Epaminonda's Blog.....: martie 2026

marți, 31 martie 2026

TABLETA CU ȘTIRI NECONVENȚIONALE - 176

DIN PROFUNZIMEA

GÂNDIRII PESEDISTE

LIA OLGUȚA VASILESCU

“Eu am spus de când

am intrat în P.S.D.

că mi se pare prea multă

democrație în acest partid.“

ION ILIESCU

“Libertatea de exprimare

o face fiecare

pe barba proprie.“

MARIAN OPRIȘAN

“Cum să fiu comunist, când eu,

în frunte cu domnul Iliescu,

m-am dus la București să dau

la o parte acest sistem?“

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

UN AFORISM APARȚINÂND

LUI CONSTANTIN TUDORACHE

UN CAREU DE DEFINIȚII

REZOLVAT

O EPIGRAMĂ PROPRIE

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

România - membru NATO

Bruxelles 2 aprilie 2004 * 1990 - 1994 - 2004

Medalia de mai sus s-a realizat în anul 2004 la Monetăria Statului din București și are următoarele caracteristici: material compoziție - argint cu titlul de 80%, calitatea - proof, greutatea - 27 grame, forma - rotundă, diametrul - 35 milimetri, cant - neted, tiraj - 500 exemplare, gravor - Vasile Gabor, designer - Ștefan Ursachi. Aversul medaliei conține stema României, Arcul de Triumf din București suprapus peste harta României și inscripțiile: "ROMÂNIA MEMBRU NATO" , "BRUXELLES 2 APRILIE 2004". În partea de jos sunt gravați anii relevanți "1990 - 1994 - 2004" care marchează evoluția relațiilor dintre România și NATO. Reversul redă sigla NATO susținută în partea inferioară de două ramuri de măslin și anii relevanți "1949 - 1952 - 1955 - 1982 - 1999 - 2004". Cerc format din 26 de stele reprezentând numărul total de țări membre NATO. Inscripțiile aniversare "NATO 55 YEARS - EURO ATLANTIC TRADITIONS" și "OTAN 55 ANNES - TRADITIONS EUROATLANTIQUES" sunt gravate pe circumferința medaliei. Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (sau Alianța Atlantică; în engleză North Atlantic Treaty Organization, acronim NATO; în franceză Organisation du traité de l'Atlantique nord, acronim OTAN) este o alianță militară interguvernamentală formată din 32 de state membre – 30 europene și 2 nord-americane, fondat la 4 aprilie 1949 la Washington, inițial din 12 membri. NATO este un sistem de securitate colectivă: statele sale membre independente sunt de acord să se apere reciproc împotriva atacurilor din partea terților. Sediul general se află la Bruxelles în Belgia iar Sediul central al Forțelor Aliate din se află în apropiere de Mons, în Belgia. Forțele combinate ale tuturor membrilor NATO includ aproximativ 3,5 milioane de soldați și personal. Toate statele membre acoperă împreună o suprafață de 25,07 milioane kilometri pătrați, cu o populație de aproximativ 973 de milioane de oameni. Cheltuielile lor militare combinate, începând cu 2022, au constituit aproximativ 55% din totalul nominal global. Limbile oficiale ale organizației sunt engleza și franceza iar bugetul anului 2023 s-a ridicat la nivelul a 1264 trilioane dolari SUA. Scopurile NATO sunt:

asigurarea libertății și securității membrilor săi prin mijloace politice și militare în conformitate cu Tratatul Nord-Atlantic și cu principiile Cartei ONU
promovarea relațiilor de pace și prietenie în zona Nord-Atlantică
prevenirea războaielor

Sarcinile fundamentale ale NATO sunt:

securitatea
consultarea
descurajarea conflictelor
apărarea
managementul situațiilor de criză
parteneriatul

Astăzi fac parte din NATO 32 de state. România a solicitat formal aderarea la NATO în 1993. Un an mai târziu, România a fost primul stat care răspunde invitației lansate de NATO de a participa la Parteneriatul pentru Pace, program destinat cooperării euro-atlantice în materie de securitate, cu rol major în procesul de includere a noi membri în NATO. La Summitul NATO de la Praga (21-22 noiembrie 2002), pe baza evaluării progreselor înregistrate de statele candidate, șefii de state și de guverne ai țărilor membre ale NATO au decis invitarea României, alături de alte șase state să înceapă convorbirile de aderare la Alianța Nord-Atlantică. La 29 martie 2004, România a devenit membru NATO.
La data de 17 iulie 2019 Mircea Geoană a fost numit secretar general adjunct al NATO. În timp obiectivul fundamental al alianței s-a schimbat fundamental. De la apărarea Europei occidentale de amenințarea sovietică s-a trecut la apărarea întregului continent european de terorismul internațional și rețelele criminale.
Structura de comandă NATO a fost modificată pentru a asigura o structura de comandă mai suplă și eficientă care să fie ușor dislocată. Structura NATO este următoarea:

Cartierul General al NATO se află la Bruxelles – Belgia
Consiliul NATO sau Consiliul Atlanticului de Nord (CAN/NAC) este instanța superioară a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord. Acesta se poate întruni la nivelul Reprezentanților Permanenți sau poate fi constituit din Miniștrii de Stat, ai Apărării ori din Primii-miniștri ai statelor membre.
Adunarea Parlamentară a NATO - organism consultativ interparlamentar format din membri ai parlamentelor naționale ale statelor membre, numărul reprezentanților naționali fiind proporțional cu numărul populației statelor membre și reprezintă distribuția politică a parlamentelor naționale.

Cooperarea dintre NATO și Uniunea Europei Occidentale (UEO) a fost esențială pentru revitalizarea acesteia. În 1992, s-au început reuniunile oficiale ale Consiliului UEO și Consiliului Nord-Atlantic, iar membrii NATO și UEO au început să participe la întâlnirile celuilalt. În 1994, Summitul NATO de la Bruxelles a introdus conceptul de Identitate Europeană pentru Securitate și Apărare (ESDI), iar în 1996 s-a sprijinit crearea unor forțe militare eficiente, capabile să acționeze sub comanda UEO, cu sprijinul NATO. În 2000, NATO și UEO au realizat exerciții comune de gestionare a crizelor pentru a testa capacitatea de cooperare în situații de urgență. Pe parcursul acestei perioade, NATO a asigurat accesul UEO la resursele și capacitățile sale militare, oferind suport în caz de crize. În 1999, Uniunea Europeană a adoptat un „Obiectiv global” de dezvoltare a capacităților militare pentru gestionarea crizelor. Aceasta presupunea ca UE să poată desfășura forțe de până la 60.000 de soldați pentru a interveni în crize internaționale, fără ca NATO să fie angajat direct.

Arcul de Triumf este un monument istoric bucureștean, din sectorul 1, ce comemorează participarea României în primul război mondial și este situat la intersecția șoselei Kiseleff cu bulevardele: Constantin Prezan, Alexandru Averescu și Alexandru Constantinescu. Monumentul, proiectat de Petre Antonescu, a fost construit în perioada 1921-1922, renovat în perioada 1935-1936, și din nou renovat începând din 2014. Machetele au fost executate de artiști plastici, iar pentru cioplirea marmurei de Rușchița, pe lângă sculptorii autohtoni, s-a apelat și la un număr de zece sculptori din Italia. Printre artiștii care au lucrat la finisaj se numără Constantin Baraschi, Alexandru Călinescu, Mac Constantinescu, Ion Jalea, Dimitrie Paciurea și Costin Petrescu. Populația, și cu precădere numeroasele asociații și societăți ale foștilor combatanți din primul război mondial, a contribuit cu peste 7 milioane de lei la edificarea Arcului de Triumf, răspunzând cu promptitudine subscripțiilor lansate în cursul anului 1935 de Ministerul Apărării Naționale. Odată adunate sumele necesare, anul 1936 a fost consacrat integral definitivării monumentului, care a fost construit din granit de Deva, în stil clasic, după modelul marelui Arc de Triumf din Paris. Forma sa este aceea a unui paralelipiped, având o temelie de 25 × 11,5 m și o înălțime de 27 m. Monumentul are o înălțime de 11 m, o lățime de 9,5 m și o boltă. Stâlpii, pe care se sprijină monumentul au scări interioare, care duc spre terasa acestuia. Ceremonia inaugurării a avut loc la 1 decembrie 1936, când se împlineau 18 ani de la Unirea Transilvaniei cu România. Momentul a fost marcat de participarea regelui Carol al II-lea, a mamei sale, regina Maria, a prințului moștenitor Mihai, a membrilor guvernului României și a numeroși invitați de onoare din țară și din străinătate. După venirea la putere a comuniștilor în România, Arcul de Triumf a fost „mutilat” prin scoaterea de pe părțile laterale a celor două texte ale proclamațiilor regelui Ferdinand către țară, cu ocazia intrării României în războiul de întregire și cu prilejul încoronării de la Alba Iulia din 1922. De asemenea, au fost scoase de pe frontispiciul de pe fațada sudică monumentului efigiile regelui Ferdinand Întregitorul, și ale reginei Maria. Pe Arcul de Triumf pot fi observate câteva elemente arhitecturale cu semnificație istorică, dar și câteva inscripții sugestive cu semnificație istorică. Arcul de Triumf adăpostește un mic muzeu, care poate fi vizitat doar cu anumite ocazii speciale. Vizitatorii pot vedea patru expoziții: Marele Război al Reîntregirii Neamului (fotografie și film), Heraldica Marilor Familii Boierești (efigii din bronz, fotografii), Arcul de Triumf în Imagini (fotografii, machete), Marea Unire de la 1918 ( unde se găsesc și coroanele și sceptrul regal reproduse; fotografii) și pot urca pe terasa superioară. În perioada ianuarie 2014 - 28 noiembrie 2016 s-au executat lucrări de consolidare și renovare a arcului de triumf. Cu această ocazie, pe părțile laterale au fost refăcute cele două texte ale proclamațiilor regelui Ferdinand către țară, cu ocazia intrării României în războiul de întregire și cu prilejul încoronării de la Alba Iulia din 1922.

Stema României, adoptată de cele două Camere ale Parlamentului, reunite în sesiunea din 10 septembrie 1992, constă într-un vultur sau o acvilă pe un scut, având aripile deschise; în cioc ține o cruce, pe cap coroana de oțel a României, iar în gheare o sabie și un sceptru. Între aripile protectoare se află un scut împărțit în cinci părți cuprinzând stemele celor 5 regiuni istorice:

Stema Țării Românești, cu capul conturnat, având în cioc o cruce, la dreapta un soare, la stânga o lună crai nou. Prima versiune este atestată pe un document din 20 ianuarie 1368 emis de domnul Vladislav I.
Stema Olteniei. În 1872 pe emblema Principatelor Unite a fost introdus separat, în afara vulturul Munteniei și bourului moldovenesc și simbolul Olteniei, pe un fond roșu, un leu încoronat ieșea dintr-o coroana antică și o stea, totul din aur. Din 1921 ea a căpătat forma de azi, în cartierul al treilea, pe fond roșu, un leu ieșind dintr-un pod (podul de la Drobeta, ambele de aur).
Stema Moldovei în varianta de pe stema României, capului de bour îi este asociată, pe lângă luna crai-nou și roza, o stea în locul soarelui atestat pe hrisovul din 30 martie 1392, dat de domnul Roman I.
Stema TransiLvaniei, scut împărțit în două câmpuri: în câmpul superior era o jumătate de acvilă, cu zborul desfăcut, ieșind din linia de demarcație, iar în câmpul inferior, turnuri de cetate, ultimele amintind de numele german al Transilvaniei, Siebenburger („Șapte cetăți”), nume atestat din anul 1296. Stema Transilvaniei este atestată din secolul al XVI-lea.
Banatul, Crișana și Maramureșul nu au avut steme, dar pe data de 23 iunie 1921a fost stabilit ca stema Olteniei să fie atribuită și Banatului, iar stema Transilvaniei să fie atribuită și Crișanei și Maramureșului.
Stema Dobrogei constă din doi delfini afrontați, pe fond de azur, dispuși cu capul în jos. Simbolul a fost introdus pe stemă în 1872, și reprezenta inițial „Ținuturile Mării”, întrucât la acea dată România nu deținea și nu revendica Dobrogea, având însă ieșire la Marea Neagră prin fâșia Cahul-Bolgrad-Ismail. După 1878, când România a schimbat acest teritoriu cu Dobrogea de Nord, însemnul heraldic se referă la aceasta din urmă.

La baza stemei actuale stă stema României interbelice, care a fost proiectată în anul 1921 de heraldistul clujean Jozsef Sebestyen la cererea regelui Ferdinand al României. Stemei actuale îi lipsește, față de stema interbelică, scutul mic, argintiu-negru din interior (simbolul heraldic al Casei de Hohenzollern). Crucea de deasupra coroanei nu era o cruce simplă, ci era crucea decorației “Trecerea Dunării”. Un proiect de lege, care pune Coroana de Oțel, simbolul suveranității (independenței) României, pe capul acvilei din stemă (unde nu a fost niciodată), a fost adoptat de camerele Parlamentului în prima jumătate a lui 2016. Legea a fost promulgată la 11 iulie 2016 de către președintele Klaus Iohannis. Deși proiectul a fost bine primit de public, ca un prim pas spre îndelung-așteptata recuperare a simbolurilor heraldice românești normale, care au semnificație istorică, el a primit și critici pentru că nu reașează Coroana de Oțel în locul ei firesc, deasupra scutului albastru: în Stema Regală, Coroana de Oțel timbra scutul mare, având o dimensiune generoasă, iar acvila romană purta pe cap o coroană de aur mică (numită „coroană regală de aur” în Legea din 1921), de forma celei din decorația “Trecerea Dunării”.

Nicu Alifantis- 5 zeci

Nicu Alifantis este un muzician, actor, poet, cântăreț și compozitor român de muzică folk (voce, chitară și mandolină) și de teatru, care s-a născut la Brăila, în data de 31 mai 1954.

1972 – debut componistic în piesa „Furtuna” de Ostrovski la Teatrul „Maria Filotti”, Brăila.
1973 – debutează scenic la Teatrul brăilean Maria Filloti,
1975 - chiar angajat la același teatru.
1976 – casa Electrecord îi editează primul material discografic, Cântec de noapte, cu patru piese. În același an se înscrie în ATM.
După armată devine membru al Cenaclului Flacăra, condus de poetul Adrian Păuneascu și participă la majoritatea „întâmplărilor artistice”
1977 – scoate discul Folk 1
1978 – scoate discul Folk 2
Între 1973 și 2002 a susținut 4.036 concerte.
În 1995 fondează grupul Alifantis & Zan, ca trupă de studio pentru albumul său Voiaj.
În 1996, după înregistrarea albumului Nichita, Zan devine o trupă de proiecte din care fac parte și alți muzicieni.
În aprilie 1999 înființează Fundația Nicu Alifantis cu scopul de a promova „proiecte artistice în care valoarea, forța și autenticitatea vor fi primordiale”.

Câteva realizări discografice:

Cântec de noapte (EP, Electrecord, 1976)
După melci (LP, Electrecord, 1979)
Piața Romană nr. 9 (LP/MC, Electrecord, 1988)
Risipitorul de iubire (LP/MC, Electrecord, 1990)
Decembre (single, Toji Productions, 1992)
Voiaj (CD/MC, Intercont Music, 1995
Nichita (CD/MC, Nemira, 1996; reeditat pe CD în 2011 și 2015)
Cadavrul viu (CD, Toji Productions, 2001)
Neuitate femei (CD/MC, Nemira, 2002;
Șah-mat (CD/MC, Nova Music Entertainment, 2004
Simphonicu (2xCD/DVD, Fundația Nicu Alifantis & Nova Music Entertainment, 2005)
Astă seară stau acasă (CD, Fundația Nicu Alifantis & TVR Media
Cântece de șemineu (CD/LP, Fundația Nicu Alifantis, 2010)
Cântece de iarnă (CD, e-media & Click! pentru femei, 2014)
Madame Mon Amour (Cântece de iubire) (CD, Alifantis Music & e-media, 2016)
Scrisori nedesfăcute (CD, Nemira & Alifantis Music, 2016) (audiobook în lectura autorului)
Țara de unde vin... (CD, Alifantis Music & e-media, 2018) (album realizat cu formația Zan)

Câteva roluri jucate în piese de teatru:

Alter Ego (în „Philadelphia ești a mea”, 1972)
Acordeonistul (în „Furtuna”, 1972)
Trubadurul (în „Swanewit”, 1973)
Baladistul (în „Întîlnirea mea cu Micul Prinț”, 1973)
Comentatorul (în „O șansă pentru fiecare”, 1973)
Toboșarul (în „Copiii lui Kenedy”, 1979)
Baladistul (în „Șoareci de apă”)

A jucat în filmele: Bietul Ioanide (1980) și O zi la București (1987). Enumăr și câteva volume scrise de el:

Scrisori nedesfăcute... 1997
Dicționarul lui Alifantis 2014
Face Carte 2016
45 poeme la întâmplare 2018
Între ieri și mâine 2020

Este un artist plurivalent îndrăgit și multi recompensat:

Premiul UNITER pentru muzică de teatru (1991)
Premiul pentru muzica de scenă (1991)
Premiul pentru muzică de teatru Constanța (1995)
Premiul pentru muzica de scenă (2002)
Cetățean de onoare al municipiului Brăila (2017)

Ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler, categoria B – Muzică - pentru contribuțiile deosebite în activitatea artistică și culturală din țara noastră, pentru promovarea civilizației și istoriei românești”- 10 decembrie 2004 – președinte Ion Iliescu.

Set 2 insigne - Federația română de handbal

Federația Română de Handbal (F.R.H.) este forul ce organizează și conduce handbalul românesc. Înființată în anul 1936, este membră a Comitetului Olimpic Român și Federațiilor europene și mondiale de handbal. La nivel național FRH este organizatoarea următoarelor competiții (băieți și fete): Liga Națională, Divizia A, Cupa României și Supercupa României.

Handbalul este un sport de echipă (pentru băieți dar și pentru fete) care se joacă cu o minge. Meciul are loc între două echipe a 7 jucători (6 jucători de câmp și un portar) pe durata a două reprize a câte 30 de minute. Scopul jocului este de a marca cât mai multe goluri în poarta echipei adversare. Echipa care a marcat mai multe goluri câștigă meciul. Primul meci de handbal din România menționat în presă (în ziarul Hermannstädter Tageblatt) a fost probabil cel care a avut loc la începutul verii 1921, la puțin după un an de la primul meci de handbal din lume (la Berlin - în februarie 1920). Acest sport se practică în aer liber dar și în sală. Primul meci internațional al României a avut loc în 7 aprilie 1936, împotriva Poloniei, meci pe care România l-a câștigat cu 6-4. Primul meci de handbal în sală a avut probabil loc în Sala Obor în 1934.

Bijuterie masonică - Nivelă

Piesa de mai sus este o Bijuterie Masonică Nivelă. Ea este simbolul gradului II și al Primului supraveghetor al Lojii. Piesa este confecționată din bronz aurit și are dimensiunile 2 x 2,5 milimetri fiind compusă dintr-un echer bandă – triunghi metalic isoscel, prevăzut pe mijlocul laturii inferioare cu o crestătură și un pendul subțire și mobil din metal. Ea poate fi admirată în colecția Muzeului de Istorie din Sibiu – Muzeul Național Brukenthal. Vorbind etimologic, Francmasoneria este o asociaţie a zidarilor (masoni) liberi (adjectivul ,,franc” desemna în Evul Mediu francez pe cineva scutit de dările feudale). Cuvântul franc-mason, încetăţenit la noi prin secolul al XVIII-lea de un cleric, vine prin filiera franceză; sensul termenului fiind identic şi în celelalte limbi europene: freemason în engleză, Freimaurer în germană şi liberi muratori în italiană. Situaţia privilegiată a acestei asociaţii a constructorilor medievali – căreia putem să-i spunem : breaslă - vine din faptul că membrii ei erau constructorii bisericilor şi catedralelor. Toate domurile şi catedralele artei gotice au fost ridicate de francmasoni între secolele X -XVII, aceasta fiind principala îndeletnicire a Francmasoneriei. Francmasoneria a fost, ca orice breaslă medievală, o societate secretă. Membrii ei aveau: parole, semne, vestimentaţie specială şi un alfabet secret. Exista de asemenea un ritual simbolic, un simbolism al obiectelor (mai ales al uneltelor de zidărie) şi un mit fundamental – mitul despre uciderea lui Hiram, arhitectul templului lui Solomon, care a fost ucis de trei calfe cu uneltele lor: rigla, cleştele (compasul) şi ciocanul de lemn (maiul), devenite apoi simboluri în Francmasonerie. De asemenea locurile în care a fost lovit Hiram au căpătat şi ele o valoare simbolică pentru masoni: gâtul – sediul vieţii materiale, inima – sediul sufletului şi fruntea sediul inteligenţei. În continuare voi enumera simbolurile masonice întâlnite pe insigne şi anume: ECHERUL şi COMPASUL, sunt simboluri de bază ale masoneriei, necesare pentru ridicarea unor edificii stabile şi drepte. Ele constituie alături de Biblie (simbolul Cărţii Sacre), cele trei Mari Lumini ale Masoneriei. Echerul este simbolul rectitudinii morale în conduită, ale cinstei şi onestităţii iar compasul, simbolul patimilor (lăcomie, mânie, judecată nedreaptă, intoleranţă, egoism), al cunoaşterii şi priceperii. Fără compas nu se poate alcătui un echer, iar fără un echer nu se poate construi un Templu. FIRUL CU PLUMB PENTRU NIVEL, este elementul echilibrului interior şi sugerează ideea ascensiunii stabile, liniare, trasând o linie verticală infinită care conduce la perfecţiune. Semnifică capacitatea de a construi un sistem de referinţă. CIOCANUL şi DALTA, semnifică necesitatea de a uni acţiunea cu gândul. Ciocanul reprezintă forţa voinţei iar dalta discernământul, inteligenţa şi fineţea. Combinarea celor două determină perfecţionarea treptată a operei. RIGLA, este emblema perfecţiunii şi a ordinii, este din timpuri străvechi instrumentul de comparaţie a mărimii de măsurare a armoniei proporţiilor. Este şi simbolul celor 24 de ore ale zilei, dintre care o parte trebuie dedicate gândului, una lucrului, una odihnei şi un celor care au nevoie de ajutor. MISTRIA, simbolizează binefacerea, precum şi dorinţa de al ajuta pe cel care are nevoie, exprimă bunătatea, caritatea dar şi voinţa fiinţei umane. DELTA, numită şi triunghiul lui Solomon. Are forma unui triunghi echilateral şi este reprezentarea geometrică a lui trei (principiul triplicităţii). În tradiţia creştină semnifică trinitatea iar în mai multe filozofii divinitatea ca perfecţiune. În Templu, Delta are în centru fie litera G, căreia i se dau mai multe interpretări (Dumnezeu – God, Cunoaştere – Gnosi, Geometrie, Geneza), fie tetragrama ebraică, fie schema pitagorică, fie ochiul divin – simbol al principiului creator, fie soarele – principiul luminos al vieţii. OCHIUL ATOTVĂZĂTOR, simbol al Divinităţii şi, prin analogie, al atributelor cele mai importante pentru om: iubirea, ştiinţa, dreptatea, şi mila. Una dintre cele mai importante reprezentări ale Ochiului Atotvăzător se găseşte pe bancnota de un dolar. Ea reproduce Marele Sigiliu al Statelor Unite. SOARELE şi LUNA, reprezintă alternanţa şi echilibrul între zi şi noapte între alb şi negru, între activitate şi repaos, dialectica contrariilor. Soarele simbolizează Masculinul, fiind de aceea simbolul Originii, al Începutului, al raţiunii care luminează tenebrele şi iluminează spiritele. Luna simbolizează Femininul, obscurul, intuiţia, caracterul schimbător al formelor. ZODIACUL, după etinomul grecesc, ,,cerc cu figuri animale” , era, conform definiţiei platonice, ,,imaginea cerului”. În masonerie zodiacul este folosit ca sistem simbolic şi nu are caracter divin sau astrologic, ci înfăţişează o viziune cosmologică a universului. ACACIA (SALCÂMUL), este cel mai important dintre simbolurile vegetale ale masoneriei simbolizând principiul nemuririi gradului de Maestru. Salcâmul este simbolul speranţei şi al existenţei sufletului dincolo de moartea fizică şi conservarea energiei indestructibile a vieţii. COLOANELE, simbolizează dualitatea. Prima coloană simbolizează elementul feminin, aerul, suflul ce alimentează viaţa, sensibilitate, înţelepciune iar a doua elementul masculin, focul, căldura vitală devoratoare, activitatea, suflu alchimiştilor. Din duplicitatea celor două se naşte dihotomia între vertical şi orizontal, între valorile terestre şi cele ale aerului, căutarea contrariilor şi principiilor complementare. Coloanele mai înseamnă perpendicularitate, stabilitate, echilibru, joc controlat al dinamicii între urcuş şi coborâşi. MOZAICUL, pavimentul cu dale albe şi negre este simbolul binarului, al opoziţiei între o entitate şi alta, între spirit şi materie, între adevăr şi fals, între bine şi rău, între frumos şi urât, sugerând în acelaşi timp şi dinamica compoziţiei între contrarii. LITERA ,,G”, simbol al geometriei şi unul dintre simbolurile lui Dumnezeu (God în limba engleză). Este asociat adesea cu echerul şi compasul alcătuind simbolul Masoneriei. Marea Lojă Națională din România (M.L.N.R.) a fost înființată în anul 1993 sub patronajul Marelui Orient al Italiei și la inițiativa unor cercuri masonice americane. La momentul înființări, mai exista încă o organizație masonică în România având același nume, înființată pe filieră franceză, care însă în anul 1996 a fost redenumită în Marea Lojă Națională Unită din România (MLNUR) iar în 2010 în Marea Lojă Națională Română 1880 (MLNR 1880). În anul 2001, o parte a MLNUR, s-a unit cu MLNR, dorind să unifice masoneria regulară recunoscută. Pe 24 ianuarie 2008, două mari organizații masonice, Marea Lojă Națională din România și Marea Lojă a României au fuzionat devenind MLNR, aceasta editând revista Atelierul Masonic.

Temuta, admirata sau dezavuata, Francmasoneria a jucat si continua sa aiba un rol important in multiple planuri ale Romaniei. Sub semnul echerului si compasului de sub ochiul unic, s-au desfasurat evenimente majore ale neamului. Efervescenta masonica in Romania a atins o considerabila cota in perioada pasoptista, considerata de istorici o generatie de masoni. Sintagma este acoperita de adevar, daca luam in calcul ca cei vizati apartineau unor societati secrete literare si masonice de la Bucuresti, Iasi, Brasov, Chisinau, Cernauti. Printre exponentii de seama, desavarsiti in lojile pariziene, ii gasim pe Balcescu, Rosetti, Kogalniceanu, Alecsandri, Cuza, Negruzzi si I.C. Bratianu. Sub regele Carol I, nu mai putin de 12 din 19 prim-ministri au fost masoni, ca si alti importanti oameni politici ai vremii. Acum, Francmasoneria romana a facut pasul catre Marea Loja Nationala. În fine, in perioada Romaniei Mari, o figura proeminenta a fost primul-ministru Alexandru Vaida-Voievod, incadrat in loja "Ernest Renan", alaturi de Traian Vuia, Mihai Serban s.a. El a obtinut, datorita discutiilor cu omologii sai masoni, premierii britanic si francez, Lloyd George si Georges Clemenceau, acceptul unor importante revendicari teritoriale romanesti, inclusiv Basarabia. Numele altor oameni care se afla si astazi, ori s-au aflat pana nu demult, in primele randuri ale celebritatilor Masoneriei romanesti sunt: Petre Roman, Viorel Hrebenciuc, Ioan Rus, Gelu Voican Voiculescu, Dumitru Prunariu, Lucian Bolcas, Alexandru Ciocâlteu, Constantin Balaceanu Stolnici, Virgil Ardelean, Ioan Talpeş, Ovidiu Tender, Irinel Popescu, Alexandru Bittner, Razvan Teodorescu, Victor Babiuc, Gheorghe Zamfir, Crin Halaicu, Tudor Gheorghe, Florian Pittis si Adrian Severin. Ziaristul si muzeograful Horia Nestorescu-Balcesti, renumit pentru lucrarile sale de istorie a Masoneriei romane, afirma ca: "Romanii datoreaza Francmasoneriei faurirea Romaniei Moderne, a Independentei, a Regatului, a Statului national unitar si suveran". Biserica Ortodoxa Romana este de cu totul alta parere. Prin Hotararea Sfantului Sinod din 1937, la concluziile Mitropolitului Nicolae al Ardealului, ramasa si astazi in vigoare, aceasta subliniaza in sapte puncte urmatoarea sinteza: "Este o organizatie mondiala secreta, in care evreii au un rol insemnat, avand un rit cvasi-religios, luptand impotriva conceptiei crestine, impotriva principiului monarhic si national, pentru a realiza o republica internationala, laica. Este un ferment de stricaciune morala, de dezordine sociala. Biserica osandeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta". Cuvintele „francmason“, „francmasonerie“ sunt forma românească a cuvintelor englez free mason, francez francmaçon şi german Freimaurer care înseamnă „zidar,constructor liber“ şi reprezintă o moştenire a uneia din rădăcinile francmasoneriei: breasla zidarilor care construiau biserici, bazilicile şi catedralele în Evul mediu. Potrivit dicţionarului enciclopedic „The New Encyclopedia Britannica“, francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, răspândindu-se mai cu seamă datorită întinderii în sec. al XIX-lea a Imperiului ritanic (mai corect spus ar fi însă: „societate discretă“). Însă francmasoneria a funcţionat în secret doar atunci şi acolo unde a fost interzisă de lege. Ea nu este prin natura ei o asociaţie secretă, deşi prezintă asemănări cu Şcolile de Mistere din Antichitate. Însă, potrivit definiţiei date de masonii înşişi, masoneria este: „o asociaţie de oameni liberi şi de bune moravuri care conlucrează pentru binele şi progresul societăţii prin perfecţionarea morală şi intelectuală a membrilor săi.“ Despre Masonerie există două puncte de vedere: primul, pro-masonic, prezintă masoneria ca pe o organizație fraternă, ai căror membri sunt uniți de idealuri comune morale şi metafizice; în cele mai multe dintre ramuri, de credinţa într-o fiinţă supremă. Câtă vreme masoneria tinde spre perfecţionarea omului, este compatibilă cu orice credinţă sau convingere sinceră şi nu ar trebui să apară probleme; al doilea, anti-masonic, prezintă această organizație într-o lumină diabolică, socotind-o o pseudo religie, cu o organizare ermetică, antisocială, complotistă si satanista. Lojele masonice sunt forme de organizare ale masonilor de oriunde.

Insignă - F.R.C. (Federația română de călărie)

Federația Ecvestră Română (F.E.R.) este organismul de conducere a echitației (călăriei) din România. Înființată în anul 1930, este membră a Comitetului Olimpic Român (C.O.S.R.) și Federației Ecveste Naționale (F.E.N). Primele date oficiale despre competițiile de cai, în special alergările de cai, apar pe teritoriul României, în Moldova, în anul 1851. În acești ani se începe reglementare acestei activități având interes strategic militar și îmbunătățirea raselor de cai, necesare în contextul luptelor pe care Țările Române le duceau în acea perioadă. Alexandru Ioan Cuza a fost cel care a încurajat strategia de modernizare a armatei române, împreună cu Generalul Ioan Emanoil Florescu, care în 1871 a înființat și a condus Societatea Equestră Română. Acest fenomen beneficiază și de sprijinul regelui Carol I, lucru ce va aduce ameliorarea raselor de cai din România, și la înființarea multor școli militare de cavalerie cu accent per dresaj, sărituri, viteză, și îndemânare. Apar primele hipodromuri la București și în orașele din provincie unde se pune accentul pe activitatea de galop sau trap, pe probele de alergări steeple chase și cu obstacole. Apar așadar societăți ecvestre, majoritatea militare, ce participă la competiții pe plan național și internațional, cu timpul depășind nevoia de pregătire militară, orientându-se specific spre sfera sportului de performanță. În 1930 România participă la Congresul Federației Ecvestre Internaționale, iar în acest context se naște, pe data de 12 decembrie, Federația Equestră Română. După o pauză a activităților în urma celui de-al doilea război mondial, federația se renaște pe data de 2 iulie 1947 sub numele de Federația Ecvestră Română.

Echitația este, în sensul larg, sportul călăriei. În sensul restrâns al termenului, echitația reprezintă modul în care se călărește corect un cal de călărie. Echitația este prezentă în toate formele tradiționale de călărie precum stilul și echipamentul englezesc tradițional, prin stilul și echipamentul clasic spaniol, prin stilul și echipamentul arab de călărie și să nu uităm de stilul și echipamentul specific continentului nord american, cunoscut mai degrabă ca stilul western. Echitația se definește prin modul corect în care călărețulse prezintă călare pe un cal și capacitatea sa de a își controla și prezenta calul cu ajutorul comenzilor specifice. Modul corect de a calări și controla calul este universal valabil pentru toate stilurile deși în funcție de echipamentul folosit pot apărea mici variații. Echitația este cel mai bine evidențiată de către stilul și echipamentul de tip englezesc, probabil cel mai sportiv model de echipament de călărie existent, motiv pentru care a fost preluat și folosit pentru sportul ecvestru modern de performanta, impunându-se la nivel mondial. Din sportul tradițional englezesc de societate (hunting) rezervat doar aristocrației a evoluat în timp sportul ecvestru modern prin definirea treptata a celor mai importante discipline ecvestre moderne: dresaj clasic și sărituri peste obstacole. Echitația ca definiție mai larga poate fi întâlnită în toate activitățile de călărie a cailor însa ea poate să fie menționată doar atunci când activitatea respectiva respecta însăși normele care o definesc : călărețul va avea o poziție corecta șaua de călărie iar calul va fi prezentat și controlat în mod corespunzător stilului, în conformitate cu activitatea propusa. În mod popular echitația este definiția pentru călăritul corect al unui cal. Aceasta se face astfel: așezat în șaua de călărie, cu picioarele corect așezate de o parte și de alta a șeii de călărie, cu genunchii ușor flexați și bine fixați de pulpanele șeii de călărie, cu pingeaua tălpilor bine fixata în scări și călcâiele ușor coborâte, ținând dârlogii corect în mâini pentru a avea un contact ușor cu gura calului, spatele drept, bazinul ușor spre înainte, pieptul scos, privirea spre înainte, atent la mediul înconjurător, dar sensibil la potențialul și resursele calului.

Insigna - A.S. ?

Produsul medalistic de mai sus este o insignă care suscită mare interes din partea colecționarilor. Deși reprezentarea grafică este clară înscrisul A S pune multe semne de întrebare. Nu se știe exact ce ar putea însemna. Sunt păreri care susțin că ar putea însemna: Asociație sportivă, Asociație studențească sau Asociație științifică. Eu personal sunt tentat să cred că piesa a fost realizată de o asociație studențească sau științifică din medicină.
Medicina (din limba latina: ars medicina medicina = arta de a vindeca) este știința și practica stabilirii diagnosticului, prognosticului, tratamentului și prevenirii bolilor. Medicina operează cu concepte mai noi sau mai vechi din majoritatea științelor, de la anatomia fundamentală, până la modele matematice complexe și chiar noțiuni împrumutate din câmpul filozofiei și artei. Medicina studiază cauzele (etilogia), manifestările clinice și efectele asupra organelor (patologia clinică), recunoașterea (diagnosticul), tratamentul (terapia) și prevenirea (profilaxia) bolilor care afectează corpul omenesc.

___________ooOoo____________

O MARCĂ POȘTALĂ

DOCUMENT ISTORIC

5 bani - ROMÂNIA - Poșta - 1918

Portretul regelui Carol I al României

Detaliu vignetă de pe o felicitare franceză

Detaliu vignetă de pe un set de șase cupoane

de raționalizare a bunurilor de larg consum

din vremea războiului civil spaniol

con_dorul@yahoo.com

MOUSAIOS - 31.03.2026

duminică, 29 martie 2026

INFO NUMIS MONDO - 165

1. Statele europene neincluse în spațiului liber al circulației monedei unice europene – euro, desfășoară pregătiri intense în vederea aderării la moneda europeană.

Măsurile ce se iau pot fi grupate în următoarele mari categorii:

pregătirea logisticii în vederea realizării propriu zise a acestor monede
pregătirea cadrului legislativ de adoptare a monedei unice
consultarea populației privind stabilirea simbolurilor aplicate pe aceste monede
pregătire economiei naționale și a populației pentru trecerea la adoptarea monedei unice europene

După cum anunță oficiali europeni dar și de la Banca Națională a României pregătirea logistică și pregătirea cadrului legislativ sunt în faza de finalizare.

Încă se poartă ample discuții, se fac sondaje pentru găsirea celor mai reprezentative simboluri care să fie aplicate pe monede, dar cel mai rău stăm la pregătirea economiei naționale și a populației pentru impactul trecerii la monedă unică. Deja Banca Națională a României a realizat câteva modele din care am prezentat mai sus două exemplare.
2. O rară monedă transilvăneană de 10 ducați, emisă la Sibiu la începutul secolului al XVII-lea, a devenit atracția principală a celei de-a doua licitații „Traveller Collection”, desfășurată pe 6 noiembrie la Hotel Bar au Lac din Zürich.

Piesa, aproape imposibil de găsit pe piața numismatică și nevândută de mai bine de opt decenii, a depășit toate așteptările. Estimarea oficială pornea de la 150.000 franci elvețieni (162.600 euro) , însă competiția acerbă dintre colecționari a împins rapid prețul în sus. Moneda a fost adjudecată în final pentru 490.000 franci elvețieni – echivalentul a aproximativ 526.000 de euro, după ce licitația a pornit de la 400.000 CHF. Valoarea obținută este de peste trei ori mai mare decât evaluarea inițială. Moneda este considerată una dintre cele mai importante rarități ale numismaticii transilvănene, moneda datează din 1605, o perioadă marcată de tensiuni politice și război civil în Principatul Transilvaniei. Starea excepțională de conservare și raritatea exemplară au transformat-o într-un obiect extrem de disputat de colecționarii internaționali.
3. După primul război mondial economia germana este in colaps din toate punctele de vedere, inclusiv al disponibilității mijloacelor de plata. Pentru a face fata situației, fostele state germane si orașele state emit monede si bancnote locale, acceptate zonal, ceea ce le include in numismatica, chiar daca celebrele cataloage internaționale nu le clasifica in acest sens. De altfel Germania nu este singurul caz in care sunt emise "ersatzgeld", bani de necesitate, cunoscuți mai degrabă ca notgeld. Franța, Austria, Spania sunt alte câteva exemple, dar sa nu uitam de Regatul Unit si coloniile acestuia, in care monede emise privat suplineau insuficienta monetara a statului, diverse "tokenuri" fiind emise de-a lungul istoriei. Cum metalul devenise un bun prețios după război, in Germania au fost emise monede de necesitate din diverse aliaje metalice slabe (frecvent zinc si fier) si din alte materiale, printre cele mai cunoscute notgeld-uri non-metalice fiind cele din ceramica.

In poză este o moneda de necesitate din Saxonia, 20 pfennig 1921. Emisa intr-un singur an, moneda este anulata relativ repede, notgeldurile ceramice fiind interzise in 1922, într-o încercare de revenire la moneda unica națională. Tentativa nereușită, urmata de o hiperinflație in care o pâine isi creste prețul de la 163 la 201 miliarde de mărci in decurs de un an (nov. 1922 - 1923). Ca majoritatea monedelor ceramice este turnata (nu putem vorbi de batere) la fabrica de porțelan din Meissen, recognoscibila dupa simbolul de pe avers, cele doua săbii curbe încrucișate, sub secera si spicele de grâu încrucișate, cu anul deasupra. Reversul include valoarea si numele landului, iar forma ușor lenticulara si marginea îngroșată reprezintă o încercare de a creste rezistenta monedei, principala problema a monedelor ceramice fiind fragilitatea. Moneda are aproape 2 cm diametru si aproape 3 mm grosime, dar cântărește doar 1,5 g datorita materialului non-metalic, si a fost emisa in 641.000 exemplare. Aparent, un colecționar pasionat de notgelduri a reușit sa numere peste 13.000 tipuri diferite de monede de acest tip, din peste 1700 state, teritorii sau orașe, dar din păcate informațiile furnizate de cataloage alcătuite de exerți despre monedele de necesitate sunt inca destul de inconsistente. Sursa; NET – Atlasul bancnotelor – Bogdan Jovi 2021
4. Loteria națională a statului european Spania a emis o serie de bilete de loterie prin care popularizează farurile spaniole.

Aici se prezintă un bilet de loterie din data de 12 aprilie 2008 prin care se popularizează Farul Punta s’Arenella.

Farul Punta s'Arenella s-a construit pe locul unui vechi turn de veghe. În Evul Mediu și în perioada modernă timpurie, coasta catalană era vulnerabilă la atacurile sarazinilor și piraților, ceea ce a dus la construirea unei vaste rețele de turnuri de veghe, forturi și poteci de coastă menite să-i asigure apărarea. Farul este situat exact de-a lungul acestei poteci de coastă, între portul La Selva și Llançà. Lipsa de apărare a portului La Selva la sfârșitul secolului al XIV-lea este documentată în „petiția pe care locuitorii din La Selva,[numele anterior al Portului de la Selva, au dat-o și prezentat-o călugărului Bertran, starețul mănăstirii Sant Pere de Rodes, declarând că, în trecut, au fost jefuiți și distruși de sarazini, dușmani ai Crucii, și că exista un pericol iminent de alte daune ireparabile dacă acești dușmani rămâneau acolo, și, din moment ce nu exista nicio forță sau apărare în locul respectiv pentru ca oamenii să se apere și să contracareze inamicul, au cerut permisiunea de a construi o fortăreață în biserică pentru a se apăra împotriva dușmanilor lor, la 11 martie 1397.” Prin urmare, biserica San Sebastián, din afara orașului, a fost fortificată. Departe de pericolele pirateriei, în 1891, Societatea de Salvare a Naufragiilor din Girona a solicitat construirea unui far. Dar abia prin Planul de Reformă a Iluminatului din 1902 s-a aprobat oportunitatea acestuia. Inițial, ideea era ca acesta să fie ridicat în Lloia, dar locația unde se află astăzi a fost considerată mai potrivită, oferind un câmp vizual mai larg, deși este puternic expus vântului de tramontana. În cele din urmă, în 1913, la douăzeci și doi de ani după ce necesitatea sa a fost justificată, a fost inaugurat, aprinzând lumină albă la fiecare cinci secunde, iar luminile portului Port de la Selva depindeau de acesta. În iulie 1937, în mijlocul Războiului Civil Spaniol, două baterii au fost instalate lângă far. Uneori dintr-un motiv, alteori din altul, lumina se defectează adesea. După război, au fost înființate cazărmi militare, care au rămas acolo timp de peste două decenii. În timpul și după cel de-al Doilea Război Mondial, minele ridicate au târâte până la baza farului. Majoritatea au fost dezactivate de Marină, dar altele au explodat, zguduind farul. În 1999, postul de paznic al farului a fost eliminat definitiv. Farul Punta s'Arenella a inspirat un poem în proză de J. V. Foix, care și-a petrecut verile în Port de la Selva. „Farul cu o mie de mustăți - nu am știut cine-i era numele - m-a întrebat dacă, pentru o noapte, vrea să se ocupe de lumină. A licitat pentru turn, m-a învățat mecanismul și mi-a dat cadoul. La stâlpul soarelui, l-am instalat și l-am folosit conform prescripției și normei. Deocamdată, am pus accentul pe trecerea fețelor luminoase prin viță de vie - despre care aș spune că sunt verzi de migdie -, prin pinii care se înalță până la fortăreața clarității și a stâncilor. Dar cea mai mare surpriză - minunată, prodigioasă, magică - a fost să mă admir că la izbucnirea farului, la atingere, feța de lulum se proiecta, la fiecare pas, într-o țară nouă, în peisaje neașteptate, în stânci neprevăzute, în contradicții de faulă și rondală. Nu doar miraculos; dar spunem că totuși se proiectau fețele lulumului.” far, regulars i monotons, apareia l'increïble, com si el roc de la torre, dupa, solqués, a rapid no gaire easy de concebre, totes les mars del món i arran de riba. „A fost un moment în care am crezut că llosa și farers castell, era o corabie care mergea în noapte, conform unui proiect matur și germinat”. Lângă farul actual s-a amenajat o spațioasă parcare pentru autoturisme. De reținut că zona limitrofă nu este chiar primitoare iar farul poate fi admirat doar pe dinafară. Farul a fost construit de compania franceză Barbier, Bernard et Turenne, are o fundație pătrată care include clădirea și turnul acoperit de o cupolă. Farul a fost inaugurat pe 16 decembrie 1913 iar ultima renovare a fost efectuată în 1981, lăsând farul în starea sa actuală. Lumina farului clipește la fiecare 5 secunde. Față de nivelul mării înălțimea farului este de 22 de metri. Alte caracteristici ale farului sunt:

vizibilitatea semnalului - 12 mile marine
numărul său național – 31780
numărul său internațional - E-0488
locația sa exactă; 42º 21.1’ N – 03º 11.2’ E

5. Monetăria Statelor Unite ale Americii din Philadelphia a găzduit recent ceremonia baterii ultimei monedei de un cent, omagiind astfel apariția timp de 232 de ani a monedei americane de 1 cent. Autorizată în temeiul Legii Monedelor din 1792, moneda de un cent a fost produsă continuu de la înființarea Monetăriei, evoluând prin multiple modele și compoziții. Cu toate acestea, creșterea costurilor materialelor și a fabricației a făcut ca centul să fie mai scump de produs decât valoarea sa nominală. Conform datelor Monetăriei SUA, costul baterii unui singur cent a crescut de la sub un cent (0,97) în 2005 la 3,69 cenți în 2024. În anul calendaristic 2024, Monetăria SUA a produs aproximativ 3,23 miliarde de penny, reprezentând aproximativ 57,5% din producția totală de monede a anului, de 5,61 miliarde. Până în octombrie anul acesta, producția de penny a ajuns la 1,3 miliarde de monede din aproximativ 4,53 miliarde de monede, fără ca aceasta să fie raportată pentru circulație în august, septembrie sau octombrie. Deși producția pentru circulație s-a încheiat, penny-ul va rămâne mijloc legal de plată. Monetăria estimează că aproximativ 300 de miliarde rămân în mâini publice și pe canalele financiare, menționând că totalul depășește cu mult ceea ce este necesar pentru comerț. Mulți comercianți cu amănuntul rotunjesc deja tranzacțiile în numerar la cea mai apropiată monedă de 5 cenți, un sistem deja adoptat de țări precum Canada, care a eliminat treptat moneda de 5 cenți în 2012. Pentru relevanță redau mai jos datele tehnice ale monedei din anul 1793 și 2025:

anul emiterii – 1793
monetăria - Philadelphia
gravor - Henry Voight
metal compoziție – cupru
tiraj – 63335 bucăți
calitate - UNC
cant – neted
forma - rotundă
diametrul - 27 milimetri
greutatea – 13,48 grame
a circulat până în anul 1859

perioada emiterii – 1981 - 2025
monetăria - Philadelphia
gravor avers - Victor David Brenner
gravori revers - Lyndall Bass și Joseph F. Menna
metal compoziție – zinc placat cu cupru
calitate - UNC
cant – neted
forma - rotundă
diametrul – 19,05 milimetri
grosime – 1,55 milimetri
greutatea – 2,5 grame

6. Începând cu data de 1 ianuarie 2026 Bulgaria a trecut la moneda europeană euro. Este știut că monedele europene euro au aversul comun iar reversul este specific fiecărei țări.

Pe reversul monedei având valorile de 1, 2, 5, 10, 20 și 50 cenți este reprezentată sculptura Călărețul de la Madara, pe reversul monedei de 1 euro este reprezentat chipul Sfântului Ioan de Rila, iar pe reversul monedei de 2 euro se prezintă chipul Sfântului Paisie de la Hilandar.

Călărețul din Madara este un relief sculptat în Evul Mediu timpuriu într-o stâncă de pe platoul Madara, la est de orașul Șumen, în nord-estul Bulgariei, lângă satul Madara. Monumentul datează din preajma anului 710 e.n. și este înscris în lista patrimoniului mondila UNESCO din anul 1979. Relieful reprezintă un călăreț, la 23 m înălțime, pe o stâncă aproape verticală, de 100 m înălțime. Călărețul, cu fața spre dreapta, aruncă o suliță într-un leu aflat la picioarele calului. În fața lui zboară o acvilă și după el aleargă un câine. Scena reprezintă simbolic o victorie militară. Monumentul a fost realizat în timpul hanului bulgar Tervel și reprezintă probabil chiar pe han și o faptă a bulgarilor, trib turcic nomad de războinici stabilit în Bulgaria de nord-est la sfârșitul secolului al VII-lea și, după ce s-a amestecat cu slavii locali, a dat naștere poporului bulgar. Alte teorii leagă relieful de tracii antici, susținând că el reprezintă un zeu trac. Călărețul din Madara a fost reprezentat pe aversul monedelor bulgărești de mică valoare și este reprezentat și pe valorile mici ale monedei euro bulgărești.

Sfântul Paisie de la Hilandar (n. 1722 – d. cca. 1773) a fost un cleric bulgar și o figură-cheie a Renașterii Naționale Bulgare. El este cunoscut și apreciat în calitate de autor al scrierii Istoria slavo-bulgară, Paisie s-a născut în eparhia de Samokov, probabil în orașul Bansko. S-a stabilit la Mănăstirea Hilandar de la Muntele Athos în 1745, unde a fost mai târziu ieromonah și locțiitor de stareț. După ce a strâns materiale timp de doi ani printr-o muncă asiduă și chiar prin vizitarea țărilor populate de germani, el a terminat Istoria slavo-bulgară în 1762 la Mănăstirea Zografu. Cartea sa a fost prima încercare de a scrie o istorie completă a Bulgariei și a încercat să trezească și să întărească conștiința națională bulgară. Cea mai faimoasă parte a întregii cărți o reprezintă ideile și îndemnurile patriotice înflăcărate ale lui Paisie adresate cititorilor:„Luați aminte, voi, cititori și ascultători ai neamului bulgăresc care iubiți și purtați în suflet virtuțile propriului vostru neam și frumusețea pământului natal și care doriți să înțelegeți și să luați cunoștință de neamul vostru bulgăresc, cum a trăit el mai înainte. E necesar și folositor ca voi să știți cât mai multe despre faptele părinților voștri, așa cum știu toate celelalte seminții și popoare despre neamul și limba lor, despre faptul că ele au o istorie, iar orice știutor de carte are un orizont de cunoștințe, relatează și se mândrește cu neamul și limba lui...” Într-un anume fel el se temea ca poporul bulgar să nu fie asimilat cucerit de poporul grec. Vârful Paisiy de pe insula Livingston din arhipelagul South Shetland (Antarctida) este numit după Paisie de la Hilandar. Sfântul a fost reprezentat pe aversul bancnotei bulgare de 2 leva dar este reprezentat și pe moneda bulgară de 2 euro.

Sfântul Ioan de Rila (n. 876 – d. 18 august 946) a fost primul sihastru bulgar, venerat ca sfânt patron al bulgarilor și ca unul din cei mai importanți sfinți ai creștinismului bulgar. El s-a născut în jurul anului 876 d.Hr. în localitatea Skrino, la poalele muntelui Osogovo, în apropierea actualului oraș Dupnița. Inițial a fost păstor, pentru ca la vârsta de 25 de ani să devină preot la mănăstirea Sf. Dimitrie aflată la poalele piscului Ruen. După ce a acceptat viața de călugăr, a părăsit mănăstirea pentru a-și continua traiul în singurătate și rugăciune. Sfântul Ioan de Rila a trăit în izolare în diferite locuri, înainte de a merge în munții Rila. Acolo și-a petrecut restul vieții sale în rugăciune într-o grotă sărăcăcioasă și lipsită de confort. Potrivit legendei, sfântul Ioan de Rila ar fi săvârșit numeroase minuni cu scopul de a-i ajuta pe oameni. Acestea i-au adus o faimă nedorită de el, deoarece încerca să ducă o viață de pustnici și să evite contactul cu alte persoane. Un număr tot mai mare de ucenici, mulți tineri credincioși și susținători au construit o tabără în jurul grotei lui, căutând să obțină o binecuvântare de la el. Astfel, Sfântul Ioan a înființat Mănăstirea Rila, care este considerată principala mănăstire a Bulgariei. Cu puțin timp înainte de moartea sa (ce a avut loc la 18 august 946) Sf. Ioan de Rila și-a scris testamentul (Zavet), care este considerat astăzi o operă literară și o îndrumare morală către urmașii săi și către poporul bulgar. Considerat sfântul patron al poporului bulgar, Sf. Ioan de Rila este sărbătorit în fiecare an, la 18 august și la 19 octombrie. O icoană a sfântului Ioan de Rila a fost reprezentată pe moneda bulgară de o leva și este reprezentată și acum pe moneda bulgară leva de 1 euro.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

UN AFORISM PROPRIU

UN CAREU DE DEFINIȚII

REZOLVAT

O EPIGRAMĂ PROPRIE

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_________xxx_________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE DIN

MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Aeroportul Henri Coandă

Aeroportul Internațional Henri Coandă este cel mai mare aeroport din România și unul dintre cele două aeroporturi importante din Bucureşti (celălalt este Aeroportul Internaţional Aurel Vlaicu din cartierul Băneasa-Bucureşti). Aeroportul Henri Coandă este situat în afara zonei urbane a Bucureștiului, în orașul Otopeni, judeţul Ilfov, la o depărtare de 16 kilometri. În anul 2018, pe Aeroportul Henri Coandă au tranzitat 13 824 830 de pasageri. Aeroportul se numeşte astfel începând cu luna mai 2004, până atunci s-a numit Aeroportul Internațional Otopeni. Aeroportul este accesibil din București atât cu ajutorul liniei de autobuz 100 cât și cu trenurile care circulă odată la 40 minute, durata călătoriei fiind de 20 minute. În prezent este în lucru o linie de metrou care să lege orașul de aeroport. Aeroportul București Otopeni este unul dintre cele mai moderne din Europa de Est și încă este în proces de dezvoltare. Aeroportul Otopeni are un terminal cu două corpuri principale de clădiri (numite în limbaj colocvial, "terminale"), unul pentru plecări și altul pentru sosiri. În martie 2011 s-a extins corpul finger (denumit și „Vioara”) și s-a mărit numărul de porți de îmbarcare la 24, în urma unei investiții de 70 de milioane de euro. Ministerul Transporturilor este principalul acționar al Aeroportului, cu o participație de 80%, în timp ce Fondul Proprietatea deține 20% din acțiuni. Câteva dintre caracteristicile aeroportului sunt:

altitudine – 95 metri
data inaugurării – anul 1970
suprafața – 605 hectare
terminale – 2
capacitate pasageri pe an – 12 milioane
angajați – 1271 persoane
linii aeriene și operatori – 38
destinații – 70
pasageri – 13 824 830 (anul 2018)
mărfuri – 21 800 tone (anul 2012)
trafic avioane – 108 200 (anul 2017)

Insigna - Fotbal Club RAPID - 1922

Fotbal Club Rapid București a fost fondat în anul 1923 de către un grup de muncitori de la Atelierele Grivița sub numele de Asociația culturală și sportivă C.F.R.. Rapid a câștigat de 4 ori titlul național (de 3 ori Campionatul României – 1967, 1999 și 2003 și în 1942 un campionat de război al cărui trofeu purta denumirea de "Cupa Basarabia) și de 13 ori Cupa României. În iunie 2016, Rapid a fost declarat în instanță în faliment și s-a desființat. După faliment, au demarat patru proiecte paralele de reconstrucție ale echipei, dintre care sustenabil s-a dovedit a fi unul : Mișcarea CFR, devenit Academia Rapid și mai apoi Fotbal Club Rapid (Liga a II-a în sezonul 2019-2020). În luna iunie 2018, Academia Rapid a obținut dreptul să se numească FC Rapid după ce a achiziționat la o licitație brandul clubului Rapid București fondat în 1923, marca și culorile, fapt recunoscut oficial de Federația Română de Fotbal. În sezonul 1932 – 1933 echipa se înscrie în Divizia A, primul sezon al competiției în sistem divizionar. Începând cu acest an competițional, echipa are ca bază de antrenament și loc de disputare a meciurilor oficiale terenul Giulești. În anul 1940 Rapid este prima echipă de fotbal din România care a reușit calificarea în finala unei cupe europene, Cupa Europei Centrale, nedisputată din cauza izbucnirii celui de-al doilea război mondial. Perioada anilor '60 a fost una din cele mai bune din istoria fotbalului giuleștean. În anul 1961 ajunge până în finala Cupei României, unde pierde cu Arieșul Turda, scor 1-2. Și în sezonul următor ajunge în faza finală, pierzând în fața Stelei cu 1-5. În marea majoritate a acestor ani, echipa se regăsește în plutonul fruntaș al campionatului, situându-se pe primele 10 locuiri, culminând cu sezonul 1967, când Rapid reușește să cucerească primul titlul de campioană națională. După acest prim succes, în următoarele patru ediții de campionat urmează alte clasări frumoase după care începe să alunece în clasament. În sezonul 1973 - 1974 ocupă locul al 16-lea în clasament, retrogradând pentru a treia oară. După obicei, revine în primul eșalon după numai un an, sezon în care câștigă Cupa României, învingând în finală pe Universitatea Craiova cu 2-1. Anii 1975-1990 sunt cei mai negri pentru fotbalul feroviar. În perioada 1990 -2013 echipa este preluată de George Copos, reușind cele mai importante performanțe ale sale pe plan intern și internațional (2 victorii în campionatul național – 1999 și 2003, 4 victorii în cupa României – 1998, 2002, 2006 și 2007 dar și o calificare în Cupa UEFA. În Cupa UEFA rapidiștii au trecut de grupe, în șaisprezecimi au eliminat echipa germană Herta Berlin, în optimi au eliminat o altă echipă germană – SV Hamburg. Rapidul a întâlnit în sferturi pe Steaua București, cealaltă echipă românească aflată la cea mai mare performanță în Cupa UEFA din istorie. A fost o luptă dramatică, de unde învingători au ieșit steliștii, după 1-1 în „Giulești” și 0-0 pe Stadionul Național (steliștii s-au calificat datorită golului din deplasare). A fost cea mai mare performanță europeană a echipei alb-vișinii de după cel de-al doilea război mondial. După acel sezon, situația financiară a Rapidului s-a complicat, în parte și din cauza condamnării penală a patronului Copos. La 10 mai 2013, Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal a hotărât să nu acorde clubului licența pentru Liga 1 pentru sezonul 2013-2014. Pe 6 iulie Comitetul Executiv al FRF a hotărât ca în primul eșalon să participe 18 formații. Mircea Sandu a anunțat că pentru a decide cea de-a optsprezecea echipă se va disputa un baraj între Concordia și Rapid. Acest baraj a avut loc pe 13 iulie, pe Stadionul Dinamo și a fost câștigat de Rapid cu 2–1.Concordia a contestat însă legalitatea acestui baraj, întrucât Rapidul nu avea licență pentru Liga I. După ce deja se disputaseră două etape, la 2 august, Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Laussane a hotărât că organizarea barajului a fost neregulamentară, iar Concordia trebuie să rămână în Liga I, iar Rapid să retrogradeze. La 17 mai 2014, Comisia de Licențiere a Federației Române de Fotbal a decis neacordarea licenței pentru sezonul 2014-2015 al Ligii 1. Clubul Rapid a decis să facă recurs la Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv, dar nu își putea permite suma de 30000 de euro; aceasta a fost strânsă printr-o colectă a fanilor echipei, iar TAS a admis recursul, obligând Federația să acorde Rapidului licența pentru sezonul de Liga I. În sezonul 2015–2016, Rapid a terminat pe locul întâi în Seria I a Liga a II-a, dar în condițiile în care clubul nu era redresat financiar, echipa de seniori a rămas cu doar câțiva jucători și fără antrenori. După ce o primă instanță a declarat clubul în faliment, FC Rapid nu a mai putut nici înregistra noi contracte, deci nu a putut alinia o echipă cu care să se înscrie în Liga 1 în sezonul 2016–2017. În sezonul 2017-2018, la inițiativa primăriei Sectorului 1 se înființează asociația sportivă, Academia Rapid, care s-a înscris in Liga a IV-a bucureșteană. Condusă de foști jucători ai Rapidului precum: Daniel Niculae (președinte), Daniel Pancu (director tehnic), Nae Stanciu (manager) și Constantin Schumacher (antrenor), Academia Rapid a obținut dreptul să se numească FC Rapid și apoi, în doua sezoane, a promovat din Liga 4 în Liga 2. Alte denumiri ale clubului au fost:

1923: Asociația culturală și sportivă Căile Ferate Române București
1937: Rapid București
1945: CFR București
1950: Locomotiva Grivița Roșie București
1958: Rapid București
1994: UFC Rapid București
2001: AFC Rapid București
2006: FC Rapid București
2016: Mișcarea CFR
2017: AS Academia Rapid
2018: F.C. Rapid București

Echipa are un imn foarte frumos, cunoscut și ca „Suntem peste tot acasă”, ce a fost compus de Victor Socaciu pe versurile lui Adrian Păunescu.

Pavilionul de mostre al economiei naționale - ed.10

În cadrul amplei acțiuni de propagandă (promovarea mărețelor realizări ale socialismului românesc) conducerea de partid și de stat a RPR a decis organizarea unei grandioase Expozitii a Realizarilor Economiei Nationale în anul 1964. În acest scop s-a edificat un ansamblu de constructii, al carui nucleu il constituie Pavilionul Central din Piața Scânteii, București după planurile unui colectiv de arhitecți condus de arhitectul Ascanio Damian. Edificiul se compune din doua parti importante, constructia perimetrala si cupola. Prin cele trei galerii situate la cote diferite, legate intre ele prin scari libere, dispuse ritmic si radial, se realizeaza un interesant echilibru arhitectural interior. Accesul publicului se face dinspre esplanada la nivelul primei galerii, prin intermediul unei rampe care formeaza trena edificiului. Aria construita este de aproximativ 10.000 mp, pavilionul inscriindu-se intr-un diametru de aproape 180 de metri. Inaltimea totala este de 42 de metri, iar diametrul cupolei este de 93 de metri. Edificiul a fost dat în folosință în anul 1962 Camerei de Comerț a municipiului București, in calitate de beneficiar. Inca de la inceput a existat o fireasca preocupare pentru folosirea in cea mai mare masura a constructiei. In principal, au fost avute in vedere trei directii: organizarea de expozitii romanesti, de expozitii straine si de manifestari culturale. In ceea ce priveste expozitiile romanesti, s-a optat pentru organizarea targului anual numit „Pavilionul de mostre”, manifestare expozitionala care insotea contractarea centralizata a „fondului pietei“ pentru marfuri metalochimice, textile-confectii- incaltaminte si agroalimentare. Au avut loc și trei expoziții străine oragnizate de Franța, Germania și Austria. Grandioasa Expozitie a Realizarilor Economiei Nationale (EREN ‘64) a fost organizata pe un teren de peste 100 de hectare, intins de la malul Lacului Herastrau pana dincolo de Pavilionul Central si de la Casa Scanteii pana catre Strandul Herastrau (numit in epoca Strandul Tineretului). Parterul Pavilionului Central a fost destinat prezentarii realizarilor din industria metalurgica si a constructiilor de masini.Inelul al doilea a fost dedicat energiei si industriei extractive. Pe inelul al treilea au expus unitatile din silvicultura, economia forestiera si prelucrarea lemnului. Agricultura a avut parte de o prezentare deosebita. In afara de produsele industriale destinate agriculturii, de la celebrele tractoare universale U-650 si U-651 fabricate la Brasov pana la combinele produse la Semanatoarea, au fost amenajate, pe terenuri aflate in zona in care se gasesc astazi hotelurile Parc si Flora, culturi demonstrative agricole (cereale, plante tehnice etc.), dar si forestiere.Pe platforma exterioara a sectorului transporturilor au fost expuse locomotivele Diesel electrice realizate la Electroputere, vagoanele de cale ferata produse la Arad, autocamioanele Carpati si Bucegi fabricate la Brasov. Unul dintre cele mai spectaculoase exponate (mai cu seama din cauza iluminarii sale pe timp de noapte) a fost instalatia de foraj de mare adancime 3DH-200A produsa la Uzina 1 Mai din Ploiesti, amplasata pe platforma de prezentare a sectorului petrolier. Sectorului constructiilor i-au fost destinate pavilionul de pe malul Lacului Herastrau si platformele exterioare din preajma. Au fost prezentate noile tehnologii si elementele tipizate folosite in constructii. Expozitia Realizarilor Economiei Nationale a fost completata cu doua noi pavilioane, unul social-cultural si altul de arta populara, dar si cu un cinematograf in aer liber, in care au fost organizate simpozioane si conferinte de specialitate, prezentari de filme documentare, spectacole artistice, manifestari folclorice si altele. Inaugurarea oficiala a EREN a avut loc vineri, 21 august 1964. Fata de interesul de care s-a bucurat EREN ‘64, s-a luat hotararea ca o noua editie sa aiba loc in 1969. Manifestarea a continuat si dupa aceea, in ritm de una la cinci ani, dar sub numele adaptat de EDES, adica Expozitia Dezvoltarii Economico-Sociale. Ideea organizarii unui targ comercial international cu caracter industrial la Bucuresti precede, fireste, organizarea primei editii a TIB.Ideea organizarii unui targ industrial a venit firesc, cu atat mai mult cu cat practica desfasurarii targurilor in strainatate era cunoscuta in Romania. Si de la idee la materializare n-a mai fost decat un pas…In ziua de 31 mai 1968, in presa a aparut informatia avand urmatorul cuprins: „Potrivit unei hotarari a Consiliului de Ministri, cu incepere din anul 1970, in Capitala se va organiza, la fiecare doi ani, in luna octombrie, Targul International – Bucuresti. Prima editie a Targului International Bucuresti a fost programata pentru perioada 13-24 octombrie 1970. Desfasurarea primelor sase editii ale Targului International Bucuresti, in deceniul 1970-1980, a cunoscut un mare succes, cu mult peste asteptari. Cateva cifre sunt semnificative. Recordul numarului de firme expozante: 1.100 in 1972. Recordul numarului de pavilioane nationale: 22 in 1972. Recordul numarului de tari participante: 34 in 1974. Recordul suprafetei de expunere: 70.000 de metri patrati in 1974. Efectul esential asupra economiei romanesti l-a constituit, in principal, faptul ca, in imprejurarile epocii, s-a realizat o deschidere catre importuri si exporturi semnificative. In deceniul 1970-1980, volumul comertului exterior al Romaniei a sporit de 4,6 ori (exportul de 4,5 ori, importul de 5 ori). Succesul repurtat de TIB n-a trecut fara efecte pe plan expozitional. S-a hotarat sa se organizeze si alte manifestari comerciale. In acest fel au aparut TIBCO, Salonul international al chimiei si Tehno-Expo. Cele trei noi manifestari au fost, pe buna dreptate, considerate ca „frati mai mici“, adevarate mladite dezvoltate din trunchiul viguros al TIB. TIBCO, manifestare comerciala internationala special dedicata bunurilor de consum, a debutat in 1974, desfasurandu-se cu o frecventa mai mare, in fiecare an, primavara. Salonul international al chimiei, manifestare menita sa promoveze produsele industriei chimice si petrochimice, aflata in epoca intr-un proces de intensa (chiar fortata) dezvoltare, a debutat tot in 1974 si avea loc in corelare si concomitent cu TIBCO. In sfarsit, Tehno-Expo, expozitie internationala specializata in produse tehnice, un fel de „mini-TIB“, a fost organizata, incepand cu 1977, alternativ cu TIB si a fost menita sa suplineasca, dupa parerea factorilor de decizie politica in domeniu, faptul ca TIB se tinea doar o data la doi ani. Certificatul de nastere al TIBCO a fost semnat la 12 mai 1974. In acea zi s-a inaugurat prima editie, orientata catre textile si confectii, incaltaminte, articole de sticlarie, portelan si faianta, mobila, produse cosmetice, detergenti, coloranti, fibre sintetice, produse din materiale plastice, produse ale industriei electrotehnice si electronice, artizanat. Din editia urmatoare, profilul s-a largit cu marfurile agroalimentare. TIBCO s-a afirmat ca o manifestare economica statornica, cu o participare de prestigiu, care a generat un urias interes in randurile publicului larg. In anul 1973, odata cu adoptarea Decretului 623/1973 privind reorganizarea Camerei de Comert si Industrie a Romaniei, conducerea Camerei decide, potrivit atributiilor si competentelor ce i-au fost stabilite, infiintarea Intreprinderii de Targuri si Expozitii. In legatura cu activitatea Intreprinderii de Targuri si Expozitii, precursorul societatii comerciale Romexpo s.a., este important de subliniat un aspect interesant. Intreprinderea de Targuri si Expozitii a fost infiintata pentru a prezenta realizarile economiei nationale, in special la targul intern. Includerea in structura sa a fostului Oficiu de expozitii se explica prin nevoia folosirii in comun a unor elemente de infrastructura. In deceniul al IX-lea al secolului trecut, Intreprinderea de Targuri si Expozitii a ajuns sa desfasoare o extrem de intensa activitate externa, de cateva zeci de participari la targuri comerciale internationale pe an. Intreprinderea de Targuri si Expozitii si Camera de Comert si Industrie a Romaniei realizau astfel prezentarea economiei romanesti si peste hotare, pentru marirea volumului exporturilor, pentru identificarea, patrunderea si pastrarea de noi piete de desfacere pentru productia autohtona si pentru achitarea datoriei externe a tarii.

Insignă absolvent Academia Tehnică - ingineri

Academia Tehnică Militară a fost formată prin Decretul nr. 371 din 14 septembrie 1949, alături de Academia Militară, Academia Militaro-Politică și Academia Spatelui Armatei, prin reorganizarea Școlii de Război, o instituție de învățământ militar superior înființată de Regele Carol al II-lea în anul 1937. În Decretul 371 scria că Academia Tehnică Militară are ca scop să formeze ofițeri ingineri cu o pregătire corespunzătoare specificului tehnic al diferitelor arme, necesar pentru încadrarea comandamentelor, unităților, formațiunilor și instituțiilor militare de specialitate. Ulterior, Academia Tehnică Militară a fost comasată cu Academia Militară. În 17 mai 1990, prin Hotărârea de Guvern nr. 550 s-a procedat la reorganizarea Academiei Militare și reînființarea Academiei Tehnice Militare ca instituție de învățământ superior politehnic militar, cu sediul în municipiul București, bulevardul George Coșbuc, numerele 39-49, subordonată Ministerului Apărării Naționale. Sus am postat logo-ul și o fotografie cu sediul central a Academiei tehnice militare.

Alergare pe potecă

Festivalul sporturilor * Greenfield - eveniment cu impact

Fii parte din mișcare!

Piesa de mai sus este o medalie aparte realizată de compania privată orădeană Medals Alex Sztankovits pentru a fi conferită participanților la probele de atletism din cadrul competiției contracost Alergare pe potecă. Competiția este deschisă publicului larg, neprofesionist, are loc anual în Pădurea Băneasa pe distanțele de 5, 11 și 24 kilometri.

Atletismul apare in Romania la sfarsitul secolului XIX, la initiativa studentilor care studiau in tarile occidentale. In timpul vacantelor, acestia promovau atletismul organizand competitii de alergari, sarituri si aruncari. Primul concurs organizat de atletism are loc in 1882 la Bucuresti, cu participarea elevilor de la liceele Sf. Sava si Matei Basarab. Treptat, creste interesul pentru activitatea sportiva, in general, si atletism, in particular. Se organizeaza curse care atrag un numar mare de concurenti, se contureaza o literatura de specialitate si sunt organizate competitii pe criterii de varsta. Mai mult, cu prilejul serbarilor scolare sunt introduse intreceri la alergari si sarituri la mai multe licee din diverse orase. In 1912, se infiinteaza Comisia de atletism, alergari pe jos si concursuri, parte din Federatia Romana a Societatilor Sportive. Acea comisie este de fapt precursoarea Federatiei Romane de Atletism (FRA), a 19-a federatie pe lista mondiala, care in 1923 se afiliaza la IAAF. Primele Campionate Nationale ale Romaniei sunt organizate in 1914, la 16 probe, si se adreseaza doar barbatilor. Un an mai tarziu, in 1915, se inaugureaza la Bucuresti primul teren de atletism, pe locul care devine ulterior Stadionul Tineretului. Abia din 1922, femeile vor avea propriile competitii, iar trei ani mai tarziu vor fi organizate primele Campionate Nationale feminine, precum si primele Campionate pentru juniori. In 1928, la Jocurile Olimpice de la Amsterdam, o delegatie a Romaniei formata din 10 atleti si 2 atlete participa pentru prima data la o astfel de competitie, iar in acelasi an debuteaza Campionatele Universitare din Romania. In 1930, la Atena, atletii romani se claseaza pe locul al doilea, la prima editie oficiala a Jocurilor Balcanice, iar in 1934, la editia inaugurala a Campionatelor Europene, participa 4 atleti romani. In 1937, FRA organizeaza, pentru prima data in Romania, Jocurile Balcanice, iar in 1948 debuteaza seria Campionatelor Internationale ale Romaniei, nelipsite din Calendarele Anuale ale FRA. Incepand cu anul 1952, atletii romani participa cu regularitate la toate marile competitii mondiale si europene si scriu, cu fiecare medalie, istoria atletismului romanesc.

Auto-tractor București - România

The Internațional Bucharest Fair October 13 - 24 * 1970

(Târgul internațional București - 13 - 24 octombrie 1970)

Autotractor București, denumiri alternative: Autotractor Brașov și Autotractor România, denumire actuală Mașini Export, a fost și este încă numele unei companiei române de comerț exterior a tractoarelor și mașinilor agricole românești, precum și a automobilelor, știindu-se că România are o bogată tradiție în fabricarea tractoarelor, mașinilor și utilajelor agricole. Se știe că în regimul comunist produsele finite ale industriei constructoare de mașini brașovene ajungeau pe toate meridianele și paralele globului fiind foarte bine apreciate pe piața internațională sub raportul calitate preț. Principalele centrele românești de fabricației ale tractorului și automobilului, de-a lungul vremii au fost; Brașov, Pitești, Arad, Craiova, Timișoara, Miercurea-Ciuc și București.

București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului precum și câteva clădiri reprezentative ale Bucureștiului. Prezint mai jos câteva din dezvoltarea orașului București:

1459 - Prima menționare a Bucureștiului, într-un document din cancelaria lui Vlad Țepeș
1465 - Domnitorul Radu cel Frumos alege cetatea ca reședință domnească a Valahiei
1659 – Gheorghe Ghica stabilește capitala Țării Românești la București
1661 - Apar primele drumuri pavate cu piatră de râu.
1808 - Se deschide Hanul lui Manuc, loc în care în 1812 se semnează Tratatul de la București, între Rusia și Turcia. Dupa ce a ars, a fost reconstruit ulterior (in 1968)
1827 -Librarul Iosif Romanov deschide prima Librărie românească intr-o boltă, in Hanul Sfântul Gheorghe Nou ,„ulița Brașovenilor, nr.419, vopseaua roșie”, din București.
1852 - Este inaugurat Teatrul Național
1852 – Cafeneua Capșa a fost înființată de Grigore Capșa sub numele „La doi frați, Anton si Vasile Capșa”. Locația inițială este în fostul Han Damari, peste drum de biserica Zlătari, dar se va muta curând in casa Slătineanu, unde a rămas până azi.
1872 - Este dată în funcțiune prima linie de tramvai - fără număr. Aceasta circula pe ruta Bariera Mogoșoaiei (astăzi – Piața Victoriei – Bariera Obor.
1875 - Se înființează Societatea Studenților în Medicină din București -prima societate studențească din România
1894 - Este dată în funcțiune prima linie electrică de tramvai – nr.14. Aceasta circula pe ruta Obor - Cotroceni.
1910 - A fost montat Podul Grant
1920 – S-a dat în folosință o centrală telefonică automată cu 3.000 de abonați.
1922 – S-a construit din lemn Arcul de Triumf
1925 – S-a dat in funcțiune prima linie de autobuze. Aceasta circula pe ruta Piața Sf.Gheorghe – Bariera Călărașilor (la intersecția străzilor Călărași și Orzari).
1928 – A început să emită Radiodifuziunea
1929 – S-a desființat ultima linie de tramvai cu cai
1933 – S-a construit Palatul Telefoanelor pe Calea Victoriei
1935 – 1936 - S-a construit Arcul de Triumf din beton armat și granit.
1936 - Sociologul Dimitrie Gusti a înființat Muzeul Satului, unul dintre primele muzee etnografice din lume.
1936 – S-a amenajt Parcul Herăstrău, pe o suprafață de 187 hectare
1937 – S-a finalizat construcția Palatului Regal (început în anul 1930).
8 iunie 1938 – S-a deschis Pavilionul Televiziunii în Parcul Național Carol II (astăzi Parcul Herăstrău).
1939 – S-a inaugurat Academia Militară
1940 - Un puternic cutremur de pământ distruge/avariază o parte din zona centrală istorică a Bucureștiului.
4 aprilie 1944 – Bombardarea orașului de către aliați
1948 – S-a inaugurat Aeroportul Băneasa
1949 – S-a dat în folosință prima linie de troleibuze (81) pe ruta Piața Victoriei – Hipodromul Băneasa (pe locul actual al Casei Presei Libere).
1950 – S-a inaugurat Studiou cinematografic Buftea
1951 – S-a inaugurat Stadionul Dinamo (capacitate 15.000 de locuri).
1953 – S-a dat în folosință Complexul Sportiv "23 August", astăzi Stadionul Lia Manoliu
1954 – S-a deschis Opera Română
1955 – S-a construit primul autobuz românesc la Uzinele Vulcan
31 decembrie 1956 – S-a difuzat prima emisiune de televiziune
1957 - După cinci ani s-au terminat lucrările de construcție la Casa Scânteii (astăzi Casa Presei Libere).
1957 – S-a inaugurat Muzeul Literaturii Române
1960 – S-a inaugurat Sala Palatului (capacitate 3.000 de locuri).
1961 – S-a deschis Circul Globus, cel mai mare circ din țară (capacitate 2.500 de locuri).
1961 – S-au fabricat primele televizoare românești, marca "Electronica".
1964 – S-a înființat Studioul cinematografic "Animafilm”.
1965 - O sală de cinematograf de pe Calea Victoriei s-a transformat în Teatrul Țăndărică
1970 – S-a deschis Aeroportul internațional Otopeni
1970 – S-a inaugurat Hotelul Intercontinental. A fost cea mai înaltă construcție a capitalei (cu 25 nivele) până în anul 2004.
1973 – Teatrul Național Ion Luca Caragiale s-a mutat într-un local în centrul capitalei
1974 – S-a inaugurat Stadionul Ghencea
1974 – S-a inaugurat Sala Polivalentă, care a devenit cea mai mare bază sportivă acoperită din capitală.
1976 – S-a deschis magazinul Unirea
4 martie 1977 - Un cutremur de pământ de intensitate 7.2 pe scara Richter, cu centrul seismic in munții Vrancea, distruge/avariază o mare parte din zona centrală istorică a Bucureștiului.
1979 – S-a inaugurat prima linie de metrou între Semănătoarea și Timpuri Noi.
1988 – După șapte ani s-a inaugurat cea mai întinsă clădire din România, Casa Poporului (actualul Palat al Parlamentului), a doua construcție administrativă din lume ca suprafață construită și acoperită, clădire ce s-a construit prin demolarea clădirilor de pe o suprafață egală cu cea a întinderii Veneției.
1990 – S-a înființat Muzeul Țăranului Român, continuatorul Muzeului de etnografie, artă națională, artă decorativă și industrială înființat în data de 1 octombrie 1906.
1991 – S-a deschis Muzeul Național Cotroceni, care dispune de un patrimoniu arhitectural deosebit, caracteristic secolului al XIX-lea
1994 – S-a adoptat o nouă stemă pentru Municipiul București.
2002 - S-a dat în folosință prima linie de metrou ușor din țară (linia de tramvaie 41).
1 decembrie 2007 – S-a inaugurat Bradul Mileniului, cel mai înalt brad din Europa.