Epaminonda's Blog.....: TAVIRA

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea portugheză TAVIRA și câteva trimiteri

poștale ilustrate din vremuri diferite și o medalie locală.

Biserica Carmo

Spitalul Spiritul Sfânt și Biserica Sf. Jose

Podul feroviar

Piața comercială

Plaja Terra Estreita

Teatrul popular

Parcul

Podul roman

Interior castel

Complexul balnear Eurotel

Castelul și Principal

Castelul

Trimiteri poștale

Medalie locală

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

UN AFORISM PROPRIU

UN CAREU DE DEFINIȚII

REZOLVAT

O EPIGRAMĂ PROPRIE

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_________xxx_________

O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL HARGHITA

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Corul din Odorheiul Secuiesc - 50 ani * 1928 - 1978

Pe raza municipiului harghitean Odorheiul Secuiesc activează diverse formațiuni corale. Aici tradiția corală este puternică, fiind susținută în special de biserici și instituții culturale. Iată o listă cu cele mai cunoscute coruri din oraș:

Corul Bărbătesc din OdorheiuL Secuiesc - cor de renume, care susține numeroase concerte atât în țară, cât și în străinătate
Corul de Fete "Vox Humana" (funcționează în cadrul Liceului Pedagogic "Benedek Elek" și are o activitate concertistică bogată
Corurile bisericilor majoritare
Coruri școlar de la Liceul Teoretic "Tamási Áron", care participă la diverse evenimente locale
Corul "Alla Breve" – fondat în 1993, dirijat de László Kovács
Corul de cameră "Cantilena": - cor cu tradiție în oraș.
Grupul vocal "Canticum": ansamblu vocal local.
Ansambluri vocale ale Liceului de Artă „Dr. Palló Imre”.
Corul Bisericii "Betania".

Odorheiu Secuiesc, colocvial Odorhei, (în maghiară - Székelyudvarhely, în germană - Oderhellen alternativ Hofmarkt, în latină Areopolis) este un municipiu din județul Harghita. Într-un document din 1301 este amintită existența aici a unui castru regal, Castram Vduord. În anul 1558 regina Isabella a acordat Odorheiului (atestat ca târg din 1485) statutul de oraș liber, cu drept de folosire a sigiliului și stemei, scutit de orice alte obligații, cu excepția tributului datorat otomanilor. La începutul secolului al XVII-lea (1613) în numele localității a apărut și atributul Secuiesc.În anul 1876 a devenit reședința comitatului Odorhei, care a luat ființă prin unirea a trei scaune secuiești. În perioada interbelică a fost reședința județului Odorhei. În timpul regimului comunist orașul a făcut parte mai întâi din Regiunea Stalin (1950-1960), apoi din Regiunea Mureș Autonomă Maghiară, pentru ca din 1968 să fie afiliat județului Harghita. La recensământul din anul 2011 localitatea număra 34257 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 2,51%, maghiari – 92,43%, romi – 1,48% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a municipiului Odorheiu Secuiesc astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 2,34%, romano catolici – 49,29%, reformați – 28,25%, unitarieni – 14,12%, martorii lui Iehova – 1,06% și restul – nedeclarată sau altă religie. Odorheiu Secuiesc in zilele noastre este al doilea oras al judetului Harghita dupa numarul locuitorilor. Din punct de vedere al traficului rutier are o pozitie avantajoasa, pe cale ferata insa este capat de linie. Este centrul economic si cultural al zonei Odorhei, treimea vestica a judetului Harghita, oferind numeroase valori ascunse vizitatorilor. Zona este comoara infinita a artei populare, a obiceiurilor si a traditiilor. Orasul mai vechi de 660 de ani se afla la marginea estica a Bazinului Transilvaniei, in valea Tarnavei Mari la 52 km de Miercurea-Ciuc, 100 km de Targu Mures. Enumăr câteva dintre atracțiile turistice ale orașului:

Capela romano catolică (sec.13-15),
Ruinele cetății Szekely Tamadt (sec.16),
Biserica iezuiților (sec.17-18),
Fostul sediu al comitatului Odorhei (1896)
Cimitirul erolor români din ambele războaie mondiale de pe dealul Cuvar.
Casa Memoriala Tompa László
Biserica si Manastirea Franciscanilor
Colegiul Reformat
Biserica Reformata
County Hall (acum Primaria)
Biserica Romano-Catolica
Biserica Ortodoxa
Biserica Greco-Catolica
Budvár
Biserica parohiala Romano-Catolica
Nou liceu catolic Tamási Áron
Clădirea Școlii Pedagogice Benedek Elek

Cele mai importante clădiri monumente ale orașului au 200-300 de ani. Singura construcție rămasă intacta din evul mediu este capela Jézus (Iisos) construita în secolul al 13 -lea.

Liceul Cristuru Secuiesc 175 ani * 1793 - 1968

Liceul orașului Cristuru Secuiesc, județul Harghita. denumire oficială și completă actuală – Liceul Teologic Unitarian “Berde Mozes” este o institute de invatamant teologic de nivel liceal in cadrul Bisericii Unitariene din România, care activeaza in conformitate cu legislatia impusa de catre Ministerul Educatiei si Cercetarii. Liceul are 2 filiere de studiu: teologic-vocationala si teoretica-reala, ambele fiind cu predare in limba maghiara și este siatuat pe Strada Orban Balasz, nr.1. Școala are ca dată de naștere, ziua de 10 iulie 1793 cînd Sinodul unitarian care s-a ținut la Merești, pe Valea Homorodului a hotărît înființarea la Cristuru—Secuiesc a unui gimnaziu pentru elevii din localitate precum și din împrejurimi. Într-un proiect de regulament de funcționare a gimnaziului din anul 1797 se arată că: „în acest gimnaziu elevii să poată învăța pînă la logică, iar dacă vreunul din ei ar dori să progreseze mai mult în științe, să i se dea voie să treacă dacă îi convine la colegiul din Cluj, pentru a studia, dar numai acelora, care la examene se dovedesc a fi demni". Predarea la gimnaziul din Cristur se făcea în limba latină, cursurile durînd 8 ani. Existau 3 clase elementare, preparatoare și 5 clase de lingvistică. Efectivul elevilor era în permanentă creștere. Astfel în anul școlar 1866-1867 acesta era de 187 de elevi, în anul școlar 1867 - 1868 era de 193 de elevi, ajungînd in anul școlar următor la cifra de 200. Începând din anul 1908 gimnaziul a început să fie subvenționat de stat. Între anii 1913-1914 s-a construit actuala clădire a liceului cu sprijinul entuziast al populației din Cristuru-Secuiesc precum și al muncii însuflețite a elevilor. Anul școlar 1915—1916 a marcat un moment important în viața gimnaziului, acesta transformîndu-se în liceu cu 8 clase, absolvenții acestuia în număr de 196, cărora li s-a adăugat 30 de elevi particulari, susținînd primul examen de.bacalaureat din istoria școlii. În perioada interbelică Liceul a funcționat ca școală confesională unitariană, însă susținerea materială a instituției s-a realizat cu sprijinul populației din zonă care a contribuit cu sume importante la bugetul școlii. Trebuie de asemenea remarcate donațiile foștilor elevi în favoarea liceului, care s-au ridicat la sume remarcabile. Cu toate că școala avea caracter confesional, fiind patronată de biserica unitariană, în rindul elevilor întîlnim zeci de elevi români, care s-au afirmat ulterior în diferite domenii ale științei și culturii. După cel de al doilea război mondial, până în anul 1948, instituția a avut denumirea de Liceul unitarian din Cristuru-Secuiesc.

Berde Mózes (n. 1815, localitatea Sântionlunca, Covasna – d. 1893, înmomântat la Cluj) a fost un politician, membru al parlamentului din Budapesta, avocat și consilier guvernamental în Transilvania. Prin testament și-a lăsat averea considerabilă Bisericii Unitariene, cu prevederea ca două sute de elevi ai liceelor unitariene Cluj, Turda și Cristur să primească câte o pâine gratuită în fiecare zi.

Cristuru Secuiesc (în maghiară – Székelykeresztúr) este un oraș din județul Harghita care include și satele Betești și Filiaș, fiind atestat documentar pentru prima dată în anul 1332. La recensământul din anul 2021 orașul număra 8797 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2011 – 9650 locuitori) dintre care:

maghiari – 87,22%
romi – 2,79%
români – 1,92%
restul – alte etnii sau necunoscută

Componența confesională a orașului harghitean Cristuru Secuiesc astăzi se prezintă aproximativ astfel:

reformați – 43,12%
unitarieni – 31,22%
romano catolici – 11,29%
ortodocși – 1,61%
atei – 2,26%
restul – alte religii sau nedeclarată

Orașul Cristuru Secuiesc a fost în perioada interbelică reședința plasei Cristur din județul românesc Odorhei. Pentru scurt timp, înainte de cel de-Al doilea război mondial, autoritățile române au schimbat denumirea orașului Cristuru Secuiesc în "I.G. Duca". Atracțiile turistice ale orașului sunt:

biserica ortodoxă
biserica unitariană
biserica romano catolică
muzeul „Dr Molnar Istvan”
conacul “Gyarfas”
statuia lui Petofi

Întreprinderea de fier Vlăhița - 150 de ani * 1825 -1875

Vlăhița (în maghiară Nagyoláhfalu, din 1899 Szentegyháza) este un oraș în județul Harghita. Oraşul se situează la distanţa egală faţă de cele două centre urbane importante a judeţului, Miercurea Ciuc (28 km) şi Odorheiu Secuiesc, (24 km), pe Drumul Naţional DN 13. Este aşezată la poalele Munţilor Harghita, pe un platou, străbătut de văile pâraielor Homorod Mic şi Vârghiş. Istoric si geografic oraşul Vlăhiţa este constituit din localităţile: Vlăhiţa Sat, Baia Sfânta Cruce si Minele Lueta, primele doua fiind contopite, a treia formând un trup separat, aval de oraşul propriu zis. Aşezarea geografica si condiţiile naturale au fost determinate si in privinţa evoluţiei istorice. Prima atestare documentara a localităţii se datează din secolul al XII-lea ce a ce înseamnă că aşezarea este mai veche. Activitatea de bază a locuitorilor a fost exploatarea şi prelucrarea lemnului, completată de creşterea animalelor, pădurile şi păşunile fiind cuprinse in composesorat, apoi metalurgia, mineritul şi prelucrarea minereului de fier au marcat o trăsătură fundamentală a activităţilor economice. În zonă au funcţionat zeci de gatere, multe din ele in proprietate interfamilială, devierea pârâului contribuind şi la întemeierea metalurgiei. Prima atestare documentară a unei forje pe aceste meleaguri se face în anul 1591, pe teritoriul comunei Lueta. Dezvoltarea metalurgiei se leagă de timpurile vechi de aceasta comună, prima întreprindere de profil – fabrica de fier fiind întemeiata in anul 1836. Încă din 1850 aici s-a dat în funcțiune un ciocan hidraulic pentru prelucrarea fierului (vashámor), precum și un furnal de fier, proprietatea unui întreprinzător din Brașov. Deasupra admiri o forjă veche din Vlăhița. Fabrica de fier de la Vlăhița, județul Harghita are o îndelungată și învolburată istorie. În poza de mai jos este redat un aspect de la forjă.

După ce activitatea de aproape patru decenii a întreruptă din motive de forţă majoră - consecinţelor crizei economice din 1873 adăugîndu-li-se anumite probleme ale căror cauze, după constatările unor publicişti de specialltate ai vremii, trebuie căutate „nu în materia primă minerală şi materialul de producţie, ci mai degrabă în structura şi natura proprietarului de atunci: S. A. de Mine şi Furnale din Braşov", o nouă etapă în istoria acestei întreprinderi se deschide în anul 1878. Atunci judecătoria montanistică a scos la licitaie fabrica, ea fiind cumpărată pentru suma de 6006 florini de către Hrobonyi Adolf, un vechi angajat al fabricii, şi ginerelui său Lantzky Sandor, fost contabil şi administrator silvic al întreprinderii. Cei doi au achiziționat cu această ocazie și un teren de 80 iugăre cadastrale. La 1878 fabrica era compusă din: cuptor de topit minereu de fier având capacitatea de 23,8 metri cubi minereu, atelier de turnare, două forje, un atelier de strungărie şi unul de tâmplărie. Foalele cuptorului erau acţionate cu ajutorul a două roţi hidraulice: una de 16 şi cealaltă de 10 cai-putere. Minereul se transporta la gura cuptorului cu vagoneti tip Bericht der Handels-und Gewerbekammer, construiți la Brasov. Capacitatea de producţie anuală a cuptorului era· de 7836 chintale. Cuptorul şi turnătoria constituiau împreună elementul cel mai important şi se completau reciproc, deoarece cea mai mare parte a fontei era folosită pentru produse turnate, care au rămas în continuare mărfurile caracteristice ale acestei întreprinderi. Produsele forjate erau executate în ateliere de forjare special amenajate, din fier mai mult cumpărat, în special fier vechi. Aşa-numita forjă de sus era la cca. 300 m de cuptor şi turnătorie. Instalaţia ei se compunea din două cuptoare de forjă şi unul de afinare, alimentate de două suflante tip dulap. Ciocanele erau în număr de două. Ciocanele şi suflantele erau acţionate prin trei roţi hidraulice avînd energia totală de 24 cai-putere. La cca. 30 m distanţă se afla forja de jos, în care, pentru cele trei ciocane, fierul era pregătit în două cuptoare de afinare şi patru de forjă. Două ciocane erau acţionate de forţa apei, cel de al treilea era pus în funcţiune cu aburi. lncepînd cu anul 1904 producţia fontei turn s-a stabilizat între 5500 şi 6300 chintale anual. Izbucnirea primului război mondial a sporit în continuare problemele cotidiene ale vieţii muncitorilor şi familiilor lor la Vlăhiţa. Degradarea condiţiilor de muncă, sistematizarea lucrului după modelul ,,cine cît poate", înmulţirea actelar arbitrare, toată mizeria şi suferinţa aduse de război, şi-au făcut simţite efectele şi la Vlăhiţa. Toate acestea au pregătit terenul agitaţiei socialiste, pentru creşterea conştiinţei muncitoreşti. Unul din primele semne în acest sens a fost mişcarea muncitorilor de la turnătorie la sfîrşitul anului 1917, în cadrul căreia s-a cerut o mărire a salariilor cu 20%.

Deşi mişcarea a fost înfrîntă cu ajutorul autorităţilor, după o încetare a muncii timp de 3-4 zile, amintirea ei mobilizatoare la noi lupte a persistat şi s-a înfiltrat în sufletele muncitorilor, alimentind conştiinţa necesităţii solidarităţii organizate. La Vlăhiţa a luat fiinţă în februarie 1919 organizaţia de partid. şi sindicală socialistă a muncitorilor, în condiţiile avintului revoluţionar al mişcării muncitoreşti din ţara noastră, cînd, prin desăvîrşirea unităţii statale a României pe baza istoricelor hotărîri ale Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, întreaga mişcare muncitorească a ţării s-a manifestat cu deosebită forţă şi eficacitate. Organizarea muncitorilor vlăhiţeni a avut efecte în direcţia radicalizării, dind naştere unor obiective tot mai bine conturate în activitatea lor îndreptată spre îmbunătăţirea situaţiei. în decembrie 1919 muncitorii au pornit o acţiune pentru mărirea salariilor. Bărbaţii de încredere aleşi de muncitori au înaintat direcţiunii revendicările, şi anume ridicarea salariilor cu 75-100% şi introducerea plăţii cu ora în locul plăţii de pînă atunci pe zi de muncă, mijloc de spoliere a muncitorilor. Conducerea întreprinderii - Gustav von Bomches şi fratele său Otto, inginer - a fost dispusă să acorde doar o mărire de 35% a salariilor. In ianuarie 1920 muncitorii şi-au prezentat din nou revendicările, cu condiţia că după 8 zile intră în grevă. Aceasta s-a şi întîmplat la sfîrşitul lunii ianuarie. Conducerea întreprinderii a comunicat în scris muncitorilor că e dispusă să înceapă tratative numai ,, ... dacă [muncitorimea] declară că este de acord să treacă la lucru în sistemul actual de salarizare şi condiţiile existente, cu menţinerea ordinii şi disciplinei necesare", apoi că „nu mai acceptă tratative cu conducătorii de atunci" ai muncitorimii. Greva a luat sfîrşit după două săptămîni, obţinînd rezultate parţiale; ea a beneficiat şi de colaborarea delegatului clujean al Partidului Socialist din Ardeal şi Banat. Direcţiunea. a mărit salariile cu 10% şi a promis alte măriri de salarii la primăvară, îmbunătăţind totodată aprovizionarea magaziei de alimente a întreprinderii. Greva a oferit muncitorilor numeroase învăţăminte pentni luptele lor în viitor, în scopul ameliorării situaţiei economice şi al apărării drepturilor politice. La fel ca în toată mişcarea muncitorească din România, şi la Vlăhiţa s-a accelerat procesul radicalizării politice şi ideologice pe linia afirmării treptate a ideilor revoluţionare, ale căror forme locale de manifestare erau acţiunile făcute cu scopul de a împiedeca conducerea întreprinderii în tendinţele ei de a-şi desfăşura cu efect demagogia socială şi a spori exploatarea celor ce muncesc prin promisiuni derutante, prin intermediul unor muncitori cu voinţa mai slabă, al supraveghetorilor şi funcţionarilor. Printre manifestările concrete ale mişcării revoluţionare, de pildă, era şi aceea că muncitorii de la Vlăhiţa - ca în general mişcarea muncitorească revoluţionară din ţara noastră - nu numai că nutreau simpatie faţă de cuceririle Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie. Direcţiunea a recurs pînă la urmă la forţă faţă de conducătorii muncitorilor care au fost arestati și dupa 3 luni eliberati dar interzicțndu-li-se reangajarea. Cea mai spectaculoasă dezvoltare se petrece începând din anii 70-80. Aceasta dezvoltare forţată atrage după sine o decădere accentuată in anii 90, pentru ca în prezent fabrica să fie închisă. În localitate se prelucra fierul obținut în exploatarea de la „Sfânta Cruce” (Szentkereszt), aflată în sudul localității. La sfârșitul secolului al XIX-lea autoritățile maghiare au schimbat denumirea localității în „Sfânta Biserică”, adică Szentegyháza. La recensământul din anul 2011 orașul număra 6898 locuitori în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: maghiari – 98,18% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului Vlăhița astăzi se prezintă aproximativ astfel: romano catolici – 87,22%, reformați – 4,24%, unitarieni – 3,62%, martorii lui Iehova – 1,14% și restul – nedeclarată sau altă religie.

Corund 50 ani * 1924 - 1984

Corund (în limba maghiara - Korond) este o comună din județul Harghita care include și satele: Atia. Calonda, Fântâna Brazilor și Valea lui Pavel, satul Corund fiind atestat pentru prima dată în anul 1333.

Comuna se află în partea de vest a județului, în Depresiunea Praid și este cunoscută ca un centru de ceramică populară, fiind situată la 18 km de Sovata și 29 km de Odorheiul Secuiesc. La recensământul din anul 2021 comuna număra 6394 locuitori, în creștere față de recensământul anterior (anul 2011 – 6135 locuitori) dintre care:

maghiari – 96,73%
restul – alte etnii sau necunoscută

Componența confesională a comunei harghitene Corund astăzi re prezintă astfel:

romano catolici – 74,44%
unitarieni – 13,67%
baptiști – 3,78%
martori ai lui Iehova – 2,11%
reformați – 1,52%
restul – alte religii sau nedeclarată

Dintre atracțiile turistice ale comunei enumăr:

biserica unitariană – Corund
muzeul sătesc – Corund
biserica romano catolică – Atia
biserica de lemn romano catolică – Fântâna Brazilor
biserica de lemn romano catolică – Valea lui Pavel
tinovul de la Fântâna Brazilor (sit de importanță comunitară inclus în rețeaua europeană Natura 2000 în România).

Maratonul sănătății - Miercurea Ciuc

Maratonul sănătății este o competiție cu mare o veche tradiție, fiind organizată de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Harghita în colaborare cu Asociaţia Judeţeană de Schi-Biatlon, pe pârtia de schi fond de la Băile Harghita. La ea pot participa oameni de toate vârstele de ambele sexe. Scopul competiției este popularizarea alergării pe schiuri şi angrenarea unui număr mare de sportivi amatori şi performanţă în această competiţie de nivel naţional.

Harghita-Băi (în limba maghiară - Hargitafürdő) este o localitate componentă a municipiului Miercurea Ciuc, de doar 169 de locuitori, atestată documentar pentru prima dată în anul 1913.

Schiul colectează diferite discipline de iarnă unite prin utilizarea schiurilor ca instrument pentru deplasarea distanțelor pe suprafețe înzăpezite. În România primele știri despre schi ca sport au apărut în "Revista Automobilă" în anul 1920, unde este menționată Societatea de schi "Karpathia" din Brașov, înființată în anul 1880.Tot în 1880 se înființează "Societatea Carpatină Ardeleană a Turiștilor" SKV (Siebenburgische Karpathenverein"), cu sediul la Sibiu, care avea secții regionale în diferite zone ale țării. Una dintre realizările SKV a fost tipărirea unui "Anuar al SKV", apărut între anii 1881-1944, în care erau tratate și problemele specifice muntelui pe timp de iarnă, inclusiv amenajarea unor pârtii de schi, case de adăpost etc. În anul 1893, ia ființă prima societate turistică românească cu activitate efectivă cunoscută: "Societatea Carpatină Sinaia". În statutul său, alături de obiectivele turistice, științifice și culturale, întâlnim și preocuparea pentru activități sportive ca tirul, vânătoarea și sporturile de iarna (schi, bob - sanie). În 1892, se semnalează un grup de schiori condus de Carol Ganzer, care parcurge Clăbucetele Predealului. Un an mai târziu, revista "Hercules" își informa cititorii că "săniușul pe picioare" se practica în multe localități ardelene, mai ales în zona Clujului și Bihorului. În anul 1905 se înființează "Societatea de Schi Brașoveană" aparținând locuitorilor de naționalitate germană - Kronstadter Ski Vereinigung"), iar în 1909 se organizează primul concurs de schi din România. Doi ani mai târziu s-a disputat și prima cursă de coborâre din Postăvar până în Poiana Brașovului, învingător fiind W. Janesch. Au participat 11 concurenți. Tot în acești ani încep să fie organizate și întreceri feminine pe distanțe scurte. Anul 1913 consemnează construirea primei trambuline de sărituri cu schiurile în Poiana Postăvarului de către K.S.V. Primul Campionat Național este disputat la Sinaia în 1927. Primul campionat inter universitar are loc la Predeal în 1930. În 1931, ia ființă FRSB (Federația Română de Schi Biatlon). Astăzi se practică diverse discipline sportive de schi: schi alpin, schi nordic, schi alpinism, schi freestyle și schifreeride.

Concursul național de distilat pălincă AKOVITA - Miercurea Ciuc

Produsul de mai sus este o medalie specială realizată de compania privată orădeană Medals Alex Sztankovits pentru a fi conferită participanților la Concursul național de distilat pălincă “Akovita “ ce se organizează periodic la Miercurea Ciuc.

Concursul este organizat începând din anul 2021 de către Asociația Organizațiilor Economice Secuiești (Miercurea Ciuc, strada Petőfi Sándor, nr. 36.), în parteneriat cu Consiliul Național al Pălincii, instituții ale județului Harghita și ale municipiului Miercurea Ciuc, precum și numeroase organizații profesionale și companii. Scopul principal al concursului este promovarea consumului responsabil de distilate și pălincă în Transilvania, cu o atenție deosebită acordată tradițiilor seculare și cerințelor de calitate ale prezentului. Participanții la concurs primesc un feedback detaliat despre proprietățile senzoriale ale mostrelor pe care le-au înregistrat, realizat de evaluatori cu experiență internațională semnificativă. Un alt obiectiv este sprijinirea categoriei de afaceri prin instrumente de marketing, creșterea oportunităților comerciale și întărirea intenției de producție de calitate în categoria individuală. La concurs pot participa persoane fizice cât și firme producătoare de astfel de produse.

Miercurea Ciuc (în limba maghiară Csíkszereda, în limba germană Szeklerburg) este un municipiu, reședința de județ și cel mai mare oraș al județului Harghita, Transilvania, România. Numele orașului este atestat pentru prima dată sub forma Csíkszereda într-o scrisoare din anul 1558, cu referire la târgurile săptămânale ținute aici în zilele de miercuri. Până în perioada interbelică denumirea românească a orașului a fost Sereda Cicului, după care numele a fost tradus în forma actuală. Săpăturile arheologice au scos la iveală în zona cartierului Jigodin urmele fortificației dacice de la Jigodin, din secolul I. Primul document autentic cunoscut care atestă existența orașului ca „oraș de câmpie” este scrisoarea de privilegii eliberată de către regina Izabella, mama lui Ioan Sigismund, principele Transilvaniei, datată 5 august 1558, în care scutește locuitorii orașului de biruri în afara birurilor cuvenite porții otomane. Sus am postat drapelul și stema actuală a municipiului Miercurea Ciuc iar mai jos pozele unor monumente de cultură și arhitectură din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate din acest oraș.

Banca Națională

Cazinoul

Consulatul Ungariei

Primăria

Biserica romano catolică

Palatul justiției

Catedrala ortodoxă

Prefectura

Teatrul

Vedere

Județul Harghita este situat în partea de est a provinciei istorice Transilvania, România și are reședința în municipiul Miercurea Ciuc. Județul se întinde pe suprafața de 6639 kilometri pătrați și are o populație de aproximativ 305000 de locuitori, din care aproximativ 85% sunt de naționalitate maghiară. Ca subunități administrativ teritoriale este compus din 4 municipii - Miercurea Ciuc, Odorheiul Secuiesc, Gheorgheni și Toplița, 5 orașe - Borsec, Bălan, Vlăhița, Băile Tușnad și Cristuru Secuiesc precum și 58 de comune. Deasupra am postat stema actuală și harta județului Harghita, iar mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest județ dar și trimiteri poștale ilustrate din vremuri diferite.