Epaminonda's Blog.....: 2025

7 ZILE ȘI 6 NOPȚI

EXCURSIE ÎN BALCANI

(BULGARIA, SERBIA ȘI MUNTENEGRU)

CU AUTOCAR

APROXIMATIV 3700 KILOMETRI

Ziua 1 – Deplasare Buzău – Craiova – Calafat – Niș

Orașul Niș-Serbia, 300000 de locuitori, la 244 km de Craiova, aici s-a născut împăratul roman Constantin cel Mare, cel care a interzis persecuțiile împotriva creștinilor. M-a surprins prezența în centrul pieței centrale a orașului a două chioșcuri cu suveniruri rusești, de unde mi-am cumpărat câteva suveniruri și am făcut chiar și o poză cu niște păpuși pe care era reprezentat chipul lui Putin.

Fortăreața Niș, suprafață 22 ha, construită de turci 1719 – 1723, (8 terase bastionare și 4 porți), ziduri înalte de 8 metri și groase de 3 metri.

Memorialul holocaustului – realizat în anul 1963 de către artistul Ivan Sabolici, pe dealul Bubanj, în memoria celor 1000 de evrei sârbi uciși în cel de-al doilea război mondial. Memorialul se prezintă sub forma a trei pumni enormi realizați din ciment și un basorelief lateral.

Biserica Sf. Rusalia – construită în secolul 11 de un demnitar bizantin local. Este situată deasupra satului Gornji Matejevac de unde se poate admira panorama orașului Niș. Biserica prezinta icoane pictate in fresca de pictori celebri, lampadare strălucitoare și multe alte piese din aur sau poleite cu aur.

Turnul craniilor – construit în secolul 19 de ocupanții turci din rămășițele trupești ale sârbilor locali căzuți în lupta de la Cegar (anul 1809). inițial au fost 952 cranii, acum mai sunt doar 58, restul au fost luate de urmați și înhumate creștinește.

Site-ul arheologic Mediana – ce constă în ruinele vilei ce a aparținut împăratului Constantin cel Mare între anii 306 – 337 și un mare muzeu arheologic, construit recent, unde se pot admira obiecte sacre romane.

Ziua 2 – alte obiective din traseul Niș - Kraljevo:

Mănăstirea Ravanica, cu 62 ferestre, a fost construită în anul 1375 ca o donație a prințului Lazar al Serbiei, care este îngropat aici. Biserica Mănăstirii Ravanica este locul de naștere al noului curent artistic "Școala Moravă" datorită caracteristicilor sale arhitecturale și artistice.

Mănăstirea Lesje, construită pe locul unei biserici din secolul 14, distrusă în secolul 15 și reconstruită în anul 1923. Aici sunt depuse moaștele mai multor sfinți dar și o părticică din crucea pe care a fost răstignit Domnul Isus.

Cazare orașul KRALJEVO, cunosut și sub numele Orașul crailor (căpetenii locale, prinți, regi) – 70.000 locuitori (al doilea oraș ca mărime al Serbiei).

Ziua 3 – împrejurimile orașului Kraljevo

Mănăstirea Zica, construită în anul 1208 de către regele Ștefan cel dintâi Încoronat și Sfântul Sava – primul conducător al bisericii ortodoxe sârbe, în stilul rascian de către meșteri greci. Aici s-au încoronat mulți regi sârbi.

Mănăstirea Studenica, cunoscută ca și mama spiritualității sârbe, a fost construită în secolul 12. A fost un complex mănăstireasc de 14 biserici din care astăzi mai există doar patru (Intrarea Maicii Domnului în Biserică, Sfinții Ioachim și Ana, Sfântul Ierarh Nicolae și Paraclisul din turnul vechi). Cele mai importante odoare ale mănăstirii sunt moaștele întemeietorilor acesteia: Cuviosul Sfânt Simeon Izvorâtorul de Mir, soția acestuia – Cuvioasa Anastasia a Serbiei și fiul lor – Cuviosul Ștefan Întâiîncoronatul.

Mănăstirea Lelic, construită în anul 1923 în stilul arhitectonic Moravia, ce conține un muzeu de carte rară.

Ziua 4 – deplasarea din orașul Kraljevo – Serbia spre orașul Budva – Muntenegru

Mănăstirea Cetinje este o mănăstire sârbească construită în anul 1701. În prezent este Scaunul episcopal al Mitropoliei Muntenegru. În Biserica mănăstirii cu hramul Maica Domnului se află o parte din moaștele sfântului Ioan Botezătorul.
orașul BUDVA – Muntenegru, este centrul turismului muntenegrean, având o vechime de 3500 de ani și o arhitectură cu influiențe mediteraneene. Aici se îngemănează armonios muntele cu Marea Adriatică.

Ziua 5 – obiective din vecinătatea orașului Budva – Muntenegru

Mănăstirea Sfântul Vasile al Ostrogului, construită în secolul 17, într-o peșteră la altitudinea de 2000 metri și care păstrează moaștele Sfântului Vasile al Ostrogului. Mănăstirea este situată în peretele abrut al stâncii Ostroska Greda și oferă o frumoasă priveliște sprea valea Bjelopavlici. Deși drumul este asfaltat la mănăstirea nu se paote ajunge cu autocare ci doar cu microbuze.

Cetatea din orașul Kotor, construită în secolul al VI-lea ce constă într-un sistem integrat de fortificații pe o suprafață de 16 hectare. Cetatea este compusă din metereze, turnuri, citadele, porți, bastioane, forturi, cisterne, un castel și multe clădiri auxiliare: biserici, magazine, cafenele, muzee, alte clădiri administrative.

Kotor – este un oraș de 13500 locuitori ce face parte din patrimoniul UNESCO și este situat la golful Kotor al Mării Adriatice. Localitatea este atestată documentar pentru prima dată în anul 168 Î.Hr.

Ziua 6 – deplasarea de la Budva – Muntenegru la Belgrad – Serbia

Canionul râului Tara în Muntenegru, al doilea cel mai adânc defileu din Europa (adâncime 1300 metri, lanțul muntos Ljubisnja, Parcul Național Durmitor – patrimoniul mondial UNESCO), lungime 82 kilometri, cu 80 de peșteri în pereții laterali. Pe râul Taraș ideal pentru rafting, se află 69 de repezișuri și peste 40 de cascade, un mai frumoasă ca alta.

Mănăstirea Moraca în Muntenegru, construită în anul 1252, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, conține nu mai puțin de 11 compoziții picturale dedicate Sfântului Ilie. A fost fondată în 1252 de Ștefan Vukanovici din dinastia sârbă Nemania. Este unul dintre cele mai cunoscute monumente medievale din Muntenegru

Orașul Belgrad (în traducere Orașul Alb)– capitala Serbiei, cel mai mare oraș al Serbiei (1756534 locuitori în anul 2007) situat la confluența dintre râul Sava și fluviul Dunărea. Belgradul are statutul de unitate teritorială separată în Serbia, cu un guvern autonom. Teritoriul său este divizat în 17 municipii fiecare cu propriul consiliu local. Orașul are o suprafață urbană de 360 km², în timp ce împreună cu zona metropolitană acoperă 3.223 km². În anul 1999 orașul a fost bombardat de aviația NATO dar ca prin minune s-a refăcut. Astăzi orașul are un puternic iz occidental cu impunătoare clădiri vechi dar și noi toate cu o arhitectură personalizată placută ochilor vizitatorilor, deși statul sârb este puternic susținut de către Rusia.

Ziua 7 – vizitarea orașului Belgrad și deplasarea spre Buzău prin vama Porțile de Fier I

Catedrala Sfântul Sava din Belgrad, construită între anii 1939 – 2004, pe alocuri încă se mai lucrează. Se spune că este cea mai mare din lume (înălțime - 70 metri, lățime – 91 metri, lungime – 91 metri, suprafață – 3500 metri pătrați, încap 10000 de persoane). Este prevăzută cu 5 cruci aurite, cea mai înaltă măasoară 12 metri și are 49 de clopote. La subsol se află o altă biserică cu suprafața de 1800 metri pătrați. Catedrala are o acustică excepțională și o iluminare aproape naturală, picturi, icoane, mozaicuri, obiecte de cult, policandre, iconostas, toate strălucitoare și de o calitate excepțională. Se spune că realizarea construcției a costat foarte mult, o mare contribuție venind din partea Rusiei. Mi-ar fi plăcut ca acest monument să fi fost construit pe o colină, undeva mai vizibil, și nu printre alte edificii (construcții) obișnuite.

Fortăreața Kalemegdan (cetatea Belgradului) este atestată documentar din anul 279 Î.Hr., întinzându-se pe nu mai puțin de 66 hectare. În incinta fortăreței sunt multe alte obiective de vizitat: statui, monumente, muzee, biserici etc.

Plimbare prin oraș și apoi plecarea spre țară.

ÎN LOC DE CONCLUZIE:

Pe cât de frumoasă și educativă a fost această excursie tot pe atât de obositoare a fost. Am plecat din Buzău vineri 30 mai la ora 5 dimineață și am sosit vineri 06 iunie, la ora 3 dimineață, după o deplasare de aproximativ 3700 kilometri prin trei țări balcanice: Bulgaria, Serbia și Muntenegru. Deplasarea s-a făcut cu un autocar mare marca Mercedez, comod, silențios, aer condiționat și muzică pe tot traseul. La sosire acasa am constatat că aveam spatele amorțit și picioarele foarte umflate, astfel că nici după o săptămână nu mi-am revenit complet. am cunoscut oameni deosebiți din Buzău, Focșani și localitatea vrânceană Râmniceni, dar și străini, am făcut cuoștință și poze cu un chinez, cu un sârb și cu un muntenegrean, toți oameni deosebiți. În această excursie mi-a atras relieful vălurit și bogat împădurit din Bulgaria și Serbia, și relieful înalt și dezgolit (numai granit) dar și numeroase defilee, canioane, cascade, peșteri, tuneluri și viaducte din Muntenegreu. Oamenii din Serbia și Muntenegru mi s-au părut înalți, vânjoși, hotărăți și dârji exact ca relieful țărilor lor. Mai ales în Serbia și Muntenegru am văzut gospodării frumoase, pe lângă majoritatea caselor câte un mic tractor, dar nu am văzut tarlale agricole întinse, că și acum mă întreb din ce trăiesc acești oameni. Alt lucru care m-a impresionat este că acest relief accidentat era presărat de case foarte izolate, toate învelite cu țiglă, situate la cote foarte înalte și fiecare dintre ele alimentate cu energie electrică. Nu uit că până recent Serbia a fost un stat mare, puternic, întins, pluri-etnic și pluri-religios și odată cu “renașterea democrației” statul s-a dezintegrat în șapte republici: Serbia și Muntenegru (inițial o uniune de state și apoi state independente) Croația, Slovenia, Bosnia și Herțegobvina, Macedonia și Kosovo. Îmi închipui că urmare a grele negocieri s-au fixat frontierele acestor republici și nu uit că în urmă cu vreo 15 anii Serbia și în principal orașul Belgrad, oraș bimilenar cu iz occidental a fost bombardat pe motive mai greu sau mai ușor de explicat de aviația NATO, care nu știu ce căuta acolo. Sunt mândru că Președintele României – Emil Constantinescu s-a opus survolării spațiului aerian românesc de câtre aviația NATO care se îndrepta spre Belgrad. Știu că într-o zi de Paști a fost bombardată Televiziunea sârbească și acolo dar și în alte părți au murit oameni nevinovați. Dumnezeu să îi ierte! M-am plimbat pe străzile Belgradului și o spun cu bucurie că nu am întâlnit urme ale bombardamentelor de atunci. Orașul și poporul sârb a renăscut. Mai jos vă invit să vedeți și alte imagini din Belgard:

Monumentul „Victor”, denumire oficială “Vestitorul Victoriei” este cu siguranță cel mai ușor de recunoscut simbol al Belgradului. A fost creat în anii dinaintea Primului Război Mondial, dar realizarea sa a durat foarte mult timp. Monumentul care onorează victoria armatei sârbe în războaiele balcanice a fost conceput inițial ca o fântână, care urma să fie amplasată în centrul Belgradului. Acest proiect s-a realizat în mare parte dar nu s-a montat pe soclu. După terminarea războiului, ideea unei fântâni a fost abandonată, iar sculptura Victoriei a fost plasată pe un piedestal înalt, sub forma unei coloane dorice, cu o înălțime totală de 14 metri. Ideea inițială de a ridica monumentul în centrul orașului a fost, de asemenea, abandonată - unii oameni au reacționat negativ la ideea unui bărbat gol aflat într-o locație centrală, așa că a fost ales un nou loc, departe de centrul orașului. Astfel, monumentul a fost amplasat în cel mai înalt punct al Cetății Belgradului - pe vârful crestei de deasupra confluenței Savei cu Dunărea. Sculptura este orientată spre Sava și către părțile recent eliberate ale Regatului Iugoslaviei, simbolizând victoria în Primul Război Mondial. Sub noul nume „Vestitorul Victoriei”, monumentul a fost dezvelit ceremonios în 1928, în timpul celebrării a zecea aniversare a străpungerii frontului de la Salonic.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

UN AFORISM

UN CAREU

DE DEFINIȚII REZOLVAT

O EPIGRAMĂ PROPRIE

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_________xxx_________

Ștefan cel Mare și Sfânt - comemorare 500 de ani 1457 - 1504
Direcția pentru cultură, culte și patrimoniu cultural național Suceava
Mănăstirea Putna * 2 iulie 1504

Ștefan al III-lea, supranumit Ștefan cel Mare a fost un domnitor al Moldovei, care s-a născut în anul 1433 la Borzeşti şi a decedat la 2 iulie 1504 la Suceava. Alexandru cel Bun a avut mai mulţi fii şi nepoţi, iarŞtefan cel Mare este nepot de fiu al lui Alexandru cel Bun. Însă, după obiceiul ca marii boieri să aleagă succesorul la tron între fiii şi nepoţii fostului voievod, a fost uns Ştefan domn, punându-se capăt unei perioade de lupte interne. Iar Ştefan cel Mare nu era nici măcar fiu legitim, ci, cum se spunea, fiu din flori, fiu nelegitim, şi prin urmare i-afost mai greu să acceadă la tron. Totuşi avea calităţi excepţionale, nu numai de vitejie, dar şi de chibzuinţă şi de organizare, şi, spre fericirea Moldovei, în general a românimii, a avut o domnie lungă de 47 de ani. Este cea mai lungă domnie înainte de cea a regelui Carol I în veacurile noastre. Se urcă pe tron în 1457, deci la un an după Vlad Ţepeş în Muntenia, şi domneşte până în 1504. Moşteneşte o ţară în plină organizare, dar care din punct de vedere economic începea să se dezvolte mai cu seamă datorită împrejurării că reprezenta o regiune de tranzit între Europa centrală, Polonia şi porturile de la Marea Neagră. Iar faptul că Moldova avea două porturi importante, Chilia şi Cetatea Albă, îi aducea o substanţială sursă de venituri, prin vămi. Chilia - după cum am spus - fusese a domnilor munteni, în înţelegere cu regii unguri. Ştefan cel Mare e cel care o cucereşte de la munteni, atrăgându-şi prin aceasta duşmănia lui Matei Corvin. Ştefan cel Mare este, pentru mica lui ţară, un voievod bogat prin vămile pe care le ia de pe urma comerţului internaţional. Vom vedea şi tragedia care va decurge din pierderea, în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, a acestor două cetăţi, Chilia şi Cetatea Albă. Se tot spune că Ştefan cel Mare s-a bătut mereu cu turcii. Nu e chiar adevărat. S-a bătut împotriva tuturor celor care voiau să-i ştirbească relativa independenţă. Astfel s-a bătut şi cu Matei Corvin care, supărat că Ştefan luase Chilia de la munteni şi unguri, a venit să-l silească să redevină vasal al regelui Ungariei, îl bate pe Matei Corvin la Baia, şi-l sileşte să treacă îndărăt Carpaţii. Mai târziu va avea să lupte şi împotriva polonezilor. Dar, bineînţeles, ce a rămas mai viu în memoria populară au fost luptele sale cu turcii, în special în 1475, când Moldova este invadată de o mare armată otomană condusă de Soliman paşa, cel mai mare general al turcilor. Nu uitaţi că suntem sub domnia lui Mahomed (sau, în turcă, Mehmet) al II-lea care a cucerit Constantinopolul, deci momentul de maximă putere pe care o atinge Imperiul Otoman. Iar mica armată a lui Ştefan cel Mare învinge armata turcă la Vaslui. Faima lui Ştefan trece peste graniţe; cronicarul polonez Dlugosz spune că este cel mai mare domnitor din toată Europa, iar Papa îl proclamă „Athleta Christi”, adică „Atletul lui Cristos”. Din păcate, turcii, furioşi din pricina acestei înfrângeri, revin după un an cu însuşi Mehmet al II-lea în fruntea lor. În plus, îi îndeamnă pe tătarii din Crimeea şi din actuala Ucraină să atace Moldova de la răsărit. De data asta, pentru a se putea apăra împotriva năvalei tătarilor, mai toţi răzeşii din actuala Basarabie părăsesc armata lui Ştefan cel Mare pentru a se duce să-şi apere vetrele. Ştefan cel Mare rămâne cu mica lui armată formată aproape numai din boieri, slujitorii lui, şi din câteva cete din oraşe. Este învins la Războieni, în 1476. Totuşi, se retrage mai la nord, iar Mehmet al II-lea nu reuşeşte să cucerească cele două puternice cetăţi, din care mai puteţi vedea şi astăzi ruine, la Suceava şi la Cetatea Neamţului. După ce a pârjolit ţara, pentru ca turcii să nu se mai poată aproviziona, Ştefan cel Mare rămâne voievod al Moldovei, iar Mehmet al II-lea se retrage. După această aventură — ca să zic aşa —, Ştefan cel Mare îşi dă seama că trebuie să se înţeleagă cu turcii, dar, din păcate, lucrurile se înrăutăţesc, căci câţiva ani mai târziu, în 1484, o nouă campanie a lui Baiazid al II-lea are drept scop, de data aceasta, cucerirea celor două porturi despre care am vorbit, Chilia şi Cetatea Albă. Şi cele două cetăţi cad, probabil printr-o trădare a genovezilor care erau înăuntru şi care şi-au dat seama că nu se mai putea lupta împotriva Imperiului Otoman, nefiind suficient de bine ocrotiţi de un mic voievod creştin. Pierderea, prin trădare, a Chiliei şi a Cetăţii Albe a reprezentat o catastrofă pentru dezvoltarea ulterioară a Moldovei. Au început să sărăcească oraşele mari, şi Moldova nu s-a mai putut dezvolta cum s-a dezvoltat Transilvania, cu cetăţi, cu târgoveţi bogaţi, cu comerţ de tranzit etc. Anul 1484 reprezintă un moment, economic şi politic, crucial pentru dezvoltarea ţărilor române. Ştefan cel Mare rămâne pe tron până la bătrâneţe. Se mai bate cu regele Poloniei, iar legenda Dumbrăvii Roşii povesteşte că, în urma luptelor, au murit atâţia polonezi din şleahtă, încât se făcuse câmpia roşie, şi prizonierii au fost puşi să are trăgând ei înşişi plugurile. Aceste întâmplări se pare că sunt adevărate. Deci chiar pe vremea lui Ştefan cel Mare, domnul şi dregătorii din sfatul lui îşi spun că nu sunt ajutaţi cu adevărat de regii creştini, turcul e departe, promite ocrotire împotriva altor duşmani, nu vine să construiască moschei la noi în ţară, ne lasă să fim autonomi, adică să avem regimul nostru, cu boierimea noastră, cu bisericile noastre — şi-atunci ne înţelegem cu turcul, plătindu-i doar un tribut pe an. La început acest tribut a fost uşor, şi în Muntenia şi în Moldova, dar foarte curând tributul a crescut, pe măsură ce turcii, opriţi în fructuoasele lor cuceriri, au avut mai mare nevoie de bani. Aici începe nenorocirea celor două principate. Prima jumătate a veacului al XVI-lea este într-adevăr perioada când Imperiul Otoman îşi atinge, cu o repeziciune uimitoare, întinderea maximă: în anii 1516-l517 otomanii au cucerit Siria şi Egiptul, apoi Arabia, iar sub Soliman zis Magnificul (1520-l566) turcii cuceriseră Ungaria, şi în Africa ajung până la graniţa Marocului. Cu vremea însă, aceste cuceriri, exploatate cu nemiluita, nu mai sunt „rentabile”, ci se transformă într-o povară. De aceea ţările române, cu pământul lor rodnic, cu mari turme de oi şi cirezi de bovine, au devenit indispensabile vistieriei împărăţiei, şi mai cu seamă aprovizionării capitalei Constantinopol. Ştefan cel Mare se zice că a clădit o biserică în fiecare an sau după fiecare izbândă, astfel încât s-au numărat 47 de biserici clădite de el. Între frumoasele mânăstiri din Bucovina câteva sunt ctitoria lui, însă majoritatea zugrăvelilor, picturilor exterioare aparţin unei epoci imediat următoare, când pe tronul Moldovei se află un fiu al său, Petru Rareş. (Sursa - Net - Horia Dumitru Oprea)

Mănăstirea din localitatea Putna, județul Suceava, asezata la 72 de kilometri de Cetatea de Scaun este prima si cea mai importanta ctitorie a lui Stefan cel Mare, si strajuieste, de peste cinci veacuri, tinutul legendar al Bucovinei. Manastireaa fost ridicata de Stefan cel Mare pentru biruinta obtinuta in batalia de la Chilia, din 25 ianuarie 1465, la indemnul si cu staruinta sihastrului Daniil. Lucrarile de constructie ale manastirii au fost terminate in 1469, dar sfintirea ei a avut loc la data de 3 septembrie 1470. Ridicarea zidurilor de imprejmuire ale incintei si a turnurilor aferente lor a fost terminata dupa un deceniu de la sfintire, in 1481. Dupa 3 ani insa, manastirea a fost lovita de un puternic incediu care a afectat in mod grav constructia. Stefan cel Mare nu s-a lasat insa si desi avea pe cap bataliile cu Baiazid al II-lea, a refacut manastirea la fel de frumoasa cum fusese si inainte. In anul 1504 Stefan cel Mare a fost inmormantat in incinta manastirii, dupa 47 de ani de domnie. In 1536 manastirea a fost cuprinsa de un nou incediu, in care au ars casele domnesti, amandoua trapezele, bucataria, spitalul si camara cu toate alimentele din interior. Dupa doua decenii cladirile afectate de incediu au fost refacute, constructia casei domnesti fiind chiar amplificata. In urmatorul secol Putna a cunoscut o stare de inflorire. Monumentul a fost din nou devastat in anul 1653 de un incendiu pus de ostile conduse de Timus Hmelnitki, amestecat in luptele pentru tronul Moldovei dintre socrul sau Vasile Lupu si viitorul domn Gheorghe Stefan. Totusi aceasta informatie nu este foarte sigura si unele cercetari au aratat ca in acea perioada au avut loc alunecari de teren grave care au afectat fundatii bisericii, motiv pentru care a trebuit demolata. Vasile Lupu a inceput reconstructia manastirii, lucrari care au fost continuate de urmatorul domnitor, Gheorghe Stefan si finalizate de abia in 1662 de catre Eustatie Dabija, domnul de atunci al Moldovei. Lucrarile realizate in aceasta perioada nu au avut in vedere doar biserica, ci intregul complex manastiresc, constituind un moment important in istoria ansamblului monumental al Putnei. Intre 1854 si 1856, zidurile fostei case domnesti au fost demolate pana la nivelul solului iar in locul lor au fost construite un corp de cladiri care exista si in prezent. In aceeasi perioada zona de nord a fost largita si s-a construit un zid de 23 de metri, langa care s-au construit un nou corp de chilii. In partea de nord-vest s-a ridicat o masiva cladire cu parter si etaj destinata staretiei. In anul 1859 au fost facute modificari la forma acoperisului iar in anul 1882, pe locul turnului-clopotnita din lemn s-a construit un turn inalt din zidarie, in care s-au instalat clopotele. In urmatoarea perioada au mai urmat lucrari incheiate in 1902, prilej cu care a fost refacut acoperisul bisericii dupa forma vechilor acoperisuri ale monumentelor moldovenesti.

XXX

Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Suceava este o instituție publică cu sediul în municipiul Suceava, având ca scop principal protejarea, conservarea și promovarea patrimoniului cultural și a cultelor din județul Suceava. Pentru a contacta Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Suceava, puteți folosi adresa: Strada Mihai Viteazul, numărul 27, Suceava, județul Suceava.

Mănăstirea Voroneț

Mănăstirea Voroneț, supranumită „Capela Sixtină a Estului”, este un complex monahal medieval construit în satul Voroneț, astăzi cartier al orașului Gura Humorului, județul Suceava. Mănăstirea se află la 36 km de municipiul Suceava și la numai 4 km de centrul orașului Gura Humorului. Ea constituie una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ștefan cel Mare. Biserica a fost ridicată în anul 1488 în numai 3 luni și 3 săptămâni, ceea ce constituie un record pentru acea vreme. De mici proporții, cu plan trilobat, având turla cu boltă moldovenească pe naos, biserica face parte dintre puținele monumente de arhitectură religioasă din nordul Moldovei care-și păstrează în mare măsură forma inițială. În anul 1547 mitropolitul Grigore Roșca, văr al lui Petru Rareș, a inițiat adăugarea unui pridvor închis, pentru care adoptă o soluție unică, în cadrul căreia arhitectura este vizibil subordonată decorului pictat: peretele de vest al pridvorului este un perete plin fără nici o deschidere, precum și pictarea zidurilor exterioare, din temelie până în streașină, lucrări ce au dat construcției o mare strălucire. Mănăstirea Voroneț a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice ale județului Suceava, dar este inclusă și în patrimoniul mondial UNESCO. Din punct de vedere geografic, mănăstirea este situată la sud de orașul Gura Humorului, pe valea râului Voroneț. Legenda originii bisericii unește două mari personalități ale destinului național românesc: ctitorul mănăstirii, Ștefan cel Mare, și cuviosul părinte Daniil Sihastru, primul stareț al mănăstirii, unul din cei mai mari sfinți pe care i-a odrăslit pământul Moldovei, sihastru și duhovnic vestit. O sfântă candelă aprinsă veghează mormântul Sfântului Daniil Sihastrul, de unde obștea mănăstirii ia binecuvântarea pentru slujbele de dimineață, după-amiază și de la miezul nopții. Încă de pe timpul domniei lui Ștefan cel Mare, dar mai ales după 1488, mănăstirea devine un important centru de credință și cultură din Moldova medievală. Ștefan cel Mare a fost cel ce a dăruit mănăstirii pe lângă o serie de moșii și mai multe cărți, cel mai relevant exemplu fiind Tetraevanghelul din 1490, dar și veșminte și odoare bisericești. Acest lucru a fost practicat și de urmașii săi la domnie, Bogdan al III-lea, Petru Rareș și Alexandru Lăpșneanu care dăruiesc sau confirmă anumite donații către mănăstire. Deseori aceste donații se făceau cu ocazia prăznuirii hramului mănăstirii, cât și la alte sărbători religioase.După 1785, (anul anexării Bucovinei la Austro-Ungaria) biserica Sf. Gheorghe a Mănăstirii Voroneț a rămas să activeze ca biserică parohială până în 1991 și o mare parte din relicvele mănăstirii au fost transferate la mănăstirile Dragomirna, Sucevița, Putna. Prin decizia nr.1 din 14 martie 1991, semnată de Î.P.S. Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, pe baza adresei Cancelariei Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe române nr. 5373, același an, Mănăstirea Voroneț și-a reluat viața monahală după 206 ani, de data aceasta fiind obște de călugărițe. Pictura interioară a bisericii datează în cea mai mare parte din timpul lui Ștefan cel Mare, anul 1496. În scenele din altar și din naos artistul a urmărit să redea îndeosebi sensul teologal al imaginilor, realizând un ansamblu solemn, dar cu vădit caracter de monumentalitate. Pictura exterioară a Voronețului, datând din timpul domniei lui Petru Rareș, este realizată la un înalt nivel artistic, fiind socotită drept cel mai reușit ansamblu al artei feudale moldovenești.

Concursul muzical "Ciprian Porumbescu" - Suceava 1973

Festivalul Internațional „Ciprian Porumbescu” este o inițiativă culturală a Consiliului Județean Suceava, care este și principalul susținător al actiunii.

Ciprian Porumbescu (născut Ciprian Golembiowski Porumbescu; a fost un compozitor român, care s-a născut la data de 14 octombrie 1853 în localitatea Șipotele Sucevei, Imperiul Austriac, azi județul Suceava, și a decedat la data de 6 iunie 1883, Austro-Ungaria, azi județul Suceava. El a fost fiul preotului ortodox Iraclie Porumbescu. Născut Ciprian Golembiowski (Golemb, Galamb=porumbei), acesta din urmă își schimbă numele de familie în Porumbescu în anul 1881. A început studiul muzicii la Suceava și Cernăuți, apoi a continuat la „Konservatorium für Musik und darstellende Kunst” din Viena cu Anton Bruckner și Franz Krenn. Aici a scos, în anul 1880, colecția de douăzeci de piese corale și cântece la unison, reunite în „Colecțiune de cântece sociale pentru studenții români”. În anul 1871, la aniversarea a 400 de ani de la zidirea Mănăstirii Putna, la festivități, alături de Eminescu, Slavici, AD Xenopol și alții participă și Ciprian Porumbescu, uimind asistența cu minunatul său cântec de vioară. Între anii 1873 - 1877 a studiat teologia ortodoxă la Cernăuți, unde a și condus societatea studențească Arboroasa. A fost unul dintre cei mai faimoși compozitori din vremea sa. Printre cele mai populare lucrări ale sale sunt: Balada pentru vioară și orchestră op.29, opereta Crai Nou„ pusă în scenă pentru prima dată în sala festivă a Gimnaziului Românesc din Brașov (astăzi Colegiul Național „Andrei Șaguna”), unde pentru scurtă vreme a fost profesor de muzică (1881 - 1883). În plus, a compus muzica pentru celebrul cântec patriotic „Pe-al nostru steag e scris Unire”, muzică ce este folosită astăzi și de către Albania pentru imnul național “Hymni i Flamurit”. De asemenea, a scris și melodia fostului imn al României din epoca Ceaușescu – Trei culori. A murit la 29 de ani de tuberculoză la Stupca, acum acest sat fiind numit în onoarea sa Ciprian Porumbescu. În anii 1972-1973, regizorul de film Gheorghe Vitasnidis a realizat un foarte popular film artistic de lung metraj pentru ecran panoramic, în două serii, cu Vlad Rădescu debutând în rolul compozitorului. Alte lucrări din creația sa sunt: „Rapsodia română pentru orchestră”, „Serenadă”, „La malurile Prutului”, „Altarul Mănăstirii Putna”, „Inimă de român”, „Odă ostașilor români” și altele. În 1950, principala instituție de învățământ de muzică din România primește numele său: Conservatorul Ciprian Porumbescu din București, nume pe care ăl poartă până în anul 1990. Întreaga sa creație muzicală se încadrează în sfera curentului romantic; manifestând în totalitate elemente tehnice și de expresivitate ale acestui curent. În lucrările sale, Porumbescu inserează tematici patriotice, elemente de expresivitate ce-l definesc ca stil, de o muzicalitate aparte, în care afișează o serie de trăiri personale, gânduri și idei, ce doar în acest mod pot fi auzite.

Primarul comunei Crucea

Crucea este o comună din județul Suceava, care include și satele: Chiril, Cojoci și Satu Mare. Principalul venit al satului este mina de uraniu. Datorită acesteia, Crucea este o potențială zonă turistică. Până la reforma administrativă din 1950 a făcut parte din județul Neamț. La recensământul din anul 2021 comuna număra 1583 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2011) – când număra 1833 locuitori dintre care: români – 93,18% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei sucevene Crucea astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 90,65%, adventiști – 1,26% și restul – nedeclarată sau altă religie.

Insigna sportivă - F.C.Foresta Fălticeni 1964

FC Foresta Fălticeni, echipă cunoscută și sub numele de Foresta Fălticeni, a fost un club de fotbal din oraș, fondat în anul 1954 cu numele Avântul Fălticeni și ulterior dizolvat în 2003. Foresta a fost prima echipă care a reprezentat Divizia C care a jucat într-o finală de Cupa României, care a fost pierdută cu 0–6 împotriva Steaua Buicurești, la sfârșitul sezonuli 1966 – 1967, cea mai marte performanță din istoria clubului. În timp echipa s-a mai numit: Avântul (1954 - 1956), Recolta (1956), Energia (1957), Chimia (1982 - 1988), NC Foresta Suceava (1997 - 2002) și Foresta Fălticeni (1957 – 1982, 1982 – 1997 și 2003 = prezent).

Fălticeni (germană - Foltischeni) este un municipiu (anul 1995) din județul Suceava, care include și satele: Șoldănești și Țarna Mare. Înainte de reforma administrativă din anul 1950, a fost reședința fostului județ Baia. Orașulse remarcă prin numărul ridicat de oameni de cultură și oameni de știință români care s-au născut, au locuit, au studiat ori au creat în acest oraș. Prima atestare scrisă este din data de 15 martie 1490 când vistiernicul Isac a cumpărat satul Fulticenii de pe Șomuz de la Neacșa, fiica lui Hanea, cu 200 de zloți țărănești. Orașul este situat în partea de sud-est a județului pe șoseaua europeană E85 (DN2), la o distanță de 25 km de municipiul Suceava. Fălticeni este conectat la sistemul de căi ferate române, pe linia ferată secundară Dolhasca - Fălticeni, de 24 km lungime. La recensământul din anul 2021 orașul număra 23902 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2011) când număra 25723 locuitori, dintre care: români – 85,26%, romi – 1,51% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a municipiului sucevean Fălticeni astăzi se prezintă aprozimativ astfel: ortodocși - 83,78%, creștini rit vechi – 1,1% și restul – nedeclarată sau altp religie. George Călinescu situa Fălticeniul între cele mai bogate tezaure spirituale ale poporului român, după București, Iași și Botoșani. Fălticeni este al treilea oraș din țară ca număr de scriitori autohtoni, după aceleași importante centre culturale București și Iași, la egalitate cu Botoșani. Raportat, însă, la numărul de locuitori, Fălticeni se situează pe primul loc în România. Fălticeni a dat României zeci de oameni ai literelor de talie națională și recunoaștere mondială. Orașul a format 16 academicieni, 12 generali, 60 de doctori în cultură și știință. Dintre atracțiile turistice ale orașului ennumăr:

Muzeul de Artă „Ion Irimescu”
Muzeul Apelor „Mihai Băcescu”
Galeria Oamenilor de Seamă - muzeu deschis în anul 1972 în casa donată de Horia și Vasile Lovinescu
Casa memorială Mihail Sadoveanu - muzeu deschis în anul 1987, în casa în care a locuit o vreme scriitorul
Casa memorială „Arthur Gorovei”
Biserica Adormirea Maicii Domnului - biserică ortodoxă construită între 1824-1827 în stil catolic de spătarul Mihail Gane
Biserica de lemn Sfântul Gheorghe - biserică ortodoxă cu valoare de monument istoric, construită în secolul al XVIII-lea.
Biserica Sfântul Nicolae - biserică ortodoxă construită în anul 1798 din Șoldănești - monument istoric.
Biserica Sfinții Voievozi - biserică ortodoxă construită în anul 1807 de căminarul Tudorache Ciurea și soția sa, Elisabeta, în satul Tâmpești (azi cartierul Grădini).
Biserica Sfântul Anton de Padova - biserică romano-catolică construită în anul 1858.
Sinagoga Mare - construită din lemn în 1795 și reconstruită din piatră și cărămidă în anul 1852.
Mănăstrirea Buciumeni
Podul medieval din Șoldănești - complex monahal ce include vechea biserică de lemn cu hramul Sfântul Gheorghe
Fosta școală domnească înființată în anul 1842, denumită ulterior Școala Primară „Alexandru Ioan Cuza”.

Juniors Cup - Cupa juniorilor - Suceava

Piesa postată mai sus este o medalie aparte realizată de către firma privată orădeană Medals Alex Sztankovits pentru a fi conferită participanților la competiția de fotbal Juniors Cup (Cupa Juniorilor) ce are loc periodic în municipiul Suceava. Competiția este organizată de clubul sportiv Juniorul Suceava.

Istoria fotbalului românesc începe cu o menţiune ambiguă. Se spune că la Arad, în anul 1888, “un grup de tineri bătea mingea”. Sunt informații că pe teritoriile românești s-a jucat fotbal chiar și mai demult. Marinarii englezi jucau fotbal în zona Dunării în anul 1865, cu 23 de ani înainte ca tinerii arădeni să înceapă “să bată mingea”! Acest amănunt reiese dintr-un document din arhivele marinei militare britanice. Este vorba despre un raport al comandantului navei militare HMS “Cockatrice”, locotenentul de marină Gillson, adresat amiralului Lord Paget, comandantul Flotei mediteraneene din cadrul “Royal Navy”. Actul de naştere al fotbalului românesc este datat 1888, fapt menţionat în toate cărţile de istorie şi statistică din ţara noastră. În presa vremii s-a notat că în împrejurimile Aradului, în zonele Ceala şi Pădurice, “se bătea mingea”. Peste doi ani, tot la Arad, doctorul Iuliu Weiner (a studiat stomatologia la Londra) a adus în ţară o minge şi regulile scrise pe o hârtie. La Arad, pe 15 august 1899, pe terenul viran de lângă Uzina de Vagoane s-a desfăşurat primul meci susţinut de jucătorii înscrişi la “Societatea de fotbal din Arad”. Tot la Arad, pe 25 octombrie a avut loc primul meci internaţional, între o formaţie locală şi echipa Politehnicii din Budapesta, întâlnire câştigată de maghiari cu scorul de 10-0. ?! Sunt informații că pe teritoriile românești s-a jucat fotbal chiar și mai demult. Marinarii englezi jucau fotbal în zona Dunării în anul 1865, cu 23 de ani înainte ca tinerii arădeni să înceapă “să bată mingea”! Acest amănunt reiese dintr-un document din arhivele marinei militare britanice. Este vorba despre un raport al comandantului navei militare HMS “Cockatrice”, locotenentul de marină Gillson, adresat amiralului Lord Paget, comandantul Flotei mediteraneene din cadrul “Royal Navy”. Actul de naştere al fotbalului românesc este datat 1888, fapt menţionat în toate cărţile de istorie şi statistică din ţara noastră. În presa vremii s-a notat că în împrejurimile Aradului, în zonele Ceala şi Pădurice, “se bătea mingea”. Peste doi ani, tot la Arad, doctorul Iuliu Weiner (a studiat stomatologia la Londra) a adus în ţară o minge şi regulile scrise pe o hârtie. La Arad, pe 15 august 1899, pe terenul viran de lângă Uzina de Vagoane s-a desfăşurat primul meci susţinut de jucătorii înscrişi la “Societatea de fotbal din Arad”. Tot la Arad, pe 25 octombrie a avut loc primul meci internaţional, între o formaţie locală şi echipa Politehnicii din Budapesta, întâlnire câştigată de maghiari cu scorul de 10-0. ?!

Suceava este un municipiu, reședința și totodată cel mai mare oraș al județului Suceava, România. Municipiul Suceava se numără printre cele mai vechi și mai importante așezări ale țării. Timp de două veacuri a fost capitală a principatului Moldova, iar între anii 1775 - 1918 a fost un oraș din Imperiul Austriac (pământurile coroanei Regatul Galiției și Lodomeriei și Ducatul Bucovinei). Teritoriul orașului Suceava și împrejurimile sale au fost locuite, așa cum atestă cercetările arheologice, din timpuri străvechi, începând chiar din paleolitic. În secolele II–III exista aici o așezare a dacilor liberi, descoperirile arheologice relevând și puternice influențe romane. În epoca migrației și în secolele următoare populația autohtonă a continuat să viețuiască pe aceste meleaguri, iar în secolul al XIV-lea, în anul 1388 Suceava este menționată drept capitală a Moldovei. În prezent orașul are o populație de aproximativ 86000 de locuitori. Deasupra am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Suceava, iar dedesubt câteva fotografii ale unor monumente arhitectonice inconfundabile ale orașului.

Biserica romano-catolică

Biserica Adormirea Maicii Domnului

Casa Polonă

Biserica Sfântul Dumitru

Cetatea

Biserica Sfântul Ion

Biserica Sfântul Ilie

Biserica Sfântul Nicolae

Biserica Mirăuți (Sfântu Gheorghe)

Biserica Mănăstirii Probota

Suceava este un județ în nordul extrem al provinciei istorice Moldova, din România, la frontiera cu Ucraina. Capitala județului este orașul cu același nume. Județul se întinde pe o suprafață de 8553 kilometri pătrași și numără aproximativ 615000 de locuitori. Ca subunități administrative județul este compus din; 5 municipii - Suceava, Fălticeni, Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei, 11 orașe - Gura Humorului, Siret, Solca, Dolhasca, Frasin, Liteni, Milișăuți, Salcea, Broșteni, Cajvana, Vicovu de Sus și 97 de comune. Deasupra am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Suceava, iar dedesubt câteva fotografii ale unor monumente arhitectonice ale județului Suceava și alte locuri de vizitat în acest județ.