Epaminonda's Blog.....: TABLETA CU ȘTIRI NECONVENȚIONALE

D’ALE POLITICIENILOR

sau

CULGEM CE AM SEMĂNAT

VALERIU ZGONEA – P.S.D.:

"În grupul conservator a apărut un vagon nou

de ardei, acum că e toamnă, ardei gras.

Şi atuncea ardeiul ăsta gras

aduce beneficii Partidului Conservator."

IOAN OLTEAN – P.D.L.

către Klaus Iohannis:

“Lăsați oamenii să vină spre dumneavoastră!

Femeile simt nevoia să vă atingă.”

DOINA PANĂ – P.S.D.:

"Nici inundaţiile nu mai sunt ce au fost odată."

***

EPIGRAMĂ

DE PUS ÎN RAMĂ

O PASTILĂ DE UMOR

VORBE DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

_______________xxx______________

CÂTEVA MEDALII ȘI

INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

(George Enescu)

George Enescu (născut 19 august 1881 în localitatea Liveni-Vârnav, azi George Enescu, județul Botoșani și decedat la data de 4 mai 1955 la Paris) a fost un compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor. Este considerat cel mai important muzician român. Din creația sa amintesc; opera Oedip, Poema română, Rapsodiile române nr.1 și 2, Suitele orchestrale nr.1, 2 și 3, Simfoniile nr.1,2 și 3, Cvartetele pentru coarde nr.1 și 2, Sonatele pentru vioară nr.1, 2 și 3, Sonatele pentru violoncel nr.1 și 2, Simfonia de cameră pentru 12 instrumente, Cvintetele pentru pian nr.1 și 2, Sitele pentru pian nr. 1, 2 și 3, etc.

Insigna - Partenership for peace

(Parteneriat pentru pace) - România

Parteneriatul pentru Pace este o iniţiativă majoră introdusă de N.A.T.O. (Organizația Tratatului Atlanticului de Nord) la Întâlnirea la nivel înalt a Consiliului Nord-Atlantic, desfăşurată la Bruxelles în ianuarie 1994. Scopul Parteneriatului este acela de a întări stabilitatea şi securitatea din întreaga Europă. Invitaţia la Parteneriatul pentru Pace a fost adresată tuturor statelor participante la Consiliul de Cooperare Nord Atlantic (N.A.C.C.), precum şi altor state prezente la Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa (C.S.C.E.), care sunt capabile şi îşi doresc să participe la acest program. Cele 22 de ţări participante în prezent la parteneriat un grup divers din punct de vedere geografic, care include state din Europa de Vest, foste republici sovietice din Caucaz, Asia Centrală şi din alte regiuni, precum şi ţări care aspiră la obţinerea statutului de membru al Alianţei. Activităţile pe care şi le asumă fiecare stat partener se bazează pe programe individuale de Parteneriat care sunt elaborate în comun. Programul de parteneriat se axează pe cooperarea în probleme de apărare, dar depăşeşte cadrul dialogului şi cooperării, în scopul consolidării unui parteneriat real între fiecare ţară Parteneră şi N.A.T.O.. Cu timpul a devenit o caracteristică permanentă şi importantă în arhitectura securităţii europene şi ajută la extinderea şi intensificarea cooperării politice şi militare din întreaga Europă. Programul susţine creşterea stabilităţii, diminuarea ameninţărilor la adresa păcii şi constituirea unor relaţii mai strânse de securitate, bazate pe cooperarea practică şi pe angajamentul faţă de principiile democratice, susţinute de Alianţă. Documentul Cadru include sarcini specifice pe care fiecare participant trebuie să şi le asume în cooperarea cu N.A.T.O. în vederea îndeplinirii obiectivelor întregului program. Acestea sunt următoarele:

• să faciliteze transparenţa în procesul de planificare a apărării naţionale şi a bugetului;
• să asigure controlul democratic al forţelor de apărare;
• să-şi menţină capacitatea şi disponibilitatea de a contribui la operaţiunile întreprinse sub autoritatea Naţiunilor Unite şi/sau responsabilitatea O.S.C.E.. (Organizația pentru securitate și cooperare în Europa)
• să dezvolte relaţii militare cooperante cu N.A.T.O., în scopul planificării, instrucţiei şi exerciţiilor comune, pentru a întări capacitatea participanţilor la parteneriat de a desfăşura misiuni de menţinere a păcii, precum cele de căutare şi salvare, operaţiuni umanitare şi altele asupra cărora se va conveni ulterior;
• să dezvolte, pe termen lung, forţe mai bine pregătite, capabile să opereze alături de cele aparţinând membrilor Alianţei Nord Atlantice.

Inspectoratul general al protecției civile

Ministerul apărării naționale - România

Apărută ca o necesitate in asigurarea protecţiei forţelor combatante, indeosebi după prima conflagraţie mondială, cand au fost folosite pentru prima dată gazele toxice de luptă, protecţia civilă din Romania şi-a extins domeniul său de activitate, mai ales după cel de-al doilea război mondial, cand, modernizarea armelor a cuprins in sfera lor de activitate atat muniţia nucleară cat şi cea biologică, cu efecte distructive nu numai asupra militarilor, dar şi asupra populaţiei. 14 august 1916. După doi ani de neutralitate, regele Ferdinand angajează Romania in război de partea Antantei şi impotriva Puterilor Centrale. Prima conflagraţie mondială antrenează in vartejul său şi ţara, care, cunoaşte ororile bombardamentelor, ale convoaielor de refugiaţi, ale morţii. Două zile mai tarziu, Ordonanţa prefectului Capitalei prezintă primele norme de conduită pentru populaţie inainte, pe timpul şi după atacurile din aer. Era prima incercare de soluţionare a problemei protecţiei populaţiei civile, principala victimă a războaielor şi, prin extensie, a dezastrelor de orice natură. In 1930, Ministerul de Interne elaborează Regulamentul Apărării Pasive Contra Atacurilor Aeriene, aprobat prin Inalt Decret Regal, trei ani mai tarziu. La 28 februarie 1933, prin Inaltul Decret Regal nr.468 se aprobă "Regulamentul de funcţionare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene" avand ca scop "să limiteze efectele bombardamentelor aeriene asupra populaţiei şi resurselor teritoriului, fie asigurandu-le protecţia directă, fie micşorand eficacitatea atacurilor". Prin prevederile sale detaşează net apărarea pasivă de apărarea activă. Momentul este considerat drept actul de naştere al Protecţiei Civile, instituţie care, iniţial sub denumirea de Apărare Pasivă. In anul 1939, Parlamentul aprobă Legea pentru apărarea antiaeriană activă şi pasivă. Se instituie centre de instrucţie de apărare pasivă la ministerele Aerului şi Marinei, Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor, Educaţiei Naţionale, Sănătăţii şi Asistenţei Sociale, Căilor Ferate precum şi la fiecare judeţ, municipiu şi oraş. La 18 februarie 1943 se organizează Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului prin Instrucţiunile nr.440, se stabilesc structura organizatorică şi misiunile apărării pasive, luand fiinţă Comandamentul Apărării Pasive, Corpul Special de Intervenţie, iar prin decretul nr.24 din 17 ianuarie 1952, se infiinţează Apărarea Locală Antiaeriană, prin adoptarea "Regulamentului Apărării Locale Antiaeriene", şi ia fiinţă Comandamentul Apărării Locale Antiaeriene in cadrul Ministerului de Interne. Cutremurul din 4 martie 1977 pune la grea incercare armata şi, in cadrul acesteia, apărarea locală antiaeriană. Acţionand zi şi noapte, acesta a contribuit la salvarea de vieţi omeneşti, inlăturarea avariilor tehnologice şi distrugerilor. Un an mai tarziu, apărarea locală antiaeriană işi schimbă denumirea in apărare civilă, prin apariţia Legii nr.2/1978, atribuţiile acesteia fiind diversificate. In anii `80 activitatea apărării civile a fost orientată spre pregătirea intregii populaţii pentru diferite situaţii de risc. Revoluţia din decembrie 1989 a creat condiţii noi perfecţionării activităţii de protecţie civilă. La 11 mai 1990 Romania a ratificat Protocoalele adiţionale I şi II la Convenţiile de la Geneva din 12 august 1949, privind protecţia victimelor conflictelor armate, iar iunie 1995, apărarea civilă işi schimbă denumirea in Protectia Civilă.

La 01.01.2001 a avut loc trecerea structurilor protecţiei civile de la Ministerul Apărării Naţionale la Ministerul Administraţiei şi Internelor şi incepand cu 15 decembrie 2004, prin unificarea structurilor Corpului Pompierilor Militari şi a Comandamentului Protecţiei Civile, a luat fiinţă Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, sub conducerea nemijlocită a ministrului administraţiei şi internelor şi in coordonarea primului-ministru. Această restructurare a Protecţiei Civile a debutat in mod firesc şi logic cu crearea unei noi baze legale, realizarea noilor structuri de protecţie civilă ca urmare a redefinirii locului şi rolului acesteia in cadrul Sistemului Naţional de Apărare, precum şi a necesităţilor societăţii civile, astfel incat alături de celelalte forţe de intervenţie, protecţia civilă, să asigure ocrotirea populaţiei civile, a societăţii şi desfăşurarea activităţilor sociale, cat mai aproape de normal, in timp de război, cat şi la dezastre sau in situaţii speciale.

Insigna - I.N.M. (Institutul național de motoare termice)

În baza Decretului nr.297/1973 s-a înființat Institutul national de motoare termice, cu sediul în București, cu următorul obiect de activitate:

a) cercetarea si proiectarea intr-o viziune unitara, in familii, a noilor generatii de motoare termice cu piston si turbomotoare, inclusiv a unor echipamente specifice acestora, in solutii conventionale sau neconventionale, pentru uz general sau cu destinatie speciala, folosind si documentatiile achizitionate pe baza de licente;

b) activitatea de prognoza, tipizare si standardizare in domeniul motoarelor termice;

c) realizarea unui fond propriu de solutii energetice, constructiv-functionale si tehnologice originale, brevetabile, aplicabile pe motoarele proprii si utilizabile pentru schimb de brevete si licente cu institute similare sau firme de specialitate din strainatate;

d) realizarea si incercarea modelelor functionale, executia si omologarea motoarelor termice de baza, reprezentative din noile familii;

e) fabricarea de motoare termice de constructie speciala in unicate sau serii foarte mici;

f) realizarea, in regim de microproductie, de aparatura de masura si control specializata pentru dotarea laboratoarelor si standurilor de incercari proprii, a institutelor de profil si intreprinderilor care produc si exploateaza motoare termice;

h) specializarea in activitatea de cercetare, proiectare si productie a studentilor si cadrelor didactice de la Institutul politehnic din Bucuresti, in domeniul motoarelor termice;

h) specializarea si reciclarea cadrelor tehnice cu profil de activitate motoare termice:

i) coordonarea, pe baza de programe unice, a activitatii desfasurate de catre institutele de cercetari-proiectari si catedrele de invatamint superior, de profil, in vederea adaptarii pentru diferite utilizari a prototipurilor omologate si a unor diversificari si perfectionari de motoare si subansamble componente din fabricatia curenta.

Mărturie de botez - Florica J. Oroveanu

născut în anul 1895 - 1 noiembrie

botezat în Isus Hristos la 1 februarie 1896

Mărturiile de botez (în special cele vechi) sunt piese metalice de forma unor monede, medalii, sau jetoane care se conferă copilului și nașilor săi de botez, însemn de respect și amintire. Adeseori acestea sunt confecționate din argint și au forme diferite (în general rotunde, dar și ovale sau chiar poligonale). Mai întotdeauna pe aceste piese este consemnat numele copilului botezat, al nașilor săi de botez, dar și data nașterii și botezului copilului. Adeseori pe mărturiile de botez se gravează și unele imagini (chipul unui bebeluș dezbrăcat, un preot care scufundă bebelușul în scăldătoare sau un porumbel (reprezentând sfântul duh) care se coboară asupra scăldătorii în care este scufundat (botezat) copilul.

_______________ooOoo______________

LIVRET

BANCĂ ROMÂNEASCĂ