciclipedia Dacică. Ceramica şi celelalte piese arheologice descoperite oglindesc ocupaţiile şi modul de viaţă al locuitorilor din zonă, agricultori şi crescători de animale. Despre modul în care a disparut cetatea Petrodva sunt puţine dovezi, una din ipoteze fiind aceea conform căreia fortificaţia ar fi fost incendiată de romani.

Decebal a fost regele Daciei în perioada anilor 87 - 106. Fiu al lui Scorillo si succesor al lui Duras -Diurpaneus, Decebal ocupa tronul Daciei intr-un moment in care tendintele expansioniste ale Imperiului Roman, care-si stabilise durabil frontiera pe linia Dunarii, se accentuau rapid. La inceputul secolului 3, la aproape 150 de ani de la afirmarea lui Decebal, istoricul Dio Cassius ii facea urmatorul portret leogios: “Era foarte priceput in ale razboiului si iscusit la fapta, stiind sa aleaga prilejul pentru a-l ataca pe dusman si a se retrage la timp. Abil in a intinde curse, era viteaz in lupta, stiind a se folosi cu dibacie de o victorie si de a scapa cu bine dintr-o infrangere, pentru care lucruri el a fost mult timp un potrivnic de temut al romanilor”. Din primul an de domnie Decebal este confruntat cu o situatie dificila. In urma expeditiei dace din iarna anului 85/86 in sudul Dunarii, in timpul careia insusi C. Oppius Sabinus, guvernatorul Mosesiei, isi gasise moartea, Roma organizeaza prima campanie in inima Daciei. In vara anului 87 o armata de 5 - 6 legiuni, secondata de numeroase unitati auxiliare si comandata de prefectul pretoriului Cornelius Fuscus, traverseaza Dunarea inaintand probabil pe Valea Oltului. Intr-un defileu (poate la Turnu Rosu) Decebal suprinde intr-o capcana fortele romane, in lupta cazand insusi comandantul roman: prizonieri, trofee si stindardul legiunii a V-a Alaude sunt duse de Decebal in Muntii Orastie. Stralucita victorie ii ofera lui Decebal un ragaz de un an, timp in care neobositul rege incheie aliante cu popoarele de la hotarele Daciei, cu sarmantii, iazigi si roxolani, cu marcomanii si quazii germanici. La un an de la infrangerea lui Fuscus, Decebal trebuie sa faca fata unei noi ofensive romane. Imparatul Domitian, venit in Moseia, in vecinatatea teatrului de operatiuni, numeste un fruntea legiunilor pe incercatul guvernator Tettius Iulianus (fost consul in anul 83, apoi guvernator al provinciei Moesia). Patrunzand in Dacia prin Banat, tettius Iulianus este intampinat de Decebal in defileul de la Tapae; confruntarea indarjita se incheie cu victoria romana. Dificultatile intampinate de armatele imperiale in Pannonia in lupta cu quazii si marcomanii, care-l sprijinisera pe regele dac, il determina pe Domitian sa accepte ofertele de pace facute de Decebal . Se incheie astfel in anul 89 o pace de compromis intre Imperiul Roman si Regatul Dac; in schimbul unor subsidii in bani si ingineri, instructori militari, Decebal se recunoaste rege clientelar, continuând în următorii 12 ani de pace sa-si consolideze puterea și statul. Procesul de centralizare a statului dac este accelerat, armata este echipata si instruita, se inițiază un vast program de constructii civile si militare, indeosebi in regiunea Muntilor Orastie, soli incearca sa stabileasca relatii cu popoarele si statele inamice Romei. Dupa aproape 3 ani de pregatiri la hotarele meridionale ale Daciei, incepute imdeiat dupa urcarea pe tron, imparatul Traian (in timpul caruia Imperiul Roman atinge apogeul puterii si expansiunii sale teritoriale) concentreaza la inceputul anului 101 in Moesia Superior 13 - 14 legiuni si numeroase unitati auxiliare (in total circa 150000 de soldati), in vederea ingenuncherii regatului lui Decebal. La 25 martie 101 imparatul paraseste Roma, traverseaza Dunarea pe poduri de vase la Laederata (Ramna) si Dierna (Orsova) patrunzand prin Banat in Dacia. La Tapae, in vara anului 101, Decebal incearca sa opreasca inaintarea romana. Crancena si indelungata batalie se incheie insa cu victoria romana. Spre sfarsitul anului 101 importante forte dace, aliate cu sarmati si bastarni, traverseaza Dunarea si patrund in Moesia, obligandu-l pe imparatul Traian sa se deplaseze spre noul teatru de razboi deschis de Decebal. Ingeniosul plan strategic, care-l face pe Traian sa nu poata exploata succesul de la Tapae, se prabuseste insa dupa infrangerea fortelor lui Decebal in iarna si primavara anului 102 (la Nicopolis ad Istrum si in Dobrogea la Adamclisi), initiativa militara trecand definitiv in tabara adversa. In toamna anului 102, indarjita rezistenta a lui Decebal il obliga pe Traian sa incheie pacea cu regele dac, pace inteleasa insa de ambele tabere doar ca un simplu armistitiu. Din ordinul lui Traian, Apolodor din Damasc, cel mai vestit inginer al epocii, inalta, intre Dobreta si Pontes, in ani 103-105, un durabil pod peste Dunare, pe care legiunile romane il trec in vara anului 105, initiind cel de-al doilea Razboi dacic. Abandonat de aliati, atacat prin Banat, Valea Oltului si Moldova, constrans continuu la defensiva, Decebal se retrage in citadela din Muntii Orastie. Dupa cucerirea puternicelor cetati care pazeau accesul spre capitala (Blidaru, Costesti, Piatra Rosie, Banita, Capalna, Tilisca), legiunile romane incep asediul Sarmiszegetusei. In ciuda eroicei rezistente dace, cetatea este cucerita si distrusa din temelii. O parte dintre aparatori, printre care si Decebal, reusesc sa paraseasca cetatea incercand sa continue rezistenta impotriva romanilor in interiorul tarii. Urmarit de cavaleria romana, pentru a nu cadea viu in mainile romanilor, Decebal se sinucide.

