Epaminonda's Blog.....: BUZOIENI NEMURITORI DIN GENERAȚIA MARII UNIRI

Municipiul Buzău a marcat foarte amplu Centenarul Marii Uniri. Au fost organizate și prezentate diverse și atractive acțiuni culturale la care au luat parte mulți buzoieni. Una dintre aceste acțiuni a fost editarea unui mare și frumos calendar de perete dedicat măreței aniversări a Centenarului Unirii. Din inițiativa primarului urbei, Constantin Toma, s-a editat un calendar color, în condiții grafice deosebite, sub genericul „Buzoieni nemuritori” care a fost expus în fiecare dintre clasele școlilor buzoiene. S-a dorit ca acest calendar să fie un omagiu și aducere aminte pentru marii înaintași din generația Unirii de la 1918.

Pe fiecare filă de calendar s-a prezentat câte o mare personalitate (poză mare și repere biografice cu caractere vizibile la citit), din diverse domenii de activitate, care s-au născut sau au activat pe meleaguri buzoiene. Citind prezentările de mai jos veți descoperi că Buzăul a avut, și acum un secol, personalități cu care se poate mândri: prim ministru, miniștri, mitropolit, scriitori, pictori, oameni de cultură și știință, inclusiv deținător Premiu Nobel, jurnaliști, eroi, etc.

ALEXANDRU MARGHILOMAN

(27 ianuarie 1854, Buzău – 10 mai 1925, Buzău)

Este primul buzoian care a ocupat funcția de președinte al Consiliului de Miniștri al României (Prim-ministru, 5 martie – 24 octombrie 1918) în același timp și ministru de interne. A urmat cursurile Colegiului “Sfântul Sava” din București, pe care l-a absolvit în anul 1870.

A fost student și doctorand la Paris (1870 - 1878), reușind să își ia licența în drept și apoi doctoratul în drept și științe politicie la Sorbona (1878).

Între anii 1879 – 1883 a profesat în magistratură ca procuror, de unde a demisionat și s-a înscris în barou, devenind avocat al statului, iar pentru a se lansa în politică , în 1884 a demisionat și din avocatură.

Deputat în anul 1884, a ocupat în Partidul Conservator funcții importante, iar între anii 1914 – 1925 a fost chiar Președintele Partidului Conservator din România, după ce la data de 27 ianuarie 1902. de ziua sa, a înființat Filiala Buzău a Partudului Conservator la vila sa – vila Albators.

Pentru perioade mai lungi sau mai scurte a ocupat diferite funcții în guvern precum: ministru justiției, ministru lucrărilor publice, ministru agriculturii, industriei, comerțului și domeniilor, ministru afacerilor străine, ministru de interne și ministru de finanțe.

Într-o perioadă foarte grea pentru țară a fost numit Președinte al Consiliului de Miniștri. Într-o vreme când mai bine de jumătate de țară, era ocupată de Puterile Centrale, iar Casa Regală și Armata se retrăsese în Moldova, el a fost pus în situația de a semna armistițiul și tratatul de pace cu Germania. E important de precizat că prin semnarea acestor documente ostilitățile militare au încetat, iar armata română a avut răgazul de a se reface și de a riposta cu succes pe frontul din sudul Moldovei. În această grea situaţie, Alexandru Marghiloman a dovedit dragoste de ţară, tact desăvârşit şi presimţind izbânda franco-engleză, o abilitate, recunoscută ulterior şi de germani. Pentru semnarea acestor documente a primit puternice critici din partea opoziției dar e important de reținut că acele documente nu au valoare juridică deoarece nu au fost semnate de către șeful statului, regale Ferdinand I.

Ca prim-ministru, Marghiloman a mers la Chișinău, de unde a primit Declarația Sfatului Țării de Unire a Basarabiei cu România din data de 27 martie 1918. Datorită lui Marghiloman, Buzăul a devenit un centru important al creșterii cailor de rasă și al întrecerilor hipice din România, construind aici un hipodrom de 42 de hectare. Herghelia s-a numit Albatros, după numele calului preferat, nume preluat și de vila sa, situată într-un parc de 45 pogoane (actualul parc Marghiloman). Caii săi au câștigat 27 de derbyuri.

A fost căsătorit cu prințesa Eliza Știrbey, dar nu a avut copii. Mai jos admiri vila Albatros, casa în care a locuit omul politic Alexandru Marghiloman.

