Epaminonda's Blog.....: BAUMGARTENBERG

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea austriacă BAUMGARTENBERG,

bundeslandul AUSTRIA SUPERIOARĂ dar și o vedere generală.

Cazarma de pompieri

Podul Mettensdorf

Gara

Mănăstirea

Centrala electrică pe bază de biomasă

Arhitectură locală

Vedere generală

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_____________xxx_____________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Sfinții împărați Constantin și Elena

Maica Domnului, Sf.Paraschiva, Sf. Mina și Sf.Stelian

Sfintii împărați Constantin si Elena, sunt pomeniti in Biserica Ortodoxa annual, în data de 21 mai . Sarbatoarea Sfintilor Constantin si Elena este strans legata de taina si puterea Sfintei Cruci – semnul central al religiei crestine. Această sărbătoare îi evocă pe împăratul Constantin cel Mare și pe mama sa, Elena. Aceasta este sărbătoarea de hram a Catedralei Patriarhale din București. Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus, născut în anul 272 sau 274 și decedat în anul 337, cunoscut sub numele de Constantin I sau Constantin cel Mare, a fost împărat roman între anii 306 și 337, devenind conducător al întregului Imperiu Roman după înfrangerea lui Maxentiu și a lui Liciniu. Legenda spune că în toamna anului 312, în ajunul luptei cu Maxentiu, Constantin a zărit pe cer, în plină zi, o cruce strălucitoare, deasupra soarelui, ce avea inscriptia: “in hoc signo vinces” – “prin acest semn vei birui”; iar pe timpul nopții i s-a arătat în vis însusi Iisus Hristos, cu semnul crucii, cerându-i să pună acest semn sfânt pe steagurile soldaților săi, urmând sa fie protejat în focurile bătăliei. Constantin a procedat întocmai după aceste semne și a câștigat bătălia. Împarateasa Elena – Flavia Iulia Helena (aproximativ 248 – 329) a fost căsătorită cu generalul roman Constantinus Chlorus, fiind mama împaratului Constantin cel Mare. A fost o femeie deosebit de credincioasă și cunoscută pentru piosenia ei. A înfăptuit pelerinajul în Palestina și în provinciile răsăritene, fiindu-i atribuite găsirea moaștelor Sfintei Cruci a lui Hristos și aflarea rămășitelor celor trei magi. Legenda spune ca in timp ce era in pelerinaj, a vazut niste oameni ce duceau un mort pe o colina unde erau 3 cruci. Acestia il apropiau de fiecare dintre ele. Ajungand la ultima cruce, mortul a înviat și astfel s-a descoperit crucea pe care a fost rastignit Hristos.

Maica Domnului sau Fecioara Maria a fost, conform scrierilor Noului Testament, mama lui Iisus din Nazaret (Hristos). În momentul conceperii lui Iisus Hristos, fapt ce i-a fost revelat de către Arhanghelul Gabriel, ea era logodnica lui Iosif din Nazaret. În tradiția creștină ortodoxă, catolică, anglicană și luterană, precum și în cea musulmană, a rămas prin minune fecioară în timpul conceperii și nașterii lui Iisus.

Sf. Mucenic Mina era egiptean de neam iar cu credinţa creştin şi cu slujba ostaş, pe timpul împărașilor păgâni Diocleţian şi Maximian, care au dat poruncă să fie uciși toți creștinii care nu se închină idolilor. Vâzând acestea Mina a părăsit ostășia și s-a dus în pustietatea munților voind a vorbi cu fiarele decât cu poporul care se lepăda de Dumnezeu. Odată, cu ocazia unei sărbători păgâne, Mina coboară din munte, și în fața mulțimii, își declară iubirea de Dumnezeu. Pentru “sfidarea” mulțimii este prins, reținut și se încearcă convingerea sa în a se lepăda de Domnul. Dar el fericit și cu mândrie refuză orice ofertă, ulterior fiind supus unor cazne de neînchipuit. Într-un final i se cere să aleagă rapid dacă alege să fie al păgânilor sau al lui Hristos. Sfântul Mina a răspuns cu mare glas: "Al lui Hristos am fost, sunt şi voi fi!". La primirea acestui răspuns trupul sfântului este sfârtecat cu sabia și aruncat în foc. După stingerea focului niște credincioși au adunat moaștele sfântului, le-au înfășurat într-o pânză albă, le-au dus în țara sa, și le-au pus la loc de cinste. În amintirea sfântului s-a construit o biserică iar acolo se întâmplau minuni celor care se rugau pentru sfântul Mina, curajosul.

