Vila Schucking
Vila Lise Lotte
Trimiteri poștale ilustrate
xxx
O PASTILĂ DE UMOR
.jpg)
____________xxx____________
Mihai Eminescu (nume real Mihail
Eminovici) (născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi
decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist
român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai
importantă voce poetică din literatura română. Eminescu a fost activ în
societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul
oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16
ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Manuscrisele poetului Mihai
Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei
Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost
internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi
a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul
orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a
fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales
post-mortem (28 oct.1948) membru al Academiei Române.
Ca fin observator și analist politic și social, prin tot ce a scris Eminescu este contemporanul vremurilor actuale. Deasupra am aplicat o fotografie a lui Mihai Eminescu la 1870 și dedesubt câteva luări de poziție ale gazetarului de excepție care a fost el și realizări ale artiștilor lumii dedicate marelui poet:
Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii.
Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calcă făgăduielile făcute nației în ajunul alegerilor și trec, totuși, drept reprezentanți ai voinței legale și sincere a țării. Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei.
Părerea mea individuală e că politica ce se face azi în România, și dintr-o parte și din alta, e o politică necoaptă.
Vom avea de-acum înainte dominația banului internațional, impusă de străini. Peste tot credințele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână în mână cu sărăcia claselor lucrătoare, amenință clădirea măreață a civilizației creștine. Statul român nu mai este un produs al geniului rasei române, ci un text franţuzesc aplicat asupra unui popor ce nu-l înţelege.
Poporul a pierdut de mult încrederea că lucrurile se pot schimba în bine şi, cu fatalismul raselor nefericite, duce greul unei vieţi fără bucurie şi fără tihnă.
Temelia liberalismului adevărat este o clasă de mijloc care produce ceva, care, punând mâna pe o bucată de piatră îi dă o valoare înzecită şi însutită de cum o avea, care face din marmură statui, din in pânzătură fină, din fier maşini, din lână postavuri.
Condiţia civilizaţiei statului este civilizaţia economică. A introduce formele unei civilizaţii străine fără ca să existe corelativul ei economic este curată muncă zadarnică.
De când e lumea nu s-a văzut ca un popor să stea politiceşte sus, iar economiceşte jos; amândouă ordinele de lucruri stau într-o legătură strânsă; civilizaţia economică este mama celei politice.
Lucrul la care aspiră toţi este de a se folosi numai de avantajele civilizaţiei străine, nu însă de a introduce în ţară condiţiile de cultură sub care asemenea rezultate să se producă de la sine.
Cine zice progres nu-l poate admite decât cu legile lui naturale, cu continuitatea lui treptată.
A îmbătrâni în mod artificial pe un copil, a răsădi plante fără rădăcină pentru a avea grădina gata în două ceasuri, nu e progres, ci devastare…
Adevăratul progres nu se poate opera decât conservând pe de o parte, adăugând pe de alta; o vie legătură între prezent şi viitor, nu însă o serie de sărituri fără orânduială.
Arta de a guverna e în România sinonimă cu arta de a amăgi poporul, de a-l cloroformiza cu utopii demagogice.
A rosti numele Basarabia e una cu a protesta contra dominaţiei ruseşti. Numele "Basarab" şi "Basarabeni" există cu mult înaintea vremii în care acest pământ devenise românesc; acest nume singur este o istorie întreagă.
Răul esenţial care ameninţă vitalitatea poporului nostru este demagogia.
Limba română la sine acasă e o împărăţie bogată, căreia multe popoare i-au plătit banii în aur. A o dezbrăca de averile pe care ea le-a adunat în mai bine de 1000 de ani, înseamnă a o face din împărăteasă cerşetoare...
Când vedem dar pe "patrioţi" cumulând câte 5-6 însărcinări publice asupra lor, putem fi de mai înainte siguri că nu-şi îndeplinesc nici una cum se cade.
Şcoala va fi şcoală când omul va fi om şi statul va fi stat.
Limba este însăşi floarea sufletului etnic al românimii.
Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de ţară.
Măsura patriotismului va fi dată de faptele pe care vom avea ocazia de a împlini în viitor, iar nu de profesarea nimic costisitoare a unor idei, pe care individul şi le alege după plac.
Omul are atâta libertate şi egalitate pe câtă avere are, iar cel sărac este întotdeauna sclav.
Fără îndoială există talente individuale, dar ele trebuie să intre cu rădăcinile în pământul şi modul de-a fi al poporului lor, pentru a produce ceva permanent.
Echilibrul în stat e ca sănătatea în corp.
Ceea ce istoria nici unui popor din lume n-a scuzat vreodată e laşitatea.
Secretul vieţii lungi a unui stat este păstrarea ierahiei meritului.
Inteligenţa este putinţa de a vedea şi reproduce obiectiv cele ce există şi se întamplă.
Educaţiunea e cultura caracterului, cultura e educaţiunea minţii.
Între caracter şi inteligenţă n-ar trebui să existe alegere.
Menirea vieţii tale e să te cauţi pe tine însuţi.
