Epaminonda's Blog.....: SCHWODIAU

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea austriacă SCHWODIAU - municipalitatea

WOLFERN, bundes landul AUSTRIA SUPERIOARĂ.

Restaurant

Arhitectură locală

xxx

"LIBERTATEA DE A CUVÂNTA"

O CARICATURĂ DE

MARGARETA CHITCATII

UN CAREU DEFINIȚII REZOLVAT

O EPIGRAMĂ PROPRIE

ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2024

O PASTILĂ DE UMOR

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_____________xxx_____________

CÂTEVA INSIGNE

ȘI MEDALII ROMÂNEȘTI

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Insigna turistică - Szekelyudvarhely (Odorheiul Secuiesc)

Înainte de anii 1900, destul de timid, în teritoriile româneşti au început să-şi facă apariţia asociaţii şi cluburi de turism, ce s-au dedicat în activitatea pentru drumeţiile şi ascensiunile montane. Între ele se remarcă: Clubul Alpin al Transivaniei, fondat la Braşov în 1873; Erdély Kárpáti Egyésület (EKE), (Societatea Carpatină Ardeleană), fondată la Cluj în 1891; Asociaţia Carpatică a Transilvaniei, fondată în 1880 la Sibiu; Societatea Carpatină Sinaia, fondată în 1893; Societatea Turiştilor din România, fondată la Bucureşti în 1903. După primul Război Mondial, numărul iubitorilor de drumeţii montane creşte, apărând noi asociaţii, create în sprijinul acestora: Societatea Hanul Drumeţilor, fondată în 1920; Touring-Clubul României, fondat în 1926; Asociaţia Drumeţilor din Munţii României, fondată în 1929; Clubul Alpin Român, fondat în 1936, etc. Pe lângă organizarea de excursii în munţii Carpaţi, organizaţiile şi asociaţiile montane au avut ca scop amenajarea de trasee montane, dar şi construirea de cabane şi refugii montane, atât pentru membri cât şi pentru iubitorii de munte. În perioada interbelică, unele asociaţii, preluând tradiţia de la cluburile de turism din Europa centrală (Austria, Elveţia, Germania), au început să ofere membrilor însemne –mărturii ale locurilor pe unde aceştia au ajuns. Însemnele sunt sub forma unei insigne metalice, ce se ataşa cu ajutorul unor cuişoare la obiectul de sprijin al călătorului – bastonul. În general, aceste insigne, erau ornamentate cu imagini simbol ale locului sau evenimentului pentru care au fost create. Insigna prezentată mai omagiază orașul Odorheiul Secuiesc din județul Harghita. Insigna este de formă ovală, cu dimensiunile de 40 x 30 milimetrii, fiind confecţionată din zinc, iar ca sistem de prindere având două orificii, câte unul pe fiecare latură. În imagine, este reprezentată clădirea primăriei. În partea inferioară, într-un cartuş este denumirea localităţii în limba maghiară – SZÉKELYUDVARHELY. În partea superioară, este scris textul VÁRMEGYEHÁZA – în traducere “Parohia”.

În secolul al XIX-lea localitatea Odorheiul Secuiesc (în maghiară Székelyudvarhely, în germană Oderhellen, alternative Hofmarkt) a fost pomenită drept Atena Secuiască. În prezent este al doilea municipiu, ca importanţă, al judeţului Harghita, fiind centrul de organizare al ţinutului Odorhei şi totodată un centru a maghiarilor din Transilvania. Numărul locuitorilor este de 36234, din care 96% sunt de etnie maghiară. Oraşul este situat în sud-estul bazinului Transilvaniei, pe cursul superior al Târnavei-Mari. Localitatea este mărginită de podişul sud-vestic al munţilor vulcanici Harghita şi de colinele, cu înălţime medie, ale regiunii deluroase a Târnavei, ca Szarkakő, Nagyoldal, Csicser, Budvár. Săpăturile arheologice atestă că oraşul şi ţinutul sunt locuite din timpuri străvechi. În urma efectuării unor săpături în porţiunea colinei Budvár şi în centrul oraşului au ieşit la suprafaţă relicve din epoca pietrei şlefuite, a bronzului, a fierului, din epoca romană şi din perioada romanică. Numele oraşului este atestat în registrul dijmelor papale din anul 1301. În secolul următor localitatea păşeşte pe drumul dezvoltării specifice oraşelor de târg şi din anul 1448 figurează sub denumirea de Odorhei. Regii maghiari şi principii transilvăneni au acordat oraşului privilegii, acestea au fost incluse în documentul reginei Izabella din anul 1558. Acest document îi conferã oraşului dreptul la uz de sigiliu şi blazon propriu. Blazonul oraşului este un antebraţ cu pumnal înfipt într-o inimă un cap de urs şi o coroană, în partea superioară este înscris anul 1558, dată plasată între patru stele. În sigiliu este înscris textul: ”Sigillum Oppidi Siculicalis Udvarhely.”

Primăria (fostul sediu al comitatului Odorhei), a fost ridicată în stil eclectic, pe baza proiectului arhitectului Stehl Ottó, în perioada 1895–1896. În capătul curţii interioare se află sala mare, frumos ornată. Pe această suprafaţă se ridica odinioară centrul Scaunului Odorhei, construit de primjudecătorul regal, baron Dániel István. O valoare deosebită are aula plasată în partea din spate a curţii închise. Scaunul Secuiesc Odorhei (care avea în componență scaunele filiale Brăduț și Cristur) a fost atestat în anul 1448. Scaunele erau forme de organizare juridică ale secuilor, dar aveau și un caracter militar. Aveau în componență un căpitan, un jude al pământului, un jude regal și erau conduse de Comitele Secuilor, a doua cea mai importantă funcție în voievodatul Transilvaniei. În anul 1733, în actuala Piață a Primăriei din Odorheiu Secuiesc, sub supravegherea judelui regal Gyulaffy László s-a construit “o clădire cu parter, cu stâlpi de piatră şi bolţi, frumoasă şi mare”. Era Casa Scaunului, locul de unde era administrat Scaunului Odorhei. Aproape 100 de ani mai târziu, clădirii i s-a adăugat un etaj. Aici se țineau arhivele Scaunului și ședințele. În anul 1876, principatul Transilvania a fost inclus în Imperiul Austro-Ungar, iar autoritățile de la Budapesta au decis renunțarea la Scaune și organizarea unor Comitate. Drept urmare, în anul 1888, autoritățile din Odorhei au instituit un comitet care să se ocupe de construirea unui nou Palat al Comitatului pe locul vechii Case a Scaunului. După încă niște ani, Casa Scaunului a fost demolată și pe locul ei a început construcția actualei Primării. Noua clădire a fost inaugurată în 1897, ca Palat al Comitatului. În piață se aflau, la vremea aceea, multe clădiri ale breslelor. Diverși primari au vrut să le dărâme, dar breslele s-au împotrivit. Drept urmare, la începutul secolului 20 s-a întâmplat, ca prin minune, un incediu care a ars clădirile respective. Astăzi, Palatul Comitatului găzduiește Primăria Odorheiu Secuiesc. Ca fapt divers, pe tavanul sălii festive a Primăriei se găsește o pictură cu o nimfă ce ține în mână o făclie și stema comitatului Odorhei, ce a fost realizată în anul 1896, odată cu construcția Palatului. În fața clădirii Primăriei străjuiește un monument, stil obelisc, înalt de 8,4 metri, flancat de doi lei, ce are în vârf un vultur cu aripile deschise și este decorat cu stema actuală a orașului dar și cea a fostului comitat Odorhei. Actualul monument a fost ridicat în anul 2008 pe locul unui vechi, ridicat în anul 1897, în cadrul ceremoniei de comemorare a descălecatului și demolat în anul 1919. Monumentul este cunoscut de localnici sub numele de Stâlpul milenar.

Crăciun fericit!

Produsul medalistic omagiază Crăciunul anului 2024. Piesa este realizată în două variante de material-compoziție și are următoarele caracteristici tehnice:

emitent – Monetăria Statului
anul emiterii – 2024
tema – Crăciunul
forma – rotundă
diametrul – 37 milimetri
materiala compoziție – argint cu titlul de 99,9% și aliaj de cupru
greutatea – 31,11 grame – cea de argint și necunoscută – cea din aliaj de cupru
calitate – proof
prețuri unitare de achiziție cu TVA inclus la magazinele bucureștene ale Monetăriei sau de la magazinul online www.romanianmint.ro - 300 lei/ set pentru medalia din argint și 117 lei pentru medalia din aliaj din cupru.

Crăciunul sau Nașterea Domnului este o sărbătoare creștină celebrată la 25 decembrie (stil nou – calendar gregorian) sau 7 ianuarie (stil vechi – calendar iulian) în fiecare an. Ea face parte din cele 12 praznice împărătești ale bisericilor de rit bizantin. În anumite țări, unde creștinii sunt majoritari, Crăciunul e de asemenea sărbătoare legală, iar sărbătoarea se prelungește și în ziua următoare. La începutul secolului al XX-lea Crăciunul devine și o sărbătoare laică, celebrată atât de către creștini, cât și de către cei necreștini, centrul de greutate al celebrării deplasându-se de la participarea în biserică la rit spre aspectul familial al schimbului de cadouri sau, pentru copii, „darurilor de la Moș Crăciun”.

Evanghelia canonică a lui Luca, cât și cea a lui Matei descriu pe Iisus ca fiind născut în Betleem (din Iudeea controlată de romani), din mamă fecioară, într-i iesle. Îngeri apar și declară că Iisus este un salvator al întregii omeniri și păstorii vin ca să-l adore. În relatarea lui Matei, cei trei magi urmează o stea până la Betleem pentru a aduce daruri lui Iisus, născut ca regele iudeilor. Regele Irod ordonă masacrul tuturor băieților din Betleem care au mai puțin de doi ani, dar familia lui Iisus fuge la timp în Egipt, iar mai târziu se restabilește în Nazaret. Pe teritoriul românesc, Crăciunul este una dintre cele mai importante sărbători creștine. Sărbătoarea Crăciunului este anunțată prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul și cu steaua, pentru a vesti Nașterea Mântuitorului. De asemenea, o veche tradiție este „mersul cu icoana”, un fel de colindat care se face de către preoții comunității locale cu icoana Nașterii Domnului, binecuvântându-se casele și creștinii. Colindele de iarnă sunt texte rituale cântate, închinate Crăciunului și Anului Nou. Originea lor se pierde în vechimea istoriei poporului român. Timp de 40 de zile înainte de sărbători, creștinii respectă Postul Crăciunului, care se încheie în ziua de Crăciun după liturghie. Tăierea porcului în ziua de Ignat (20 decembrie) este un moment important ce anticipează Crăciunul.

Ion Vinea - Centenar

Ion Vinea - prozator, poet, gazetar 1895 - 1964

"Ora fântânilor lunii,/ înger șoptește prin umbre /

vorbele rugăciunii / netălmăcite și sumbre"

...I.Vinea - 1930

Ion Vinea este pseudonimul literar al lui Ion Eugen Iovanachi, poet și scriitor român simbolist și suprarealist aflat mereu în vecinătatea mișcării literare de avanagardă, unul din românii asociați realismului magic, care s-a născut în data de 17 aprilie 1895 la Giurgiu ș i a decedat la data de 6 iulie 1964 în București. După absolvirea liceului Sfântu Sava din București, frecventează cursurile Facultății de Drept, mai întâi la București, apoi la Iași, unde își ia diploma de licență. Nu a profesat niciodată avocatura. Încă din anii liceului, publică împreună cu Tristan Tzara și Marcel Iancu revista Simbolul (octombrie 1912), cu atitudine netă împotriva semănătorismului, apărută doar 4 numere. În anii 1914 – 1916 publică versuri apreciate în mod pozitiv de critică. De la început Vinea a fost socotit un poet modern. A fi modern la acea dată însemna a fi simbolist. Dacă poeziile de ucenicie sunt într-adevăr simboliste, producțiile următoare au o nuanță mai tonică, Vinea fiind refractar oricărei înregimentări. Ion Vinea și-a înjghebat propria echipă în jurul revistei Contimporanul, pe care o conduce între anii 1922 – 1932, revistă care devine principală rampă de lansare a scriitorilor moderniști și avangardiști. Registrul liric al lui Ion Vinea a fost foarte amplu, de la poezia simbolistă elegantă și decorativă sau ironic-patetică, până la modernismul învecinat cu extremismul avangardiștilor, pe care totuși s-a ferit să-l adopte în practica literară. Capacitatea lui de a trece de la o formulă poetică la alta a fost singulară în literatura română, versurile lui putând aminti de Lucian Blaga dar și de Tudor Arghezi sau Adrian Maniu. Ion Vinea este un mare creator de imagini, fără a slăbi însă niciodată controlul inteligenței artistice asupra fluxului imagistic. Față de creația sa poetică a dovedit nepăsare, risipindu-și versurile în paginile diverselor publicații la care colabora, fără preocuparea de a și le aduna într-un volum. O va face totuși în anul 1964 când la 26 iunie se dă "bun de tipar" volumului Ora fântânilor de către Editura pentru Literatură. Ion Vinea, în vârstă de 69 de ani, nu își va vedea însă cartea în vitrinele librăriilor. Se stinge din viață câteva zile mai târziu, în ziua de 6 iulie 1964. Din creația sa enumăr:

volume poezie:

Ora fântânilor – 1963
Poeme – 1969
Ornic nesupus – 1993

volume proză, publicistică:

Lunatecii – roman 1965
Venin de mai – roman neterminat 1971

C.F.R. Victoria (club sportiv)

Victoria C.F.R. a fost un club de fotbal bucureștean susținut din fondurile ceferiștilor fondat în anul 1977 cu sediul în Sectorul 1, Strada Carpați, nr.35. Până la începutul anului 2000 Victoria CFR a jucat pe terenul remizei de vagoane din spatele Pieței Chibrit – București. Terenul a fost închiriat de echipa brutarilor de la Spic de Grîu care l-a renovat, l-a îmbunătățit și l-a folosit timp de mai mulți ani. Paznicii din zonă spun că aici s-a jucat fotbal până prin 2018. astăzi terenul este abandonat iar clubul nu mai există. Ca să înțelegem atmosfera de la acest club redau câteva spicuiri din gazeta “Lupta CFR” din acele vremuri:

Lupta CFR, 27 iulie 1984 “O zi ca oricare alta și totuși, nu. Pe cocheta bază sportivă Victoria CFR, zeci de tineri așteaptă să participe la un interesant campionat de casă la volei, tenis de masă, șah, fotbal, popice. Arbitrii au pus totul la punct, iar antrenorii echipelor, maiștrii și șefii brigăzilor de producție și educație comunistă își îndeamnă sportivii să ocupe un loc de frunte în întreceri. Ecaterina Dragomir, după parcurgerea câtorva ture de pistă ni se destăinuie: “avem aici, la Revizia de vagoane, condiții minunate de muncă și de practicare a sportului.”
Lupta CFR, februarie 1990 “Cu doar câțiva ani în urmă, în complexul CFR Grivița, un grup de oameni de bine s-au gândit și apoi au și trecut să execute, cu forțe proprii, un teren cu de sport în apropierea străzii Carpați.” Tinerii și vârstnicii de la Depoul de locomotive București Călători, de la Revizia de vagoane “Grivița”, după orele lor de producție au prestat sute de ore de muncă pentru realizarea unui teren de fotbal, precum și a altor amenajări destinate petrecerii cu folos a timpului liber de către toți cei dornici de mișcare și exercițiu fizic. Acum, terenul de sport este aprig disputat de către cele două unități vecine, ambele din rețeaua feroviară.

Căile Ferate Române (CFR) este compania națională de transport feroviar a României. CFR administrează infrastructura, transportul de călători și marfă pe calea ferată din țară. Rețeaua este integrată semnificativ cu alte rețele feroviare europene, oferind servicii paneuropene de transport de pasageri și marfă. CFR, ca instituție, a fost fondată în anul 1880, după ce prima cale ferată pe teritoriul actual al României a fost deschisă în anul 1854. Prima cale ferată din lume s-a inaugurat în data de 15 septembrie 1850 în Anglia, între oraşele Liverpoool şi Manchester. Pe actualul teritoriu românesc prima linie a fost deschisă pe data de 20 august 1854 și făcea legătura între Oraviţa şi Baziaş.Linia, având o lungime de 62,5 km, a fost folosită inițial doar pentru transportul cărbunelui. De la 12 ianuarie 1855 linia a fost administrată de Căile Ferate Austriece, Banatul fiind în acel timp parte a imperiului austriac. După diverse îmbunătățiri tehnice la linie în următoarele luni, relația Oravița - Baziaș a fost deschisă pentru traficul de pasageri la data de 1 noiembrie 1856. Pe data de 1 septembrie 1865, compania engleză John Trevor-Barkley a început construcția liniei ferate Bucureşti - Giurgiu, date în folosinţă în dat de 26 august 1869. În septembrie 1866 Parlamentul României a aprobat construcția unei linii ferate de 915 km, de la Vârciorova (malul Dunării - judeţul Mehedinţi de astăzi) până în oraşul moldovenesc Roman, trecând prin Piteşti, Bucureşti, Buzău, Brăila, Galaţi, şi Tecuci. Costul construcției era la acel timp de 270000 de franci de aur pe kilometru și construcția a fost încredințată consorțiului german Strousberg. Linia a fost deschisă în mai multe faze - prima parte, Piteşti - Roman a fost deschisă la 13 septembrie 1872, iar partea Varciorova - Pitești pe 9 mai 1878. Compania națională CFR se compune din opt Sucursale Regionale de Cale Ferată, cu sedii în București, Craiova, Timișoara, Cluj, Brașov, Iași, Galați și Constanța. În cadrul programului de restrucutrarea a Companiei naționale CFR se are în vedere o organizare nouă, pe patru regionale, prin desființarea regionalelor CFR Galați, Constanța, Craiova și Brașov. Sus am postat logo-ul C.F.R. precum și o modernă și puternică locomotivă realizată de către economia românească.

Jeton - Bufet E.P.M.R. - 5

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Produsul de mai sus, cu o singură față, s-a realizat la comanda Bufetului E.P.M.R. – probabil inițialele numelui proprietarului, având marcat valoarea 5 (lei sau bani?), fiind mai mult ca sigur folosit ca și gaj. Când un client își comanda o băutură, pe lângă contravaloarea acesteia, el achita și suma de 5 (lei sau bani) ce reprezenta prețul sticlei sau paharului din care consuma. După ce își servea băutura acesta preda sticla (sau paharul) reprimindu-și suma de 5 (lei sau bani) cu care a girat. Astfel clienții manifestau mai multă grijă pentru paharele sau sticlele din care consumau, ele nemaifiind lăsate pe oriunde, sparte sau sustrase.

Insigna - A.R.CO.M.

ARCOM (fostă Antrepriza Română de Construcții-Montaj) București este o societate din domeniul construcțiilor, înființată în anul 1969. Principalul acționar al companiei este omul de afaceri George Becali, care deține 71% din acțiunile companiei. ARCOM a fost una dintre cele mai importante companii de construcții înainte de anul 1990. Înainte de revoluția din 1989 ARCOM a fost compania românească de construcții cu cele mai multe contracte externe, dar ulterior s-a confruntat cu o scădere puternică a comenzilor din străinătate. A fost privatizată prin metoda MEBO - cumpărarea de către salariați și directori a acțiunilor companiei) în anul 1995. Cifra de afaceri a societății a fost 50 milioane euro în anul 2007 și 41 milioane de euro, în anul 2006. Obiectul de activitate al firmei a fost și este proiectarea si execuția de constructii civile, industriale si de utilitate publica, dar și închirierea de utilaje constructii, hale si spatii de birouri. Sediul central era situat pe Strada Drumul Leordeni, nr.106, sector 4.

________________ooOoo________________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