Epaminonda's Blog.....: ALMOSTER

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de

cultură și arhitectură din localitatea spaniolă ALMOSTER,

comunitatea autonomă CATALONIA, provincia TARRAGONA,

și o insignă locală.

Biserica Sfântul Mihail

Casa Picarany

O intrare în localitate

Arhitectură locală

Vedere generală

Insignă locală

xxx

BOBUL DE INTELIGENȚĂ

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_____________xxx_____________

O INSIGNĂ, O PLACHETĂ

ȘI CÂTEVA MEDALII

DIN JUDEȚUL ARGEȘ

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA easte un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Auto Dacia - România

Auto Dacia a fost o întreprindere specializată de comerț exterior cu sediul în municipiul Brașov, în subordinea Centralei Industriale de autocamioane și turisme din Brașov. Prin Decretul nr. 21 / 1977 această întreprindere s-a reorganizat în:

Întreprinderea specializată de comerţ exterior "AUTOEXPORTIMPORT", cu sediul în municipiul Braşov, în subordinea Centralei industriale de autocamioane şi turisme Braşov de sub îndrumarea şi controlul Ministerului Industriei Construcţiilor de Maşini;

Întreprinderea specializată de comerţ exterior "AUTO-DACIA", cu sediul în municipiul Bucureşti, în subordinea Ministerului Industriei Construcţiilor de Maşini.

Rezultă că Întreprinderea Auto Dacia comercializa automobile, piese auto, mașini unelte și instalații pentru industria de automobile.

Uzina (Întreprinderea) de autoturisme Pitești, denumire actuală S C. Automobile Dacia S.A. este un producător român de automobile care își ia numele din regiunea istorică veche, care constituie România de astăzi. Din anul 1999 aparține grupului francez Renault. Obiectul de activitate al societății îl constituie producerea și comercializarea de automobile, piese auto, mașini unelte și instalații pentru industria de automobile. Pentru a reduce timpul între proiectare și lansarea în producția de serie a unui autoturism, autoritățile române au considerat necesară producerea unui autoturism sub licență obținută de la un producător străin. Se dorea o licență pentru un autoturism din clasa medie cu o capacitate cilindrică cuprinsă între 1.000 și 1.300 cm³ și să se producă între 40.000 și 50.000 automobile pe an. La licitație au participat Renault, Peugeot, Fiat, Alfa Romeo și Austin. S-a luat decizia la nivel de partid ca uzina Dacia să producă autoturisme sub licență Renault. Din cauza unor motive tehnice și economice, oferta companiei Renault pentru modelul Renault 12 a fost retrasă. Modelul era în faza de teste, iar producția trebuia să înceapă în Franța, în a doua jumătate a anului 1969. Dar contractul a fost semnat în septembrie 1966. Renault a permis părții române să înceapă asamblarea mai devreme a unui model intermediar până când Renault 12 să fie pregătit pentru producție. La început a fost ales modelul Renault 16, dar în cele din urmă s-a optat pentru asamblarea modelului Renault 8. Uzina Dacia a luat naștere în 1966 la Colibași (astăzi Mioveni), județul Argeș. Construcția Uzinei de Autoturisme Mioveni a început în 1966 și s-a încheiat într-un timp record de doar un an și jumătate. La 1 iulie 1968, încep testele la cele 217 stații de lucru din uzină, iar în august se testează primul motopropulsor. La data de 20 august 1968 se începe producția modelului Dacia 100, un model sub licența Renault 8; acesta era o berlină cu tracțiune și motor pe spate. Primul automobil ieșit pe poarta fabricii a fost făcut cadou președintelui Republicii Socialiste România de atunci, Nicolae Ceausescu. Conform contractului, Renault furniza toate părțile componente ale modelului, urmând ca cei de la Dacia să le asambleze. Din 1968 și până în 1972, aproximativ 44.000 de autoturisme Dacia 1100 au fost produse, în 1970 apărând o ușoară modificare estetică la partea frontală. A mai fost produs, deși în număr limitat, modelul 1100S, cu 2 perechi de faruri și un motor mai puternic, folosit de poliție și în cursele de raliu. Puține au mai rămas în stare de funcționare. După Dacia 1100, a urmat Dacia 1300, care a intrat în producție în august 1969, un model sub licența R12, fiind prezentată la saloanele auto de la București și Paris. Modelul 1300 era o berlină cu 4 uși și tracțiune pe față. Între 1970 și 1980 Dacia dezvoltă o întreagă gamă de modele ce va cuprinde mai multe tipuri de vehicule de persoane și utilitare. După 1985 Dacia încearcă să producă un model pentru oraș, acest model purtând numele Dacia Lăstun sau Dacia 500, fiind produs la

Timișoara,dar scos din fabricație în 1989. În 1985 inginerii de la Dacia încep proiectarea primului autoturism de concepție 100% românească. Între anii 1991 – 1996 Dacia a comercializat modelul Dacia 1325 Liberta, cu un design provenit din cel al Daciei 1200 produs în anii '80. După 10 ani de așteptare (1995), Dacia lansează primul model 100% românesc sub numele Dacia Nova. Deoarece aspectul exterior lăsa de dorit și tehnologia mașinii era depășită, acest model nu a reușit să capteze atenția publicului.

În anul 1998 Renault achiziționează 51% din capitalul Dacia și anunță că va lansa un nou model. Ulterior ies pe piață modelele SuperNova și Solenza. În anul 2004 se lansează modelul Logan. În cadrul Salonului Auto de la Geneva din 2010 s-a prezentat Dacia Duster, primul SUV din istoria acestei mărci. Automobile Dacia deține următoarele companii: Mașini Unelte Dacia, Motoare Dacia, Servicii Comune Dacia și Utilaje Dacia, care au fost create înainte de privatizarea uzinei Dacia în anul 1999. De asemenea mai deține societatea Transporturi Dacia care asigură transportul muncitorilor și transportul de mărfuri pentru uzină, precum și Mecanica Dacia și Matrițe Dacia.

Placheta - ARO

Produsul de mai sus este emblema autoturismului și uzinelor ARO din municipiul Câmpulung Muscel, județul Argeș.

ARO (Auto România) a fost un producător de autoturisme de teren din Câmpulung-Muscel, România. Și-a început producția în anul 1957 și a produs aproximativ 500000 de vehicule, dintre care două treimi au fost exportate în peste 110 țări. În anul 2003 aici s-a fabricat ultimul automobil românesc de teren ARO. Fabricarea fost însă reluată sub egida Auto Max Cech din Cehia, care a produs modelul până în anul 2013. Sub dealul Muscelului, pe locul unde se afla uzina ARO nimic nu mai amintește, însă, de cele 500000 de mașini construite piesă cu piesă aici. Povestea uzinei începe la puțină vreme după retragerea sovieticilor din țară. Nici măcar cei care au gândit construcția colosului industrial nu și-au imaginat faima ce avea să o cunoască brandul ARO. „ARO a fost una dintre cele mai bune mașini de teren din lume”, spune un fost director al uzinei. ARO a câștigat raliul Paris-Dakar și a fost exportat în peste 110 de țări. Era atât de bun, iar cererea era atât de mare la export, încât uneori autoturismele se vindeau fără roată de rezervă. Câte 2000 de mașini mergeau în fiecare an în Polonia, în Germania Democrată și în Cehoslovacia, iar 50000 de mii de jeep-uri românești au ajuns în China din 1975 până la Revoluție. Cea mai mare victorie a mașinii de teren românești a fost intrarea pe piața americană. „Dacă ați fi văzut ARO 24 circulând pe șoselele din SUA, unde toată lumea, când se oprea, venea să întrebe de unde provine această mașină, ați fi avut o mare satisfacție”, spune același director. Mașina ARO era râvnită pentru că putea urca pe orice teren accidentat. Ajungea în vârf de deal și trecea peste orice dună de nisip. Unde mai pui că pentru americani era și ieftină. În țară, ARO era mașina celor aleși. Până în 1981, singurul beneficiar a fost Armata. Mai apoi au putut să se plimbe cu Aro și cei care aveau norocul să primească aprobarea Ministerului Economiei sau direct a lui Nicolae Ceaușescu. Revoluția a prins Uzina cu aparatură învechită, nemodernizată de zece ani. Chiar și așa, cererea pentru mașinile produse aici era mare, Fabrica nu ducea lipsă de contracte pentru export. Totuși, conducerea de atunci s-a orientat către piața internă. O decizie explicată de faptul că românii, dornici să se plimbe cu ARO și care stăteau zi și noapte la poarta uzinei, dădeau șpagă o mică avere ca să plece acasă cu mașina mult râvnită. „O mașină costa 140000 de lei și pe ea se dădea 400000 de lei. Ciobanii din Transilvania veneau aici să cumpere ARO cu sacii, cu desagii de bani”, își amintește un fost lider de sindicat din uzină. Așadar, spre deosebire de majoritatea uzinelor românești pentru care ieșirea din comunism a însemnat dispariția comenzilor, la ARO lucrurile stăteau cu totul altfel. Cererea de mașini, era, în 1990, mai mare decât capacitatea de producție a fabricii. Dar a avut ghinionul să apară în existența ei Bancorex, care a acordat unei firme de peste Prut un credit de 20 de milioane de dolari pentru a cumpăra 3200 de mașini ARO, adică jumătate din producția pe un an de zile. “Valeologia”, firmă cu sediul în Chișinău, despre care s-a spus că ar fi fost o acoperire a mafiei rusești, a tras însă o dublă țeapă - n-a mai plătit nici creditul la Bancorex, nici mașinile ARO, pe care le-a vândut, mai departe, în țările ex-sovietice. “Valeologia” a reprezenat