Epaminonda's Blog.....: INFO NUMIS MONDO

1. Prezint aici monedele de 15 bani din trecutul comunist al României. Sunt monede circulate care au trecut prin mâna multora dintre noi. Ce au ele în mod special? In primul rand, de ce ar fi valoarea de 15, intr-un sistem decimal? Pentru ca nu cred ca e inspiratia habsburgica (15 kreutzer erau 1/4 florin pana in 1858), ci mai degraba imitatie sovietica (in Rusia exista moneda de 15 kopek dinainte de revolutia din octombrie care a avut loc in noiembrie). Apoi, este prima moneda din otel placat cu nichel, alaturi de cea de 25 bani, realizate pe rondele bătute in Romania. (https://www.monetariastatului.ro/istorie) Este interesanta si evolutia monedei:

1960 - Republica Populara Romana

1966 - revers identic, dar stema devine Republica Socialistă România

1975 - identica, dar făcută din aluminiu

Din ce îmi amintesc, toate cele 3 variante au circulat pana la căderea regimului comunist. Apropos, ce puteai cumpăra cu 15 bani în 1982?

Îmi amintesc că parcă o “Eugenia” (2 biscuiți cu cacao în țiplă). (Sursa: NET - Atlasul banilor – Bogdan Jovi)
2. După obținerea oficială a independenței în 1980, Zimbabwe, țara succesoare a Rhodesiei, la rândul ei succesoarea Rhodesiei de Sud, schimbă moneda din dolarul rhodesian în dolarul Zimbabwe, la aceeași valoare. În următorii aproape 30 ani, inflația este atât de puternică, (cea mai mare bancnotă era de 100 trilioane) încât după 3 denominări succesive (2006, 2008, 2009), în 2009 moneda națională dispare, schimburile comerciale fiind făcute pe baza altor valute, reapărând abia în 2019, ca al patrulea dolar din Zimbabwe. Monedele de circulație ale primului dolar, cu valori de la 1 cent la 5$ au toate același avers: "pasărea Zimbabwe", simbol național care apare și pe stemă și steag.

Pasărea Zimbabwe este o reprezentare a unui vultur, fără a se putea identifica ce specie dintre cele locale, sculptată în piatră, mai multe astfel de statui fiind descoperite începând cu 1889 între ruinele cetății Marele Zimbabwe, așezare medievală de sec XI-XV, presupusă a fi capitala unui imperiu local. La fel de incertă este funcția acestor statui, ultimele teoriile mergând spre un rol de totem protector. Imaginea păsării apare pe monede din perioada Rhodesiei de Sud (monedele de 1 shilling), continuând și pe monedele din Rhodesia (2 shillings și ulterior 20 cenți). Prima statuie scoasă din Great Zimbabwe a fost achiziționată chiar de Cecil Rhodes, care a și dispus o cercetare a sitului, fiind identificate opt statui păsări, la momentul respectiv și de-a lungul perioadei coloniale considerându-se că ar fi fost realizate, la fel ca cetatea, de o civilizație din nord, fenicieni sau arabi, populațiile locale nefiind văzute capabile de o astfel de realizare.

După independență, și statuile și cetatea au fost transformate din argumente ale colonialismului în simboluri ale independenței și emancipării nativilor. De altfel, moneda de 1 dollar are pe revers chiar o reprezentare a ruinelor din piatră din Marele Zimbabwe, un turn asemănător cu cel de pe stema țării.

Păsările sculptate originale provin din orașul în ruine al Marelui Zimbabwe, care a fost construit de strămoșii Shona, începând cu secolul al XI-lea și locuit timp de peste 300 de ani. Ruinele, după care a fost numit Zimbabwe-ul modern, acoperă aproximativ 730 de hectare și sunt cea mai mare construcție antică din piatră din Africa Subsahariană. Printre elementele sale notabile se numără sculpturile de păsări din steatit, înalte de aproximativ 40 de centimetri și așezate pe coloane înalte de peste 90 cm, care au fost instalate inițial pe ziduri și monoliți din oraș. Acestea sunt unice pentru Marele Zimbabwe; nimic asemănător nu a fost descoperit în altă parte.
3. Bancnota suvenir de 0 Euro, cu reprezentarea Masivului Bucegi este realizată în una din imprimeriile acreditate de către Banca Centrală Europeană, având caracteristici de securitate similare bancnotelor reale și un design unic, atrăgător, asemănător, dar nu confundabil cu acestea.

Proiectul de promovarea a obiectivelor turistice și marilor conducători, renumiți în întreaga lume este o inițiativă, marcă înregistrată apărută în Franța în anul 2015. De-a lungul timpului, pe aceste bancnote suvenir au apărut celebrele obiective precum: Sagrada Familia (Barcelona, Spania), Domul din Köln (Germania), Castelele de pe Valea Loarei, Poarta Brandenburg (Berlin, Germania), Arcul de Triumf (Paris, Franța). În România, mai sunt și alte obiective care apar pe celebrele bancnote: Cetatea de scaun a Sucevei, Palatul Culturii din Iași, Cetatea Alba Carolina, Masivul Bucegi, Castelul Carei, etc Aici prezint bancnota suvenir de 0 euro – ce reprezintă Masivul Bucegi. Dacă pe revers sunt prezentate importante monumente europene de cultură și arhitectură (Sagrada Familia – Spania, Colosseumul – Italia, Poarta Brandemburg – Germania și Turnul Eiffel - Paris) pe avers se prezintă Stânca Sfinxul și Crucea de pe Caraiman. Această bancnotă e fost emisă într-un tiraj de 11000 de exemplare.

În 1928, la inaugurarea sa, „Crucea de pe Caraiman“, ridicată la altitudinea de 2291 m, era cea mai înaltă structură metalică situată într-o zonă montană. În timp, imaginea acestui monument unic în Europa prin amplasament şi prin dimensiuni a devenit extrem de cunoscută. Istoria „Crucii“ nu e însă atât de clară, numeroase aspecte aflându-se încă sub semnul întrebării. Însuşi numele sub care a rămas cunoscut în memoria colectivă acest simbol al arhitecturii şi tehnicii mondiale din prima jumătate a secolului al XX-lea dă naştere unei controverse. Studiind documentele de arhivă şi lucrările publicate de-a lungul celor 82 de ani care au trecut de la inaugurarea monumentului, cercetătorul descoperă nu mai puţin de trei titulaturi diferite. Cel mai des întâlnit în documentele oficiale aflate în colecţiile Arhivelor Naţionale ale României e numele de „Monumentul Eroilor“, în timp ce în limbajul cotidian s-a păstrat, încă din anul 1933, titlul de „Crucea de pe Caraiman“. O a treia variantă ce şi-a făcut loc în unele surse bibliografice secundare – „Crucea Eroilor Ceferişti“ – pare a fi fost generată de faptul că ridicarea monumentului (între anii 1926-1928) a fost realizată prin eforturile lucrătorilor Direcţiei de Poduri din cadrul Direcţiei Generale C.F.R. Din păcate, majoritatea publicaţiilor editate de-a lungul existenţei „Crucii“ nu au păstrat decât unele date vagi, legate strict de construcţia propriu-zisă a monumentului, fapt care a deschis calea spre un alt punct de controversă, legat de semnificaţia istorică a acestei opere de arhitectură. Luând ca bază de pornire a cercetării înscrisul săpat în piatra plăcii comemorative, „Ridicatu-s-a acest monument întru slava şi memoria eroilor prahoveni căzuţi în Primul Război Mondial 1916-1918 pentru apărarea patriei – construit între anii 1926-1928“, cercetătorul se vede nevoit să considere credibile informaţiile păstrate în memoria colectivă, ce atribuie ideea realizării monumentului „Societăţii Cultul Eroilor“. Aceasta funcţiona încă din anul 1919, sub denumirea iniţială de „Societatea pentru Mormintele Eroilor Căzuţi în Război“ şi sub înalta ocrotire a Prinţesei Maria, cea care avea să fie încoronată Regină a României, în octombrie 1922. Ne sunt cunoscute numele unor personalităţi din domeniile arhitecturii şi construcţiilor din primele decenii ale secolului al XX-le, care s-au implicat în realizarea acestui monument unic în Europa. Astfel, ne este cunoscut faptul că întregul proiect al ansamblului a fost opera arhitecţilor români Georges Cristinel şi Constantin Procopiu. La fel, ne sunt menţionate numele celor doi mari ingineri ce au realizat studiile de rezistenţă ale monumentului:Alfred Pilder şi Teofil Revici, precum şi ale celor care au urmărit ridicarea „Crucii“, dirigintele de şantier Nicolae Stănescu şi şeful de şantier V. Bumbulescu. Nu trebuie trecută cu vederea nici activitatea lucrătorilor din cadrul a două secţii de linii (L1 şi L5) aflate în subordinea Direcţiei Generale C.F.R., ale căror eforturi au făcut posibilă existenţa construcţiei (introdusă în lista monumentelor de patrimoniu, sub codul PH-IV-mon-A-16887). Istoria a reţinut şi sprijinul acordat de fraţii Schiel, care au pus la dispoziţia constructorilor funicularul fabricii de hârtie din Buşteni. Cu ajutorul acestei instalaţii au fost transportate mare parte din elementele metalice necesare ridicării „Crucii“. Comunitatea locală s-a implicat la rându-i;locuitorii Buşteniului şi-au folosit atelajele şi animalele de povară pentru a urca până pe platoul Bucegilor restul materialelor necesare construcţiei soclului pe care se înalţă monumentul. Comuniştii au vrut să-i secţioneze braţele. Neglijată aproape complet de-a lungul celei de-a doua jumătăţi a secolului al XX-lea, ameninţată chiar cu dispariţia (spre sfârşitul deceniului patru al secolului trecut au existat chiar voci care au cerut secţionarea braţelor laterale ale monumentului şi montarea unei stele roşii în vârful coloanei metalice), devenită un element al cotidianului ultimelor două decenii, „asaltată“ de cei ce îşi găsesc un titlu de glorie efemeră din marcarea numelui prin intermediul diverselor înscrisuri grafitti aşternute pe piatra soclului ori prin slovele scrijelite în grabă pe uşa de acces în interiorul ansamblului, „Crucea de pe muntele Caraiman“ pare să fi redevenit, în sfârşit, un simbol al culturii şi istoriei celor pe care îi veghează din înălţimile munţilor. Astfel, un parteneriat recent încheiat între Consiliul Local al oraşului Buşteni şi Asociaţia Rotary Club „Valea Prahovei“ îşi propune restaurarea completă a „Monumentului Eroilor“ şi introducerea sa în circuitul turistic mondial. (Sursa NET – Revista Historia). Din anul 2014 monumentul este înscris în Guiness World Records ca fiind cea mai cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan. Crucea este situată chiar pe marginea abruptului către Valea Seacă, la altitudinea de 2291 m, fiind unică în lume atât prin altitudinea amplasării, cât și prin dimensiuni: crucea propriu-zisă are o înălțime de 28 m și două brațe de câte 7 m fiecare. Monumentul era cea mai înaltă construcție din lume la vremea respectivă, de acest fel, situată la o astfel de altitudine. Lățimea stâlpului vertical este de 2 m, lungimea brațelor orizontale până în axul stâlpului fiind de 7 m, iar latura unui ochi pătrat de zăbrea este de 2 m. Crucea este executată din profile de oțel, fiind montată pe un soclu din beton armat placat cu piatră, înalt de 7,5 m. În interiorul acestuia se află o încăpere care a adăpostit inițial generatorul de energie electrică ce alimenta cele 120 de becuri de 500 W de pe conturul Crucii.

Sfinxul din Munții Bucegi este o formațiune geologică alcătuită din conglomerate, rezultată în urma dezagregării și eroziunii diferențiate, fiind situat la altitudinea de 2206 metri. Format dintr-un bloc mare de piatră ce a căpătat forma de astăzi într-un timp foarte îndelungat, Sfinxul din Bucegi, măsoară 8 metri în înălțime și 12 metri în lățime. Prima denumire oficială, ca și Sfinxul din Bucegi, datează din anul 1935, într-un articol al publicației de profil a vremurilor respective ce purta numele de Buletin Alpin. Cea mai simplă cale de acces este cu Telecabina Bușteni – Babele, traseu ce are o lungime de 4350 m, o diferență de nivel de 1235 m și este străbătut în aproximativ 15 minute. Telecabina are o capacitate de 25 persoane. Din anul 2001, Sfinxul și Babele au făcut obiectul unei dispute în instanță, între județele Prahova și Dâmbovița. Totul s-a terminat cu sentința definitivă pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în septembrie 2022, în favoarea județului Dâmbovița, mai precis comuna Moroien.
4. Loteria națională a statului european Spania a emis o serie de bilete de loterie prin care popularizează farurile spaniole.

Aici se prezintă un bilet de loterie din data de 26 aprilie 2008 prin care se popularizează Farul Zumaia (Guipuzcoa).

Farul Zumaia este situat pe dealul San Telmom în punctul Atalaya, în orașul Zumaia, pe malul vestic al estuarului râului Urola, în provincia Guipuzcoa, Țara Bascilor, Spania. El este administrat de Autoritatea Portuară a Portului Pasaia. El a fost construit în anul 1882 de către inginerul Francisco Lafarga pentru a ușura intrare navelor în port. Felinarul a fost construit în anul 1925 de Maquinista Valenciana, care a efectuat și renovarea sa în iulie 1985. Câteva dintre caracteristicile tehnice ale farului sunt:

coordonate - 43°18′07″N și 2°15′03″V
raza de acțiune – 14 mile marine (26 kilometri)
înălțime focală – 41 metri
înălțime montură – 12 metri

După evoluția abrupt descendentă a bolivianului în comparație cu USD, stabilizat la peste 11000 boliviano în 1959, reforma monetară din 1963 introduce o nouă monedă: peso bolivian, egal cu 1000 boliviano. Inflația este nemiloasă și cu această monedă, de la o paritate de 11,875 peso = 1 USD ajungându-se în anii '80 la aproape 2 milioane peso = 1 USD, în 1986 având loc o nouă reformă. Toate aceste probleme au loc pe fondul unor guvernări militare, până 1982, și o implicare consistentă a SUA, prin intermediul CIA. Primele monede din seria peso apar în 1965, diviziuni de 5, 10 și 20 centavos. Monedele de 1 peso apar în 1968, 6 g de cupru-nichel, 27 mm diametru.

În 1968 sunt emise două serii: una FAO, cu un tiraj mai redus, recognoscibilă prin sloganul "Guerra contra el hambre" (lupta contra foamei) și data de 16 octombrie 1968, și seria de circulație, care va continua până în 1980.

Pe toate monedele apare stema Boliviei, cu 10 stele în partea inferioară, reprezentând cele 10 departamente, incluzând zona de litoral, pierdută în urma războiului cu Chile, un subiect de permanentă dispută între cele două țări. De amintit și că simbolul peso bolivian este $b, și că toate monedele din seria pesos sunt bătute la o monetărie din fosta RFG, actuala Germanie.
5. După decesul Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii și alegerea următorului suveran Banca Angliei a decis emiterea de noi bancnote care să prezinte chipul noului suveran – în persoana Regelui Charles al III-lea, bancnote cu o grafică mai deosebită și cu noi adăugiri grafice pentru împiedicarea contrafacerilor.

Aici vă prezint bancnota de 20 pound 2026 care are următoarele reprezentări grafice principale:

pe avers – chipul Regelui Charles al III-lea
pe revers – chipul lui Joseph Mallord William Turner

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii, nume real complet – Charles Philip Arthur George, s-a născut la Palatul Buckingham din Londra, la 14 noiembrie 1948, fiind primul copil al reginei Elisabeta a II-a (1926-2022) şi al prinţului consort Philip, duce de Edinburgh (1921-2021), din cei patru ai cuplului regal. Charles are o soră, pe Anne, Prinţesă Regală (n. 15 august 1950) şi doi fraţi, Andrew, duce de York (n. 19 februarie 1960) şi Edward, în prezent, duce de Edinburgh (n. 10 martie 1964). Mama sa, prinţesa Elisabeta a fost proclamată regină, la 6 februarie 1952, la vârsta de 25 de ani, în urma morţii tatălui său, regele George al VI-lea. Prinţul Charles a devenit, astfel, moştenitor al tronului şi a preluat titlul de duce de Cornwall, fapt reglementat de un document al regelui Edward al III-lea din 1337, precum şi mai multe titluri nobiliare scoţiene: duce de Rothesay, conte de Carrick, baron de Renfrew, lord de Isles, prinţ şi Mare Steward al Scoţiei. Prinţul Charles avea patru ani atunci când a participat la ceremonia de încoronare a mamei sale, regina Elisabeta a II-a, care a avut loc la 2 iunie 1953. Părinții săi au exclus studiu cu profesori particulari astfel că el a studiat în școli alături de alții tineri de vârsta sa. În anul 1967 a început să studieze arheologia şi antropologia la Colegiul Trinity al Universităţii din Cambridge, dar și-a schimbat opţiunea în a doua jumătate a specializării, îndreptându-se spre istorie, luând licența n anul 1970. La 1 iulie 1969 Charles a fost învestit cu titlul de prinţ de Wales, de regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. În ziua de 11 februarie 1970, şi-a ocupat locul cuvenit în Camera Lorzilor. A început pregătirea militară la Colegiul Cranwell “Royal Air Force – RAF” din Lincolnshire (martie 1971), devenind pilot. Prinţul efectuase, la cererea sa, o serie de exerciţii de zbor, în timp ce se afla la studii la Cambridge. În septembrie 1971, s-a îndreptat spre o carieră în marina militară. După un curs de şase săptămâni la Colegiul Marinei Regale din Dartmouth, a efectuat stagiul la bordul distrugătorului HMS Norfolk şi a două fregate. S-a calificat ca pilot de elicopter în 1974, înainte de a se alătura echipei 845 Naval Air Squadron de pe portavionul HMS Hermes. La 9 februarie 1976, prinţul a preluat, pentru o perioadă de nouă luni, comanda căutătorului de mine HMS Bronington. Prinţul Charles s-a căsătorit cu Lady Diana Spencer (n. 1 iulie 1961 – m. 31 august 1997), la 29 iulie 1981, la Catedrala St. Paul, Diana devenind prinţesă de Wales. Cuplul princiar a avut doi fii: William Arthur Philip Louis (n. 21 iunie 1982) şi Henry Charles Albert David (n. 15 septembrie 1984). Prinţul şi prinţesa de Wales au efectuat turnee în străinătate şi au avut multe angajamente împreună în Marea Britanie. La 9 decembrie 1992, prim-ministrul, John Major, a anunţat Camera Comunelor că prinţul şi prinţesa de Wales au convenit să se separe. Divorţul s-a pronunţat la 28 august 1996. La 31 august 1997, Lady Diana şi-a pierdut viaţa într-un accident de maşină la Paris. În ziua înmormântării, prinţul de Wales şi-a însoţit fiii, prinţul William, în vârstă de 15 ani şi prinţul Harry, în vârstă de 12 ani, în drumul către Westminster Abbey, unde a fost depus trupul prinţesei de Wales. La 9 aprilie 2005, prinţul Charles s-a căsătorit, în cadrul unei ceremonii civile, cu Camilla Parker Bowles, care a primit titlul nobiliar de ducesă de Cornwall. În calitatea sa de prinţ de Wales, Charles a susţinut relaţia specială cu serviciile armate, abordând trei acţiuni principale: promovarea rolului serviciilor armate în viaţa naţională, prin vizite operaţionale, îndatoriri ceremoniale şi activităţi comemorative în Marea Britanie şi în întreaga lume; sprijinirea bunăstării şi intereselor personalului, veteranilor şi familiilor acestora; menţinerea istoriei şi moştenirii serviciilor armate prin legături cu regimente, unităţi şi formaţiuni, atât în Marea Britanie, cât şi în jurul Commonwealth-ului. În calitate de prinţ de Wales, Alteţa Sa Regală a călătorit în străinătate, în fiecare an, la cererea Biroului de Externe şi al Commonwealth-ului pentru a promova interesele diplomatice britanice, pentru a ridica statutul Regatului Unit în ţara vizitată şi pentru a promova excelenţa britanică. Pe lângă sprijinirea Reginei în îndeplinirea rolului ei de şef de stat şi în calitate de antreprenor caritabil, prinţul de Wales a căutat, de asemenea, să promoveze şi să protejeze tradiţiile şi valorile, precum şi meritele ţării sale. Timp de peste cincizeci de ani, prinţul de Wales, astăzi regele Charles al III-lea, şi-a folosit poziţia unică de a susţine acţiunea pentru un viitor durabil. Ca prinţ de Wales, Charles a manifestat un deosebit interes pentru România. A efectuat, începând cu anul 1998, o serie de vizite oficiale dar şi particulare în România, implicându-se în păstrarea patrimoniului cultural românesc, achiziţionând şi restaurând mai multe case vechi din mediul rural. La 2 iunie 2015, a fost lansată Fundaţia “Prinţul de Wales”, organizaţie caritabilă ce sprijină conservarea patrimoniului arhitectural, agricultura şi dezvoltarea durabilă în România. Principalul obiectiv al organizaţiei este dezvoltarea aptitudinilor profesionale în comunităţile rurale pentru a ajuta localnicii să îşi găsească mai uşor un loc de muncă. Preşedintele României, Klaus Iohannis, i-a conferit prinţului de Wales, la 29 martie 2017, Ordinul Naţional “Steaua României” în Grad de Mare Cruce, în semn de “preţuire pentru activitatea în România şi pentru promovarea imaginii acesteia în lume”.