Aceasta femeie cu adevarat mare si vestită, pe numele ei Parascheva, (devenită Sf. Paracheva) s-a nascut într-un sat al Traciei, numit si din vechime si acum Epivata. Parintii ei erau din neam mare si bun, bogati, dar cel mai mult îi imbogatea drept cinstirea lui Dumnezeu si mandria de a fi si a se numi crestini. Dupa implinirea varstei de 10 ani, a inceput sa mearga deseori la biserica unde a ascultat pentru prima data cuvintele: "Cel ce voieste a veni dupa Mine, sa se lepede de sine si sa ridice crucea sa si sa urmeze Mie".O data, la iesirea din biserica, întâlnind un sarac, ascunzându-se de maica sa, si-a dezbracat hainele stralucite si luminate pe care le purta si i le-a dat lui, ea imbracandu-le pe cele ponosite ale saracului. Dupa ce a venit acasa si au vazut-o parintii într-un astfel de chip, s-au îngrozit si au batut-o, ca sa nu mai faca asa. Ea însa nu numai de doua ori, ci de trei ori, si de multe ori, se zice ca dezbracând hainele sale, le-a dat saracilor, întru nimic socotind pentru aceasta, ocarile, îngrozirile si nesuferitele batai ale parintilor. Apoi fiindca nu mai putea suferi durerea duhului în suflet, fara stirea parintilor si al celor de un sânge cu ea, si a multimii slugilor, a ajuns la Constantinopol si apoi la Iraclia din Pont, calatorind numai pe jos. Parintii au cautat-o, dar fara succes. La Iraclia din Pont, intr-un sfant locas, intrand cu bucurie duhovniceasca, s-a asezat pe pamânt si l-a udat cu lacrimi; apoi s-a sculat si prin ruga sa umplându-se de har, cinci ani întregi a petrecut cu rabdare aici. Intr-un tarziu i se indeplineste ruga si ajunge la Ierusalim, bucuroasa ca merge pe pamantul unde "si blândele picioare ale Mântuitorului meu Hristos au calcat". Multi ani rabdând în mânastirea saracacioasa a calugaritelor de la Ierusalim, implinind al douazeci si cincilea an al vârstei, a plecat la Ioppe ca mai apoi sa ajunga la Constantinopol si apoi Calicratia, unde isi gaseste sfarsitul pamantesc. Dupa ce moastele sale s-au depus la biserica din sat, a inceput a se produce multe minuni. Se vindecau schiopi, surzi, ciungi, ologi si tot felul de boli aducatoare de moarte. Neputinta nevindecata se indeparta doar prin atingerea raclei in care erau depuse sfintele moaste. Sfintele moaste ale cuvioasei Parascheiva au odihnit diferite perioade de timp in cetatea Târnovei, la Belgrad si apoi la Constantinopol. Izvoarele istorice spun ca domnitorul Moldovei, Vasile Lupu, a cumparat de la sultanul Murad al IV-lea al Constantinopolelui, pentru suma de 290 si apoi inca 300 pungi cu aur, sfintele moaste ale cuvioasei, pe care le-a adus la Iasi. Toata povestirea aceasta a stramutarii este zugravita pe peretele de sud al bisericii Sfintilor Trei Ierarhi, unde se afla depuse sfintele moaste ale cuvioasei. In sedinta sa din 28 februarie 1950, Sfantul Sinod al Bisericii noastre a hotarat canonizarea unor sfinti romani, precum si generalizarea cultului unor sfinti ale caror moaste se gasesc in tara noastra. Hotararea respectiva a fost transpusa in fapta in cadrul unor mari festivitati bisericesti in cursul lunii octombrie 1955. In cazul Cuvioasei Parascheva, generalizarea cultului ei s-a facut in catedrala mitropolitana din Iasi, la 14 octombrie 1955, in prezenta a numerosi ierarhi romani, precum si a unor reprezentanti ai Bisericilor ortodoxe rusa si bulgara.

