Epaminonda's Blog.....: MONEDE COROANE CEHE DE COLECȚIE

Moneda de mai jos omagiază Moara de apă de la Slup. Pe aversul monedei se disting trei reprezentări grafice din stema statului național ceh (leul ceh și vulturii Moraviei și Sileziei), o vedere de ansamblu a clădirii morii de apă și înscrisurile 2500 Kc (valoarea monedei), numele țării și denumirea seriei în limba cehă, precum și emblema monetăriei naționale cehe. Pe revers, în centrul câmpului monedei, este reprezentat un aspect al activității specifice (roțile cu paleți acționate de cursul de apă), stema localității Slup, inscripțiile 2007 (anul emiterii) și denumirea fabricii în limba cehă precum și simbolul grafic al gravorului.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: seria – locuri de patrimoniu industrial, data emiterii – 03.10.2007, valoarea – 2500 coroane, forma – rotundă, diametrul – 22 milimetri, greutatea – 7,78 grame, compoziția – aur, calitatea – proof BU (2300 buc) și proof UNC (6300 buc) și designer – Zbynek Fojtu.

Moara de apă din Slup este un monument cultural național renascentist aflat sub administrația Muzeului Tehnic din Brno și este situată la aproximativ 15 kilometri sud-est de localitatea Znojmo. Constructorul morii si proprietarul acesteia a fost o mănăstire cisterciană ce era proprietara satului. După desființarea mănăstirii moara a trecut pe la mai mulți proprietari, cel mai mult a aparținut Contelui de Althan (1609-1790).

Spre sfârșitul secolului al XVI-lea moara a fost reconstruită complet. În perioada postbelică moara a deservit doar cooperativa agricolă a localității, în anul 1970 a fost achiziționată de statul cehoslovac și șase ani mai târziu a fost preluată ca monument cultural de către Muzeul Tehnic din Brno. În anul 1995, moara de apă din Slup a fost declarată monument cultural național.

Moneda de mai jos omagiază Podul suspendat de la Stadlec. Pe aversul monedei se disting trei reprezentări grafice din stema statului național ceh (leul ceh și vulturii Moraviei și Sileziei), o vedere de ansamblu a podului și înscrisurile 2500 Kc (valoarea monedei), numele țării și denumirea seriei în limba cehă precum și simbolul monetăriei naționale cehe. Pe revers, în centrul câmpului monedei, este reprezentat un capăt al podului (intrarea), inscripțiile 2008 (anul emiterii), denumirea monumentului în limba cehă, anul de finalizare a podului

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: seria – locuri de patrimoniu industrial, data emiterii – 14.05.2008, valoarea – 2500 coroane, forma – rotundă, diametrul – 22 milimetri, greutatea – 7,78 grame, compoziția – aur, calitatea – proof BU (3100 buc) și proof UNC (10900 buc) și designer – Lubos Charvat.

Podul suspendat de la Stádlec este singurul pod cu lanțuri care mai există în Cehia. În perioada 1848 – 1960 el era situat în localitatea Podolsko asigurând trcerea peste râul Vltava. Podul este opera inginerului de proiect B. Gassner Schnirch. În anul 1959 acest pod a fost declarat monument tehnic național. Între anii 1960 - 1975 podul a fost demontat și instalat pe locul actual în Stadlec, asigurând trecerea peste râul Lužnice.

Podul permite accesul vehiculelor nu mai gele de 1,5 tone. Podul constă în doi stâlpi de beton înalți de 13 metri care, cu ajutorul a patru lanțuri, susțin o punte de rulare din scânduri groase de stejar. Sub punte este instalat pod mobil pentru reparații minore.

Moneda de mai jos omagiază Fabrica de bere Plzen. Pe aversul monedei se disting trei reprezentări grafice din stema statului național ceh (leul ceh și vulturii Moraviei și Sileziei), un aspect din halele de preparare a berii (cisternele de depozitare) și înscrisurile 2500 Kc (valoarea monedei), numele țării și denumirea seriei în limba cehă precum și simbolul grafic al monetăriei naționale cehe. Pe revers, în centrul câmpului monedei, este reprezentată poarta de acces în incinta fabricii, câteva butoaie și inscripțiile 2008 (anul emiterii), denumirea fabricii în limba cehă și simbolul grafic al gravorului.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: seria – locuri de patrimoniu industrial, data emiterii – 08.10.2008, valoarea – 2500 coroane, forma – rotundă, diametrul – 22 milimetri, greutatea – 7,78 grame, compoziția – aur, calitatea – proof BU (3200 buc) și proof UNC (10800 buc) și designer – Zbynek Fojtu.

Fabrica de bere de la Plzen a fost dată în folosință în anul 1842, în timp ea devenind cea mai mare fabrică de bere din Cehia și totodată cel mai mare exportator în domeniu. Prima bere de aici a fost preparată de către bavarezul Josef Groll.

Fabrica de bere este deschisa zilnic intre ora 10.30 dimineata si 4.15 după amiaza, iar cel mai ieftin tur este de aproape 4 euro de persoana. Arcada de la intrare, dar si hornurile din caramida, reprezinta o marturie a originilor acestei constructii din secolul al XIX-lea, dar si a mostenirii industriale a orasului. Interiorul fabricii ei este insa foarte modern.

xxx

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

___________xxx___________

CÂTEVA

INSIGNE ȘI MEDALII

DIN JUDEȚUL CONSTANȚA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna - Criteriul juniorilor - Constanța '80 (ciclism)

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs.

Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).

Eforie - Litoralul Mării Negre

Eforie este un oraș din județul Constanța format din localitățile componente Eforie Nord și Eforie Sud (reședința). Orașul a fost fondat în 1966 prin unificarea administrativă a actualelor localități componente. Eforie Nord, a doua stațiune ca mărime, este o stațiune cu regim balneoclimateric permanent. În partea de sud-vest se află lacul Techirghiol cunoscut pentru proprietățile curative ale nămolului, astfel că turismul recreativ se îmbină cu cel balnear. Stațiunea este situată pe fâșia litorală dintre lacul Techirghiol și Marea Neagră, între Agigea la nord și Eforie Sud la sud, la circa 15 km de Constanța. În Eforie Nord se poate ajunge pe șosea: 15 km sud de Constanța pe DN39 (E 87) și 29 km nord de Mangalia, sau pe calea ferată: 14 km sud de Constanța pe linia Constanța-Mangalia, gara Eforie Nord. Eforie Sud, partea de sud a orașului, a fost fondată de Ion Movilă în 1899, când acesta a ridicat un hotel numit Băile Movilă (Movilă Spa). În 1928, băile au fost redenumite Carmen-Sylva, după pseudonimul reginei Elisabeta a României. În 1950, după instaurarea regimului comunist, numele orașului a fost schimbat din nou în Vasile Roaită, numele unui muncitor de la atelierele Grivița ce s-a remarcat în timpul grevei din 1933. În 1962, orașul a fost redenumit Eforie Sud. În 1966, orașul Eforie a fost creat prin unirea celor două localități Eforie Nord și Eforie Sud. În mod formal Eforie Sud este centrul administrativ iar Eforie Nord este localitatea dependentă. Clima marină este caracterizată de veri fierbinți (temperatura medie în luna iulie depășește 22 grade Celsius), ierni blânde, cu strat subțire de zăpadă (temperatura medie în ianuarie este de 0 grade Celsius) și de precipitații scăzute (cca 400 mm anual). Vara, nebulozitatea fiind minimă, soarele strălucește 10-12 ore pe zi. Plaja stațiunii Eforie Nord atinge cam 3 km lungime și lățimi de 20 -100 metri, mărginită în partea de nord a stațiunii de o faleză de peste 30 de metri. Intrarea în mare este lină în unele locuri cu nisip fin, alteori cu nisip și pietre mici, plaja fiind acoperită cu nisip. La recensământul din anul 2011 orașul Eforie număra 9473 locuitori, în creștere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 80,61%, tătari – 3,55%, romi – 3,25%, turci – 2,2% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului Eforie, astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 81,24%, musulmani – 6,53% și restul nedeclarată sau religie.

Căluțul de mare, denumire științifică Hippocampus guttulatus, este un pește marin de lung de 8 -18 cm din familia Syngnathidae. Este răspândit în lungul coastelor europene ale Oceanului Atlantic de la Insulele Britanice și Țările de Jos până în Maroc, Insulele Canare, Madeira și Azore, și în apropierea coastelor din Marea Mediterană și Marea Neagră.Culoarea corpului este cafeniu-roșcat sau brun-negricios, abdomenul cenușiu sau albicios. Corpul este răsucit în regiunea dinainte a capului și în regiunea cozii și comprimat lateral, cu coada îngustă și prehensilă, cu care se prinde de plantele acvatice. Întreg corpul este acoperit cu plăci osoase. Înotătoarea codală lipsește. Înotătoarea dorsala are marginea rotunjită. Capul prevăzut cu tubercule este fixat pe trunchi în unghi drept, având o creastă la ceafă și un bot tubular. Capul și botul tubular seamănă cu capul unui cal, fenomen unic în clasa peștilor. Trăiește în apropierea coastelor, la adâncimi mici, printre tufele de alge sau de iarbă de mare (Zostera, Posidonia), ținându-se încârligat cu coada de acestea și cu restul corpului drept, vertical. Înoată în poziție verticală. Se hrănește cu alge și mici crustacei. Femela depune în mai-iulie până la 400-500 icre, de forma unor pere, în punga incubatoare de pe partea ventrală a masculului, unde stau 4 săptămâni. După trecerea acestui termen, masculul deschide punga și dă libertate puilor, fără a se mai îngriji de ei. Nu are importanță economică. În unele țări se usucă și se comercializează ca "ornament" sau „amintire" curioasă. Se poate folosi ca pește de acvariu, cu apă marină.

Insigna - Colegiul național Mihai Eminescu - Constanța

Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) (născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literature română. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

Liceul Teoretic "Mihai Eminescu", cunoscut și sub denumirea onorifică de Colegiul Național "Mihai Eminescu" Constanța, este o instituție de învățământ preuniversitar din Constanța. Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” este una dintre cele mai vechi instituții de învățământ din Dobrogea, cu un prestigiu consolidat de-a lungul a peste opt decenii. înființat în anul 1919 ca Școala secundară de fete « Domnița Ileana », a căpătat în scurt timp renumele unui așezământ de mare valoare educațională și instructivă, concurent al Liceului de băieți « Mircea cel Bătrân ». În anul 1931, Școala secundară de fete « Domnița Ileana » obține din partea Ministerului Învățământului un local propriu, cel actual, din strada Traian, nr. 19, construit între anii 1906 – 1908. Pe parcursul celor 85 de ani de existență, profilul, numărul de clase și durata studiilor au cunoscut prefaceri succesive: de la 138 de elevi înscriși la cursul inferior de 4 ani în 1919, la numeroasele specializări pe care le oferă astăzi liceul celor aproximativ 1000 de tineri care studiază aici, drumul a fost lung și a devenit istorie. La scrierea ei au participat generații de profesori care s-au afirmat, prin competența didactică, pregătirea științifică și conduita profesională, pe plan național și internațional. Dintre cele 80 de promoții de elevi care au absolvit cursurile liceului s-au impus o serie de personalități de marcă ale vieții publice, culturale, științifice și sportive ale țării. Clădirea în care funcționează liceul poartă ea însăși amprenta istoriei, fiind clasată ca monument istoric. Sub zidurile sale, ca și în curtea interioară, au fost descoperite vestigiile uneia dintre cele 6 bazilici paleocreștine ale anticului Tomis. Din această construcție ridicată în secolele IV – VI p. Chr. se păstrează cripta, împărțită în trei încăperi boltite și având pereții și tavanele pictate policrom în frescă. O dublă întemeiere spirituală înnobilează așadar istoria locului.

Carsium 103 - Hârșova 2003 - Cetatea Carsium

Consiliul local Hârșova

Hârșova, în turcă - Hırsova, în rusă - Гирсово, în bulgară -Хърсово (Hârsovo) este un oraș în județul Constanța care include și satul Vadul Oii. Localitatea este situată pe malul drept al Dunării, în antichitate numindu-se Carsium. Hârșova este o localitate cu vechime de șapte milenii. În partea de sud-est a localității, pe malul Dunării, se găsește o așezare neo-eneolitică dezvoltată sub forma unei ridicături de cca. 12 m ca urmare a distrugerii și refacerilor succesive a locuințelor din lut. Cercetările de aici au identificat o comunitate umană care s-a ocupat cu vânătoarea, pescuitul, cultivarea pământului și creșterea animalelor. Au fost identificate, prin cercetări, schimburi comerciale cu comunități de pe spații mult mai îndepărtate. Epocile următoare sunt bine ilustrate. Pe vatra localității se găsesc mai multe așezări de epoca bronzului și fierului. În antichitate, comunitățile de aici au cunoscut cea mai mare dezvoltare. Acestea s-au aflat în strânsă legătură cu orașele de pe litoralul vestic al Mării Negre (Histria și Tomis, cu deosebire). Epoca romană a marcat puternic istoria oamenilor de aici. Cel mai probabil, în a doua jumătate a secolului I p. Chr. s-a clădit fortificația cunoscută în izvoarele romane cu numele Carsium (un toponim de origine tracică legat de aspectul stâncos al zonei, de la care derivă și numele de astăzi, slavizat, al localității). Punctul de vedere potrivit căruia numele actual se trage de la cuvintele hîrsîz-ova, ceea ce înseamna vadul hoților, este cu totul eronat și nerealist din punct de vedere topografic. În documentele cadiilor din perioada stapânirii otomane, cetatea este trecută cu numele Harisova, iar pe hărțile germane din secolele XVII-XVIII o găsim cu numele de Chirschowa, Hirsowe, Kersova, iar în secolul al XIX-lea, Hirsowa. În secolul al XVII-lea celebrul călător Evlia Celebi, care a vizitat localitatea, preciza că numele vine din expresia odovan hîrs geliyorcare se traduce prin vine ursul (hârs) din șes (câmpie). Vorbele acestea au fost rostite de sultan la cucerirea fortificației. Apărătorii cetății au folosit piei de urs pentru a-i speria pe turci. Atunci sultanul a strigat; Odovan hîrs geliyor! , pecetluind astfel numele acesteia. Cetatea este distrusă în epoca marilor invazii și refăcută tot de atâtea ori. Sunt atestate reconstrucții din timpul împăraților Constantin cel Mare și Justinian din secolele IV-VI p. Chr. Din a doua jumătate a secolului al VII-lea, după așezarea bulgarilor la sud de Dunăre se întrerup contactele cu lumea răsăriteană. Abia în secolul al X-lea bizantinii revin la Dunăre și reconstruiesc vechile fortificații, între care și pe cea de la Carsium.

Este posibil ca în secolul al XIII-lea așezarea să fi fost sub administrație genoveză. În secolul al XIV-lea, în timpul lui Mircea cel Bătrân, intră în componența Țării Românești. Între secolul al XV-lea și prima parte a secolului al XIX-lea este fortificație otomană. Orașul cunoaște o mare înflorire. La 1651 Evlia Celebi face o descriere a acestuia: avea 1600 case, geamii, băi, bazar și era apărat de un zid de 3000 pași. În secolul al XIX-lea aici sosesc mocanii ardeleni care construiesc orașul modern. Centrul acestuia se afla pe malul Dunării. În jurul portului se construiesc pravalii, depozite, bănci, iar pe dealul dinspre vest, o scoală monumentală și o biserică pe măsură. Școala a adăpostit și un muzeu, primul muzeu regional al Dobrogei. În timpul primului război mondial orașul a fost ars în întregime. Distrugeri mari s-au făcut și în al doilea război mondial. Epoca regimului comunist a marcat începutul decăderii orașului. Dintr-un centru al comerțului cu cereale, centru administrativ și judecătoresc, a fost reclădit cu o noua identitate. Au fost închise Judecătoria, Procuratura, Muzeul. Economia a căpătat un caracter meșteșugăresc. Lipsit de resurse, orașul a decăzut. Mulți locuitori au migrat spre orașele învecinate. În ultimii ani ai regimului comunist, toate clădirile vechi, istorice din partea centrală a orașului, lăsate special în ruină, au fost demolate și s-au construit blocuri. În vecinătate s-a ridicat și o platformă industrială unde s-a construit o întreprindere de sârmă și cabluri care funcționează și, parțial, un șantier naval, ruginit astăzi. La 20 de ani după prăbușirea regimului comunist, localitatea nu-și regăsește vechiul destin. Cei care au administrat localitatea visează încă să o facă un puternic centru industrial, ceea ce este imposibil, în lipsa unor resurse naturale și infrastructuri adecvate. Așa se face că de pe stema orașului adoptată în 1933, crucea și semiluna au fost înlocuite cu semiroata dințată, simbol al unei industrii aproape inexistente, și ancora, simbol portuar, dar și al speranței, în cazul de față, cu totul întâmplător. Pornind de la experiența altor așezări similare din Europa și din spațiul apropiat, trebuiesc puse în valoare resursele existente: lutul, foarte bun pentru materiale de construcții, calcarul, monumentele istorice care pot fi o bază solidă pentru turismul cultural și apele termo-sulfuroase din amonte, excelente pentru afecțiuni reumatismale. La recensământul din anul 2011 orașul număra 9642 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 76,77%, turci – 8,43%, romi – 5,31% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului Hârșova, astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 78,41%, musulmani – 11,74% și restul – nedeclarată sau altă religie.

Institutul român de cercetări marine Constanța

25 de ani de activitate 1970 - 1995

Romanian Marine Research Institute Constanța

25 th anniversary 1970 - 1995

Ziua de 1 martie 1970 este data oficială a nașterii IRCM (Institutul Român de Cercetări Marine), ca rezultat al fuzionării a cinci instituţii de cercetare marină. În primii 10 ani de existenţă, IRCM a funcţionat în structura Consiliului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie. După 1980, institutul a fost subordonat temporar Ministerului Învăţământului (1981), apoi Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare (1982) şi ulterior Centralei Peştelui şi Industrializării Peştelui (CPIP) (1982 - 1989). După Revoluţia din decembrie 1989, IRCM a fost afiliat Ministerului Mediului (1990), respectiv Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului (MAPPM). În anul 1999, sub autoritatea Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, a fost înfiinţat Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină “Grigore Antipa”, prin reorganizarea Institutului Român de Cercetări Marine. Institutul este denumit după profesorul Grigore Antipa (1867 - 1944), fondatorul şcolii româneşti de ecologie marină. Din anul 2010, INCDM „Grigore Antipa” Constanţa are statutul de subunitate cu personalitate juridică. În anul 2013, INCDM „Grigore Antipa” Constanţa a trecut sub coordonarea Ministerului Educaţiei Naţionale. Institutul şi-a început activitatea de cercetare cu următoarele laboratoare: hidrologie şi poluare marină; ecologie marină; ihtiologie; tehnica pescuitului; geologie marină; tehnologie marină. În prezent, domeniile principale de activitate vizează aspecte precum sedimentologie şi morfodinamică litorală, hidrologie şi fizică marină, biologie şi microbiologie marină, chimie şi biochimie marină, ecologie şi radiobiologie marină, ecologie aplicativă şi acvacultură, poluare marină, gestionarea resurselor pescăreşti, inginerie şi tehnologie marină, sau protecţia şi ameliorarea ecologică a lacurilor litorale. Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare Marină “Grigore Antipa” Constanţa (I.N.C.D.M. “Grigore Antipa” Constanţa), situat la litoralul românesc al Mării Negre, are ca obiect principal de activitate efectuarea de cercetări fundamentale, aplicative şi de dezvoltare tehnologică în domeniul oceanografiei, ingineriei marine şi costiere, ecologiei şi protecţiei mediului marin, precum şi al gestionării resurselor vii la Marea Neagră sau alte zone marine de interes, pentru a răspunde cerinţelor de interes naţional şi internaţional în zona economică exclusivă proprie, precum şi obligaţiilor impuse de aderarea României la convenţiile internaţionale de domeniu; este operatorul tehnic al reţelei naţionale de monitoring fizic, chimic şi biologic al apelor marine/costiere şi de supraveghere a eroziunii litorale, fiind abilitat a propune ministerului coordonator reglementările de domeniu; asigură fundamentarea ştiinţifică a strategiei naţionale în domeniul mediului marin şi costier, pe baza rezultatelor activitatilor de cercetare-dezvoltare proprii, a activităţilor de cooperare regională şi internaţională. Enumăr mai jos câteva dintre importantele activități desfășurate de INCDM:

expediţii oceanografice în sectorul marin românesc şi zonele limitrofe
expediţii ştiinţifice naţionale sau internaţionale, în afara Mării Negre (Marea Mediterană, Libia, Oceanul Atlantic şi Indian
programe vizând domenii de interes naţional şi internaţional:

monitoringul integrat al mediului marin şi costier
conservarea ecosistemului marin şi promovarea utilizării sale durabile
Protecţia şi dezvoltarea durabilă a resurselor marine vii
Protecţia şi conservarea delfinilor în apele marine româneşti
radioactivitate şi radioecologie marină

Insigna - Constanța

Insigna de mai sus constă într-o poză de hârtie lipită pe un suport de tablă sau plastic ce pe spate are un ac prin care se fixează la rever. Acestea erau insigne turistice rudimentare, se confecționau în tiraj foarte mare, nu erau scumpe, ele oferindu-se gratuit turiștilor care își petreceau concediile în stațiunile românești. S-au emis modele diferite de astfel de insigne pentru aceiași stațiune.

Municipiul Constanța este situat pe coasta Mării Negre, în partea de sud-est a României, în regiunea istorică Dobrogea, reședință a judeţului cu acelaşi nume şi cel mai mare oraș al regiunii de dezvoltare Sud-Est. Alături de oraşul Cluj Napoca, Constanța este orașul cu cel mai ridicat standard de viață din România. Conform recensământului din anul 2011, Constanța avea 254693 locuitori. Constanța este orașul cel mai vechi atestat de pe teritoriul României. Prima atestare documentară datează din anul 657 Î.E.N., când pe locul actualei peninsule (și chiar sub apele de azi, în dreptul Cazinoului) s-a format o colonie greacă, numită Tomis. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă şi actuală ale oraşului, și mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură inconfundabile din orașul Constanţa, din vremuri diferite, câteva trimiteri poștale ilustrate, dar și alte frumoase locuri de vizitat în acest oraș.

Farul genovez

Moscheea Carol I

Căpitănia portului spre biserică

Cercul militar

Delfinariu

Farul Carol I

Farul nou

Muzeul de artă

Statuia lui Ovidiu

Primăria

Trimiteri poștale ilustrate

Județul Constanța este județul cel mai urbanizat din România, populația care locuiește în orașe numărând puţin peste 500000 de locuitori din totalul de aproximativ 760000 de locuitori. Județul este situat în extremitatea SE a României, are o suprafaţă de 7071 kilometri pătrați, iar capitala judeţului este oraşul cu acelaşi nume, Constanţa. Ca subunităţi administrative judeţul are 3 municipii - Constanța, Medgidia și Mangalia, 9 oraşe - Băneasa, Eforie, Cernavodă, Hârșova, Murfatlar, Năvodari, Negru Vodă, Techirghiol, Ovidiu şi 58 de comune. Deasupra am postat harta, stemele interbelică, comunistă şi actuală ale judeţului, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest județ, din vremuri diferite, câteva trimiteri poștale ilustrate și alte frumoase locuri de vizitat pe aceste meleaguri.