Din anul 1903 Marghiloman a fost vicepreședintele Jokey-Clubului din România, președinția onorifică fiind deținută de regele Ferdinand.

Iată cum l-au caracterizat contemporanii: “O inteligenţă scânteietoare, spiritual, ironic, stăpân desăvârşit pe mijloacele lui, toate aceste însuşiri i-au dat putinţa să joace un rol de prim ordin în partidul conservator şi în politica românească. Avea un farmec deosebit în vorbă, pronunţând anumite expresii cu un uşor accent străin, creând o atmosferă de comuniune sufletească între el şi auditorul care îl asculta”.

Odată Regina Maria a scris: “O zi petrecută la Vila Marghiloman era o zi plăcută și Marghiloman ne făcea să uităm în totul că era ministru”. Aici musafirii erau serviți cu o cafea specială “Cafeaua Marghiloman”, ce se pregătea la nisip dar nu cu apă ci cu cognac sau rom. Mai jos admiri statuia omului politic Alexandru Marghiloman, dezvelită în data de 27 martie 2018, dezvelită la Buzău, cu ocazia aniversării centenarului unirii Basarabiei cu România

Testamentul său se încheie astfel: “Am greșit poate mai mult decât socotesc, dar gândul mi-a fost întotdeauna curat și mi-am iubit țara”.

PETRE ANTONESCU

29 iunie 1873, Râmnicu Sărat – 22 aprilie 1965, București

Petre Antonescu a fost un renumit arhitect, profesor universitar și academician, unul dintre cei mai mari arhitecți ai țării, alături de Ion Mincu. A urmat şcoala primară în oraşul natal şi cursurile gimnaziale la Bucureşti. După absolvirea liceului, s-a înscris la facultatea de drept din capitală pe care o va abandona la vârsta de douăzeci de ani, în 1893, pentru a se înscrie în 1895 la École Nationale et Spéciale des Beaux-arts de la Paris, pe care a absolvit-o în anul 1899. Pe timpul cursurilor de la Paris a câștigat șase medalii la diferite concursuri. Ca student a întocmit proiectul pavilionului României la Expoziția Universală de la Patis din anul 1900, pentru care a fost numit „Officer de l’Academie”. La 23 ianuarie 1900, tânăr absolvent este primit în Societatea Arhitecţilor Diplomaţi ai Guvernului Francez. Revenit în ţară, a fost numit profesor de istoria arhitecturii la Şcoala Superioară de Arhitectură din Bucureşti din 1900-1938, iar din septembrie 1931–31 noiembrie 1938, a fost numit rector al Academiei de Arhitectură. Odată cu lucrările pentru sediul Ministerului Lucrărilor Publice din România, a fost numit Arhitect Şef la acest minister şi Arhitect Inspector General clasa I.

A îndeplinit următoare funcții: preşedinte al Societăţii Arhitecţilor din România între anii 1912, 1919-1924 şi 1946-1949, membru în Consiliul Corpului Arhitecţilor în perioada 1932-1935 şi membru supleant al Comisiei Disciplinare din cadrul corpului.

În anul 1923 a devenit membru corespondent al Secţiei de Arhitectură al Academiei Naţionale din San-Luc, Roma, în anul 1936 - membru de onoare al Academiei Române și din anul 1945 - membru titular în 1945.

Structura sa academistă formată la École des Beaux-Arts, se va reflecta în ambele opere ale sale atât cele clasice cât şi cele româneşti. Clădirile sale de factură clasică Palatul Elena Kretzulescu din Strada Ştirbei Vodă (1903), Vila C. Geblescu, parcela nr.1 din Lotizarea şi Parcul Ioanid (1912), Vila M. Oromolu de pe Bulevardul Aviatorilor, Vila Dinu Brătianu din Calea Dorobanţi, Casa de Credit a Corpului P.T.T. din Strada Poştei, Cazinoul (1913) şi Hotelul Palace (1914) ambele în Sinaia, Academia di Romania (1930) la Roma, etc, sunt lucrări de referinţă pentru arhitectura românească de factură Beaux-Arts. Pe lângă profesia sa de arhitect proiectant, ocupaţia sa de profesor de istoria arhitecturii precum şi participarea sa ca membru al Comisiei Monumentelor Istorice la cercetarea arhitecturii vechi româneşti au avut o mare influenţă în compunerea compoziţiilor, preluarea cu rigurozitate a detaliilor de arhitectură şi transpunerea lor corectă la scară monumentală. Este cel care reuşeşte să sintetizeze şi să adapteze elementele tradiţionale la scara edificiilor publice.

În primii ani imediat după Expoziţia Generală Română din 1906, când stilul românesc abia era recunoscut de către stat, P. Antonescu, prin propunerile faţadelor sale epurate de elementele orientale atât de folosite de către colegii săi, aduce în prim plan ca surse de inspiraţie pentru noul stil, arhitectura brâncovenească. Logia cu arcuri trilobate susţinute de coloane cu capiteluri şi baze bogat ornamentate, cu parapeţi din traforuri sculptate constituie un laitmotiv care se regăseşte atât în lucrările de mari dimensiuni cât şi la vile, fiind preluat şi de generaţiile următoare. Astfel, lucrările sale cu funcţiuni publice: Sediul Ministerului Lucrărilor Publice, astăzi Primăria Municipiului Bucureşti (1906-1910), Palatul Băncii Marmorosch Blank (1915-1923), Imobilul de birouri al fostei societăţi Politehnica din Calea Victoriei (1925), Imobilul de birouri şi locuinţe al fostei societăţi Agricola Fonciera (1927-1930), Arcul de Triumf (1936), toate în Bucureşti, sau Palatul Prefecturii din Craiova (1912-1913), Catedrala din Galaţi, etc, reprezintă proiecte urbane de anvergură unde pe baza unor planuri şi compoziţii volumetrice de factură beaux-arts, arhitectul propune elemente preluate din arhitectura veche românească pe care le scalează cu uşurinţă pe faţadele noilor clădiri cu funcţiuni moderne în epocă: administrative, birouri sau apartamente.

Deasupra admiri două clădiri realizate în stilu-i caracteristic de către arhitectul Petre Antonescu.

MIRCEA T. BĂDULESCU

1 noiembrie 1917, Buzău – 19 iunie 1967, Nucet, jud. Dâmbovița

Căpitanul aviator Mircea T. Bădulescu, erou al celui de-al doilea răzoi mondial, este considerat asul aviaţiei române de bombardament în picaj. Nu împlinise nici 30 de ani când statul îl decora pentru curajul şi priceperea cu care şi-a îndeplinit misiunile aeriene, reuşind în cele peste 200 de ore de operaţii să scoată din uz zeci de capacităţi de luptă inamice, de la vehicule, clădiri sau elemente de infrastructură.

Mircea Bădulescu s-a născut la 1 noiembrie 1917, la Buzău, fiind al treilea copil al soţilor Sofia şi Teodor Bădulescu. Din anul 1924, a urmat cursurile Şcolii Primare de băieţi nr. 2 din Buzău, azi şcoala numărul 1 ”Aviator Mircea T. Bădulescu”. Între anii 1930 - 1938, a urmat cursurile prestigiosului Liceu Bogdan Petriceicu Hasdeu din Buzău, apoi a îmbrăţişat cariera militară, specialitatea aviaţie.

La data de 1 septembrie 1939 a intrat la Școala Militară de Ofițeri de Aviație “Regele Carol al II-lea”, de la Cotroceni. La 10 noiembrie 1941 a fost brevetat ca pilot de observație pe avionul I.A.R.38, fiind apt de a executa misiuni de război.

A fost un student exemplar, foarte apreciat de dascăli. ”Temperament sanguin, cu mult sânge rece. Cu o frumoasă cultură generală. Bine pregătit din punct de vedere profesional. Înfăţişare plăcută, fizicul bine conformat şi sănătos. Foarte rezistent, hotărât şi cu multă voinţă şi iniţiativă. Cu multă putere de muncă şi perseverent. Inteligent, cu judecata clară, bine educat şi disciplinat. Foarte bun camarad, cu simţul onoarei şi curajul răspunderii. Loial şi demn, modest şi cumpătat. Execută la timp ordinele primite; a arătat mult interes la instrucţie şi şi-a însuşit cunoştinţele necesare gradului”, scria căpitanul aviator Titus Ceauşu, comandantul de escadrilă al elevului Bădulescu, în foaia personală de note a acestuia.