Sf. Stelian Paflagonul, ocrotitorul pruncilor si al familiei crestine, este praznuit pe 26 noiembrie. Sfantul Stelian s-a nascut in secolul al VI-lea, la Adrianopolis, in provincia Paflagonia din Asia Mica (pe teritoriul Turciei de astazi), intr-o familie foarte bogata. Sfantul Stelian, cunoscut indeobste ca ocrotitor al pruncilor, a fost sfintit si s-a facut locas al Duhului Sfant inca din pantecele maicii sale. Intru toate era curat si plin de dragoste. Pentru aceasta, la vremea potrivita, si-a impartit bogatia pe care o avea saracilor si s-a facut monah. Dorind sa se adanceasca in rugaciune si in cunoasterea lui Dumnezeu, a plecat in pustie. A intrat intr-o pestera in care primea hrana de la dumnezeiescul inger. Primeste puterea de vindeca poporul de diverse boli. Din viata sa aflam ca intr-o zi, a venit in popor o boala aducatoare de moarte si mureau intr-una pruncii, iar parintii ramaneau fara de copii. Stiind mai multi de nevoitorul si pustnicul Stelian, au inceput a-l lua mijlocitor inaintea lui Dumnezeu, pentru vindecarea copiilor. Maicile care s-au rugat Sfantului Stelian au dobandit alti prunci, iar pruncii bolnavi au fost tamaduiti. Sfantul Cuvios Stelian Paflagonul este pictat in mod obisnuit cu un copil in brate, pentru neobosita sa misiune de a-i apara pe cei mici, ajutandu-i in mod special pe copiii bolnavi. Moaștele sale sunt păstrate cu sfințenie la Biserica Sf.Stelian (Lucaci) din București.

Insignă specialist militar de clasă - vânător de munte

Forțele militare ale oricărui stat, deci și ale țării nostre, sunt categorisite pe diverse specialități militare de pregătire și instruire. În baza unor bareme dinainte stabilite militarii sunt testați periodic asupra nivelului de pregătire și, dacă corespund acestor bareme, sunt declarați specialiști de clasă și distinși cu insigne de Specialist de clasă 1, 2 sau 3, diferite ca model de la o specialitate militară la alta. Obținerea unei asemenea distincții, meritorii atrage uneori după ea o promovare în funcție și întotdeauna o creștere neînsemnată a soldei lunare.

Vânătorii de munte reprezintă o specialitate militară a Forţelor Terestre Române, componentă a infanteriei. Unitățile de vânători de munte au rolul de a desfășura operații independent și în cooperare cu celelalte forțe, în teren muntos-împădurit, pe direcții și în raioane greu accesibile, în orice condiții de timp și anotimp.

Insigna - Cercetașii României

Fondatorul mişcări cercetasesti este Lordul Baden Powell, născut la Londra pe 22 februarie 1857. Urmând o carieră militară, Baden Powell, încearcă să reformeze metodele de pregătire militară, introducând activităţi distractive pentru ridicarea moralului trupelor. În urma unui succes de excepţie este distins, la Londra, de către regina Victoria, cu Ordinul Bath şi avansat la gradul de general-maior. Această avansare marchează finalul strălucitei sale cariere militare, urmând ca Sir Robert Baden Powell să îşi dedice viaţa promovării păcii şi toleranţei. Sus am postat logo-ul mișcării românești de cercetași.

Robert Stephenson Smyth Baden-Powell a fost un general locotenent a armatei britanice, scriitor și fondator al Mișcării Cercetașilor, care a trăit în perioada anilor 1857 – 1941.

Participarea Asociatiei “Cercetasii Romaniei” (1914-1936) la primul razboi mondial se subscrie efortului pe care intreaga natiune l-a facut pentru realizarea Statului National Unitar Roman. Dupa aparitia cercetășiei în România (vara si toamna anului 1913), dezvoltarea organizatiei la scara nationala prin formarea Marii legiuni a cercetasilor (incepand cu 1914) si recunoasterea asociatiei de catre legislativ (aprilie 1915) stau sub auspiciile declansarii primului razboi mondial in anul 1914. Intr-o Romanie inca in neutralitate, Cercetasia are sansa unui consens vizionar (Casa Regala, armata, intelectualitate, clasa politica) asupra rolului pe care il poate juca intr-un context de razboi. Pe parcurs apar si marturii despre contributia cercetasilor din Anglia sau Franta la activitati auxiliare, desfasurate in spatele frontului. Ca atare, organizatia primeste sprijinul tuturor structurilor statului si dezvoltarea ei cunoaste un ritm accelerat.

Insigna - Școala militară de aviație

Promoția 1977 - 15 ani

În anul 1911 au funcţionat în Bucureşti două şcoli de pilotaj unde au fost brevetaţi primii piloţi militari: Slt. Ştefan Protopopescu, slt. Gh. Negrescu, slt. Mircea Zorileanu şi slt. Nicolae Capşa. Metodele de învăţare erau dintre cele mai moderne, având în vedere că primii piloţi români au învăţat să zboare pe avioanele de şcoală construite în atelierele de la Chitila. Avioanele erau de tip monoloc, elevii piloţi trebuind să zboare singuri, fără să fie îndrumaţi în aer de către instructori. La 1 aprilie 1912 a luat fiinţă prima şcoală militară de pilotaj, sub conducerea maiorului Ion Macri, fiind cea de-a doua şcoală de aviaţie din lume, după cea din Marea Britanie. Cea de-a doua, „Şcoala de Piloţi Militari şi Civili”, a fost înfiinţată la 1 august 1912, pe aerodromul Băneasa, de către Valentin Bibescu. Ambele şcoli militare au avut o activitate fructuoasă, reuşind să pregătească şi să breveteze circa 100 de piloţi militari, numai în perioada 1912 – 1918. În timpul primului război mondial, Şcoala militară de aviaţie a fost evacuată pentru scurt timp la Tecuci, apoi la Bârlad, Botoşani şi Odessa. În perioada interbelică, la Cotroceni a funcţionat Şcoala pregătitoare de ofiţeri naviganţi, la Tecuci a luat fiinţă Şcoala militară de pilotaj şi antrenament, iar în Buzău, Şcoala de perfecţionare pentru piloţi de război, având sarcina continuării pregătirii în zbor a absolvenţilor şcolilor de la Cotroceni şi Tecuci. Durata şcolii a fost de 2 ani, iar din anul şcolar 1930 – 1931 s-a mărit la 3 ani, în scopul asigurării unei pregătiri superioare, la nivelul tehnicii de aviaţie care se moderniza şi a exigenţelor întrebuinţării în luptă a acesteia. Zborul de instrucţie începea, într-o primă fază, pe avionul Morane-109 şi continua pe avioane de vânătoare de tipul Focker D-111, Spad-61 sau pe avioane de recunoaştere de tipul Potez-15. La Constanţa a funcţionat Şcoala de tir şi bombardament.

În 1940 şcolile militare de aviaţie de la Tecuci şi Buzău au fost mutate pe aerodromul Ziliştea-Boboc, terenul de zbor aflându-se pe pământurile lui Alexandru Marghiloman, cedate în folosul aeronauticii şi aviatorilor decoraţi cu Ordinul „Virtutea Aeronautică”. Intrarea României în războiul de reîntregire naţională, la 22 iunie 1941, aduce aviatorilor de pe aerodromul Ziliştea onoarea de a intra primii în luptă, într-o misiune de bombardament asupra nordului şi sudului Chişinăului. După cel de-al II-lea război mondial, în conformitate cu condiţiile impuse de Comisia Aliată de Control, şcolile militare de aviaţie au fost desfiinţate. După data de 1948 învăţământul militar de aviaţie a început să se reorganizeze în garnizoanele Sibiu, Mediaş şi Tecuci.

În 1953 Şcoala militară de aviaţie nr. 1 de la Tecuci a primit numele de Şcoala de Ofiţeri de aviaţie „Aurel Vlaicu”, iar în 1958 şi-a mutat sediul pe aerodromul Boboc, devenind Şcoala Superioară de ofiţeri, cu durată de 4 ani, unde se pregăteau atât piloţi militari cât şi piloţi pentru aviaţia civilă, personal navigant şi nenavigant.

Revoluţia din decembrie 1989 a deschis instituţiei noi perspective. În 1991 Şcoala de Ofiţeri de Aviaţie „Aurel Vlaicu” s-a transformat în Institutul Militar de Aviaţie „Aurel Vlaicu”. Începând cu anul 1997, Institutul Militar de Aviaţie „Aurel Vlaicu” s-a transformat în Şcoala de Aplicaţie pentru Aviaţie „Aurel Vlaicu”. Sarcinile de formare a viitoarelor cadre de aviaţie, din punct de vedere teoretic, au fost preluate de Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” din Braşov. La 1 august 2003, ca urmare a procesului de transformare şi redimensionare din cadrul Forţelor Aeriene, Şcoala de Aplicaţie pentru Aviaţie îşi schimbă denumirea în Şcoala de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene şi reuneşte cele trei categorii de arme specifice Forţelor Aeriene: aviaţie, artilerie antiaeriană şi rachete sol–aer şi radiolocaţie. În anul 2007 au fost finalizate două proiecte importante, constând în procesul de modernizare a infrastructurii pistei de decolare şi punerea în funcţiune a simulatorului de zbor al avionului IAR – 99 ȘOIM. La 1 septembrie 2008 pentru eficientizarea procesului de instruire, Şcoala de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene s-a reorganizat, înfiinţându-se Centrul de Instruire pentru Forţele Aeriene, structură responsabilă de procesul de învăţare şi instrucţie în şcoală.

Federația română de atletism

Campion juniori - categoria I

Federatia Romana de Atletism (F.R.A.) patroneaza toate sectiile de atletism ale cluburilor si asociatiilor sportive din Romania, desfasurandu-si activitatea in conformitate cu Statutul si Regulamentele proprii. F.R.A.are la bază principiile fundamentale ale atletismului si ale sportului in general, considerand ca sunt esentiale fair-play-ul si respectarea regulilor competitionale de catre toti cei implicati in activitatile atletice.

Printre valorile promovate de Federatia Romana de Atletism se numara respectul fata de ceilalti competitori, onestitatea, spiritul de echipa. Astfel, sunt incurajate: cooperarea, responsabilitatea, sportivitatea, increderea, implicarea etc. Mai mult, F.R.A. considera ca atletii si antrenorii trebuie sa integreze valorile etice ale sportului atat in competii, cat si in antrenamentele zilnice. Sus am postat logo-ul F.R.A. şi o aripă a clădirii F.R.A. din Bucureşti.

Atletismul apare in Romania la sfarsitul secolului al XIX-lea, la initiativa studentilor care studiau in tarile occidentale. In timpul vacantelor, acestia promovau atletismul organizând competitii de alergari, sarituri si aruncări. Primul concurs organizat de atletism are loc in 1882 la Bucuresti, cu participarea elevilor de la liceele Sf. Sava si Matei Basarab. Treptat, creste interesul pentru activitatea sportiva, in general, si atletism, in particular. Se organizeaza curse care atrag un numar mare de concurenti, se contureaza o literatura de specialitate si sunt organizate competitii pe criterii de varsta. Mai mult, cu prilejul serbarilor scolare sunt introduse intreceri la alergari si sarituri la mai multe licee din diverse orase. In 1912, se infiinteaza Comisia de atletism, alergari pe jos si concursuri, parte din Federatia Romana a Societatilor Sportive. Acea comisie este de fapt precursoarea Federatiei Romane de Atletism (F.R.A.), a 19-a federatie pe lista mondiala, care in 1923 se afiliaza la Federația internațională de atletism amator (I.A.A.F.). Primele Campionate Nationale ale Romaniei sunt organizate in 1914, la 16 probe, si se adreseaza doar barbatilor. Un an mai tarziu, in 1915, se inaugureaza la Bucuresti primul teren de atletism, pe locul care devine ulterior Stadionul Tineretului. Abia din 1922, femeile vor avea propriile competitii, iar trei ani mai tarziu vor fi organizate primele Campionate Nationale feminine, precum si primele Campionate pentru juniori. In 1928, la Jocurile Olimpice de la Amsterdam, o delegatie a Romaniei formata din 10 atleti si 2 atlete participa pentru prima data la o astfel de competitie, iar in acelasi an debuteaza Campionatele Universitare din România. In anul 1930, la Atena, atletii romani se claseaza pe locul al doilea, la prima editie oficiala a Jocurilor Balcanice, iar in 1934, la editia inaugurala a Campionatelor Europene, participa 4 atleti romani. In 1937, F.R.A. organizeaza, pentru prima data in Romania, Jocurile Balcanice, iar in 1948 debuteaza seria Campionatelor Internationale ale Romaniei, nelipsite din Calendarele Anuale ale F.R.A.. Incepand cu anul 1952, atletii romani participa cu regularitate la toate marile competitii mondiale si europene si scriu, cu fiecare medalie, istoria atletismului romanesc.

De-a lungul secolelor, marii artisti ai lumii au lasat omenirii mosteniri culturale nepretuite. Arta sculpturii a dat nastere unor capodopere care, prin maretia, valoarea si spectaculozitatea lor, au devenit faimoase. Discobolul lui Miron este o capodopera a Antichitatii grecesti, ce dateaza din perioada 460-450 I.Hr. Din pacate, originalul grecesc din bronz nu mai exista, insa a devenit celebru prin numeroasele copii realizate in marmura de artistii Imperiului Roman, atat la scara reala, cat si redimensionate. Celebra sculptura exprima forta si energia atletica in cel mai armonios si echilibrat mod. Desi, in prezent, se considera ca pozitia aruncatorului este nefireasca si reprezinta o maniera ineficienta de a arunca discul, sculptura constituie un model de rigurozitate in redarea fiecarui muschi incordat de pe corpul atletului.

___________ooOoo___________

PERSONALITĂȚ I POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII