Epaminonda's Blog.....: MONEDE EURO DE COLECȚIE BELGIA

Moneda euro de colecţie de mai sus marchează trecerea a 100 de ani de la nașterea lui Georges Remi (Herger). Aversul monedei prezintă chipurile stilizate ale lui Georges Remi și ale personajului său de animației – Tintin. pe când reversul prezintă o hartă a Europei și câteva stele. Moneda are următoarele caracteristici tehnice; valoarea – 20 euro, anul emiterii – 2007, forma - rotundă, diametrul – 37 milimetri, greutatea – 22,85 grame, metalul – argint, calitatea – proof și tirajul – 50000 de exemplare.

Hergé este pseudonimul lui Georges Prosper Remi (1907 - 1983), care a fost un realizator Belgian de benzi desenate francofone, cel mai bine cunoscut pentru seria “Aventurile lui Tintin”.

Moneda euro de colecţie de mai sus marchează canonizarea Părintelui Damian (11 octombrie 2009). Aversul monedei prezintă chipul Părintelui Damian, câteva clădiri și data canonizării, pe când reversul prezintă o hartă a Europei și câteva stele. Moneda are următoarele caracteristici tehnice; valoarea – 20 euro, anul emiterii – 2009, forma - rotundă, diametrul – 37 milimetri, greutatea – 22,85 grame, metalul – argint, calitatea – proof și tirajul – 15000 de exemplare.

Părintele Damian, de asemenea Sfântul Damian din Molokai sau Sfântul Damian de Veuster, născut Jozef De Veuster, (1840 - 1889) a fost un preot și misionar catolic. Este cunoscut pentru munca sa în leprozeria coloniei Kalaupapa,de pe insula Molokai, Hawaii. După șaisprezece ani de slujire a nevoilor fizice, spirituale și emoționale ale celor din colonia de leproși, acesta a contractat boala, care i-a produs, într-un târziu, decesul. Părintele Damian este recunoscut drept sfânt, atât de către ritul latin, cât și de către ritul răsăritean al bisericii catolice. Cu ocazia beatificării, de către Papa Ioan Paul al II-lea, i s-a atribuit o sărbătoare memorială, anual la data de 10 mai.Părintele Damian a fost canonizat de către Papa Benedict al XVI-lea pe data de 11 octombrie 2009.

Moneda euro de colecţie de mai sus celebrează romanul “Un câine din Flandra”. Aversul monedei prezintă personajele romanului – un băiețel și un câine – o moară de vânt și o catedrală, pe când reversul prezintă o hartă a Europei și câteva stele. Moneda are următoarele caracteristici tehnice; valoarea – 20 euro, anul emiterii – 2010, forma - rotundă, diametrul – 37 milimetri, greutatea – 22,85 grame, metalul – argint, calitatea – proof și tirajul – 40000 de exemplare.

Un câine din Flandra este un roman scris în anul 1872 de scriitoarea engleză Marie Louise de la Ramée, publicat sub pseudonimul ei – Ouida. Eroii romanului sunte Nello, un copil de origine flamandă, orfan de la vârsta de doi ani, și câinele său Patrasche, îngrijit de copil după o cruntă bătaie încasată de la niște adulți. Deși povestea este relativ puțin citită în Belgia, în orașul belgian Anvers există o statuie a celor 2 personaje și o placă comemorativă, realizate de către Compania niponă Toyota. Povestea este larg citit în Japonia, fiind preluată de mai multe filme de animație. Această poveste a avut un impact major asupra generației născute între 1980 -1989; practic toată lumea a văzut serialul și continuă să-l considere ca o mare parte a copilăriei lor. Pentru mulți dintre tineri serialul animat a fost o sursă de lecții de viață timpurie, în special că povestea subliniază relația dintre Nello și Patrasche ca un exemplu convingător de iubire neconditionata, loialitate și perseverență.

Ouida (1 ianuarie 1839 – 25 ianuarie 1908) este autoarea romanului “Un câine din Flandra”, pseudonimul romancierei engleze Maria Louise Rame care a dorit să fie cunoscută sub numele de Marie Louise de la Ramée.

***

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ

DE PUS ÎN RAMĂ

VORBE DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

__________xxx__________

O MEDALIE, O PLACHETĂ

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL ARGEȘ

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Expoziția filatelică "Comunicații și transporturi"

24 - 26 oct. '84 - Pitești - Poșta română

Simpozionul național de telecomunicații - Pitești

Poşta de pe meleagurile româneşti este cunoscută încă din Evul Mediu. Ea a fost înfiinţată din nevoia de a transmite poruncile voievozilor pâna la limitele teritoriului aflat în stapânirea lor. Curierii domnului se slujeau de cai, pe care locuitorii satelor şi oraşelor tranzitate erau obligaţi să-i pună la dispoziţie. Primul document privind existenţa serviciilor poştale pe teritoriul ţării noastre este "Hrisovul" dat de domnitorul Mircea cel Batrân, în anul 1399, la Giurgiu. Prin acesta, localităţile erau obligate să pună la dispoziţia curierilor domneşti mijloace de transport, cai şi căruţe pe două roţi, numite olace. La începutul ei, poşta cuprindea mai ales serviciul de transport al călătorilor şi al corespondenţei oficiale a domnilor şi marilor dregători. În a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, domnitorul Constantin Mavrocordat stabileşte ca toţi curierii să treacă la stat, cu toate cheltuielile. Se construiesc localuri pentru călători şi funcţionari - aşa numitele hanuri de poştă, grajduri pentru cai şi se acceptă şi călătoria publicului cu poştalioanele, contra unei taxe. Până la Revoluţia din 1848, poştele au fost arendate unor particulari, de regulă pentru perioade de câte 3 ani. După 1850, în oraşele de reşedinţă administrativă, staţiile de poştă orăşeneşti au fost transformate în birouri poştale. În acea perioadă existau 30 de curse poştale, cu staţii de poştă, al căror punct nodal era Craiova. Din anul 1852 este organizat serviciul de corespondenţă pentru particulari, sub supravegherea Ministerului de Finanţe. Între anii 1857-1862 se introduce, etapizat, monopolul de stat asupra activităţii de poştă. La 12 noiembrie 1857, o comisie întrunită la Iaşi a hotărât introducerea timbrelor poştale pe teritoriul Moldovei. Au fost tipărite cu o presă manuală, bucată cu bucată, patru valori ale primei emisiuni "Cap de bour", pusă în vânzare pe data de 22 iulie 1858. La 23 iulie 1862, a fost emis Decretul 527 privind unificarea administraţiilor poştale din Moldova şi Muntenia, măsură realizată începând cu 1 august 1862. În urma unificării, conducerea direcţiei generale a fost încredinţată lui Panait Sevescu, care din decembrie 1860 ocupa aceeaşi funcţie şi în Muntenia. Perioada poştei moderne a început în 1864, când domnitorul Alexandru Ioan Cuza a unit serviciul poştal cu cel telegrafic, la care, în 1893 s-a adaugat şi serviciul telefonic, luând naştere simbolul PTT. Aceasta decizie a fost luată în şedinţa Consiliului de Miniştri, care a avut loc în ziua de 29 august 1864, şedinţa desfăşurată sub conducerea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza. În calitate de director general al poştelor şi telegrafelor, a fost numit maiorul Cezar Librecht, care ocupă funcţia de inspector general al telegrafelor încă din luna mai 1859. Prima lege de organizare a ramurii de comunicaţii purtând denumirea de "Lege telegrafo-poştală" a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1865, dată de la care a fost reglementată şi situaţia personalului, prin statut propriu. La 1 mai 1865, se introduce serviciul abonamentelor prin poştă la presa din ţară şi străinatate, administraţia poştală percepând un comision fix de 10% din costul abonamentului, plus cheltuielile de expediere a sumelor şi francarea trimiterilor. Tot în anul 1865, este organizat serviciul de poştă rurală, care asigura legătura între comune, prin curse de factori. Se înfiinţează câteva sute de circumscripţii rurale, grupate în jurul unor oficii poştale. În luna august, se înfiinţează în Bucureşti încă patru birouri de poştă, sucursale ale biroului existent, noile birouri fiind amplasate în Calea Craiovei (Calea Rahovei), Calea Moşilor, Calea Mogoşoaiei (Calea Victoriei) şi Strada Belvedere. La 1 iulie 1871, intră în vigoare prima lege de organizare a personalului, însoţită de "Regulamentul pentru fixarea atribuţiunilor funcţionarilor telegrafo-poştali". Cu începere din 1 mai 1874, intră în vigoare "Legea pentru serviciul de poştă rurală", care a avut ca efect imediat înfiinţarea unui număr de 115 birouri poştale rurale. În anul 1894, după modelul unor clădiri similare din occident, începe construcţia Palatului Poştelor, care va fi dat în funcţiune în anul 1900. În anul 1925, adminstraţia PTT a preluat exploatarea unei noi ramuri de telecomunicaţii, radiotelegrafia (comunicaţiile radioelectrice, cum se zicea pe atunci), fiind adaugată o nouă literă simbolului care a devenit PTTR. În perioada interbelică, administraţia de poştă şi telecomunicaţii a fost trecută în cadrul Ministerului Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor, structura organizatorică fiind, iniţial bazată pe direcţii regionale. În anul 1955, a fost promulgat Decretul nr.197 prin care era stabilit obiectul de activitate al ramurii de poştă şi telecomunicaţii, fiind din nou consfinţit monopolul absolut al statului în acest domeniu. După anul 1989, au avut loc profunde transformări în administraţia centrală a statului, reflectate si în domeniul postei si telecomunicatiilor. Sus am postat doua logo-uri din istoria institutiei Posta Romana.

Termenul de telecomunicații desemnează comunicațiile efectuate la distanță. Astfel radioul, telegrafia, telefonia (fixă sau mobilă), televiziunea, comunicațiile digitale sau rețelele de calculatoare se pot subscrie acestui domeniu, de altfel foarte vast. Elementele componente ale unui sistem de telecomunicații sunt în principiu: emițătorul, canalul de comunicație și receptorul.

Insigna - Grupul industrial de petrochimie Pitești

Liceul Tehnologic "Constantin Brâncuşi" funcţionează pe locul unde în 1939 primul ministru Armand Călinescu a pus piatra de temelie a unei şcoli de ucenici ce aparţinea Ministerului Muncii. În acest local a funcţionat de fapt numai căminul şi cantina pâna în anul 1955. În perioada 1955 – 1965, localul a fost folosit ca şcoală de cadre. În 1965, localul este preluat conform ordinului 1665/D/1965 şi decretului 1010/1 – C/1967 de Ministerul Industriei Chimice, înfiintând aici Grupul Şcolar de Chimie. Baza materială s-a extins prin construirea a încă 4 clădiri – pavilion, săli de clasă şi laboratoare, pavilion ateliere-scoală, cămin şi cantină. Grupul Şcolar de Chimie a fost patronat de Combinatul Petrochimic Piteşti şi a pregătit cadre necesare industriei chimice (operatori chimisti, mecanici, operatori AMA si AMC). Necesitatile crescânde de specialişti, precum si generalizarea învăţământului de 10 ani în anul 1974, a facut ca grupul şcolar sa ajungă la circa 2300 elevi, fiind nevoie de un alt local. Noul local s-a construit între 1975 si 1976 în apropierea Combinatului Petrochimic Piteşti. Începând cu 1 septembrie 1977, conform ordinului 1843, se înfiintează în spaţiul rămas, Şcoala Profesională de Construcţii, care va funţiona în cadrul Liceului Industrial Nr. 8 Pitesti, înfiinţat prin decretul 191/1977, functionând pe lânga Grupul de Şantiere pentru Constructii, Montaj si Reparaţii în Industria Chimică Piteşti. Prin ordinul 58/N/1988 al Ministerului Industriei Chimice şi Petrochimice, începând cu data de 1 ianuarie 1998, Liceul Industrial Nr. 8 se organizează si a funcţionat pe lângă Combinatul de Articole Tehnice din Cauciuc Piteşti, pregătind în continuare forţe de muncă necesare unităţilor din zonă. În anul 1990, colectivul de cadre s-a orientat spre reprofilarea Liceului Industrial Nr. 8 Piteşti, fiind conştient că în Piteşti nu pot exista două şcoli cu profil de chimie. În urma unui studiu amănunţit asupra necesităţii asigurării forţei calificate de muncă în zonă, s-a hotărât reprofilarea pe prelucrarea lemnului, deoarece în Piteşti nu există o şcoală cu acest profil. Astfel s-a încheiat un protocol cu Ministerul Silviculturii şi Industrializării pentru înfiinţarea Grupului Şcolar de Industrializarea Lemnului Piteşti, sub patronajul Combinatului de Prelucrare a Lemnului Piteşti (actualmente S.C. Alprom S.A.). În 1991, din lipsa de fonduri pentru finanţare, şcoala noastră a trecut sub patronajul direct al Ministerului Educaţiei şi Învăţământului, fiind de fapt primul Grup Şcolar Industrial din ţară subordonat direct acestui minister. Din 1990, de la data reprofilării, grupul şcolar funcţionează şi în prezent cu acelasi profil adaugându-se şi altele noi, în funcţie de cerintele pe piaţa forţei de muncă. Sus am postat logo-ul Liceului tehnologic "Constantin Brâncuși".

Insigna - T.C.Ind. - Pitești (Trustul de construcții industriale)

Trustul de construcții civile și industriale Argeș este o societate comercială cu răspundere limitată, cu capital privat, ce își desfășoară activitatea pe baza contractului de societate potrivit legislației române și are ca domeniu de activitate execuția lucrărilor de construcție după cum urmează: construcíi civile și indistriale, drumuri și lucrări de geniu, lucrări de alimentare cu apă, lucrări de canalizare și stații de epurare, confecții metalice inclusiv inox, producție tâmplărie AL și PVC, producție mobilier din pal și lemn masiv, comercializare materiale pentru amenajări și construcții. Societatea își desfășoară activitatea prin două puncte de lucru după cum urmează: sediu birouri în Pitești, iar depozitul de materiale amenajări interioare, exterioare și construcții, atelier tâmplărie AL și PVC, atelie mobilier pal și lemn masiv în comuna argeșeană Mălureni.

Insigna - 33 (Batalionul 33 Vânători de Munte Posada)

La data de 1 iunie 1969 lua fiinţă Batalionul 33 Vânători de Munte, subordonat Brigăzii 4 POSADA, dislocat în oraşul Curtea de Argeş şi căruia i se atribuia indicativul numeric 01042. Vânătorii de Munte reprezintă o specialitate militară a Forţelor Terestre Române, componentă a infanteriei. Unităţile din cadrul acestei arme au rolul de a desfăşura operaţii independent, dar şi în cooperare cu celelalte forţe, în teren muntos-împădurit, pe direcţii şi în raioane greu accesibile, în orice condiţii de timp sau de anotimp. Prima divizie de vânători de munte din Armata Română a fost înfiinţată la 3 noiembrie 1916, când Marele Cartier General, prin Ordinul nr. 234, a decis transformarea Şcolii Militare de Schiori din Bucureşti în „Corpul Vânătorilor de Munte”. Organizarea iniţială era pe 3 batalioane a câte 3 companii fiecare şi cu un efectiv de 2000 de soldaţi. Armamentul din dotarea trupelor de vânători de munte este fabricat în mare parte de industria autohtonă, iar mobilitatea este asigurată de vehiculele blindate MLVM, MLI-84 şi TAB-71M. Armamentul uşor al infanteriei constă în puşca automată calibrul 5,45 mm, model 1986, puşca mitralieră model 1964, pistolul mitralieră mod. 1963, puşca semiautomată cu lunetă mod. 1964, mitraliera de companie mod. 1966 şi aruncătorul de grenade antitanc AG -7. Piesele de artilerie din dotare sunt aruncătorul de grenade AG - 9, tunul de munte „Jerry”, calibrul 76 mm mod. 1982, obuzierul de munte „Bucegi”, calibrul 98 mm mod. 1995 (în rezervă), aruncătoarele de bombe de calibrul 82 mm, model 1977 şi de calibrul 120 mm, model 1982.

Placheta - 33

Batalionul 33 Vânători de Munte "Posada" - Curtea de Argeș

Până în prezent, militarii Batalionului 33 Vânători de Munte “Posada” au participat la patru misiuni externe, în teatrele de operaţii din Irak (UNAMI - septembrie 2005–martie 2006) şi Afganistan (ISAF III - iunie 2007–ianuarie 2008, ISAF IV - iulie 2012–februarie 2013, RESOLUTE SUPPORT – februarie-septembrie 2015. Pe timpul desfăşurării misiunii din Afganistan, în perioada februarie-septembrie 2015, militarii români au avut ca principale sarcini asigurarea protecţiei bazei militare de la Kandahar şi consilierea militarilor din forţele de securitate afgane, contribuind astfel la realizarea unui climat de securitate necesar stabilităţii politice şi sociale în zonă.

Set 7 insigne ARO

ARO (Auto România) a fost un producător de autoturisme de teren din Câmpulung-Muscel, România. Și-a început producția în anul 1957 și a produs peste 380000 de vehicule, dintre care două treimi au fost exportate în peste 110 țări.

În anul 2003 aici s-a fabricat ultimul automobil românesc de teren ARO. Fabricarea a fost însă reluată sub egida Auto Max Cech.

Municipiul Pitești este reședința și cel mai mare oraș al judeţului Argeş, România, având o populaţie de aproximativ 172000 de locuitori. Orașul are renumele de orașul lalelelor, aici fiind găzduită anual o importantă manifestare cultural artistică sub genericul - Simfonia lalelor. Piteștiul a fost reședința temporară a voievozilor Basarab Țepeluș cel Tânăr, Mihnea cel Rău și Vlad cel Tânăr. Orașul s-a dezvoltat în mod gradat, de la sat și târg ajungând la titlul de oraș, dobândit la începutul secolului al XIV-lea. Prima atestare documentară datează din data de 20 mai 1388 când domnitorul Mircea cel Bătrân întărește Mănăstirea Cozia, „o moară în hotarul Piteștilor". Deasupra am postat stemele interbelică, comunistă şi actuală ale municipiului Piteşti, iar dedesubt pozele câtorva clădiri reprezentative pentru arhitectura piteșteană, din vremuri diferite.

Prefectura

Primăria

Cinema Modern

Hotelul Argeș

Galeriile de artă

Magazinul universal "Trivale"

Muzeul județean

Biserica domnească

Cercul militar

Biserica Sf. Nicolae

Tribunalul

Vederea grotei din Trivale

Fabrica de tananți "Argeșul"

Palatul administrativ

Argeș este un judeţ situat în regiunea Muntenia din România. Are o suprafaţă de 6862 kilometri pătrați, numără aproximativ 650000 de locuitori și are reședința în municipiul Pitești. Ca subdiviziuni administrative județul este compus din 3 municipii - Pitești, Câmpulung și Curtea de Argeș, 4 oraşe - Costești, Mioveni, Topoloveni, Ștefănești și 95 de comune. Deasupra am postat harta şi stemele interbelică, comunista şi actuală ale judeţului Argeş, iar dedesubt pozele câtorva clădiri reprezentative pentru arhitectura argeșeană, din vremuri de mult apuse.