Insigna - Sport club municipal Petrotub - Roman

Clubul sportiv municipal Petrotub Roman, din 2016 doar C.S.M. Roman a fost un club de fotbal din orașul Roman. Clubul și-a petrecut majoritatea existenței în ligile inferioare: liga a III-a și liga a II-a. În sezonul 2018 - 2019 al ligii a 3-a, CSM Roman a înregistrat o serie negativă de rezultate, obținând doar o singură victorie, în cele 10 etape disputate. Din păcate, după 10 etape scurse, din sezonul 2018 - 2019, CSM Roman își încetează activitatea, din cauza problemelor financiare, atât la secția de fotbal, cât și la cea de handbal. În prezent, municipiul Roman nu mai are nicio echipă de fotbal reprezentantă, nici măcar la nivelul județean. Echipa poreclită “țevarii” a funcționat o vreme pe lângă Întreprinderea Laminorul din localitate, ea fiind înființată în anul 1954. Echipa și-a jucat meciurile de pe teren propriu pe stadionul Moldova de 20000 de locuri.

Piatra Neamț (în germană Kreuzburg an der Bistritz, în trecut, Piatra) este municipiul de reședință a județului Neamț, Moldova, România. Situat pe valea Bistriței, în nord-estul României, orașul avea la nivelul anului 2011 o populație de 85055 de locuitori. Primele mențiuni scrise despre Piatra Neamț se întâlnesc în Cronica rusească (cca.1387-1392) sub numele de Kamena (Piatra) - în Lista orașelor valahe de la Dunare. Orașul primește statutul de târg domnesc doar în anul 1453. Cu timpul, târgul Piatra capătă o mai mare importanță, aceasta și datorită constituirii aici (estimată a fi între 1468 - 1475) a unei Curți Domnești. Sus am postat stema actuală a municipiului Piatra Neamț și mai jos câteva frumoase monumente de cultură și arhitectură ale orașului, din vremuri diferite dar și alte frumoase locuri din acest oraș.

Curtea domnească

Spitalul județean

Muzeul etnografic

Muzeul de artă

Muzeul Cucuteni

Muzeul de arheologie

Muzeul de istorie

Colegiul național Petru Rareș

Cazarma Regimentului 15

Fabrica de celuloză

Gara

Muntele Pietricica

Muntele Cozla

Teatrul

Vila Nicu N. Albu

Biserica Trei Ierarhi

Casa Dimitrie C. Corbu

Vila domniței Cuza

Vila Dr. Flora

Vila Lucreția (peste vale)

Turnul lui Ștefan

Vila Lalu

Vârful Lespezi (Ceahlău) 1805 metri

Județul Neamț este situat în provincia istorică românească Moldova, România, la limita dintre Carpații Orientali și Podișul Moldovei. Este cunoscut mai ales pentru frumusețea Masivului Ceahlău și a peisajului în general. Suprafața județului este de 5890 kilometri pătrați iar populația sa numără aproximativ 453000 de locuitori. Principalele cursuri de apă sunt: Siret, Bistrița, Bistricioara, Bicaz, Cracău și Tarcău, iar principalele lacuri sunt: Izvoru Muntelui, Pângărați, Vaduri și Bâtca Doamnei (lacuri de interes hidroenergetic). Ca unități administrative județul Neamț este compus din 2 municipii - Piatra Neamț și Roman, 3 orașe - Târgu Neamț, Bicaz și Roznov precum și 78 de comune. Sus am postat stema actuală și harta județului Neamț iar mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură nemțene, din vremuri diferite, dar și câteva frumoase locuri de vizitat în acest județ.