Inimă foarte caldă şi minte foarte rece se cer de la un patriot.
xxx
Asociația foștilor profesori și elevi al Liceului “August Treboniu Laurian” din municipiul Botoșani a fost fondată în anul 1923 în scopul “strângerii rândurilor acelor ce au primit lumină la acest liceu, ca uniți să-i ajute propășirea pe cale culturală și materială“ și reînființată în 1990, prin strădaniile grupului de inițiativă format din 21 de persoane.
Şcolile pentru învăţămîntul secundar erau destul de rare în Moldova în mijlocul secolului al XX-lea, doar Iaşul, vechea capitală şi din 1858, Bârladul având asemenea aşezăminte. Minţi mai luminate au stăruit pentru a întemeia şi în Botoşani, pe atunci al treilea oraş ca mărime al ţării, o şcoală secundară în care fii cetăţenilor urbei dar şi ai locuitorilor din zona de nord a Moldovei să-şi poată continua studiile primare care le asigurau doar un fundament, un nivel minim de cunoştinţe. Gimnaziul din Botoşani a luat astfel fiinţă în 1859, anul care a rămas în istoria românilor ca an al înfăptuirii Unirii Moldovei şi Ţării Româneşti, premisă a României Mari şi a evoluţiei ulterioare spre modernizare şi reintegrare în Europa; la 22 august 1859, Ministerul din Iaşi dă ordinul nr. 6568 adresat Comitetului de inspecţiune al şcolilor publice din Botoşani, document ce poate fi considerat actul de naştere al Gimnaziului ce va deveni Liceul „Laurian” de mai târziu. Prima zi a cursurilor pentru cei 12 elevi înscrişi era de 6 septembrie 1859, profesori fiind (la toate obiectele) Vasile Paulini si Ioan Veniamin Adrian, primul patriot si cumpănit, celălalt mason si dinamic, ambii slujitori entuziaşti ai Şcolii nou înfiripate ce pornea la drum ca dotare cu: „patru bănci de brad, o masă un scaun de ulm şi o tablă neagră”. Legea învăţămîntului din 1864 a schimbat fundamental structura învăţămîntului românesc şi în acest context profesorii şi directorii tânărului Gimnaziu fac intervenţii, cereri dar şi sacrificii pentru înfiinţarea unui curs superior, echivalent al liceului de astăzi, eforturile lor fiind răsplătite la 15 ianuarie 1868 prin deschiderea oficială a claselor a V-a si a VI-a. Prin această nouă ctitorie ei au înţeles primii că în Botoşani, unul din marile oraşe ale României de atunci, aflat în plină evoluţie demografică şi economică, existenţa Liceului ar fi determinat o creştere substantială a numărului celor cu studii secundare complete, care şi-ar fi putut desăvârşi educaţia urmând şi studiile superioare în facultăţi, a celor cu o pregătire temeinică ce le-ar fi permis o mai rapidă integrare în societatea modernă ce se prefigura, o creştere a nivelului cultural benefică pentru toţi cetăţenii urbei. Anii care au urmat au confirmat toate acestea şi au consolidat ceea ce ei începuseră in 1868, Liceul devenind nu numai o simplă instituţie şcolară, ci un focar de cultură, gazdă a numeroase acţiuni si activităţi, care a dat oraşului şi ţării personalităţi de seamă ale vieţii culturale, ştiintifice, economice, dar şi buni români, oameni cu o pregătire aleasă, capabili să se integreze în societatea românească pe care au dinamizat-o.
Liceul din Botoşani va trece repede de greutăţile inerente începutului si, dupa 1885 – când elevii şi profesorii săi se mută în cladirea nouă, „Palatul” cum o numea Nicolae Iorga, iar denumirea oficială este schimbată în Liceul „Laurian” – ajunge la deplină maturizare. Apar „Spiritul Laurianului” şi „Familia Laurianului” (sau „Galaxia Laurian”, cum a numit-o Octav Onicescu) ilustrate de mari directori: Constantin Savinescu, Ioan V. Luca; profesori de seamă ca Nicolae Rautu şi Emil Tocarschi, elevi si absolvenţi pe care talentul, inteligenţa, fondul de cunoştinţe acumulate i-au plasat în elita culturii şi ştiinţei româneşti: Nicolae Iorga, Octav Onicescu. Simion Sanielevi, Ion Simionescu sau în panteonul eroilor care şi-au făcut datoria până la capăt jerfindu-se pentru îndependenţa ţării, Ion Elefterescu sau Dimitrie Lemnea; toţi aceştia fiind doar câteva exemplificări dintr-un lung şir pe care spaţiul ne obliga doar s-o aminitim. Legea din 1898 si perioadele de ministeriat ale marelui om al şcolii care a fost Spiru Haret şi-au făcut resimţite efectele benefice şi la noi, la început de secol şi mileniu Laurianul fiind una din instituţiile prestigioase ale învăţământului românesc în care profesori şi elevi realizau – şi realizează eforturi comune pentru asigurarea unui nivel înalt al procesului educativ. Aceeaşi emulaţie spirituală este resimtită şi în perioada interbelică. Modificările survenite în procesul educativ au influenţat favorabil însusi destinul Laurianului. Coordonatele activităţii educaţionale s-au înscris la prestigioasa şcoală botoşăneană pe aceleaşi repere ca şi în perioadele revolute: seriozitate, muncă enormă şi foarte mult profesionalism. Faima dobandită de profesorii şi elevii Liceului a devenit în epocă proverbială. A fi elev al Laurianului echivala cu un statut invidiat de cei mai multi dintre membri colectivităţii. Adresa de corespondență a acestei instituții de învățământ este Strada Nicolae Iorga, nr. 19. În prezent liceul are clase la două profiluri: real și umanist. La profilul real există următoarele clase:
· Două clase matematică informatică
· O clasă matematica-informatică, intensiv engleză
· O clasă de științe ale naturii
La profilul umanist există următoarele clase:
· O clasă de filologie – limbă engleză
· O clasă de filologie – limbă franceză
Finalităţile liceului “August Treboniu Laurian” propun formarea unui absolvent în măsură să decidă asupra propriei cariere, să contribuie la articularea propriilor trasee de dezvoltare intelectuală şi profesională, să se integreze activ în viaţa socială. Pentru a răspunde exigenţelor acestui nivel de învăţământ şi specificului de vârstă al elevilor, liceul trebuie să asigure adolescentului:
xxx
Stema municipiului Botoșani a fost adoptată prin HG nr 157 din data de 3 martie 2010 și publicată în Monitorul Oficial Partea I numărul 152 din 9 martie 2010. Ea se compune dintr-un scut triunghiular francez antic, cu marginile rotunjite, în vârful scutului pe un câmp roșu, se află un păun de aur, conturnat, cu coada desfacută. În partea superioară a scutului pe un câmp argintiu, se afla Crucea Sfântului Gheorghe, de culoare roșie. Scutul este trimbrat de o coroana murală de argint cu șapte turnuri crenelate. Păunul din parte inferioară semnifica statutul unic al târgului medieval Botoșani, acela de apanaj al Doamnei Moldovei, fiind prezent încă din Evul Mediu pe sigiliul orașului, acest fapt este atestat încă din 1661. Crucea Sfântului Gheorghe face referire la sfântul patron al orașului Botoșani, fiind hramul bisericii ridicate de Elena Rareș în centrul târgului medieval. Pe un document publicat de Alexandru Papadopol Calimachi din 5 august 1670 apare tot un păun cu coada răsfirată, o lucrare primitivă a unui gravor nepriceput. Faptul că păunul a continuat să fie folosit ca simbol al târgului pentru următoarele două secole este demonstrat de un act din 20 martie 1774. Pe toate aceste documente în care apare păunul se poate vedea inscripția: „Pecetea târgului Botaș”. În 1780, Sfântul Ghoerghe apare pentru întâia oară pe stema târgului moldav într-o jalbă. Această schimbare a apărut datorită desființări instituției șoltuzului și a faptului că pecetea târgului va fi aplicată de epitropul Bisericii Sfântul Gheorghe, stolnicul Manolache Dimache, vornicul de Botoșani, este primul ce îl rânduiește pe Constantin sin Apostol ca epitrop al bisericii Sf. Gheorghe și i-a încredințat și sigiliul târgului pentru întărirea zapiselor, din care se asigura și venitul bisericii (câte o oca de ceară pentru fiecare act întărit). Regulamentul Organic a fost promulgat în 1832, iar odată cu acesta s-a schimbat și stema orașului. Noua stemă este diferită de cele anterioare, simbolul târgului fiind o coasă așezată oblic în câmp, cu lama orientată spre dreapta. Scutul modern francez era timbrat de o coroană ce semăna cu o coadă răsfirată de păun, iar în partea de jos este trecut 1832. Acesta era susținut de doi delfini afrontați și este înconjurată de o exergă în care este trecută legenda: „PECETE SFATULUI MUNIȚIPAL DE BOTOȘENI”. Din acest moment coasa devine, pe lângă simbol al orașului, simbol al întregului județ Botoșani.
Deasupra am prezentat variantele anterioare cunoscute ale stemei municipiului Botoșani - vechi târg moldav.
Cik
Damadian (nume real - Hacik) a trăit în perioada anilor 1919 – 1983. S-a
născut la Constanța și a decedat la București, blocul Wilson, în care locuia
find grav afectat de cutremurul din 4 martie 1977, dar el scăpând cu viață din
acest cataclism. A studiat în Italia, la Veneția și apoi la Roma, la Belle
Arte, pentru a studia grafica și sculptura. Avea vocație de artist, în special
în domeniul caricaturii, cu care s-a și afirmat. Intrarea României în cel de Al
Doilea Război Mondial îl determină pe Cik să revină în țară, pentru a-și
îndeplini datoria față de patrie. Mobilizat la Iași, biruitorul său talent de
caricaturist se confirmă într-o primă expoziție personală, cu portretele unor
personalități militare. Un deceniu mai târziu avea să devină unul din
graficienii noștri de prestigiu, un intelectual, vorbind curent mai multe limbi
de circulație modernă, cu înalte preocupări culturale. Numele lui a strălucit
sub aura graficianului satiric, fiind de două ori Laureat al Premiului de Stat.
A făcut parte din Biroul de grafică al Uniunii Artiștilor Plastici. După
merituoase participări la saloanele anuale de grafică și la saloanele humorului
din țară și străinătate, unde a dobândit numeroase premii și distincții. Fiica
lui Cik Damadian, azi o apreciată arhitectă și pictoriță, domiciliază în
Belgia.
Uniunea
Armenilor din România (U.A.R.)
este o organizație obștească înființată în martie 1990 cu scopul de a apăra și
promova interesele comunității armene din România. Sediul U.A.R. este în București, B-dul Carol
I nr. 43 iar președinte este Varujan Vosgnaian, UAR funcționează ca organizație
neguvernamentală cu specific etnic și publică un periodic bilunar, cu
titlul Ararat, fondat în 1924 (serie nouă).
Înaintea celui de-al doilea război mondial principala echipă a oraşului a fost Venus, a cărei prezenţă în întrecerea divizionară a oraşului este semnalată o singură dată, în anul competiţional 1937-1938. După război ia fiinţă, pe lângă Fabrica de textile, în 1949, Asociaţia Sportivă Flamura Roşie, reprezentată în campionatul raional şi regional de fotbal de formaţia cu acelaşi nume. În 1957 echipa textiliştilor botoşeneni, purtând numele „Textila”, promovează în Divizia C, eşalon în care activează două sezoane - 1957- 1959. Echipa iți schimbă numele în Textila și apoi, în anul 1973, în C.S. Botoșani. Clubul a activat majoritar în Liga a II-a. Recent si-a schimbat numele în Unirea și apoi în FC Botoșani. Sus am postat logo-urile clubului de fotbal CS Botoșani, de-a lungul vremii.
xxx
Filatelia poate fi definită ca studiul şi colecţionarea produselor filatelice, în special a timbrelor. Dar filatelia înseamnă mai mult decât o simplă preocupare pentru frumos. Provocare, informaţie, prietenie şi amuzament sunt doar câteva din caracteristicile unuia dintre cele mai populare hobby-uri din lume, filatelia. De peste 150 de ani, colecţionarea timbrelor este una din preocupările familiilor regale, vedetelor de film, celebrităţilor din lumea sportului şi a altor persoane din viaţa publică.
Filatelia este un hobby foarte personal, iar popularitatea sa este determinată de faptul că este flexibil faţă de necesităţile colecţionarului. Înainte de apariţia mărcii poştale, costurile livrării scrisorilor erau achitate de destinatar. Realizarea primelor mărci poştale a revoluţionat serviciile poştale deoarece funcţia de bază a timbrelor o reprezintă plata în avans a unui serviciu poştal. De-a lungul timpului, această funcţie s-a diversificat, dar se bazează pe acelaşi principiu.
Mărcile poştale îndeplinesc trei roluri principale: chitanţă cu o anumită valoare pentru o plată în avans a unui serviciu poştal, mijloc de celebrare şi promovare a patrimoniului naţional şi piesă de colecţie. Dar mai presus de orice, marca poştală este un veritabil ambasador al istoriei, culturii şi civilizaţiei umane, deoarece, forma şi funcţia sa îi conferă libertate de mişcare şi posibilitatea de a transmite informaţii în toate colţurile lumii.
Timbrul capătă valoare în ochii privitorului fiind totodată o plăcere pentru ochi, prin frumuseţea desenului, a culorii şi a tehnicii de tipărire dar şi un studiu al istoriei, culturii şi civilizaţiei întregii lumi, deoarece îţi poate dezvălui detalii despre evenimente, persoane şi locuri, dar mai ales drumul parcurs de un plic până la destinaţie.
Primul timbru din lume a apărut în Marea Britanie şi s-a numit Penny Black.
Optsprezece ani mai târziu, la 15 iulie 1858 a apărut prima emisiune de mărci poştale româneşti intitulată Cap de bour. Emisiunea a fost tipărită în Moldova şi reproduce semnul heraldic de pe stema statului. Prima emisiune de mărci poştale din spaţiul românesc este formată din patru valori: 27, 54, 81 şi 108 parale.
Colecţionarea mărcilor poştale a avut un puternic impact in ţara noastră. Acest hobby european a ajuns în spaţiul românesc în jurul anului 1865, în perioada de domnie a lui Alexandru Ioan Cuza. În acea perioadă, colecţionarii individuali sau comercianţii de tutun vindeau primele noastre mărci poştale: Cap de Bour, Principatele Unite sau Cuza. Nevoia de comunicare între colecţionarii de timbre a dus la organizarea lor în diverse societăţi şi cluburi filatelice, acestea având o activitate intensă, în special la începutul secolului al XX-lea..
Astăzi, timbrul reprezintă, alături de drapel, imn, stemă şi monedă unul dintre simbolurile noastre naţionale.
xxx
Spitalul județean de urgență “Mavromati” este principala unitate spitalicească și totodată cea mai modernă din municipiul și județul Botoșani, ce asigură îngrijire medicală și pacienților din proxinmitatea județului Botoșani. El este situat pe Strada Arhimandrit Marchian, la nr. 11.
Botoșani este reședința și cel mai mare oraș al judeţului Botoşani. La 20 februarie 2009 se estima că municipiul Botoşani ar avea o populație stabilă de 116110 locuitori. Oraşul este așezat în partea de sud-vest a județului şi este atestat documentar de pisania Bisericii armene Sf. Maria ce datează din anul 1350. Amplasat la intersecția principalelor drumuri comerciale, de-a lungul vremii, Botoşaniul a fost un înfloritor târg al Moldovei și un centru al producției meșteșugărești româneşti. Orașul este atestat documentar de pisania Bisericii armene Sfânta Maria care datează din anul 1350. Sus am postat stemele interbelică, comunistă şi actuală ale oraşului, iar dedesubt pozele câtorva clădiri reprezentative pentru arhitectura orașului.
Ca fin observator și analist politic și social, prin tot ce a scris Eminescu este contemporanul vremurilor actuale. Deasupra am aplicat o fotografie a lui Mihai Eminescu la 1870 și dedesubt câteva luări de poziție ale gazetarului de excepție care a fost el și realizări ale artiștilor lumii dedicate marelui poet:
Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii.
Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calcă făgăduielile făcute nației în ajunul alegerilor și trec, totuși, drept reprezentanți ai voinței legale și sincere a țării. Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei.
Părerea mea individuală e că politica ce se face azi în România, și dintr-o parte și din alta, e o politică necoaptă.
Vom avea de-acum înainte dominația banului internațional, impusă de străini. Peste tot credințele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână în mână cu sărăcia claselor lucrătoare, amenință clădirea măreață a civilizației creștine. Statul român nu mai este un produs al geniului rasei române, ci un text franţuzesc aplicat asupra unui popor ce nu-l înţelege.
Poporul a pierdut de mult încrederea că lucrurile se pot schimba în bine şi, cu fatalismul raselor nefericite, duce greul unei vieţi fără bucurie şi fără tihnă.
Temelia liberalismului adevărat este o clasă de mijloc care produce ceva, care, punând mâna pe o bucată de piatră îi dă o valoare înzecită şi însutită de cum o avea, care face din marmură statui, din in pânzătură fină, din fier maşini, din lână postavuri.
Condiţia civilizaţiei statului este civilizaţia economică. A introduce formele unei civilizaţii străine fără ca să existe corelativul ei economic este curată muncă zadarnică.
De când e lumea nu s-a văzut ca un popor să stea politiceşte sus, iar economiceşte jos; amândouă ordinele de lucruri stau într-o legătură strânsă; civilizaţia economică este mama celei politice.
Lucrul la care aspiră toţi este de a se folosi numai de avantajele civilizaţiei străine, nu însă de a introduce în ţară condiţiile de cultură sub care asemenea rezultate să se producă de la sine.
Cine zice progres nu-l poate admite decât cu legile lui naturale, cu continuitatea lui treptată.
A îmbătrâni în mod artificial pe un copil, a răsădi plante fără rădăcină pentru a avea grădina gata în două ceasuri, nu e progres, ci devastare…
Adevăratul progres nu se poate opera decât conservând pe de o parte, adăugând pe de alta; o vie legătură între prezent şi viitor, nu însă o serie de sărituri fără orânduială.
Arta de a guverna e în România sinonimă cu arta de a amăgi poporul, de a-l cloroformiza cu utopii demagogice.
A rosti numele Basarabia e una cu a protesta contra dominaţiei ruseşti. Numele "Basarab" şi "Basarabeni" există cu mult înaintea vremii în care acest pământ devenise românesc; acest nume singur este o istorie întreagă.
Răul esenţial care ameninţă vitalitatea poporului nostru este demagogia.
Limba română la sine acasă e o împărăţie bogată, căreia multe popoare i-au plătit banii în aur. A o dezbrăca de averile pe care ea le-a adunat în mai bine de 1000 de ani, înseamnă a o face din împărăteasă cerşetoare...
Când vedem dar pe "patrioţi" cumulând câte 5-6 însărcinări publice asupra lor, putem fi de mai înainte siguri că nu-şi îndeplinesc nici una cum se cade.
Şcoala va fi şcoală când omul va fi om şi statul va fi stat.
Limba este însăşi floarea sufletului etnic al românimii.
Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de ţară.
Măsura patriotismului va fi dată de faptele pe care vom avea ocazia de a împlini în viitor, iar nu de profesarea nimic costisitoare a unor idei, pe care individul şi le alege după plac.
Omul are atâta libertate şi egalitate pe câtă avere are, iar cel sărac este întotdeauna sclav.
Fără îndoială există talente individuale, dar ele trebuie să intre cu rădăcinile în pământul şi modul de-a fi al poporului lor, pentru a produce ceva permanent.
Echilibrul în stat e ca sănătatea în corp.
Ceea ce istoria nici unui popor din lume n-a scuzat vreodată e laşitatea.
Secretul vieţii lungi a unui stat este păstrarea ierahiei meritului.
Inteligenţa este putinţa de a vedea şi reproduce obiectiv cele ce există şi se întamplă.
Educaţiunea e cultura caracterului, cultura e educaţiunea minţii.
Între caracter şi inteligenţă n-ar trebui să existe alegere.
Menirea vieţii tale e să te cauţi pe tine însuţi.
Inimă foarte caldă şi minte foarte rece se cer de la un patriot.
xxx
Asociația foștilor profesori și elevi al Liceului “August Treboniu Laurian” din municipiul Botoșani a fost fondată în anul 1923 în scopul “strângerii rândurilor acelor ce au primit lumină la acest liceu, ca uniți să-i ajute propășirea pe cale culturală și materială“ și reînființată în 1990, prin strădaniile grupului de inițiativă format din 21 de persoane.
Şcolile pentru învăţămîntul secundar erau destul de rare în Moldova în mijlocul secolului al XX-lea, doar Iaşul, vechea capitală şi din 1858, Bârladul având asemenea aşezăminte. Minţi mai luminate au stăruit pentru a întemeia şi în Botoşani, pe atunci al treilea oraş ca mărime al ţării, o şcoală secundară în care fii cetăţenilor urbei dar şi ai locuitorilor din zona de nord a Moldovei să-şi poată continua studiile primare care le asigurau doar un fundament, un nivel minim de cunoştinţe. Gimnaziul din Botoşani a luat astfel fiinţă în 1859, anul care a rămas în istoria românilor ca an al înfăptuirii Unirii Moldovei şi Ţării Româneşti, premisă a României Mari şi a evoluţiei ulterioare spre modernizare şi reintegrare în Europa; la 22 august 1859, Ministerul din Iaşi dă ordinul nr. 6568 adresat Comitetului de inspecţiune al şcolilor publice din Botoşani, document ce poate fi considerat actul de naştere al Gimnaziului ce va deveni Liceul „Laurian” de mai târziu. Prima zi a cursurilor pentru cei 12 elevi înscrişi era de 6 septembrie 1859, profesori fiind (la toate obiectele) Vasile Paulini si Ioan Veniamin Adrian, primul patriot si cumpănit, celălalt mason si dinamic, ambii slujitori entuziaşti ai Şcolii nou înfiripate ce pornea la drum ca dotare cu: „patru bănci de brad, o masă un scaun de ulm şi o tablă neagră”. Legea învăţămîntului din 1864 a schimbat fundamental structura învăţămîntului românesc şi în acest context profesorii şi directorii tânărului Gimnaziu fac intervenţii, cereri dar şi sacrificii pentru înfiinţarea unui curs superior, echivalent al liceului de astăzi, eforturile lor fiind răsplătite la 15 ianuarie 1868 prin deschiderea oficială a claselor a V-a si a VI-a. Prin această nouă ctitorie ei au înţeles primii că în Botoşani, unul din marile oraşe ale României de atunci, aflat în plină evoluţie demografică şi economică, existenţa Liceului ar fi determinat o creştere substantială a numărului celor cu studii secundare complete, care şi-ar fi putut desăvârşi educaţia urmând şi studiile superioare în facultăţi, a celor cu o pregătire temeinică ce le-ar fi permis o mai rapidă integrare în societatea modernă ce se prefigura, o creştere a nivelului cultural benefică pentru toţi cetăţenii urbei. Anii care au urmat au confirmat toate acestea şi au consolidat ceea ce ei începuseră in 1868, Liceul devenind nu numai o simplă instituţie şcolară, ci un focar de cultură, gazdă a numeroase acţiuni si activităţi, care a dat oraşului şi ţării personalităţi de seamă ale vieţii culturale, ştiintifice, economice, dar şi buni români, oameni cu o pregătire aleasă, capabili să se integreze în societatea românească pe care au dinamizat-o.
Liceul din Botoşani va trece repede de greutăţile inerente începutului si, dupa 1885 – când elevii şi profesorii săi se mută în cladirea nouă, „Palatul” cum o numea Nicolae Iorga, iar denumirea oficială este schimbată în Liceul „Laurian” – ajunge la deplină maturizare. Apar „Spiritul Laurianului” şi „Familia Laurianului” (sau „Galaxia Laurian”, cum a numit-o Octav Onicescu) ilustrate de mari directori: Constantin Savinescu, Ioan V. Luca; profesori de seamă ca Nicolae Rautu şi Emil Tocarschi, elevi si absolvenţi pe care talentul, inteligenţa, fondul de cunoştinţe acumulate i-au plasat în elita culturii şi ştiinţei româneşti: Nicolae Iorga, Octav Onicescu. Simion Sanielevi, Ion Simionescu sau în panteonul eroilor care şi-au făcut datoria până la capăt jerfindu-se pentru îndependenţa ţării, Ion Elefterescu sau Dimitrie Lemnea; toţi aceştia fiind doar câteva exemplificări dintr-un lung şir pe care spaţiul ne obliga doar s-o aminitim. Legea din 1898 si perioadele de ministeriat ale marelui om al şcolii care a fost Spiru Haret şi-au făcut resimţite efectele benefice şi la noi, la început de secol şi mileniu Laurianul fiind una din instituţiile prestigioase ale învăţământului românesc în care profesori şi elevi realizau – şi realizează eforturi comune pentru asigurarea unui nivel înalt al procesului educativ. Aceeaşi emulaţie spirituală este resimtită şi în perioada interbelică. Modificările survenite în procesul educativ au influenţat favorabil însusi destinul Laurianului. Coordonatele activităţii educaţionale s-au înscris la prestigioasa şcoală botoşăneană pe aceleaşi repere ca şi în perioadele revolute: seriozitate, muncă enormă şi foarte mult profesionalism. Faima dobandită de profesorii şi elevii Liceului a devenit în epocă proverbială. A fi elev al Laurianului echivala cu un statut invidiat de cei mai multi dintre membri colectivităţii. Adresa de corespondență a acestei instituții de învățământ este Strada Nicolae Iorga, nr. 19. În prezent liceul are clase la două profiluri: real și umanist. La profilul real există următoarele clase:
· Două clase matematică informatică
· O clasă matematica-informatică, intensiv engleză
· O clasă de științe ale naturii
La profilul umanist există următoarele clase:
· O clasă de filologie – limbă engleză
· O clasă de filologie – limbă franceză
Finalităţile liceului “August Treboniu Laurian” propun formarea unui absolvent în măsură să decidă asupra propriei cariere, să contribuie la articularea propriilor trasee de dezvoltare intelectuală şi profesională, să se integreze activ în viaţa socială. Pentru a răspunde exigenţelor acestui nivel de învăţământ şi specificului de vârstă al elevilor, liceul trebuie să asigure adolescentului:
Stema municipiului Botoșani a fost adoptată prin HG nr 157 din data de 3 martie 2010 și publicată în Monitorul Oficial Partea I numărul 152 din 9 martie 2010. Ea se compune dintr-un scut triunghiular francez antic, cu marginile rotunjite, în vârful scutului pe un câmp roșu, se află un păun de aur, conturnat, cu coada desfacută. În partea superioară a scutului pe un câmp argintiu, se afla Crucea Sfântului Gheorghe, de culoare roșie. Scutul este trimbrat de o coroana murală de argint cu șapte turnuri crenelate. Păunul din parte inferioară semnifica statutul unic al târgului medieval Botoșani, acela de apanaj al Doamnei Moldovei, fiind prezent încă din Evul Mediu pe sigiliul orașului, acest fapt este atestat încă din 1661. Crucea Sfântului Gheorghe face referire la sfântul patron al orașului Botoșani, fiind hramul bisericii ridicate de Elena Rareș în centrul târgului medieval. Pe un document publicat de Alexandru Papadopol Calimachi din 5 august 1670 apare tot un păun cu coada răsfirată, o lucrare primitivă a unui gravor nepriceput. Faptul că păunul a continuat să fie folosit ca simbol al târgului pentru următoarele două secole este demonstrat de un act din 20 martie 1774. Pe toate aceste documente în care apare păunul se poate vedea inscripția: „Pecetea târgului Botaș”. În 1780, Sfântul Ghoerghe apare pentru întâia oară pe stema târgului moldav într-o jalbă. Această schimbare a apărut datorită desființări instituției șoltuzului și a faptului că pecetea târgului va fi aplicată de epitropul Bisericii Sfântul Gheorghe, stolnicul Manolache Dimache, vornicul de Botoșani, este primul ce îl rânduiește pe Constantin sin Apostol ca epitrop al bisericii Sf. Gheorghe și i-a încredințat și sigiliul târgului pentru întărirea zapiselor, din care se asigura și venitul bisericii (câte o oca de ceară pentru fiecare act întărit). Regulamentul Organic a fost promulgat în 1832, iar odată cu acesta s-a schimbat și stema orașului. Noua stemă este diferită de cele anterioare, simbolul târgului fiind o coasă așezată oblic în câmp, cu lama orientată spre dreapta. Scutul modern francez era timbrat de o coroană ce semăna cu o coadă răsfirată de păun, iar în partea de jos este trecut 1832. Acesta era susținut de doi delfini afrontați și este înconjurată de o exergă în care este trecută legenda: „PECETE SFATULUI MUNIȚIPAL DE BOTOȘENI”. Din acest moment coasa devine, pe lângă simbol al orașului, simbol al întregului județ Botoșani.
Deasupra am prezentat variantele anterioare cunoscute ale stemei municipiului Botoșani - vechi târg moldav.
Medalie Premiul III - Poezie umoristică
Festivalul de Epigrame, Caricatură și poezie umoristică
"CIK DAMADIAN" - ediția a V-a - Botoșani 2025
Uniunea Armenilor din România - Sucursala Botoșani
Produsul de mai sus este o
medalie-premiu aparte ce s-a realizat pentru a fi conferită participanților câștigători la
Festivalul de Epigramă, Caricatură și Poezie umoristică “Cik Damadian”, ediția a V-a, Botoșani,
2025 – secțiunea Poezie umoristică. Acest festival este organizat sub
egida Uniunii Armenilor din România, sucursala Botoșani. Festivalul s-a
desfășurat în incinta Galeriei de
Artă „Casa Zamfirescu”.
Înaintea celui de-al doilea război mondial principala echipă a oraşului a fost Venus, a cărei prezenţă în întrecerea divizionară a oraşului este semnalată o singură dată, în anul competiţional 1937-1938. După război ia fiinţă, pe lângă Fabrica de textile, în 1949, Asociaţia Sportivă Flamura Roşie, reprezentată în campionatul raional şi regional de fotbal de formaţia cu acelaşi nume. În 1957 echipa textiliştilor botoşeneni, purtând numele „Textila”, promovează în Divizia C, eşalon în care activează două sezoane - 1957- 1959. Echipa iți schimbă numele în Textila și apoi, în anul 1973, în C.S. Botoșani. Clubul a activat majoritar în Liga a II-a. Recent si-a schimbat numele în Unirea și apoi în FC Botoșani. Sus am postat logo-urile clubului de fotbal CS Botoșani, de-a lungul vremii.
xxx
Filatelia poate fi definită ca studiul şi colecţionarea produselor filatelice, în special a timbrelor. Dar filatelia înseamnă mai mult decât o simplă preocupare pentru frumos. Provocare, informaţie, prietenie şi amuzament sunt doar câteva din caracteristicile unuia dintre cele mai populare hobby-uri din lume, filatelia. De peste 150 de ani, colecţionarea timbrelor este una din preocupările familiilor regale, vedetelor de film, celebrităţilor din lumea sportului şi a altor persoane din viaţa publică.
Filatelia este un hobby foarte personal, iar popularitatea sa este determinată de faptul că este flexibil faţă de necesităţile colecţionarului. Înainte de apariţia mărcii poştale, costurile livrării scrisorilor erau achitate de destinatar. Realizarea primelor mărci poştale a revoluţionat serviciile poştale deoarece funcţia de bază a timbrelor o reprezintă plata în avans a unui serviciu poştal. De-a lungul timpului, această funcţie s-a diversificat, dar se bazează pe acelaşi principiu.
Mărcile poştale îndeplinesc trei roluri principale: chitanţă cu o anumită valoare pentru o plată în avans a unui serviciu poştal, mijloc de celebrare şi promovare a patrimoniului naţional şi piesă de colecţie. Dar mai presus de orice, marca poştală este un veritabil ambasador al istoriei, culturii şi civilizaţiei umane, deoarece, forma şi funcţia sa îi conferă libertate de mişcare şi posibilitatea de a transmite informaţii în toate colţurile lumii.
Timbrul capătă valoare în ochii privitorului fiind totodată o plăcere pentru ochi, prin frumuseţea desenului, a culorii şi a tehnicii de tipărire dar şi un studiu al istoriei, culturii şi civilizaţiei întregii lumi, deoarece îţi poate dezvălui detalii despre evenimente, persoane şi locuri, dar mai ales drumul parcurs de un plic până la destinaţie.
Primul timbru din lume a apărut în Marea Britanie şi s-a numit Penny Black.
Optsprezece ani mai târziu, la 15 iulie 1858 a apărut prima emisiune de mărci poştale româneşti intitulată Cap de bour. Emisiunea a fost tipărită în Moldova şi reproduce semnul heraldic de pe stema statului. Prima emisiune de mărci poştale din spaţiul românesc este formată din patru valori: 27, 54, 81 şi 108 parale.
Colecţionarea mărcilor poştale a avut un puternic impact in ţara noastră. Acest hobby european a ajuns în spaţiul românesc în jurul anului 1865, în perioada de domnie a lui Alexandru Ioan Cuza. În acea perioadă, colecţionarii individuali sau comercianţii de tutun vindeau primele noastre mărci poştale: Cap de Bour, Principatele Unite sau Cuza. Nevoia de comunicare între colecţionarii de timbre a dus la organizarea lor în diverse societăţi şi cluburi filatelice, acestea având o activitate intensă, în special la începutul secolului al XX-lea..
Astăzi, timbrul reprezintă, alături de drapel, imn, stemă şi monedă unul dintre simbolurile noastre naţionale.
xxx
Spitalul județean de urgență “Mavromati” este principala unitate spitalicească și totodată cea mai modernă din municipiul și județul Botoșani, ce asigură îngrijire medicală și pacienților din proxinmitatea județului Botoșani. El este situat pe Strada Arhimandrit Marchian, la nr. 11.
Botoșani este reședința și cel mai mare oraș al judeţului Botoşani. La 20 februarie 2009 se estima că municipiul Botoşani ar avea o populație stabilă de 116110 locuitori. Oraşul este așezat în partea de sud-vest a județului şi este atestat documentar de pisania Bisericii armene Sf. Maria ce datează din anul 1350. Amplasat la intersecția principalelor drumuri comerciale, de-a lungul vremii, Botoşaniul a fost un înfloritor târg al Moldovei și un centru al producției meșteșugărești româneşti. Orașul este atestat documentar de pisania Bisericii armene Sfânta Maria care datează din anul 1350. Sus am postat stemele interbelică, comunistă şi actuală ale oraşului, iar dedesubt pozele câtorva clădiri reprezentative pentru arhitectura orașului.
Casa C. Ankele - Calea Națională
Botoșani este un judeţ situat în nordul regiunii Moldova din România, care face parte din regiunea de dezvoltare Nord-Est. Judeţul are suprafaţa de 4986 km.p., numără aproximativ 450000 de locuitori şi are capitala în municipiul cu acelaşi nume, Botoşani. Ca subunităţi administrative este compus din 2 municipii - Botoșani, Dorohoi, 5 oraşe - Bucecea, Darabani, Flămânzi, Săveni, Ștefănești și 71 de comune. Deasupra am postat harta, stemele interbelică, comunistă şi actuală ale judeţului, iar dedesubt pozele câtorva clădiri inconfundabile pentru arhitectura botoșeneană.
__________ooOoo_________
Detaliu vignetă de pe un set de cupoane de
raționalizare a bunurilor de larg consum din
vreme războiului civil spaniol
%20-%20Copy%20-%20Copy.png)
con_dorul@yahoo.com
%20-%20Copy%20-%20Copy%20-%20Copy%20-%20Copy%20-%20Copy%20-%20Copy%20-%20Copy%20-%20Copy.jpg)
.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu