Epaminonda's Blog.....: MONTECALVO IRPINO

Mai jos am postat și alte fotografii reprezentând monumente de

cultură și arhitectură din localitatea italiană MONTECALVO

IRPINO, provincia ALVINO, regiunea CAMPANIA, dar și

câteva trimiteri poștale ilustrate din vremuri diferite, vederi

generale și o medalie locală. Deasupra am postat o acțiune

financiară emisă de o instituție bancară din această localitate.

Piața Carmine

Conventul

Strada Umberto

Strada Vittorio Emanuele - Piața Purgatoriu

Strada Vittorio Emanuele

Trimiteri poștale

Vederi generale

O medalie locală

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

UN DIALOG EPIGRAMATIC

____________xxx____________

CÂTEVA INSIGNE
DIN JUDEȚUL HUNEDOARA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

Insigna - Salvator minier - Petroșani

Activitatea extractivă, atât de suprafaţă dar mai ales cea din subteran, este însoţită întotdeauna de diferite pericole. Schimbarea bruscă a condiţiilor de lucru şi apariţia unor factori de neprevăzut sunt doar câteva dintre elementele ce pot produce acci-dente de muncă cu urmări dintre cele mai grave. Cu toate că sunt luate tot mai multe măsuri de prevenire a acestor evenimente nedorite, totuşi, ele au loc uneori. În aceste situaţii trebuie să se intervină în timpul cel mai scurt pentru a limita pe cât este posibil urmările produse de avarie. Aici este vorba în primul rând de salvarea vieţilor omeneşti şi mai apoi de readucerea locului de muncă la starea de normalitate. Datorită condiţiilor speciale create la locul de muncă avariat, pentru remedierea situaţiei nu se poate interveni cu mineri obişnuiţi, pentru astfel de lucrări se intervine cu grupe speciale de muncitori. Aceşti muncitori specializaţi denumiţi generic „salvatori mineri”, sunt recrutaţi dintre cei mai buni profesionişti ce îşi desfăşoară activitatea în subteran. Începuturile activităţii de salvare minieră sunt strâns legate de inventarea în anul 1860 a primului aparat de salvare care să poată permite intervenţiile în mediu toxic ( în urma unor explozii su focuri de mină se produc degajari masive de monoxid de carbon, gaz deosebit de toxic). Invenţia inginerul minier, francez Benoit Rouqyayrol denumită „Aerophère”, consta într-un recipient cu aer comprimat, un furtun şi un muştiuc pentru respirat. O clemă nazală împiedica aerul contaminat să intre prin nas în sistemul respirator. În anul 1889, germanul Robert Dräeger (un nume rostit şi astăzi cu mult respect de toţi cei care au legătură cu activitatea din subteran), brevetează primul aparat de salvare rudimentar care are în componenţă majoritatea pieselor folosite şi acum la acest tip de aparate, punând astfel bazele unei noi meserii – cea de salvator minier. Paralel cu dezvoltarea mineritului a luat amploare şi activitatea de salvare minieră. La început pe lângă fiecare mină era un grup de salvatori ce aveau ca bază Staţia de salvare, unde erau păstrate, reparate şi verificate echipamentele şi unde se face instruirea periodică a personalului. În situaţii deosebite urmate de avarii majore şi cu un număr mai mare de accidentaţi se cerea ajutor şi de la grupele de salvatori de la alte mine, pentru a completa numărul de personal necesar într-o astfel de situaţie. La Petroşani, în anul 1949 ia fiinţă o filială a I.C.E.M.I.N. Bucureşti sub denumirea de Staţia de Cercetări pentru Securitate Minieră; de acum, la această unitate, salvatorii minieri sunt testaţi periodic atât din punct de vedere al cunoştinţelor teoretice cât şi al condiţiei fizice. Tot la S.C.S.M. se efectua verificarea periodică a tuturor aparatelor de salvare din dotarea exploatărilor miniere. Din 1965 aceasta secție devine institut departamental de cercetări, organizat pe secții, laboratoare, sectoare, servicii funcționale, corespunzătoare unui institut de cercetari independent. Prin HG nr. 1461/18.10.2006, denumirea institutului este schimbată în INCD INSEMEX (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă) Petroșani, denumire sub care funcționează și azi. Dincolo de tot și toate activitatea acestor oameni este dincolo de închipuirea multora dintre noi pentru că salvarea minieră presupune înainte de toate asumarea riscului de a deveni victime la rândul lor, de aceia nu o singură data s-a întâmplat ca în rândul victimelor să se numere mulți dintre acești oameni curajoși care pun înaintea lor misiunea de a își salva ortacii prinși în iadul subteran.

Insigna - Costești '71 (Decebal)

Decebal a fost regele Daciei în perioada anilor 87 - 106. Fiu al lui Scorillo si succesor al lui Duras -Diurpaneus, Decebal ocupa tronul Daciei intr-un moment in care tendintele expansioniste ale Imperiului Roman, care-si stabilise durabil frontiera pe linia Dunarii, se accentuau rapid. La inceputul secolului 3, la aproape 150 de ani de la afirmarea lui Decebal, istoricul Dio Cassius ii facea urmatorul portret leogios: “Era foarte priceput in ale razboiului si iscusit la fapta, stiind sa aleaga prilejul pentru a-l ataca pe dusman si a se retrage la timp. Abil in a intinde curse, era viteaz in lupta, stiind a se folosi cu dibacie de o victorie si de a scapa cu bine dintr-o infrangere, pentru care lucruri el a fost mult timp un potrivnic de temut al romanilor”. Din primul an de domnie Decebal este confruntat cu o situatie dificila. In urma expeditiei dace din iarna anului 85/86 in sudul Dunarii, in timpul careia insusi C. Oppius Sabinus, guvernatorul Mosesiei, isi gasise moartea, Roma organizeaza prima campanie in inima Daciei. In vara anului 87 o armata de 5 - 6 legiuni, secondata de numeroase unitati auxiliare si comandata de prefectul pretoriului Cornelius Fuscus, traverseaza Dunarea inaintand probabil pe Valea Oltului. Intr-un defileu (poate la Turnu Rosu) Decebal suprinde intr-o capcana fortele romane, in lupta cazand insusi comandantul roman: prizonieri, trofee si stindardul legiunii a V-a Alaude sunt duse de Decebal in Muntii Orastie. Stralucita victorie ii ofera lui Decebal un ragaz de un an, timp in care neobositul rege incheie aliante cu popoarele de la hotarele Daciei, cu sarmantii, iazigi si roxolani, cu marcomanii si quazii germanici. La un an de la infrangerea lui Fuscus, Decebal trebuie sa faca fata unei noi ofensive romane. Imparatul Domitian, venit in Moseia, in vecinatatea teatrului de operatiuni, numeste un fruntea legiunilor pe incercatul guvernator Tettius Iulianus (fost consul in anul 83, apoi guvernator al provinciei Moesia). Patrunzand in Dacia prin Banat, tettius Iulianus este intampinat de Decebal in defileul de la Tapae; confruntarea indarjita se incheie cu victoria romana. Dificultatile intampinate de armatele imperiale in Pannonia in lupta cu quazii si marcomanii, care-l sprijinisera pe regele dac, il determina pe Domitian sa accepte ofertele de pace facute de Decebal . Se incheie astfel in anul 89 o pace de compromis intre Imperiul Roman si Regatul Dac; in schimbul unor subsidii in bani si ingineri, instructori militari, Decebal se recunoaste rege clientelar, continuand in urmatorii 12 ani de pace sa-si consolideze puterea si statul. Procesul de centralizare a statului dac este accelerat, armata este echipata si instruita, se initiaza un vast program de constructii civile si militare, indeosebi in regiunea Muntilor Orastie, soli incearca sa stabileasca relatii cu popoarele si statele inamice Romei. Dupa aproape 3 ani de pregatiri la hotarele meridionale ale Daciei, incepute imdeiat dupa urcarea pe tron, imparatul Traian (in timpul caruia Imperiul Roman atinge apogeul puterii si expansiunii sale teritoriale) concentreaza la inceputul anului 101 in Moesia Superior 13 - 14 legiuni si numeroase unitati auxiliare (in total circa 150000 de soldati), in vederea ingenuncherii regatului lui Decebal. La 25 martie 101 imparatul paraseste Roma, traverseaza Dunarea pe poduri de vase la Laederata (Ramna) si Dierna (Orsova) patrunzand prin Banat in Dacia. La Tapae, in vara anului 101, Decebal incearca sa opreasca inaintarea romana. Crancena si indelungata batalie se incheie insa cu victoria romana. Spre sfarsitul anului 101 importante forte dace, aliate cu sarmati si bastarni, traverseaza Dunarea si patrund in Moesia, obligandu-l pe imparatul Traian sa se deplaseze spre noul teatru de razboi deschis de Decebal. Ingeniosul plan strategic, care-l face pe Traian sa nu poata exploata succesul de la Tapae, se prabuseste insa dupa infrangerea fortelor lui Decebal in iarna si primavara anului 102 (la Nicopolis ad Istrum si in Dobrogea la Adamclisi), initiativa militara trecand definitiv in tabara adversa. In toamna anului 102, indarjita rezistenta a lui Decebal il obliga pe Traian sa incheie pacea cu regele dac, pace inteleasa insa de ambele tabere doar ca un simplu armistitiu. Din ordinul lui Traian, Apolodor din Damasc, cel mai vestit inginer al epocii, inalta, intre Dobreta si Pontes, in ani 103-105, un durabil pod peste Dunare, pe care legiunile romane il trec in vara anului 105, initiind cel de-al doilea Razboi dacic. Abandonat de aliati, atacat prin Banat, Valea Oltului si Moldova, constrans continuu la defensiva, Decebal se retrage in citadela din Muntii Orastie. Dupa cucerirea puternicelor cetati care pazeau accesul spre capitala (Blidaru, Costesti, Piatra Rosie, Banita, Capalna, Tilisca), legiunile romane incep asediul Sarmiszegetusei. In ciuda eroicei rezistente dace, cetatea este cucerita si distrusa din temelii. O parte dintre aparatori, printre care si Decebal, reusesc sa paraseasca cetatea incercand sa continue rezistenta impotriva romanilor in interiorul tarii. Urmarit de cavaleria romana, pentru a nu cadea viu in mainile romanilor, Decebal se sinucide.

Insigna - Costești 1981

Costești este un sat din comuna hunedoareană Orăștioara de Sus. Pe teritoriul acestei localități se găsesc cetățile dacice Costești Blidaru și Costești – Cetățuie, incluse pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Cetatea dacică Costești (Cetățuia) este una dintre cele șase fortărețe dacice din Munții Orăștiei care fac parte din patrimoniul mondial UNESCO din România. Cetatea a fost construită în secolul I Î.Hr. cu scop de protecție împotriva cuceririi romane. Ea este situată lângă satul Costești, comuna Orăștioara de Sus. Cetatea Costești este situată pe valea râului Grădișt, pe vârful unui deal la altitudinea de 514 metri. Primul sistem defensiv al cetății era un val de pământ care înconjura platoul superior al dealului și terasele de sub el. Valul era larg la bază de 6–8 metri și înalt în prezent de 2–2,5 metri. În val erau înfipți stâlpi groși de lemn care erau legați între ei de o împletitură de nuiele care erau lipite cu pământ, toate acestea formau o palisadă în spatele căreia se adăposteau apărătorii. Cetatea nu avea șanț de apărare. Valul de pământ nu se închidea complet deoarece în dreptul porții capetele sale se petreceau unul peste altul formând o intrare „în clește”, acest tip de intrare expunea flancurile atacatorilor. Cetatea avea și un zid care nu înconjura complet dealul, el a fost construit doar în părțile în care panta era lină deoarece accesul era mai ușor. Zidul era inspirat de construcțiile elenistice analoge iar tehnica de construcție a fost adaptată de daci la condițiile specifice ale Munților Orăștiei. Acest tip de zid a fost botezat de specialiști murus Dacicus (zidul dacic). Zidul avea cel puțin 3–4 metri înălțime, era gros de 3 metri, avea două fețe, una exterioară și una interioară, și era format din blocuri din calcar conchilic, blocurile erau tăiate regulat (opus quadratum). Aceste blocuri aveau dimensini variabile: 60–80 centimetri lungime, 40–60 centimetri înălțime și 30–40 centimetri grosime. Între cele două fețe ale zidului se așeza o umplutură (emplecton) de pământ, pietre neprelucrate, etc. Nu se folosea mortar la aceste tipuri de ziduri de acea pentru a nu se prăbuși cele două fețe, constructorii daci au tăiat în partea superioară a blocurilor jgheaburi care erau în formă de coadă de rândunică (mai largi spre exterior și mai înguste pe interior). În jgheaburile a două blocuri care erau așezate față în față era pusă o bârnă din lemn, care era lungă cât lățimea zidului și avea capetele tăiate la fel. După ce erau așezate aceste bârne era aruncată umplutura. Chiar dacă bârnele putrezeau pământul era suficient de tasat pentru ca zidul să nu se prăbușească. Pe coama zidului erau așezate trunchiuri groase de copac care erau despicate în lungime. Aceste trunchiuri erau înclinate spre exterior pentru ca apa de ploaie să se scurgă, și erau acoperite cu pământ bătut pentru a nu putea fi incendiate. Din loc în loc, zidul cetății avea bastioane construite în aceeași tehnică. Parterul acestor bastioane era folosit ca depozit de provizii și de arme, iar etajul era folosit ca locuință și ca poziție de luptă pentru apărători. Mai existau în spatele zidului și niște platforme de luptă care erau sprijinite tot pe blocuri de calcar. Dacă atacatorii treceau de aceste sisteme defensive ei trebuiau să dărâme o altă poartă (înaintea celui de-al doilea război dacic această poartă a fost blocată cu coloane luate din sanctuarele de la Costești) care permitea accesul pe o pantă dificilă spre platoul superior. După poartă singurul sistem defensiv care mai proteja cele două turnuri locuință de pe platou, era o dublă palisadă din stâlpi groși de lemn. Dacă era cucerită și această palisadă era cucerită cetatea. Cetatea mai era protejată și de alte sisteme defensive, care erau fortificații mai mici. Un puternic bastion era pe drumul care urca în vechime la cetate, un alt turn izolat se afla în spatele valului și era în prelungirea zidului din incintă. În apropierea cetății se afla fortificația de pe dealul Cetățuia Înaltă și turnul de pe înălțimea Ciocuța. Cetatea a fost distrusă în 106 de romani. Nu a mai fost niciodată reconstruită.

Cetatea dacică Costești (Blidaru) este una dintre cele șase fortărețe dacicie din Munții Orăștiei. Ea a fost construită în secolul I î.Hr., cu scop de protecție împotriva cuceririi române fiind situată pe cilmea Blidarului (750 metri) pe un platou de 6000 metri pătrați. Cetatea străjuiește malul stâng al rîului Grădiște, ea constând în două incinte, unite între ele, având împreună șase turnuri de puternice. Prima cetate, ce ocupă platoul superior al dealului, are o formă trapezoidală, fiind prevăzută cu patru turnuri exterioare, plasate pe colțuri. Potrivit unei ingenioase rigori de arhitectonică militară, intrarea se făcea prin turnul I, astfel conceput încât să împiedice desfășurarea forțelor inamicului, silindu-l să cotească spre dreapta și să-și expună flancul loviturilor.

Insigna sportivă - Mureșul Deva

Mureșul Deva a fost un club de fotbal, fondat în anul 2006, care evoluat cel mai sus în Liga a II-a, el fiind desființat în anul 2012. În timp clubul s-a mai numit: Vega Deva, CS Deva și Cetate Deva. Acasă echipa juca pe terenul Cetate care avea 4000 de locuri pe scaune. Culorile tradiționale de joc ale clubului au fost; pentru acasa – negru și verde și în deplasare – alb și roșu.

Insigna - Societatea comercială Pamincom SRL - Petroșani

Societatea comercială Pamincom SRL din Petroșani are ca principal obiect de activitate comerțul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun.

Petroșani (în maghiară Petrozsény, în germană Petroschen) este un municipiu din judeţul Hunedoara, România. Are o populație de aproximativ 34300 de locuitori și este situat la 100 kim sud față de reședința județului - Deva. Aici se află sediul Companiei Naţionale a Huilei, care cuprinde mai multe exploatări miniere, printre care şi Lupeni. Sus am postat stemele interbelică, comunistă şi actuală ale municipiului Petroşani, iar mai jos poza Catedralei ortodoxe din localitate.

Insigna - Turism, schi, vânătoare - Petroșani 1987

Turismul este călătoria realizată în scopul recreării, odihnei sau pentru afaceri. Organizația Mondială a Turismului definește turiștii ca fiind persoanele ce „călătoresc sau locuiesc în locuri din afara zonei lor de reședință permanentă pentru o durată de minimum douăzeci și patru (24) de ore dar nu mai lungă de un an consecutiv, în scop de recreere, afaceri sau altele nelegate de exercitarea unei activități remunerate în localitatea vizatată.” Turismul a devenit o activitate de recreere globală populară. Turismul este ramura economică cea mai puternică pe plan mondial.

Schiul este un sport de iarnă care constă în coborârea unor pante înzăpezite pe schiuri prinse de ghetele echipamentului individual. El cuprinde mai multe discipline sportive din care amintesc; schi fond, schi alpin, slalom, sărituri cu schiurile etc.

Vânătoarea este activitatea care constă în prinderea sau uciderea unor animale sălbatice. Vânătoarea nu este o activitate specific umană deoarece există și alte ființe vii care vânează. În zilele noastre, termenul de vânătoare practicată de oameni se referă la vânătoarea efectuată în condițiile legii, spre deosebire de braconaj, în care se obțin aceleași efecte dar în mod ilegal.Se deosebesc următoarele tipuri de vânătoare: industrială – vânatul mamiferelor și păsărilor sălbatice pentru piele, blană, carne și alte produse specifice; sportivă – se face în scopul studierii ecologiei animalelor de vânat și organizării raționale a vânatului lor, precum și pentru trofee specifice; de exterminare – are drept scop stârpirea fiarelor, păsărilor răpitoare și rozătoarelor și se face cu arme de foc, cu unelte de prins (capcane, lațuri), cu câini, cu păsări etc.

Deva este un municipiu și reședință a județului Hunedoara, România. Are o populație de aproximativ 57000 de locuitori. S-a presupus că numele Deva este în legătură cu anticul cuvânt dac dava, care însemna „cetate”. Alte teorii susțin că numele s-ar trage de la o legiune romană care s-a transferat pe locul actualului municipiu de la Castrum Deva. Există argumente de ordin lingvistic care arată că toponimul Deva provine din cuvântul slav deva, care înseamnă „fecioară”.Prima atestare documentară a existenței localității Deva datează din anul 1269, fiind menținoată prin cuvintele latine castro Dewa. Pe hărțile medievale ea apare fie sub numele de Deva sau Dewan. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Deva, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din municipiul Deva, din vremuri diferite, dar și alte frumoase locuri de vizitat din acest oraș.

Cetatea

Hotelul Sarmis

Piața Unirii

Teatrul orășenensc

Biserica greco ortodoxă

Vila Dr. Petru Groza

Muzeul Magna Curia

Oficiul poștal

Parcul comunal

Piața Unirii

Școala normală de băieți

Strada Dr. Petru Groza

Strada principală și Cetatea

Județul Hunedoara este situat în provincia istorică Transilvania, România, pe cursul mijlociu al râului Mureș, în vecinătatea Munților Apuseni. Specific acestui județ este faptul că își are reședința în municipiul Deva și nu în Hunedoara. Județul se întinde pe o suprafață de 7063 kilometri pătrași și numără aproximativ 486000 de locuitori. Ca subdiviziuni administrative județul este compus din 7 municipii - Deva, Brad, Hunedoara, Lupeni, Orăștie, Petroșani și Vulcan, 7 orașe - Aninoasa, Călan, Geoagiu, Hațeg, Petrila, Simeria, Uricani și 55 de comune. Sus am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Hunedoara, dedesubt pozele câtorva monumente de cultură, arhitectură și ale naturii din acest județ, vederi generale și trimiteri poștale ilustrate de acum sau din alte timpuri.