Joseph Mallord William Turnera fost pictor și gravor britanic peisagist, reprezentant al romantismului, care s-a născut la data de 23 aprilie 1775 și a decedat la data de 19 decembrie 1851. Specializat în peisaje și scene marine, era considerat de impresioniștii francezi ca unul dintre principalele modele artistice. Enumăr mai jos câteva dintre cele mai cunoscute opere din creația sa precum și locul unde sunt expuse pentru a fi vizitate de publicul larg:

Interior la Tintern Abbey - acuarelă – Victoria and Albert Museum
Catedrala din Salisbury - acuarelă - Victoria and Albert Museum
Răsărit de soare în ceață – ulei – National Gallery
Sfere de sticla cu apa – Muzeul Britanic
Furtună de zăpadă la trecătoarea Mont Cens – Muzeul Birmingham
Bătălia de la Trafalgar - ulei – Muzeul Național Maritim din Greenwich
Lumina lunii pe lagună, Veneția - acuarelă și guașă - Muzeul Britanic
Corăbii pe mare - acuarelă - Muzeul Britanic
Blue Rigi. Sunrise - acuarelă - Tate Gallery
Înger în soare - ulei – Tate Gallery
Vama și Santa Maria della Salute, Veneția - National Gallery of Art, Washington DC
Răsărit de soare la Castelul Norham - ulei - Tate Gallery

Și câteva aprecieri critice:

William Hazlitt - "Pictează arbori galbeni și albaștri și contează pe ochiul spectatorului ca să-i transforme în verde." "Tablourile lui Turner ne prezintă nu atât elemente ale naturii, cât atmosfera care le înconjoară. Sunt tablouri ale aerului, pământului și ale apei."
John Ruskin - "Ceea ce importă la Turner mai presus de orice, distingându-l de toți contemporanii săi, e adevărul." "Turner și-a umplut mintea cu materiale extrase din atenta studiere a naturii (nici un artist nu a studiat natura cu mai multă înverșunare) - iar după aceea schimbă și combină, scoțând efecte lipsite de cauze directe, sau, pentru a ne exprima mai exact, sesizând sufletul și esența frumuseții, fără să acorde atenție mijloacelor prin care ea a luat naștere." "Dintre operele lui cele mai bogate și mai frumoase a rămas doar o umbră. Dar tocmai această umbră este mai desăvârșită decât soarele altora: este o umbră purpurie, o umbră de trandafir."

Graham Reynolds - "Rămâne un geniu nu numai prin volumul și energia creației sale ci și prin faptul că trăiește în toată plenitudinea ca un izvor de experiență proaspătă."

Dumitru Popescu - "Turner a descoperit și a transpus pe pânză, într-o manieră de vizionar, extraordinara subtilitate a naturii insulelor britanice, cu cele trei componente ale ei: soarele, marea și ceața. Crepusculul și aurora apar pe pânzele lui Turner ca niște misterioase fenomene supraterestre. Culorile se topesc în tonuri fantastice, formele se estompează în contururi abia vizibile. E o lume de vis, o feerie pe care n-am mai văzut-o nicăieri în pictură, în nici unul din tablourile marilor galerii de artă ale lumii."

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O CUGETARE INSPIRATĂ
DIN LITERATURA LUMII
Autor: Mihai Frunză - Brăila
UN CAREU DE DEFINIȚII
REZOLVAT

O EPIGRAMĂ PROPRIE

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Academia Republicii Socialiste România 1866 - 1966

Academia Română este un for cultural fondat la 1 aprilie 1866, la București sub denumirea de Societatea Literară Română. La 1 august 1867 a devenit Societatea Academică Română, iar din 1879 poartă denumirea actuală. Academia Română are ca atribuții principale:

promovarea limbii și literaturii române
stabilirea normelor ortografice
cercetarea istoriei naționale și sprijinirea activității științifice

Unele din proiectele fundamentale ale academiei sunt:

DLR – Dicționarul Limbii Române
DEX – Dicționarul explicativ al limbii române
DOOM – Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române

Conform statutului său de instituție publică autonomă, Academia Română poate avea un număr maxim de 181 membri titulari și corespondenți și 135 membri de onoare, din care cel mult 40 din România. „Ziua Academiei Române” este marcată anual la data de 4 aprilie. Academia are în subordinea sa o serie de instituții, Biblioteca Academiei Române și Editura Academiei Române. Au existat academii în forme incipiente atât în Țara Românească (București, circa 1689) și în Principatul Moldovei (Iași, 1707), instituții care s-au transformat mai târziu în universități. Primele societăți culturale moderne au fost înființate la Brașov (1821), București (1844) și Cernăuți (1862), pe modelul instituțional de inspirație occidentală. La mijlocul secolului al XIX-lea, în contextul modernizării statului român și al afirmării identității culturale, au fost inițiate mai multe demersuri pentru înființarea unei instituții centrale cu profil academic. Unirea Principatelor Române din 24 ianuarie 1859 și reformele ulterioare au creat cadrul favorabil pentru înființarea unui for național de cultură. În 1860, Ioan Maiorescu propunea constituirea unei „societăți academice” care să coordoneze activitatea intelectualilor români în domeniul limbii și istoriei. Proiectul său nu a fost realizat, dar ideea a fost reluată și susținută de mai mulți membri ai elitei culturale și politice.

La propunerea lui Constantin Alexandru Rosetti, la 1 aprilie 1866, locotenența domnească a aprobat regulamentul de funcționare al Societății Literare Române, cu sediul la București. Scopurile principale ale noii instituții erau:

stabilirea ortografiei limbii române
redactarea unei gramatici
elaborarea unui dicționar – tezaur

Regulamentul prevedea numirea membrilor de către Ministerul Instrucțiunii Publice, cu reprezentare din toate regiunile locuite de români și aromâni. În total, numărul membrilor fondatori a ajuns la 25. Prima ședință a noii instituții a avut loc la 13 august 1867, la București, moment în care s-a decis schimbarea denumirii în Societatea Academică Română. Primul președinte a fost Ion Heliade Rădulescu (până la 1 august 1870). La 30 martie 1879, printr-o lege specială, Societatea Academică Română a fost declarată instituție națională sub numele de Academia Română, cu rol de autoritate în domeniile culturii, științei și moralei publice. În perioada regimului comunist Academia Română a fost desființată prin Decretul nr. 76 din 9 iunie 1948, fiind înlocuită cu Academia Republicii Populare Române. Noua instituție nu a fost considerată continuatoare de drept a Academiei Române, iar lista de membri aleși a fost modificată. Peste 100 de membri ai fostei academii nu au fost incluși în noua structură ce a fost completată cu nume apropiate de regimul comunist. Ulterior, instituția a purtat denumirea de Academia Republicii Socialiste România. După 1989, în urma reinstaurării regimului

democratic instituția și-a reluat denumirea de Academia Română. Academia Română este alcătuită din cinci categorii de membri:

membri titulari,
membri corespondenți (titlu onorific academic, fără beneficii financiare),
membri de onoare (din țară și din străinătate),
membri post-mortem,
membru donator (Constantin Năsturel-Herescu) singurul.

Din donația acestuia s-au înființat Premiile Năsturel-Herescu pentru lucrări din domeniul literaturii, istoriei, arheologiei, geografiei și dreptului. Candidaturile sunt propuse de membri existenți ai Academiei și analizate de către secțiile de specialitate, care evaluează contribuțiile științifice, lucrările publicate, impactul național și internațional, precum și conduita profesională și morală a candidaților. După avizul secției de specialitate și aprobarea Biroului Prezidiului, candidatura este supusă votului secret al Adunării Generale. Alegerea are loc cu majoritate absolută a voturilor membrilor titulari prezenți. Odată aleși, membrii titulari primesc:

indemnizație lunară viageră din partea statului, în plus față de pensia obișnuită;
statutul de demnitate publică (funcție publică onorifică, recunoscută oficial de stat, similară cu cea de înalt demnitar, dar fără atribuții executive sau politice);
acces la resursele instituționale ale Academiei: biblioteci, institute de cercetare, laboratoare și acces la finanțare pentru activitatea academică;
rol consultativ în probleme de interes național, fiind chemați să contribuie la formularea pozițiilor academice în domenii precum educația, patrimoniul cultural sau cercetarea științifică;
autoritatea de a participa la elaborarea și validarea normelor oficiale ale limbii române (inclusiv prin dicționare și reguli ortografice), precum și la definirea standardelor culturale și științifice asumate de statul român.

Academia este o instituție finanțată, în principal, de la bugetul de stat și care funcționează autonom. Surse secundare de finanțare pot fi activitățile proprii sau exploatarea propriului patrimoniu, precum și donațiile. Are 3 filiale, la Iași, Cluj Napoca și Timișoara. În subordinea sa se află o serie de instituții prestigioase și centre de cercetare din România (circa 60). La 7 aprilie 2026 au avut loc alegeri pentru noul președinte al Academiei Române, după ce al doilea mandat al lui Ioan Aurel Pop expirase pe 5 aprilie; Marius Andruh a fost ales în funcția de președinte după ce a întrunit, în cel de-al doilea tur de scrutin, 84 de voturi „pentru” din cele 157 de voturi exprimate.

M.T.Tc. (Ministerul Transporturilor și Telecomunicațiilor)

Institutul de Cercetări și Proiectări

Tehologice în Transporturi (I.C.P.T.T)

Realizarea circuitului de cale electronic

de concepție românească - 1976

Anul 1880 este anul de infiintare a "Directiunii Princiare a Cailor Ferate Romane" prin preluarea cailor ferate existente de la concesionarii straini. Exploatarea si extinderea retelei feroviare a necesitat un efort propriu intens pentru rezolvarea problemelor tehnice in toate ramurile. Aceasta a condus la infiintarea unor compartimente (pe care astazi le-am denumi de cercetare-dezvoltare) sub diverse denumiri:

"Birouri de studii". Primul birou de studii a aparut in acelasi an (1880) in cadrul Serviciului de Ateliere si Tractiune. In 1885 existau deja patru asemenea birouri (tractiune, ateliere, economat si intretinere).
Institutul Tehnologic CFR, fondat 8 ianuarie 1929, avea 7 laboratoare, care aveau ca domenii de lucru chimia anorganica, uleiuri, vopsele, materiale, metalografie, combustie, materiale de constructii. Dupa anul 1950, in functie de organizarea ministerului din care a facut parte CFR, pe langa activitatea feroviara, in sarcinile Institutului, s-au mai adaugat si apoi s-au desprins si alte activitati (drumuri, auto, telecomunicatii, naval etc).
Instituul de cercetări CFR (1951 - 1959)
Institutul de Cercetari Transporturi si Telecomunicatii (1959 - 1966), cu cercetari in domeniul optimizarii exploatarii transporturilor, cu experimentari si studii privind locomotivele diesel-electrice, cu cercetari privind sporirea sigurantei circulatiei (autostop punctal, circuite de cale tranzistorizate).
Institutul de Cercetari Cai Ferate (ICCF) (1969 - 1974
În regimul comunist Institutul de Cercetare si Proiectare Tehnologica in Transporturi (I.C.P.T.T.) a fost o importantă instituție de cercetare și proiectare tehnologică în transporturile feroviare și nu numai (perioada anilor 1974 - 1993) care cuprindea, in principal, urmatoarele activitati:
activitatea de conceptie: informare-documentare, cercetare, proiectare tehnologica, incercari-omologari, pregatire tehnologica, tehnologii de exploatare, inventii-inovatii, sinteze-prezentare;
activitatea de investitii pentru utilitati si baza proprie: proiectarea investitiei, dezvoltarea de noi capacitati, modernizarea capacitatilor existente;
activitatea de organizare pentru ramura si in domeniul propriu: organizarea productiei,organizarea muncii;
activitatea de microproductie pentru dotarea proprie, precum si pentru dotarea unitatilor de productie din profilul MTTc cu anumite echipamente unicat sau in numar restrans de exemplare.

In perioada 1974 - 1980 activitatea s-a materializat prin lucrari de cercetare care s-au axat pe urmatoarele directii:

tarife si pret de cost in transporturi;
optimizarea proceselor de transport si dezvoltarea transporturilor combinate;
reducerea consumurilor de combustibil si energie;
perfectionarea gestiunii intreprinderilor de transport;
imbunatatirea tehnologiilor de reparatii;
diagnoza materialului rulant;
proiecte si incercari pentru adaptarea cuplei automate la materialul rulant;
imbunatatirea solutiilor constructive pentru cale si lucrari de arta;
incercari mecanice, electrice, chimice, defectoscopie;
economisirea materialelor si stabilirea unor inlocuitori in vederea reducerii importurilor,
imbunatatirea performantelor instalatiilor existente;
realizarea de echipamente si instalatii noi:
circuit de cale pentru linia curenta (CN76);
elemente pentru linia de contact;
subansambluri electronice pentru automatizarea triajelor;
subansambluri electronice pentru masina de burat;
trenul electric automotor;
noi tipuri de traverse de beton;
simulator LE pentru instruirea mecanicilor de locomotiva și pentru calea de rulare a metroului.

In perioada 1980 - 1989 s-au realizat:

circuit de cale pentru liniile din statii (CS 24-6);
acumulatori Ni-Cd;
telecomanda prin radio a locomotivei de manevra;
simulator LDE pentru instruirea mecanicilor de locomotiva;
luminoschema pentru instruirea personalului de intretinere si reparatii pentru lovomotiva electrica;
dispecer informatizat la Fetesti etc.

Din anul 1991 se separa din ICPTT Registrul Auto Roman - RAR, care devine regie autonoma. Prin HG 162/1993 se separa activitatea de cercetare feroviara de restul activitatilor de transport, prin organizarea a doua institutii independente:

Regia autonoma Registrul Feroviar Roman - REFER,
Societatea comerciala Institutul de Cercetari in Transporturi - INCERTRANS.

Această medalie a celebrat realizarea în anul 1976 a unei importante invenții românești de un colectiv de cercetători de la Secția “Automatizări feroviare și electrificare” conduse de inginerul Vătășescu Veronica. Realizarea este cunoscută sub numele ”Circuitul ce cale electronic”. Această invenție este un echipament de siguranță a traficului feroviar, realizând controlul stării de linie ocupată sau liberă. Introducerea în exploatare a acestui echipament prezintă importante avantaje:

funcționare corectă
protecție ridicată față de perturbații
fiabilitate ridicată
consum redus de energie
construcție modulară

Participând la Festivalul Naţional "Cântarea României", ediţia I-a , 1977, invenţia a fost distinsă cu premiul I pe ţară. Expusă îη cadrul "Expoziţiei naţionale a creaţiei ştiinţifice şi tehnice " din 1978 , invenţia a fost unanim apreciată şi datorită faptului că reduce consumul de energie electrică şi elimină un import de materiale de circa 13 milioane lei pe an. Echipamentul s-a distins şi în cadrul "Salonului naţional de invenţii " pe anul 1979 obţinând premiul I. Medalia este realizată din bronz, are forma rotundă, diametrul 59 milimetri și o grosime de 2 milimetri. Piesa s-a realizat la Monetăria Statului de către gravorul-modelator Constantin Dumitrescu într-un tiraj de 200 de bucăți, din care un exemplar a fost oferit Elenei Ceaușescu, soția dictatorului Nicolae Ceaușescu.

Automatica - România

Automatica SA București este o companie cu acționariat românesc, specializată în fabricarea de echipamente electrice și automatizări în următoarele domenii:

energie: echipamente și soluții pentru distribuția și controlul energiei electrice
procese industriale: automatizări de proces, proiectare și execuție de echipament industrial adaptat la procesul tehnologic al clientului, precum linii de cântărire și dozare sau roboți industriali

Automatica SA este un martor al suișurilor și coborașurilor industriei românești. Poartă acest nume din 1960, însă începuturile se suprapun cu istoria Ford. Al doilea razboi mondial, naționalizarea, industrializarea forțată, revoluția din 1989 și dezindustrializarea care a urmat, privatizarea au fost evenimente care au marcat evoluția companiei. Cândva însa, în acest trecut tumultuos s-a format o cultură a performanței, independentă de doctrine și agende paralele. Există înca în Automatica spiritul campionului, al inginerului care nu face compromisuri și nu se dă bătut. Înființată în 1932, Ford Romania S.A.R cumpără în septembrie 1934 un teren în suprafață de 7535 metri pătrați, proprietatea Imobiliara Chrissoveloni și dobândește un drept de preemțiune asupra unui teren alăturat. În mai 1935 Ford avea să achiziționeze înca 5685,5 metri pătrați de la același vânzător. Aici urma să se infiinţeze uzina de automobile FORD Romania SAR, având prima linie de montaj operaţională din Europa de Est.Legea 119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări miniere și de transporturi include în anexă la poz.104 Ford Romania S.A.R. Se înfiintează astfel Autoindependența, în subordinea Ministerului Industriei Metalurgice. Anii următori vor aduce câteva schimbări de denumire și obiect de activitate.Consiliul de Miniștri al Republicii Populare Române adoptă Hotarârea nr.147/18.02.1960 privind inființarea întreprinderii industriale de stat Automatica, a cărei necesitate este justificată de nevoia creșterii productivității muncii pentru a atinge obiectivele privind industrializarea și exportul. Automatica avea să funcționeze în vechea hală Ford și extinderile ulterioare până la vânzarea terenului în 2008. În anii ‘70-’80 la AUTOMATICA s-au omologat primele echipamente complexe ca: automate programabile, roboţi industriali, sisteme de distribuție 0,4 kV debroșabil MCC-M14, pupitre de comandă MiniMod, centrale de avertizare şi stingere incendiu SESAM, echipamente de dozare şi cântărire etc. În 1981 Automatica implementează primul Program de Asigurarea Calităţii aliniat la standardul canadian CSA Z 299.3, pentru realizarea produselor destinate domeniului nuclear. Între 1985 – 2004 Automatica produce echipamente de distribuţie electrică, control şi automatizare pentru domeniu nuclear (Fabrica de apă grea ROMAG Drobeta şi CNE Cernavodă). În anii ‘87-’92 la AUTOMATICA s-a proiectat şi executat primul sistem complex SCADA din România, pentru Fabrica de pelete de la combinatul minier Krivoi Rog (fosta URSS, astăzi Ucraina). În 1996 Automatica devine primul producător român de echipamente electrice şi de automatizare cu Sistemul Calităţii certificat de un organism extern acreditat (TÜV-CERT Germania). În 2014 Automatica a proiectat şi omologat un nou tip de celulă de medie tensiune 12/24kV rezistentă la arc și având curenți de scurtcircuit ≤ 50kA (12kV) și ≤ 25kA (24kV). Celula poate fi integrată simplu în sisteme SCADA și Smart-Grid. Transferul afacerii Automatica în grupul CEMS (anul 2014) a reprezentat întâlnirea fericită între o echipă experimentată și energia unui grup dezvoltat prin inovare și pasiunea pentru cele mai noi tehnologii. Pentru Automatica SA a început o nouă etapă de dezvoltare. Pentru clienții Automatica, acest fapt se traduce în echipamente și servicii de cea mai bună calitate, parteneriat pe termen lung și garanția respectării promisiunilor.

B.T.T. - C.S.T.A. - Herăstrău - București

Până la instaurarea comunismului, turismul românesc organizat se desfăşura prin intermediul asociaţiilor şi cluburile de turism existente. Primul Club Alpin a luat fiinţă în Braşov la 10 mai 1873. Cea mai veche asociaţie este S.K.V.– Siebenbürgischer Karpaten Verein, înfiinţată la Sibiu la 28 noiembrie 1880 şi dizolvată în 1944. Această asociaţie a avut cei mai mulţi membri (germani, români, maghiari şi alte naţionalităţi) şi cele mai multe secţii, a construit cele mai multe drumuri şi cabane (59), a editat 56 de Anuare, a înfiinţat un corp de călăuze brevetate şi primele echipe de salvare în munţi. La 2 aprilie 1926 a luat fiinţă Turing-Clubul României, având mai multe secţii în ţară. A construit cabane, a efectuat marcaje turistice şi a publicat Calendar săptămânal, transformat în Enciclopedia Turistică Românească. Sub egida T.C.R. au apărut şi alte publicaţii. Grupul Alpin Brav, transformat în 1937 în Clubul Carpatin Român, a fost înfiinţat de câţiva elevi de la liceul Mihail Viteazul, căpătând personalitate juridică la 18 martie 1936. Acesta a construit cabana Brav, devenită Caraiman. Asociaţia turistică România Pitorească a luat fiinţă în Bucureşti la 21 mai 1930. A construit cabana Ciucaş, a tipărit un an revista România Pitorească şi apoi Buletinul România Pitorească. Clubul Alpin Român s-a construit la 18 martie 1934. A construit Căminul Alpin – Buşteni, un refugiu la intrarea în Valea Coştilei şi şi-a cumpărat un sediu în Bucureşti. A tipărit Buletinul Alpin şi apoi Buletinul Clubului Alpin Român. A practicat alpinismul şi căţărarea, înfiinţând în 1938 prima şcoală de căţărare modernă în România, fiind organizat pe trei secţii. Asociaţia Piatra Craiului a fost creaţia unui pensionar militar. A închiriat de la călugări cabanele „Decebal” şi „Bucegi”, din apropierea peşterii Ialomiţei. Activitatea acestor asociaţii a fost în general alpinismul. Ele au fondat în 1934 Federaţia Societăţilor de Turism şi Alpinism, iar din februarie 1936, data înfiinţării O.N.T. (Oficiul Naţional de Turism), în parte au fost patronate şi de acesta. În cadrul O.N.T. au existat Birouri județene și Birou național de turism pentru tineret (B.T.T.).

Pavilionul de mostre al Economiei Naționale - ediția a 9-a

În cadrul amplei acțiuni de propagandă (promovarea mărețelor realizări ale socialismului românesc) conducerea de partid și de stat a RPR a decis organizarea unei grandioase Expozitii a Realizarilor Economiei Nationale în anul 1964. În acest scop s-a edificat un ansamblu de constructii, al carui nucleu il constituie Pavilionul Central din Piața Scânteii, București după planurile unui colectiv de arhitecți condus de arhitectul Ascanio Damian. Edificiul se compune din doua parti importante, constructia perimetrala si cupola. Prin cele trei galerii situate la cote diferite, legate intre ele prin scari libere, dispuse ritmic si radial, se realizeaza un interesant echilibru arhitectural interior. Accesul publicului se face dinspre esplanada la nivelul primei galerii, prin intermediul unei rampe care formeaza trena edificiului. Aria construita este de aproximativ 10.000 mp, pavilionul inscriindu-se intr-un diametru de aproape 180 de metri. Inaltimea totala este de 42 de metri, iar diametrul cupolei este de 93 de metri. Edificiul a fost dat în folosință în anul 1962 Camerei de Comerț a municipiului București, in calitate de beneficiar. Inca de la inceput a existat o fireasca preocupare pentru folosirea in cea mai mare masura a constructiei. In principal, au fost avute in vedere trei directii: organizarea de expozitii romanesti, de expozitii straine si de manifestari culturale. In ceea ce priveste expozitiile romanesti, s-a optat pentru organizarea targului anual numit „Pavilionul de mostre”, manifestare expozitionala care insotea contractarea centralizata a „fondului pietei“ pentru marfuri metalochimice, textile-confectii- incaltaminte si agroalimentare. Au avut loc și trei expoziții străine oragnizate de Franța, Germania și Austria. Grandioasa Expozitie a Realizarilor Economiei Nationale (EREN ‘64) a fost organizata pe un teren de peste 100 de hectare, intins de la malul Lacului Herastrau pana dincolo de Pavilionul Central si de la Casa Scanteii pana catre Strandul Herastrau (numit in epoca Strandul Tineretului). Parterul Pavilionului Central a fost destinat prezentarii realizarilor din industria metalurgica si a constructiilor de masini.Inelul al doilea a fost dedicat energiei si industriei extractive. Pe inelul al treilea au expus unitatile din silvicultura, economia forestiera si prelucrarea lemnului. Agricultura a avut parte de o prezentare deosebita. In afara de produsele industriale destinate agriculturii, de la celebrele tractoare universale U-650 si U-651 fabricate la Brasov pana la combinele produse la Semanatoarea, au fost amenajate, pe terenuri aflate in zona in care se gasesc astazi hotelurile Parc si Flora, culturi demonstrative agricole (cereale, plante tehnice etc.), dar si forestiere.Pe platforma exterioara a sectorului transporturilor au fost expuse locomotivele Diesel electrice realizate la Electroputere, vagoanele de cale ferata produse la Arad, autocamioanele Carpati si Bucegi fabricate la Brasov. Unul dintre cele mai spectaculoase exponate (mai cu seama din cauza iluminarii sale pe timp de noapte) a fost instalatia de foraj de mare adancime 3DH-200A produsa la Uzina 1 Mai din Ploiesti, amplasata pe platforma de prezentare a sectorului petrolier. Sectorului constructiilor i-au fost destinate pavilionul de pe malul Lacului Herastrau si platformele exterioare din preajma. Au fost prezentate noile tehnologii si elementele tipizate folosite in constructii. Expozitia Realizarilor Economiei Nationale a fost completata cu doua noi pavilioane, unul social-cultural si altul de arta populara, dar si cu un cinematograf in aer liber, in care au fost organizate simpozioane si conferinte de specialitate, prezentari de filme documentare, spectacole artistice, manifestari folclorice si altele. Inaugurarea oficiala a EREN a avut loc vineri, 21 august 1964. Fata de interesul de care s-a bucurat EREN ‘64, s-a luat hotararea ca o noua editie sa aiba loc in 1969. Manifestarea a continuat si dupa aceea, in ritm de una la cinci ani, dar sub numele adaptat de EDES, adica Expozitia Dezvoltarii Economico-Sociale. Ideea organizarii unui targ comercial international cu caracter industrial la Bucuresti precede, fireste, organizarea primei editii a TIB.Ideea organizarii unui targ industrial a venit firesc, cu atat mai mult cu cat practica desfasurarii targurilor in strainatate era cunoscuta in Romania. Si de la idee la materializare n-a mai fost decat un pas…In ziua de 31 mai 1968, in presa a aparut informatia avand urmatorul cuprins: „Potrivit unei hotarari a Consiliului de Ministri, cu incepere din anul 1970, in Capitala se va organiza, la fiecare doi ani, in luna octombrie, Targul International – Bucuresti. Prima editie a Targului International Bucuresti a fost programata pentru perioada 13-24 octombrie 1970. Desfasurarea primelor sase editii ale Targului International Bucuresti, in deceniul 1970-1980, a cunoscut un mare succes, cu mult peste asteptari. Cateva cifre sunt semnificative. Recordul numarului de firme expozante: 1.100 in 1972. Recordul numarului de pavilioane nationale: 22 in 1972. Recordul numarului de tari participante: 34 in 1974. Recordul suprafetei de expunere: 70.000 de metri patrati in 1974. Efectul esential asupra economiei romanesti l-a constituit, in principal, faptul ca, in imprejurarile epocii, s-a realizat o deschidere catre importuri si exporturi semnificative. In deceniul 1970-1980, volumul comertului exterior al Romaniei a sporit de 4,6 ori (exportul de 4,5 ori, importul de 5 ori). Succesul repurtat de TIB n-a trecut fara efecte pe plan expozitional. S-a hotarat sa se organizeze si alte manifestari comerciale. In acest fel au aparut TIBCO, Salonul international al chimiei si Tehno-Expo. Cele trei noi manifestari au fost, pe buna dreptate, considerate ca „frati mai mici“, adevarate mladite dezvoltate din trunchiul viguros al TIB. TIBCO, manifestare comerciala internationala special dedicata bunurilor de consum, a debutat in 1974, desfasurandu-se cu o frecventa mai mare, in fiecare an, primavara. Salonul international al chimiei, manifestare menita sa promoveze produsele industriei chimice si petrochimice, aflata in epoca intr-un proces de intensa (chiar fortata) dezvoltare, a debutat tot in 1974 si avea loc in corelare si concomitent cu TIBCO. In sfarsit, Tehno-Expo, expozitie internationala specializata in produse tehnice, un fel de „mini-TIB“, a fost organizata, incepand cu 1977, alternativ cu TIB si a fost menita sa suplineasca, dupa parerea factorilor de decizie politica in domeniu, faptul ca TIB se tinea doar o data la doi ani. Certificatul de nastere al TIBCO a fost semnat la 12 mai 1974. In acea zi s-a inaugurat prima editie, orientata catre textile si confectii, incaltaminte, articole de sticlarie, portelan si faianta, mobila, produse cosmetice, detergenti, coloranti, fibre sintetice, produse din materiale plastice, produse ale industriei electrotehnice si electronice, artizanat. Din editia urmatoare, profilul s-a largit cu marfurile agroalimentare. TIBCO s-a afirmat ca o manifestare economica statornica, cu o participare de prestigiu, care a generat un urias interes in randurile publicului larg. In anul 1973, odata cu adoptarea Decretului 623/1973 privind reorganizarea Camerei de Comert si Industrie a Romaniei, conducerea Camerei decide, potrivit atributiilor si competentelor ce i-au fost stabilite, infiintarea Intreprinderii de Targuri si Expozitii. In legatura cu activitatea Intreprinderii de Targuri si Expozitii, precursorul societatii comerciale Romexpo s.a., este important de subliniat un aspect interesant. Intreprinderea de Targuri si Expozitii a fost infiintata pentru a prezenta realizarile economiei nationale, in special la targul intern. Includerea in structura sa a fostului Oficiu de expozitii se explica prin nevoia folosirii in comun a unor elemente de infrastructura. In deceniul al IX-lea al secolului trecut, Intreprinderea de Targuri si Expozitii a ajuns sa desfasoare o extrem de intensa activitate externa, de cateva zeci de participari la targuri comerciale internationale pe an. Intreprinderea de Targuri si Expozitii si Camera de Comert si Industrie a Romaniei realizau astfel prezentarea economiei romanesti si peste hotare, pentru marirea volumului exporturilor, pentru identificarea, patrunderea si pastrarea de noi piete de desfacere pentru productia autohtona si pentru achitarea datoriei externe a tarii.

Romexpo a fost înființat în 1959, într-o perioadă de expansiune economică rapidă și aprofundare a relațiilor comerciale internaționale ale României. Decizia de a construi un centru expozitional inovator, care să reflecte progresul acelui moment, a marcat începuturile acestui proiect ambițios.În 1962, Pavilionul Central – Cupola (astăzi Pavilionul A) a fost inaugurat, devenind o emblemă a arhitecturii moderne din București și o veritabilă destinație pentru evenimente de amploare. De-a lungul decadelor, Romexpo a evoluat rapid, organizând importante evenimente precum Expoziția Realizărilor Economiei Naționale (1964) și Târgul Internațional București (TIB) în 1970, care a adus împreună expozanți din peste 30 de țări. Începând cu anii ’80, Romexpo a continuat să se impună ca principal organizator de târguri și expoziții, fuzionând evenimente și lărgindu-și gama de manifestări internaționale. În 1991, Romexpo a devenit o societate pe acțiuni, având ca acționar majoritar Camera de Comerț și Industrie a României, și a înregistrat un progres constant în diversificarea activităților sale, inclusiv prin parteneriate internaționale. Pe măsură ce România s-a integrat în structuri internaționale, precum UFI și CENTREX, ROMEXPO a consolidat relațiile cu mari organizații și a devenit o platformă de referință pentru industria de expoziții. Începând cu anii 2000, Romexpo a extins facilitățile sale, construind un complex modern care include pavilioane de ultimă generație și un centru de afaceri dedicat. Evenimentele sale, de la târguri internaționale de turism la saloane de echipamente tehnologice, au crescut în importanță și număr. În 2016, ROMEXPO a început un proces ambițios de dezvoltare și modernizare, iar în 2017, noile spații expoziționale au fost deschise, transformând centrul într-un loc emblematic pentru relaxare urbană și începerea unor noi colaborări internaționale. Astăzi, ROMEXPO continuă să fie locul în care inovația, profesionalismul și pasiunea se întâlnesc pentru a crea evenimente memorabile. Procesul de modernizare al Centrului Expozițional este în continuă evoluție: zonele de parcare au fost recent reamenajate, iar accesul vizitatorilor este acum digitalizat printr-un sistem inovator. De asemenea, a fost lansată o aplicație modernă pentru a facilita accesul și experiența participanților. Noi proiecte de dezvoltare sunt în curs, având ca scop transformarea ROMEXPO într-un Centru Expozițional și mai performant și accesibil.

Bucharest City Ballet

Piesa de mai sus este realizată de compania privată orădeană Medals Alex Stankovitz pentru a fi conferită participanților la școala de balet City Ballet din municipiul București. Școala asigură cursuri de balet, dans contemporan și gimnastică pentru copii bucureșteni, în sistem contra cost. Înființat în anul 2014 Bucharest City Ballet reprezintă un proiect care urmărește respectarea standardelor înalte de educație artistică prin dans printr-un program educațional adaptat criteriilor internaționale de excelență în educație. Proiectul este structurat pe trei secțiuni:

Baby Ballet 3 – 4 ani. Copii vor învăța în grupe de câte 12, în ședințe de 50 minute, elementele de bază ale mișcărilor de balet, le vor explora, vor învăța să se coordoneze prin jocuri creative și amuzante, povești și exerciții de imaginație.
Pre Ballet 4 – 6 ani. Copiii vor descoperi elementele de baza din balet si vor dezvolta coordonarea, abilitatile spatiale si motorii, ritm, cooperare, dans creativ. Clasele ofera o atmosfera de distractie in cadrul disciplinei.
Ballet Preparatory 7- 9 ani. Copiii vor dezvolta vocabularul de balet prin explorarea exercitiilor la bara si la mijloc. Exercitii ce subliniaza si dezvolta mobilitatea, echilibrul, postura si de constientizare a spatiului. La toate secțiunile se aplică aceleași tarife: 300 lei / 4-5 ședințe lunar sau 400 lei / 8 – 10 ședințe lunar.

Ședințele au loc în următoarele centre:

Sector 3 - Str. Turturelelor 11 A, parter, in incinta Phoenicia Business Center
Sector 1 – Șoseaua Gheorghe Ionescu Sisesti, nr 30, parter,

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului precum și pozele unor importante monumente de cultură și arhitectură bucureștene, din vremuri diferite.