La data de 6 iunie 1943 a fost brevetat pilot pe avionul J.U. 87-STUKAS, de bombardament în picaj. Cu acest avion pilotul militar Bădulescu s-a impune în mod excepțional, executând cele mai grele misiuni în calitate de comandant de patrulă, și după 23 august 1944, comandant de escadrilă.

A executat peste 230 de misiuni de bombradamnet în picaj, cu rezultate deosebite, dar proba de curaj, ieșit din comun, a dat-o în ziua de 13 ianuarie 1945 când a plecat voluntar în fruntea a șapte avioane STUKAS pentru bombardarea unor obiective deasupra Budapestei, lovind obiectivele cu maximă precizie. Este considerat unul dintre așii aviației regale românești. Mai jos admiri Școala nr.1 unde a studiat eroul Mircea T. Bădulescu și care azi poartă cu demnitate numele.

Pentru faptele sale de vitejie a fost multiplu decorat. Doar el și alți doi piloți de vânătoare (cpt.av. Constantin Bâzu Cantacuzino și adj.av. Ion Mucenica) au fost distinși cu cel mai înalt ordin aeronautic – „Virtutea Aeronautică, clasa Comandor”. Regele Mihai îi conferă Ordinul “Mihai Viteazu” cu spade, clasa a III-a. A mai fost decorat cu: “Virtutea Aeronautică, clasa Crucea de Aur cu 2 barete”, “Virtutea Aeronautică, clasa Cavaler cu 2 barete”, “Crucea de fier, clasele I și a II-a”. Mai jos admiri bustul eroului Mircea T. Bădulescu.

În anul 1951, regimul communist îl trece în rezervă cu gradul de căpitan aviator. După trecerea în rezervă a muncit o vreme la Direcția Agricolă a județului Prahova. A murit la data de 19 iunie 1967 în urma unui tragic accident de circulație, la trecerea peste un pasaj de cale ferată.

Ce înseamnă soarta și destinul unui om?

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

CÂTEVA INSIGNE
DIN JUDEȚUL GALAȚI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

Matricea sigilară reprezintă obiectul confecţionat din material dur, care are gravată o reprezentare şi un text ce-l individualizează pe posesor și care servește pentru realizarea amprentei sigilare. Sigiliul este amprenta rămasă pe suportul documentului (în ceară, hârtie, soluţie de aur, tuş sau fum) în urma aplicării unei matrici sigilare. Sigiliul este principalul mijloc de garantare a unor secrete şi de asigurare a autenticităţii unor acte. Sigilile rotunde reprezintă autoritatea unei instituții. Gravarea sigiliilor se poate face în adâncime (incizie), pentru sigilarea în ceară sau cocă, ori în relief (excizie), pentru sigilarea în tuş sau fum. Sigilografia (nume alternativ - sfragistica) a fost fondată în secolul al XVII-lea de Dom Mabillon, părintele erudiției moderne și dezvoltată în secolul al XIX-lea de către Louis-Claude Douët d'Arcq, un mare arhivist și istoric care, împreună cu echipa sa, a scos lucrarea Collection des sceaux des Archives de l'Empire. Franceză la origine, această disciplină nu a întârziat să se extindă în toată Europa, pretutindeni unde, încă din Evul Mediu, se impunea obiceiul de a valida documentele cu sigiliu. Câmpul sigilar este suprafaţa pe care se gravează reprezentarea grafică și textul unui sigiliu. Exerga este spaţiul de la marginea câmpului sigilar, de obicei cuprins între două sau mai multe cercuri (ce pot fi liniare, şnurate, perlate, etc.), în care se gravează textul matricei sigilare. Este important de reținut a nu se confunda sigilografia cu heraldica. Heraldica este disciplina auxiliară a istoriei care studiază stemele, blazoanele, etc.

Matricea sigilară de mai sus a fost turnată de Poliția târgului Galați, are forma ovală cu dimensiunile 42 x 35 milimetri, este confecționată din alamă și este gravată în incizie. În centrul câmpului sigilar al matricii este aplicată stema heraldică a Moldovei (un scurt francez modern încărcat cu cu capul de zimbru cu stea cu șase raze între coarne). Scutul este timbrat de o coroană închisă, terminată cu glob cruciger, are ca suporţi doi delfini afrontaţi și dedesubt înscris anul - 1859. În exergă, între două ovale liniare, este aplicată legenda în limba română: * PRINCIPATELE UNITE * Poliţiea Tîrgului Galații.

