Epaminonda's Blog.....: BUZOIENI NEMURITORI DIN GENERAȚIA MARII UNIRI

Municipiul Buzău a marcat foarte amplu Centenarul Marii Uniri. Au fost organizate și prezentate diverse și atractive acțiuni culturale la care au luat parte mulți buzoieni. Una dintre aceste acțiuni a fost editarea unui mare și frumos calendar de perete dedicat măreței aniversări a Centenarului Unirii. Din inițiativa primarului urbei, Constantin Toma, s-a editat un calendar color, în condiții grafice deosebite, sub genericul „Buzoieni nemuritori” care a fost expus în fiecare dintre clasele școlilor buzoiene. S-a dorit ca acest calendar să fie un omagiu și aducere aminte pentru marii înaintași din generația Unirii de la 1918.

Pe fiecare filă de calendar s-a prezentat câte o mare personalitate (poză mare și repere biografice cu caractere vizibile la citit) din variate domenii de activitate care s-au născut sau au activat pe meleaguri buzoiene. Citind prezentările de mai jos veți descoperi că Buzăul a avut, și acum un secol, personalități cu care se poate mândri: prim ministru, miniștri, mitropolit, scriitori, pictori, oameni de cultură și știință, inclusiv deținător Premiu Nobel, jurnaliști, eroi, etc.

NICU I. CONSTANTINESCU

23 mai 1940, Craiova – 21 aprilie 1905, Buzău

Dintre cei 53 de primari pe care i-a avut orașul Buzău, de la Alexandru Ioan Cuza și până în ziua de astăzi, Nicu I. Constantinescu este cronologic al treilea primar, dar după rezultatele obținute ocupă locul întâi fiind cel mai renumit primar al urbei.

Din anul 1867, când a fost numit director în Prefectura Buzău și până când este chemal la Domnul, în anul 1905, timp de 38 de ani s-a atașat de Buzău și a lucrat neîntrerupt, astfel încât, după încheierea mandatelor sale, orașul a devenit de nerecunoscut.

A fost primar al Buzăului între anii: 1883-1888, 1889-1890, 1890-1892, 1895-1899 și 1901-1905... aproape 20 de ani! La venirea sa în fruntea primăriei, aceasta nu avea local propriu, ca de altfel nici Prefectura, Judecătoria și nici unele școli. Între anii 1896 – 1898 a asanat și pavat Oborul, a construit un abator modern și a ridicat hala de carne și pește (Bazarul de azi). În anul 1890 a deschis Bulevardul Parcului (ulterior I.C.Brătianu, astăzi Nicolae Bălcescu), care a fost pavat și pe marginile căruia s-au plantat castani. S-a preocupat de alimentarea cu apă curentă (1898) și iluminatul electric (primul bec s-a aprins în Buzău în anul 1899). A sistematizat Parcul Crâng, a construit bufetul din Crâng (1897), a amenajat lacul (1898), a prelungit strada Colonel Ion Buzoianu până la gară. Centrul orașului și trotuarele de pe străzile principale au fost dalate. Între anii 1889 – 1890 s-a construit Gimnaziul (astăzi Colegiul național Bogdan Petriceicu Hașdeu), prin demolarea clădirii Arestului preventiv, ceea ce a făcut ca un ziar local să scrie: “În locul unei case pentru corecțiune, s-a ridicat un palat pentru instrcuțiune”.

A construit localuri proprii pentru școlile primare nr.2 (1894 - 1895), nr.3 fete (1897), nr.3 băieți (1898), nr.4 băieți și fete (1899), astfel că orașul Buzău avea localuri proprii pentru toate cele șase școli primare.

Tot în mandatele lui Nicu I. Constantinescu s-a ridicat Palatul Comunal (1899 - 1903), cea mai impunătoare construcție până în anul 1918, care și astăzi este identificată ca emblema arhitectonică a orașului, și despre care Nicolae Iorga afirma în anul 1902: “Va fi neândoielnic, cea mai frumoasă primărie din țară și o podoabă de mare preț pentru Buzău”.

Pentru munca și abnegația sa a fost decorat cu Ordinul “Steaua României” în grad de Cavaler și “Coroana României” în grad de Cavaler și Comandor.