lovitura destabilizatoare pentru ARO. În ciuda comenzilor, fabrica acumulează datorii. Inexplicabil, statul impune un preț de vânzare mult sub cel de producție, iar diferența este acoperită cu fonduri de la buget. Până în 1996, când Aro intră în colaps. O altă firmă despre care se spune că ar fi căpușat Aro timp de 14 ani este IATSA Câmpulung, care aparținea la vremea aceea „baronului roșu” Constantin Nicolescu, fostul președinte al Consiliului Județean Argeș. Ani la rând, IATSA este unul dintre partenerii privilegiați ai uzinei Aro, iar Constantin Nicolescu, patronul ei, protejatul lui Adrian Năstase și al lui Nicolae Văcăroiu. După câteva tentative de privatizare eșuate, în peisaj apare John Perez, un dealer american de origine cubaneză, dornic să cumpere uzina. Potențialul investitor ar fi fost protejat de însuși președintele României de atunci, Ion Iliescu. Liderul de sindicat susține că l-ar fi avertizat pe președinte. „Atunci, domnul Iliescu m-a apostrofat și mi-a spus: băi, lidere, habar n-ai, este un investitor bun, știu eu că-n America Latină, în Brazilia, are niște parteneri cu care facem treabă. A zis: ai să trăiești și ai să vezi. Am trăit și am văzut: iată!”, spune liderul. În data de 26 septembrie statul român vinde ARO pentru prețul infim de 150000 de dolari firmei Cross Lander, al cărei patron este John Perez. Măreața uzină, mândria României comuniste, a fost vândută la prețul unui partament mai rasărit din București. În schimb, americanul se obligă să investească 15 milioane de dolari, să plătească datorii și credite de 11 milioane de dolari și să lanseze în America o nouă mașină ARO. Perez vinde o secție a uzinei și încă multe utilaje motivând că are nevoie de bani pentru salarii. La inițiativa sindicatelor și în urma numeroaselor controale la ARO statul dă în judecată firma Cross Lander, reziliază contractul și reintră în posesia fabricii. În 2005 este fabricat ultimul autovehicul Aro, sunt concediați ultimii 1500 de angajați, iar uzina intră în faliment. Pentru miile de tone de fier vechi de utilaje întinse pe 50 de hectare, platforma Aro devine ținta samsarilor imobiliari. Aro este astăzi business imobiliar. Ea a fost vândută companiei imobiliare Landmark Management, patronată de Nicolae Rațiu, fiul fostului lider țărănist, Ion Rațiu. După ce a vândut la fier vechi și ultimele utilaje rămase, compania a închiriat spațiul mai multor firme. Ovidiu Mușetescu, șeful de la Privatizare, considerat principalul responsabil pentru falimentul ARO a murit, prim-ministrul Adrian Năstase sub care s-a făcut privatizarea a trecut pe la pușcărie iar Ion Iliescu, susținătorul lui John Perez, spune că ARO n-a fost în stare să se adapteze la condițiile noii economii de piață. Și astfel, ARO Câmpulung Muscel a devenit amintire. ARO (Automobil Român sau Automobil Românesc), producător de vehicule de teren din Câmpulung Muscel, a fost prima şi unica companie de automobile de serie 100% românească. Soliditatea șasiului, ampatamentul scurt, suspensia independentă pentru puntea față și postul de conducere ergonomic – calități remarcabile ale acestui SUV românesc - au fost atuurile care au dus la propagarea numelui ARO în lumea întreagă. În anii ’80, ARO era un succes mondial, situându-se pe locul al patrulea în lume după numărul de maşini de teren vândute şi pieţe de desfacere (după Jeep, Land Rover şi Toyota). De-a lungul celor peste 45 de ani de activitate, ARO a produs aproximativ 380.000 automobile de teren 4x4, care au fost exportate în proporţie de două treimi în peste 110 ţări de pe toate cele cinci continente.

Set 2 medalii - Crosul orașului Mioveni 1485

Produsul de mai sus este o medalie confecționată de firma privată orădeană Alex Stankovitz pentru a fi conferită participanților și / sau câștigătorilor unui cros ce a avut loc în dat de 2 iunie 2023 în orașul Mioveni, județul Argeș. Conform DEX crosul este o probă sportivă de alergare pe teren variat și cu obstacole (naturale și artificiale), în care participanții trebuie să parcurgă o anumită distanță, pe un traseu dinainte stabilit, cu respectarea anumitor norme tehnice.

Mioveni, denumire veche – Colibași (anii 1964 - 1996) este un oraș din județul Argeș, situat la aproximativ 15 km nord-est de municipiul Pitești, pe șoseaua Pitești - Brașov, care includ eși satele: Clucereasa, Colibași, Făgetu și Racovița. Orașul este străbătut, prin localitatea Clucereasa, de șoseaua națională DN73 (Pitești – Brașov) și șoseaua națională DN73D (Mărăcineni – Valea Mare-Pravăț). Prin oraș trece și calea ferată Golești-Câmpulung-Parc Krețulescu, pe care este deservit de stația Mioveni. Orașul Mioveni are o istorie de peste 500 de ani. Prima atestare documentară a fost, așa cum ne arată izvoarele istorice, în anul 1485 septembrie 7. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Mioveni era o comună rurală în plasa Râul Doamnei a județului Muscel, formată numai din satul de reședință, având o biserică (construită în 1840 și reparată în 1880) și o școală cu 40 de elevi (dintre care 2 fete).Anuarul Socec din 1925 consemnează desființarea comunei Mioveni, al cărei sat a trecut la comuna Racovița, arondată, ca și comuna Colibași, plășii Golești a aceluiași județ. Comuna Racovița avea, astfel, 2850 de locuitori în satele Mioveni, Racovița de Jos, Racovița de Sus, Valea Stânei și Clucereasa. Comuna Colibași avea aceeași compoziție și o populație de 1349 de locuitori. În 1950, comuna Colibași a fost transferată orașului regional Pitești, reședința regiunii Argeș, în timp ce comuna Racovița a trecut la raionul Pitești din aceeași regiune. În 1968, comunele au trecut la județul Argeș, comuna Racovița fiind desființată iar satele ei trecute la comuna Colibași, organizată drept comună suburbană a municipiului Pitești. În 1989, s-a renunțat la conceptul de comună suburbană, iar comuna Colibași a fost declarată oraș. La recensământul din anul 2021 orașul număra 33908 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2011 – 31998 locuitori) dintre care: români – 89,69% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului argeșean Mioveni astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 87,29% și restul – nedeclarată sau altă religie. Obiectivele de vizitat pe raza acestui oraș sunt:

Mănăstirea Vieroși din Făgetu – construită 1571-1573, refăcută 1824-1827 – monument istoric
Biserica „Sfântul Nicolae” (1786) din Racovița
Ansamblul culei Racovița - secolele al XVIII-lea–al XX-lea)
Trei monumente memoriale sau funerare – 2 cruci de piatră - satul Colibași — una datând din 1676 și aflată lângă biserică și una din 1647 aflată în cimitir și una din secolul XVIII-lea aflată în fața bisericii „Sf. Gheorghe” din Racovița.
Biserica „Sfântu Gheorghe” (1840) din Mioveni
Crucea de piatră a arhimandritului Samuel Tărtășescu (1836) de la intrarea în mănăstirea Vieroși din satul Făgetu, clasificată ca monument memorial sau funerar.
Ruinele castrului roman
Cula lui Dumitrașcu Brătianu (1797) care găzduiește o expoziție de etnografie

Jeton - Exploatarea pădurilor Arif - Argeș

valoarea 25 bani poansonat I

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Prin legea din anul 1887 guvernul I.C.Brătianu a stabilit unele măsuri pentru dezvoltarea industrie românești, mai ales în domeniul forestier, extractiv și alimentar. Exploatarea masei lemnoase și industrializarea lemnului se făcea de regulă prin agenți economici cu capital privat (antreprenori, societăți pe acțiuni, proprietari) și mai puțin în regie proprie. Capitalul străin, provenit din state dezvoltate ale Europei de Vest, a jucat un rol important în dezvoltarea industriei românești, finanțând construcția de căi ferate, mijloace de transport, poduri, edificii culturale sau fabrici și având drept scop exploatarea și valorificare bogățiilor solului și subsolului. Zona muntoasă a județului Argeș cu păduri seculare a atras investitori potenți financiar. De la una din societățile unui astfel de întreprinzător, care deținea o societate privată de exploatare a pădurilor din județul Argeș, mai precis din zona localității Arif (Aref) provine jetonul de mai sus. Se cunosc astfel de jetoane cu diverse valori (5, 10, 25 și 50 de bani, 1 și 3 lei). Dacă în general aceste jetoane au forma rotundă, cel cu valoarea de un leu are forma octogonală cu diametrul de 24,2 milimetri. S-au identificat astfel de jetoane având aplicate pe revers diverse numere și / sau litere. a căror semnificație nu se știe încă.

Jeton - Exploatarea pădurilor Arif - Argeș

valoarea 25 bani poansonat I și G

La începutul secolului al XX-lea viața muncitorilor forestieri nu era ușoară, ei lucrând câte 10-12 ore pe zi, cu scurtă pauză la prânz. Mulți erau cantonați în pădure, locuind în corturi acoperite cu coajă de brad, așa zisele “surle”. În mijlocul acestor corturi se făcea foc, unde fierbeau oalele de lut cu mâncare, supravegheate de cel mai tânăr dintre ei, care era de “jurnă”. La 1-2 săptămâni muncitorii mergeau la familii pentru a se aproviziona și apoi reveneau la muncă. De mare folos pentru acești muncitori au fost cantinele înființate de patroni, de unde muncitorii își puteau procura cele necesare traiului. Acestea erau mai degrabă niște băcănii de unde își procurau diverse produse necesare traiului de zi cu zi (făină de porumb, brânză, slănină, salamuri, scule, haine etc). Aceste jetoane erau un fel de strămoși ai actualelor tichete de masă. Erau primite de angajați la plata salariului sau în avans și puteau fi utilizate doar la cantina fabricii. Pentru muncitorii forestieri aceste cantine erau foarte utile chiar dacă uneori practicau prețuri mai piperate. Pentru patroni utilizarea acestor fise metalice cu valoare / fise de credit era o modalitate de a întoarce în vistieria proprie o parte din cheltuielile salariale. În plus folosirea acestor jetoane reducea practic cantitatea de bani lichizi necesari plăților salariale. Folosirea acestor jetoane elimina posibilitatea ca persoane străine, neangajate în cadrul societății să beneficieze de aceste avantaje. Monograma existentă pe aversul acestor înlocuitori de monedă ne duce cu gândul că cele două litere provin de la numele “Emil Lessel”, un “mare comerciant și fabricant de lemnării” cu afaceri în zona Aref. Afaceristul de origine germană Emil Lessel a cumpărat în primăvara anului 1902 de la bucureșteanul Gheorghe Ștefănescu pădurile de pe 17 munți din cuprinsul moșiei Aref, plasa Loviștea, cu suma de 1100000 lei. Emil Lessel deținea în București, pe Calea Plevnei, la nr.193-195, aproape de Podul Grant, fabrica “E. Lessel SAR”, una dintre cele mai mari fabrici de industrializare a lemnului, pusă în funcțiune în anul 1874. Mai jos admiri un afis reclamă al acestei fabrici de cherestea.

Ulterior acest Lessel a achiziționat de la țăranii săraci terenuri pentru construirea unei căi ferate cu ecartament îngust ce să asigure transportul materialului lemnos între Curtea de Argeș și localitatea Cumpăna. După terminarea construcției liniei, în anul 1905 s-a constituit în Curtea de Argeș, Societatea “Argeș” – societate anonimă pentru exploatarea de păduri și industria lemnului mai înainte E. Lessel, cu mai mulți acționari. Mai jos admiri sediul Fabricii de cherestea a Societății “Argeș” din Curtea de Argeș.

După luptele de la Sălătruc și Arefu din anul 1916 societatea a fost preluată de nemți, mulți dintre angajați fiind ofițeri germani. După retragerea armatei germane societatea a intrat în administrarea justiției avându-l ca administrator pe generalul Teodor Georgescu. În anul 1921 Societate “Argeș” împreună cu Banca Românească – București, Banca Comerțului – Craiova și Creditul Tehnic – București fondează societatea anonimă pe acțiuni “Arif” – societate pentru exploatarea de păduri și industria lemnului, cu un capital de 30 milioane lei, împărțit în 60000 de acțiuni a 500 lei fiecare, având sediul în București, Strada Marconi, nr. 3. Deducem de aici că jetoanele pe care scrie “Exploatarea pădurilor Arif” au fost emise după anul 1921 și folosite până în anul 1933, când societatea a fost preluată prin cumpărare, de către CAPS (Casa Autonomă a Pădurilor Statului),care va fi naționalizată în anul 1948. (Sursa-Dorel Bălăiță – Arheologie industrială cu ajutorul jetoanelor)

Loja masonică "Coroana lui Mihai Bravu" - Pitești

Produsul de mai sus este o medalie masonică oferită de loja "Coroana lui Mihai Bravu" - Ordinul Memphis din Piteşti domnului Lasar Rosenberg. Piesa confecționată din bronz aurit, este rotundă cu diametrul de 50 milimetri și poate fi admirată în colecția Muzeului de Istorie Națională a României. Pe avers între două ceruri periferice din linie continuă este marcată o inscripție în limba franceză: “• LAR :. L :. LA COURONNE DE MICHEL LE BRAVE RUE FRANCAIS ET DE MEMPHIS OR :. DE PITEŞTI”. Grupurile de tei puncte echidistante din cadrul inscripției sunt simboluri masonice generale. Central, într-o cunună de stejar este reprezentat un compas și un echer și între acestea un Delta luminos. În vârful compasului este reprezentată o stea flamboiantă. Semnul Delta, steaua, echerul și compasul sunt alte semen masonice curente. Pe avers, în interiorul unui cerc continuu, pe trei rânduri orizontale este marcată o inscripție, scrisă cu litere de mână: “1880 / Pentru merit / Lasar Rosenberg”, iar sub inscripție este marcat un ornament decorativ. Loja “Coroana lui Mihai Bravu s-a constituit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea sub obedienia Marelui Orient al Franța penrtru ca în anul 1877 să intre în adormire, depunând arhivele şi obiectele.

Vorbind etimologic, Francmasoneria este o asociaţie a zidarilor (masoni) liberi (adjectivul ,,franc” desemna în Evul Mediu francez pe cineva scutit de dările feudale). Cuvântul franc-mason, încetăţenit la noi prin secolul al XVIII-lea de un cleric, vine prin filiera franceză; sensul termenului fiind identic şi în celelalte limbi europene: freemason în engleză, Freimaurer în germană şi liberi muratori în italiană. Situaţia privilegiată a acestei asociaţii a constructorilor medievali – căreia putem să-i spunem : breaslă - vine din faptul că membrii ei erau constructorii bisericilor şi catedralelor. Toate domurile şi catedralele artei gotice au fost ridicate de francmasoni între secolele X -XVII, aceasta fiind principala îndeletnicire a Francmasoneriei. Francmasoneria a fost, ca orice breaslă medievală, o societate secretă. Membrii ei aveau: parole, semne, vestimentaţie specială şi un alfabet secret. Exista de asemenea un ritual simbolic, un simbolism al obiectelor (mai ales al uneltelor de zidărie) şi un mit fundamental – mitul despre uciderea lui Hiram, arhitectul templului lui Solomon, care a fost ucis de trei calfe cu uneltele lor: rigla, cleştele (compasul) şi ciocanul de lemn (maiul), devenite apoi simboluri în Francmasonerie. De asemenea locurile în care a fost lovit Hiram au căpătat şi ele o valoare simbolică pentru masoni: gâtul – sediul vieţii materiale, inima – sediul sufletului şi fruntea sediul inteligenţei. În continuare voi enumera simbolurile masonice întâlnite pe insigne şi anume: ECHERUL şi COMPASUL, sunt simboluri de bază ale masoneriei, necesare pentru ridicarea unor edificii stabile şi drepte. Ele constituie alături de Biblie (simbolul Cărţii Sacre), cele trei Mari Lumini ale Masoneriei. Echerul este simbolul rectitudinii morale în conduită, ale cinstei şi onestităţii iar compasul, simbolul patimilor (lăcomie, mânie, judecată nedreaptă, intoleranţă, egoism), al cunoaşterii şi priceperii. Fără compas nu se poate alcătui un echer, iar fără un echer nu se poate construi un Templu. FIRUL CU PLUMB PENTRU NIVEL, este elementul echilibrului interior şi sugerează ideea ascensiunii stabile, liniare, trasând o linie verticală infinită care conduce la perfecţiune. Semnifică capacitatea de a construi un sistem de referinţă. CIOCANUL şi DALTA, semnifică necesitatea de a uni acţiunea cu gândul. Ciocanul reprezintă forţa voinţei iar dalta discernământul, inteligenţa şi fineţea. Combinarea celor două determină perfecţionarea treptată a operei. RIGLA, este emblema perfecţiunii şi a ordinii, este din timpuri străvechi instrumentul de comparaţie a mărimii de măsurare a armoniei proporţiilor. Este şi simbolul celor 24 de ore ale zilei, dintre care o parte trebuie dedicate gândului, una lucrului, una odihnei şi un celor care au nevoie de ajutor. MISTRIA, simbolizează binefacerea, precum şi dorinţa de al ajuta pe cel care are nevoie, exprimă bunătatea, caritatea dar şi voinţa fiinţei umane. DELTA, numită şi triunghiul lui Solomon. Are forma unui triunghi echilateral şi este reprezentarea geometrică a lui trei (principiul triplicităţii). În tradiţia creştină semnifică trinitatea iar în mai multe filozofii divinitatea ca perfecţiune. În Templu, Delta are în centru fie litera G, căreia i se dau mai multe interpretări (Dumnezeu – God, Cunoaştere – Gnosi, Geometrie, Geneza), fie tetragrama ebraică, fie schema pitagorică, fie ochiul divin – simbol al principiului creator, fie soarele – principiul luminos al vieţii. OCHIUL ATOTVĂZĂTOR, simbol al Divinităţii şi, prin analogie, al atributelor cele mai importante pentru om: iubirea, ştiinţa, dreptatea, şi mila. Una dintre cele mai importante reprezentări ale Ochiului Atotvăzător se găseşte pe bancnota de un dolar. Ea reproduce Marele Sigiliu al Statelor Unite. SOARELE şi LUNA, reprezintă alternanţa şi echilibrul între zi şi noapte între alb şi negru, între activitate şi repaos, dialectica contrariilor. Soarele simbolizează Masculinul, fiind de aceea simbolul Originii, al Începutului, al raţiunii care luminează tenebrele şi iluminează spiritele. Luna simbolizează Femininul, obscurul, intuiţia, caracterul schimbător al formelor. ZODIACUL, după etinomul grecesc, ,,cerc cu figuri animale” , era, conform definiţiei platonice, ,,imaginea cerului”. În masonerie zodiacul este folosit ca sistem simbolic şi nu are caracter divin sau astrologic, ci înfăţişează o viziune cosmologică a universului. ACACIA (SALCÂMUL), este cel mai important dintre simbolurile vegetale ale masoneriei simbolizând principiul nemuririi gradului de Maestru. Salcâmul este simbolul speranţei şi al existenţei sufletului dincolo de moartea fizică şi conservarea energiei indestructibile a vieţii. COLOANELE, simbolizează dualitatea. Prima coloană simbolizează elementul feminin, aerul, suflul ce alimentează viaţa, sensibilitate, înţelepciune iar a doua elementul masculin, focul, căldura vitală devoratoare, activitatea, suflu alchimiştilor. Din duplicitatea celor două se naşte dihotomia între vertical şi orizontal, între valorile terestre şi cele ale aerului, căutarea contrariilor şi principiilor complementare. Coloanele mai înseamnă perpendicularitate, stabilitate, echilibru, joc controlat al dinamicii între urcuş şi coborâşi. MOZAICUL, pavimentul cu dale albe şi negre este simbolul binarului, al opoziţiei între o entitate şi alta, între spirit şi materie, între adevăr şi fals, între bine şi rău, între frumos şi urât, sugerând în acelaşi timp şi dinamica compoziţiei între contrarii. LITERA ,,G”, simbol al geometriei şi unul dintre simbolurile lui Dumnezeu (God în limba engleză). Este asociat adesea cu echerul şi compasul alcătuind simbolul Masoneriei. Marea Lojă Națională din România (M.L.N.R.) a fost înființată în anul 1993 sub patronajul Marelui Orient al Italiei și la inițiativa unor cercuri masonice americane. La momentul înființări, mai exista încă o organizație masonică în România având același nume, înființată pe filieră franceză, care însă în anul 1996 a fost redenumită în Marea Lojă Națională Unită din România (MLNUR) iar în 2010 în Marea Lojă Națională Română 1880 (MLNR 1880). În anul 2001, o parte a MLNUR, s-a unit cu MLNR, dorind să unifice masoneria regulară recunoscută. Pe 24 ianuarie 2008, două mari organizații masonice, Marea Lojă Națională din România și Marea Lojă a României au fuzionat devenind MLNR, aceasta editând revista Atelierul Masonic. Temuta, admirata sau dezavuata,

Francmasoneria a jucat si continua sa aiba un rol important in multiple planuri ale Romaniei. Sub semnul echerului si compasului de sub ochiul unic, s-au desfasurat evenimente majore ale neamului. Efervescenta masonica in Romania a atins o considerabila cota in perioada pasoptista, considerata de istorici o generatie de masoni. Sintagma este acoperita de adevar, daca luam in calcul ca cei vizati apartineau unor societati secrete literare si masonice de la Bucuresti, Iasi, Brasov, Chisinau, Cernauti. Printre exponentii de seama, desavarsiti in lojile pariziene, ii gasim pe Balcescu, Rosetti, Kogalniceanu, Alecsandri, Cuza, Negruzzi si I.C. Bratianu. Sub regele Carol I, nu mai putin de 12 din 19 prim-ministri au fost masoni, ca si alti importanti oameni politici ai vremii. Acum, Francmasoneria romana a facut pasul catre Marea Loja Nationala. În fine, in perioada Romaniei Mari, o figura proeminenta a fost primul-ministru Alexandru Vaida-Voievod, incadrat in loja "Ernest Renan", alaturi de Traian Vuia, Mihai Serban s.a. El a obtinut, datorita discutiilor cu omologii sai masoni, premierii britanic si francez, Lloyd George si Georges Clemenceau, acceptul unor importante revendicari teritoriale romanesti, inclusiv Basarabia. Numele altor oameni care se afla si astazi, ori s-au aflat pana nu demult, in primele randuri ale celebritatilor Masoneriei romanesti sunt: Petre Roman, Viorel Hrebenciuc, Ioan Rus, Gelu Voican Voiculescu, Dumitru Prunariu, Lucian Bolcas, Alexandru Ciocâlteu, Constantin Balaceanu Stolnici, Virgil Ardelean, Ioan Talpeş, Ovidiu Tender, Irinel Popescu, Alexandru Bittner, Razvan Teodorescu, Victor Babiuc, Gheorghe Zamfir, Crin Halaicu, Tudor Gheorghe, Florian Pittis si Adrian Severin. Ziaristul si muzeograful Horia Nestorescu-Balcesti, renumit pentru lucrarile sale de istorie a Masoneriei romane, afirma ca: "Romanii datoreaza Francmasoneriei faurirea Romaniei Moderne, a Independentei, a Regatului, a Statului national unitar si suveran". Biserica Ortodoxa Romana este de cu totul alta parere. Prin Hotararea Sfantului Sinod din 1937, la concluziile Mitropolitului Nicolae al Ardealului, ramasa si astazi in vigoare, aceasta subliniaza in sapte puncte urmatoarea sinteza: "Este o organizatie mondiala secreta, in care evreii au un rol insemnat, avand un rit cvasi-religios, luptand impotriva conceptiei crestine, impotriva principiului monarhic si national, pentru a realiza o republica internationala, laica. Este un ferment de stricaciune morala, de dezordine sociala. Biserica osandeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta".

„francmason“, „francmasonerie“ sunt forma românească a cuvintelor englez free mason, francez francmaçon şi german Freimaurer care înseamnă „zidar, constructor liber“ şi reprezintă o moştenire a uneia din rădăcinile francmasoneriei: breasla zidarilor care construiau biserici, bazilicile şi catedralele în Evul mediu. Potrivit dicţionarului enciclopedic „The New Encyclopedia Britannica“, francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, răspândindu-se mai cu seamă datorită întinderii în sec. al XIX-lea a Imperiului ritanic (mai corect spus ar fi însă: „societate discretă“). Însă francmasoneria a funcţionat în secret doar atunci şi acolo unde a fost interzisă de lege. Ea nu este prin natura ei o asociaţie secretă, deşi prezintă asemănări cu Şcolile de Mistere din Antichitate.

Însă, potrivit definiţiei date de masonii înşişi, masoneria este: „o asociaţie de oameni liberi şi de bune moravuri care conlucrează pentru binele şi progresul societăţii prin perfecţionarea morală şi intelectuală a membrilor săi.“ Despre Masonerie există două puncte de vedere: primul, pro-masonic, prezintă masoneria ca pe o organizație fraternă, ai căror membri sunt uniți de idealuri comune morale şi metafizice; în cele mai multe dintre ramuri, de credinţa într-o fiinţă supremă. Câtă vreme masoneria tinde spre perfecţionarea omului, este compatibilă cu orice credinţă sau convingere sinceră şi nu ar trebui să apară probleme; al doilea, anti-masonic, prezintă această organizație într-o lumină diabolică, socotind-o o pseudoreligie, cu o organizare ermetică, antisocială, complotistă si satanista. Lojele masonice sunt forme de organizare ale masonilor de oriunde.

Municipiul Pitești este reședința și cel mai mare oraș al judeţului Argeş, România, având o populaţie de aproximativ 172000 de locuitori. Orașul are renumele de orașul lalelelor, aici fiind găzduită anual o importantă manifestare cultural artistică sub genericul - Simfonia lalelor. Piteștiul a fost reședința temporară a voievozilor Basarab Țepeluș cel Tânăr, Mihnea cel Rău și Vlad cel Tânăr. Orașul s-a dezvoltat în mod gradat, de la sat și târg ajungând la titlul de oraș, dobândit la începutul secolului al XIV-lea. Prima atestare documentară datează din data de 20 mai 1388 când domnitorul Mircea cel Bătrân întărește Mănăstirea Cozia, „o moară în hotarul Piteștilor". Deasupra am postat stemele de la 1715, interbelică, comunistă şi actuală ale municipiului Piteşti, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură ale orașului din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.

Calea București

Hala

Bulevardul Elisabeta

Gara

Foișorul de Foc

Palatul administrativ

Camera de comerț și industrie

Biserica catedrală Sfântu Gheorghe

Biserica Sfânta Vineri

Biserica Sfântu Nicolae

Argeș este un judeţ situat în regiunea Muntenia din România. Are o suprafaţă de 6862 km.p., numără aproximativ 650000 de locuitori și are reședința în municipiul Pitești. Ca subdiviziuni administrative județul este compus din 3 municipii - Pitești, Câmpulung și Curtea de Argeș, 4 oraşe - Costești, Mioveni, Topoloveni, Ștefănești și 95 de comune. Deasupra am postat harta şi stemele interbelică, comunista şi actuală ale judeţului Argeş, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură argeșene dar câteva trimiteri poștale ilustrate.