Insigna - Sidex 25 ani 1968 - 1993

Arcelor Mittal Galați (fost Sidex Galați, fost CSG - Combinatul siderurgic Galați) este cel mai mare combinat siderurgic din România. A fost cumpărat de LNM Holdings NV în noimebrie 2001 de la statul român cu prețul de 70 milioane de dolari. Tranzacția a inclus angajamente investiționale de 351 milioane de dolari și un capital de lucru de 100 milioane de dolari. Începând cu 2004, Sidex Galați este parte a Mittal Steel, companie formată prin fuziunea companiilor LNM Holdings NV și Ispat International N. V. După fuziunea dintre Mittal Steel și Arcelor, în anul 2006, din care a rezultat Arcelor Mittal, numele combinatului a fost schimbat în Arcelor Mittal Galați.

Insigna - Poliția comunitară - 704 GL

Atributiile politiei locale (fostă comunitară) sunt diverse: de la asigurarea ordinii si linistii publice pana la verificarea comerciantilor sau amendarea soferilor care incalca anumite prevederi ale Codului rutier. Am inventariat astazi cele mai importante atributii ale politistilor locali, astfel incat sa stiti cand va poate ajuta politistul din zona in care locuiti, dar si sa puteti evita abuzurile din partea lor. Conform Legii nr. 155/2010 care reglementeaza activitatea politiei locale, politistii locali au atributii in sase domenii: ordine si liniste publica, circulatie, disciplina in constructii si afisaj stradal, protectia mediului, activitate economica, evidenta populatiei, ordine si liniste publica. Politistul local mentine ordinea si linistea publica in zonele in care este arondat, inclusiv in in imediata apropiere a unitatilor de invatamant publice, a unitatilor sanitare publice, in parcarile auto, precum si in zonele comerciale si de agrement, in parcuri, piete, cimitire sau in alte asemenea locuri publice. Legea il obliga sa participe, alaturi de institutiile abilitate, la activitati de salvare si evacuare a persoanelor si bunurilor periclitate de calamitati naturale ori catastrofe, precum si de limitare si inlaturare a urmarilor provocate de astfel de evenimente. De asemenea, el trebuie sa identifice cersetorii, persoanele fara adapost sau copii lipsiti de supravegherea si ocrotirea parintilor si sa ii incredinteze serviciului public de asistenta sociala, care sa le rezolve situatia mai departe. Politistii locali sunt cei care se asigura ca stapanii unor caini agresivi sau periculosi (cum sunt considerati cei din rasele pitbull, rottweiller, dog argentinian, mastiff sau ciobanesc caucazian) isi respecta toate obligatiile pe care le au vizavi de cresterea si ingrijirea acestora, fiind abilitati sa sanctioneze proprietarii care incalca prevederile legale. Totodata, politistii locali sunt cei care constata contraventii si aplica sanctiuni pentru nerespectarea normelor legale privind convietuirea sociala, pentru faptele constatate in raza teritoriala de competenta.

Insigna - Județul Tecuci

Județul Tecuci a fost o unitate administrativă de ordinul întâi din Regatul României, aflată în regiunea istorică Moldova. Reședința județului era municipiul Tecuci. Județul se învecina la est cu județele Tutova și Covurlui, la sud cu județul Râmnicu Sărat, iar la vest cu județele Putna și Bacău. Teritoriul județului era inițial împărțit în trei plăși: Homocea, Ivești și Podu Turcului pentru ca apoi să fie reorganizat pe cinci plăși; Găiceana, Brăhășeșeti, Ivești, Podu Turcului și Tecuci Conform datelor recensământului din anul 1930 populația județului era de 156405 locuitori, dintre care 94,9% români, 2,0% țigani, 1,8% evrei ș.a. Din punct de vedere confesional populația județului era alcătuită din 96,3% ortodocși, 1,9% mozaici, 1,6% romano-catolici ș.a. Acest județ a fost desființat în urma căderii monarhiei în România și venirea comunismului, el fiind împărțit în septembrie 1950 între regiunile Putna și Bârlad, iar în 1952 după comasarea celor două, a rămas parte a regiunii Bârlad. În anul 1960, teritoriul său a fost din nou împărțit între regiunile Bârlad și Galați, iar din 1968, mare parte din vechiul său teritoriu (inclusiv reședința) face parte din județul Galați, unele zone restrânse aparținând astăzi județelor Vrancea și Bacău.

Insigna - Județul Covurlui

Județul Covurlui a fost o unitate administrativă de ordinul întâi din Regatul României, aflată în regiunea istorică Moldova. Reședința județului era municipiul Galați. Județul se afla în partea central-estică a României Mari, în sud-estul regiunii Moldova. Județul se învecina la est cu județele Cahul și Ismail, la nord cu județul Tutova, la vest cu județele Tecuci și Râmnicu Sărat, iar la sud cu județele Brăila și Tulcea. Inițial județul era format din două plăși; Horincea și Prutul de Jos, pentru ca mai apoi să se mai înființeze încă trei plăși: I.G. Duca, Prutul de Sus și Siret. Conform datelor recensământului din anul 1930 populația județului era de 210006 locuitori, dintre care 83,7% români, 9,5% evrei, 1,5% ruși, 1,4% greci, 1,1% maghiari, ș.a. Din punct de vedere confesional a fost înregistrată următoarea alcătuire: 87,0% ortodocși, 9,8% mozaici, 1,9% romano-catolici, 0,3% luterani, 0,2% reformați, 0,2% greco-catolici ș.a.

Municipiul Galați este reședința și totodată cel mai mare oraș al județului Galați situat în sudul Moldovei în apropierea frontierelor cu Republica

Moldova

și Ucraina. Conform ultimului recensământ din 2011, populația orașului era de 249732, fiind al 8-lea oraș din țară ca număr de locuitori. Este unul dintre cele mai mari centre economice din România, respectiv

Moldova

. Orașul Galați are o istorie încărcată și datorită faptului că este plasat pe Dunăre, cea mai importantă arteră comercial-fluvială europeană, Canalul Dunăre – Main – Rin. Primele semne ale unei așezări permanente în zona municipiului Galați s-au găsit pe malul estic al bălții Mălina (în nord-vestul municipiului), unde s-au descoperit fragmente din ceramica de tip Stoicani-Aldeni. Prima menționare documentară a orașului Galați (pe atunci târg) datează din anul 1445 (într-un act semnat de domnitorul Ștefan al II-lea). Sus am postat stema actuală și primul sigiliu al târgului Galați, iar jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din municipiul Galați, din vremuri diferite.

Complexul muzeal al ștințelor naturii

Turnul de televiziune

Prefectura

Biserica fortificată Precista

Biserica Agora

Muzeul de arte vizuale

Palatul navigației fluviale

Regionala CFR

Casa memorială Alexandru Ioan Cuza

Vila Cuza Vodă

Teatrul muzical Nae Leonard

Biblioteca județeană V.A.Urechia

Colegiul național Costache Negri

Casa de cultură a sindicatelor

Catedrala ortodoxă

Hotelul Galați

Teatrul dramatic

Hotelul Turist

Primăria

Gara

Banca națională

Biserica grecească

Cazarma de vânători

Curtea de apel

Institutul Notre Dame de Sion

Liceul Vasile Alecsandri

Palatul episcopal

Vila Eliza - Strada Mihai Bravul

Hotelul Dunărea

Spitalul militar de urgență Aristide Serfiodi

Spitalul județean

Teatrul Guliver

Universitatea Dunărea de Jos

Galați este un județ situat în sudul provinciei istorice

Moldova

, România, cu reședința în orașul cu același nume. Județul Galați face parte din Regiunea de Dezvoltare Sud-Est (împreună cu județele Vrancea, Buzău, Brăila, Constanța și Tulcea), din Euro regiunea Dunării de Jos (alături de raioanele din sudul Republicii Moldova și vestul Ucrainei) precum și din Zona Economica Libera Galați-Giurgiulești-Reni. Acest județ are suprafața de 4466 kilometri pătrați și numără aproximativ 536000 de locuitori. Ca subunități administrative județul are în compunere; 2 municipii – Galați și Tecuci, 2 orașe – Târgu Bujor și Berești precum și 61 de comune. Sus am postat stemele comunistă și actuală precum și harta județului Galați, iar mai jos fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură, din acest județ, din vremuri diferite.