În anul 1930 i s-a ridicat un bust în fața Primăriei, dar în anul 1952 autoritățile comuniste l-au demolat și ascuns, pentru ca în anul 1976 să reapară în fața Școlii nr.1 de pe bulevardul Nicolae Bălcescu, unde poate fi admirat și astăzi.

CONSTANTIN AL. GAROFLID

19 martie 1872, Cândești, jud. Buzău – 23 iulie 1942, București

Constantin Al. Garoflid a fost un eminent economist și profund cunoscător al problemelor agriculturii românești. A copilărit la Pogoanele, unde a urmat și cursurile primare. Și-a luat bacalureatul la Ploiești, apoi a studiat medicina la Paris, economia politică și științele sociale, specializându-se până la urmă în agronomie, domeniu ce îl va pasiona toată viața.

Pentru scurte perioade de timp a fost ministrul Agriculturii și Domeniilor, el fiind autorul proiectului de reformă agrară din anul 1921. Alte funcții deținute de Garoflid au fost: membru al Consiliului Superior al Agriculturii, secretar general al Ministerului Agriculturii și Domeniilor, președinte al Uniunii Sindicatelor Agricole și Viticole, membru al Consiliului Superior Economic, secretar al Camerei Profesionale și din nou Ministrul al Agriculturii și Domeniilor în cabinetul condus de alt buzoian – Alexandru Marghiloman. El a fost inițiator și președinte al Academiei de Agricultură a Institutului de Cercetări Agronomice, înființată în anul 1940. În calitatea sa de ministru al Agriculturii, Constantin Garoflid a adoptat o lege privind îngrădirea plantării de viță de vie hibridă, fiind conștient că aceasta era slab producătoare.

În perioada interbelică a elaborat teza dezvoltării rurale românești printr-o economie rurală diversificată, a militat pentru creșterea eficienței muncii în agricultură, dezvoltarea exploatațiilor pe suprafețe mari prin comasarea acestora, introducerea cadastrului, promovarea mecanizării lucrărilor agricole, valorificarea cerealelor prin creșterea animalelor, „constituirea unui corp agronomic de stat“ și pentru introducerea mecanizării.

Alexandru Garoflid a cumpărat proprietăți la Smeeni-Șopârliga, unde a construit și un frumos conac. La Țintești, a cultivat viță de vie pe care o întreținea prin metode moderne. Vinurile produse la Țintești erau cunoscute în Cehoslovacia și

Malta

. La Țintești a deținut o cramă ce poate fi văzută și astăzi și în care tronau butoaiele cu monongrama “CG”.

A deținut 300 hectare de pământ, a cultivat 40 de pogoane cu salcâmi fiind conștient că acestea apărau localitatea de puternicele vânturi ale Bărăganului, adăposteau vânatul, aduceau ploaia, rețineau zăpadă evitându-se astfel troienirea drumurilor pe timp de iarnă. A pus în funcțiune pentru prima dată în România instalația de irigare prin ploaie artificială (aspersiune).

A publicat peste 30 de lucrări privind problemele agriculturii românești, între care: “Noul proiect de lege privind învoielile agricole (1907)”, “Problema agrară și dezlegarea ei (1908 și 1913)”, “Chestiunea agrară în România (1920)”, “Însemnătatea factorului comercial în producția zootehnică (1924)”, “Problema monetară și agricultura (1924), “Impozitul pe moșteniri (1926)”etc. Postum îi apare lucrarea “Agricultura veche” (1943).

A fost inițiatorul și sprijinitorul Legii pentru dezvoltarea economiei naționale, a întocmit Proiectul pentru arendările obligatorii, a militat pentru încurajarea viticulturii, a susținut politica de stabilitate monetară. A încurajat agricultura autohtonă și exportul de produse agricole.

Deasupra admiri două din lucrările de referință ale lui Constantin Garoflid.

CONSTANTIN GIURESCU

8 august 1875, Chiojdu, județul Buzău – 28 octombrie 1918, București

Constantin Giurescu este cel mai mare istoric născut pe meleaguri buzoiene și unul dintre cei mai mari istorici ai țării. A urmat cursurile primare în satul natal iar pe cele liceale la “Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești.

A studiat medicina, matematica și literele, dar se decide pentru istorie (absolvă în anul 1898), în paralel urmând și cursurile Școlii Normale Superioare.

Din anul 1898 a funcționat ca profesor suplinitor la liceul din Focșani, iar în anul școlar 1902 / 1903 a funcționat ca profesor titular și director la liceul “Alexandru Hașdeu” din Buzău (astăzi colegiul național „Bogdan Petriceicu Hașdeu”). Beneficiind de o bursă a plecat la Viena, unde și-a perfecționat pregătirea despre istoria românilor, culegând date din arhivele vieneze, și a revenit în țară în anul 1906.

A fost profesor la Gimnaziul “Cantemir Vodă” din București, șef al Serviciului Arhivelor din Ministerul Afacerilor Străine (1908), membru al Comisiei pentru publicarea izvoarelor naționale (1909), rector al Seminarului Normal Superior din București (1919).

Tot în anul 1909 și-a luat doctoratul în litere, după care a fost numit conferențiar la Facultatea de Litere din București (1912) și apoi secretar general al Ministerului Instrucțiunii Publice (1918).

Din anul 1909 a fost membru corespondent și din anul 1914 – membru plin al Academiei Române.

A studiat și interpretat izvoarele istorice despre care a scris valoroase ediții critice la: Cronicile din Muntenia și Moldova, Vechimea rumâniei în Țara Românească și legătura lui Mihai Viteazu.

Amintesc câteva din lucrările sale de referință: Contribuții la studiul cronicilor muntene, Contribuții la studiul cronicilor moldovene, Capitulațiile Moldovei cu Poarta Otomană, Documente și regeste privitoare la Constantin Brâncoveanu (împreună cu N. Dobrescu), Oltenia sub austrieci, O carte despre politica externă a lui Petru Rareș, Letopisețul Țării Moldovei de la Istratie până la domnia a doua a lui Antioh Cantemir, Tratatul lui Constantin Cantemir cu austriecii, Despre români, Pseudocronicarii: Enache Kogălniceanu, Izvoadele lui Tudosie Dubău, Miron Logofăt și Vasile Demian, etc.

Constantin Giurescu a fost un erudit istoric, opera sa fiind continuată de fiul - Constantin C. Giurescu - și nepotul – Dinu C. Giurescu. A murit de tânăr, la 44 de ani, din cauza unei gripe spaniole.

Deasupra admiri una din lucrările de referință ale istoricului Constantin Giurescu.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

UN DIALOG EPIGRAMATIC

________xxx________

O MEDALIE ȘI

CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

JETOANELE sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată.

Jeton - C. Iacobovici Boldișor - 25 lei Good luck (Succes)

Deasupra admiri un jeton de noroc produs cu patentul 455289 al firmei HAVARD AUT (-tomatic) MACH (- chine) CO (-mpany) din Jamsetown, N.Y./ S.U.A. în anul 1945. Acesta are diametrul de 33,7 milimetri, este confecţionat din aluminiu și eloxat în diferite culori. Faptul că ele au inscripţionate valori nominale pare să ne sugereze că este vorba de jetoane deși sunt îndolieli. Constantin Jacobovici – Boldisor a fost un economist bucureștean despre care se crede că între anii 1960 – 1970 ar fi făcut o vizită în SUA şi aşteptând într-o staţie de autobuz a renumitei firme de transport persoane ,,Greyhound”, emblema (Logo ) a acestei firme fiind un ogar alergând, de la dreapta la stânga şi dedesubt cuvântul LINES, a observat aparatul, a început să se joace, alegând exemplare de diferite culori pe care pe lângă numele lui a bătut şi câte o valoare nominală, diferită faţă de cea anterioară. Aşa ne-am trezit cu nişte piese, care deşi par să îndeplinească toate condiţiile de jeton, nu pot fi considerate jetoane. Din păcate omul nu mai există și nu putem verifica presupunerea.

Insignă schlaraffia - Villa Bucuriana

Schlaraffia a fost o uniune socială, fondată la Praga în anul 1859, care propăvăduia prietenia masculină, umorul și arta în limitele formei tradiționale, cu excluderea totală a politicii. Devizele uniunii au fost: In arte voluptas (în latină) și In der Kunst liegt Veergnugen (în germană) ceea ce în românește ar putea însemna aproximativ – Arta este plăcere. Simbolurile uniunii sunt: UHU – bufnița vultur, ce simbolizează înțelepciunea virtutea și umorul; LULU (ludum ludate- tradus Joacă jocul!), care este salutul membrilor folosit ca aprobare sau laudă și ULUL – strigăt de respingere și de reproș. În lumea Schlaraffia se foloșește limba convențională Schlaraffenlatein. Redarea anilor se făcea prin reducere cu 300 pentru a da activității un iz medieval – de vechime. Unitățile locale (localități propriu zise) purtau denumirea de REYCH și erau numerotate în ordinea înființării:

Nr.100 – Timișoara – TEMESIA (1889 – 1939)

Nr.170 – Sibiu – VILLA HERMANNI (1909 - 1939)

Nr.220 – Cluj – CALUDIOPOLIS (1921 - 1941)

Nr.254 – Bistrița – NOSSEN (1925 - 1941)

Nr.259 – București – VILLA BUCURIANA (1926 - 1936)

Nr.290 – Brașov – CORONA (1930 - 1939)

Fauna și flora României - Cocoșul de munte

Medalia de deasupra omagiază pasărea Cocoșul de munte. Caracteristicele tehnice ale medaliei sunt: seria – Flora și fauna României, materialul – argint cu puritatea 92,5% în tirajul de 25 exemplare și aliaj cupru în tirajul de 75 exemplare, diametrul – 6 centimetri, calitatea – patinată, greutatea – 110 grame, prețul de achiziționare cu TVA inclus – 440 lei piesa din argint și 118 lei piesa din aliaj de cupru.

Cocoşul de munte trăieşte la noi în ţară pe tot cuprinsul lanţului carpatin, preferând pădurile de răşinoase sau în amestec cu foioasele. Este o pasăre greu de văzut în habitatul său natural deoarece este foarte precaută. „Rotitul”, dansul nupţial al cocoşului de munte – spectaculos printr-un ansamblu de mişcări şi sunete – are loc pentru atragerea perechii, la începutul primăverii, singura perioadă de altfel când te poţi apropia de el. Prezenţa lui în Parcul Natural Bucegi întregeşte tabloul simbolurilor montane alături de floarea de colţ, capra neagră, ursul brun. Cocoşul de munte este o specie caracteristică zonelor de pădure de conifere, dense, înalte şi întunecate, dar care au şi luminişuri deschise. Lungimea corpului este de 54 - 90 cm şi are o greutate medie de 4300 grame pentru mascul şi până la 2000 grame pentru femelă. Anvergura aripilor este cuprinsă între 87-125 centimetri. Are un penaj brun pestriţ. Se hrăneşte cu ace de conifere, muguri şi conuri mici de brad şi molid, fructe, insecte şi larve. În captivitate trăieşte până la 18 ani. În perioada împerecherii masculii devin agresivi, putând ataca chiar şi omul. În timpul rotitului, masculii îşi desfac coada în evantai şi scot sunete puternice ce atrag femelele. Cuibul este construit pe sol, în locuri camuflate din pădurea de conifere, într-o adâncitură căptuşită cu vegetaţie. După împerechere, masculii nu au niciun rol în creşterea puilor. Femela depune de obicei 5-12 ouă la sfârşitul lui aprilie şi începutul lunii mai, cu o dimensiune medie de 56,9 x 41,3 milimetri. Incubaţia durează în medie 26-29 de zile şi este asigurată numai de către femelă. După eclozare, puii îşi părăsesc cuibul după 24 de ore şi îşi urmează mama. Puii încep să facă salturi în zbor la 10-14 zile şi devin zburători la circa 25-30 de zile, însă rămân împreună cu familia până toamna, când formează grupuri mari cu alte familii în vederea iernării.

Insigna - Colecționar de insigne
A.C.I.R. - (Asociația colecționarilor de insigne)

Cu ocazia primului Congres Naţional de Insignografie, de la Petroșani, din zilele de 18 – 20 septembrie 2009, a avut loc şi Adunarea Generală de Constituire a Asociaţie Colecţionarilor de Insigne din România (ACIR). Cei 80 de participanţi au votat statutul asociaţiei şi au ales organul de conducere al acesteia. În baza hotărârii Judecătoriei Petroşani, Asociaţia a fost înregistrată la grefa acestei instituţii, în registrul special la nr. 33/16 decembrie 2009. La baza relaţiilor dintre cei 100 de membrii ai asociaţiei stau 3 principii pe care dorim să le păstrăm şi asupra cărora insistăm: prietenia, întrajutorarea colegială şi încrederea reciprocă. La ora actuală conducerea asociaţiei este în căutarea unei sigle care să ne reprezinte. Până în prezent, printr-o bună coordonare din partea ACIR a activităţii s-a reuşit menţinerea reuniunilor noastre timp de 39 de ediţii consecutive, care de 5 ani au fost ridicate la rang de congres, având la bază propunerea regretatului col. Dogaru Ioan. Prin unirea forţelor a două localităţi aflate la mare distanţă (Alexandria - Petroşani), dar legată printr-o voinţă şi o preocupare comună s-a reuşit spre bucuria tuturor relizarea menţinerii expoziţiilor naţionale şi implicit a reuniunilor. De la înfiinţare, ACIR a preluat dificila sarcină de atribuire în fiecare an a premiilor Floarea de colţ, cea mai importantă distincţie care recompensează atât colecţionarii membri ACIR, cât şi persoanele care se implică în menţinerea activităţii insignografice din ţara noastră, sarcină deosebit de onorantă de care ne-am achitat. În ultimii ani premiul Floarea de Colț a fost înlocuit prin înmânarea insignei ACIR – Colecționar emerit. Publicaţia oficială a Asociaţiei este Jurnalul Insignografic, cu apariţie semestrială. Colectivul de redacţie al Jurnalului este format din trei membri şi un fotograf profesionist.

Insigna C.T.A. (Cercul tehnico aplicativ)

Cupa (Orientare)

Cercurile tehnico aplicative (C.T.A.) erau forme de pregătire specială în cadrul formațiunilor de pregătire militară a tinertului pentru apărarea patriei (P.T.A.P.). Pentru a înțelege contextul apariției formațiunilor PTAP să nu uităm că, urmare a creării NATO (1949), la 14 mai 1955, din inițiativa Uniunii Sovietice, apare al doilea bloc militar (Pactul de la Varșovia, semnat de toate statele comuniste) în scopul apărării colective împotriva unei agresiuni externe. Cu toate acestea, la data de 20 august 1968 o forță militară a Pactului de la Varșovia (formată din 23 divizii sovietice și 6 din partea altor țări comuniste) invadează Cehoslovacia pentru a înăbuși mișcarea reformatoare de acolo, împotriva URSS. E de reținut că România nu a participat la această acțiune, supărând rău de tot “prietenul de la răsărit”. O invazie asemănătoare celei din Cehoslovacia era iminentă și în România. La data de 15 noiembrie 1968 în România sea doptî Legea nr. 33 care a instituit pregătirea tineretului pentru apărarea patriei. Conducerea acestei pregătiri a fost încredințată UTC-ului, sprijinit de mai multe structuri administrative, militare și civile. Toți băieții și fetele cu vârste incluse între 18 – 20 ani erau incluși în formațiunile de PTAP. Pregătirea consta în pregătire militară generală, cunoașterea armelor de nimicire în masă și a modului de protecție împotriva lor, apărare locală antiaeriană, pregătire sanitară și de prim ajutor precum și pregătire de specialitate, în cadrul cercurilor tehnico-aplicative de pe lângă unitățile militare. Tinerii purtau pe timpul pregătirii o uniformă albastră asemănătoare cu cea a gărzilor patriotice (dar care era kaki) iar manualele după care se pregăteau erau asigurate de către Ministerul Apărării Naționale. Adesori se organizau tabere și concursuri pe tematici specifice. Pentru stimularea tinerilor participanți la pregătire se acordau diplome, medalii, insigne și alte stimulente. Mai jos prezint câteva insigne cunoscute ale cercurilor tehnico-aplicative din acea vreme. Insigna prezentată aici reprezintă Cercul tehnico-aplicativ de Orientare. Ea este confecționată din tombac, are o formă romboidală, cu dimensiunile 10 x 25 milimetri. Pe fondul de culoare albastru închis este redat un cerc alb peste care este reprezentată a roză a vânturilor. Sub imaginea centrală este aplicată inscripția U.T.C. (Uniunea Tineretului Comunist) iar deasupra inscripția CUPA. În pregătirea militară a tineretului noțiunea de orientare are conotații de topografie generală cum ar fi; citirea unei hărți, orientarea în teren cu și fără hartă, folosirea aparatelor simple de orientare, observare (busola, binoclu, luneta), aprecierea distanțelor și unghiurilor în teren, deplasarea după azimut, etc).

___________ooOoo___________

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII