Epaminonda's Blog.....: august 2016

Mai jos am postat și alte fotografii reprezentând monumente de
cultură și arhitectură din vremuri diferite, din localitatea spaniolă
ALCALA DE REAL, provincia JAEN, comunitatea autonomă
ANDALUZIA, dar și câteva vederi generale. Deasupra am postat
un cupon de raționalizare a bunurilor de larg consum din timpul
războiului civil spaniol - aici un cupon de 10 centimos din anul 1937.

Biserica abațială

Piața centrală

Palatul abațial (muzeu)

Fortăreața La Mota

Hotelul Torreplama

Vedere aeriană

Arhitectură locală

***

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

O PASTILĂ DE UMOR

UN DIALOG EPIGRAMATIC

____________xxx____________

O MEDALIE
ȘI CÂTEVA INSIGNE
DIN JUDEȚUL BOTOȘANI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna - Mihai Eminescu
Biblioteca județeană Botoșani 1882 - 2007

Mihai Eminescu, nume real Mihail Eminovici (născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În ziua de 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

Insigna - Mihai Eminescu

Biblioteca județeană Botoșani 1882 - 2007

Progresul cultural al Botoşaniului din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, impunea înfiinţarea, alături de celelalte lăcaşuri de cultură (liceu, teatru, societăţi culturale) şi a unei biblioteci publice. Acest lucru s-a infăptuit din iniţiativa lui Th. Boian, unul dintre primarii cei mai inimoşi şi luminaţi pe care i-a avut oraşul Botoşani în secolul trecut, prin Hotărârea Consiliului Municipal ce poartă data de 18 martie 1882. În mod oficial, ea a fost inaugurată la 14 noiembrie 1882, în localul Şcolii nr. 1 de baieţi "Marchian". Primul său bibliotecar a fost V. Nadejde, învăţător, viitor membru fondator al Ateneului botoşănean. Pe actele de corespondenţa ale bibliotecii este imprimată o ştampilă, special confecţionată, cu înscrisul "Romania Biblioteca din Botoşani 1882". În 1885, biblioteca publica se contopeste cu cea a Liceului Laurian. Chiar daca, în documentele de arhivă, exista puţine date concrete despre evoluţia lecturii publice în perioada 1886-1904, biblioteca publica este mereu prezentă în viaţa spirituală a comunităţii. In 1917 când biblioteca liceului a ars, va arde şi biblioteca publică cu toată zestrea ei. După război începe refacerea fondului de carte şi în 1920 ea are: 970 volume consultate şi 1720 cititori. In 1931 creşte numărul de volume ale bibliotecii (mai ales prin donaţii), în felul acesta, ea putând să desfăşoare o activitate mai bună: 2368 cititori, 1973 volume consultate. Din anul 1934 găsim în documente denumirea de bibliotecă comunală, funcţionând în localul Primăverii din strada Armeană nr. 11. Multe personalităţi îşi donează acum parte din bibliotecile personale, acestei biblioteci (savantul Gr. Antipa înzestrând-o cu 2000 volume). În 1943 Biblioteca comunală îşi schimbă sediul în casele Tălmaciu, strada Calea Naţională nr. 275. Ea a fost printre primele instituţii culturale din oraş refăcute imediat după eliberare. Ziarul "Clopotul" din 1.02.1945, consemnează: "Nu este o întâmplare că în acest oraş există cea mai mare bibliotecă din nordul Moldovei, conţinând un număr însemnat de cărţi rare şi deosebit de valoroase. După bombardamentul hitlerist, tinerii botoşăneni au adunat din case părăsite, de sub ruine, de pe uliţe, de pretutindeni, cărţi răvăşite", din care, unele se regăsesc în patrimoniul bibliotecii de azi. În mai 1948, conform unui proces verbal de predare-primire a mobilierului şi a unui număr de 15.478 volume, putem vorbi de existenţa unui fond inventariat, o parte din acesta păstrându-se în colecţiile actuale. În 1951, biblioteca publică din Botoşani, ce purta denumirea de "Biblioteca comunală" devine bibliotecă regională, iar în 1952, conform noii împărţiri administrativ-teritoriale, se transformă în bibliotecă raională.În anul 1968, categoria este de bibliotecă municipală, iar din 1974 şi în prezent, bibliotecă judeţeană. Prin decret prezidenţial în noiembrie 1982, la împlinirea a 100 de ani de existenţă bibliotecii i se acordă titlul de Biblioteca Judeţeană "Mihai Eminescu". Cu o creştere medie anuală de 18000 volume, patrimoniul actual este constituit din aproximativ 500000 unităţi bibliotecare (cărţi, periodice, discuri, diafilme, diapozitive, hărţi, standarde, material audio-video etc.), iar numărul utilizatorilor activi a depăşit cifra de 150000. Aceasta dovedeşte că Botoşaniul îşi păstrează tradiţia de oraş cultural. Dorinţa de studiu şi lectură în continuă dinamică, face din instituţia noastră un reper important în viaţa sa spirituală. Prin aşezarea sa geografică oraşul nostru se află destul de departe de marile centre culturale ale ţării. De aceea ne străduim permanent ca prin fondul de publicaţii şi informaţiile obţinute prin mijloace moderne să satisfacem cerinţele cele mai diverse ale utilizatorilor noştri.

Insigna - Veronica Micle (1850 - 1889)

Biblioteca Județeană "Mihai Eminescu" - Botoșani

1850 - 22 aprilie - 2012

Veronica Micle, nume de fată Câmpeanu, (născută la data de 22 aprilie 1850 în Năsăud şi decedată la data de 3 august 1889 la Văratec) a fost o poetă română. A publicat poezii, nuvele şi traduceri în revistele vremii şi un volum de poezii. E cunoscută publicului larg în special datorită iubirii care a legat-o de poetul naşional Mihai Eminescu.Tatăl ei, Ilie Câmpeanu, a murit înainte de naşterea fiicei sale, iar mama, Ana, s-a mutat în 1850, împreună cu cei doi copii, la Târgu Neamţ, iar în 1852 se stabileşte în Iaşi. După cursurile primare Veronica se înscrie la Şcoala Centrală de fete pe care o absolvă în 1863 cu calificativul „eminent”. La examenul de absolvire din comisie făceau parte, printre alţii, Titu Maiorescu şi Ştefan Micle, viitorul ei soţ, atunci în vârstă de 43 de ani. La 7 august 1864 se căsătoreşte cu Ştefan Micle care pe atunci era profesor universitar, iar mai târziu a rector al Universităţii din Iaşi. În anul 1866 se naşte primul copil al soţilor Micle, Valeria, pe care mama ei o alinta „Greiere”, iar în 1868 se naşte Virginia Livia, alintată „Fluture”. În 1869 contribuie la înfiinţarea şi bunul mers al unei şcoli profesionale de fete, se implică în îndrumarea unor şcoli de fete din Iaşi şi începe să fie activă în viaţa literară. În primăvara anului 1872 face o călătorie la Viena pentru un tratament medical, ocazie cu care îi este prezentat Mihai Eminescu. La 1 septembrie 1874 Eminescu e numit director al bibliotecii Centrale din Iaşi. Va locui aici până în octombrie 1877, timp în care are cu Veronica o relaţie tumultoasă. În 1875 Ştefan Micle e îndepărtat de la conducerea Universității şi numit director al Şcolii de Arte şi Meserii, în localul căreia s-a mutat împreună cu familia. În timpul Războiului de independenţă a fost soră de caritate, a făcut parte din „Comitetul central pentru ajutorul oastaşilor români răniţi” şi i-a ajutat cu bani pe invalizi să se întoarcă pe la casele lor. La 4 august 1879 moare soţul ei, Ştefan Micle. Rămasă văduvă Veronica reia legătura cu Eminescu. Cei doi încearcă, fără să reuşească, să-şi întemeieze o familie. În 1886 Veronica locuieşte la Bucureşti, la fiica sa, Valeria, studentă la Conservatorul din Bucureşti.. Cealaltă fiică îmbrăţișează cariera tatălui său şi devine profesoară de fizică. Veronica donează casa din Târgu Neamţ, moştenită de la mama ei, Mănăstirii Văratec. La 3 august 1889 se sinucide cu arsenic la Mănăstirea Văratec.

Regia autonomă județeană apă - Botoșani - România

1897 - 1997 * 100 de ani de la debutul construcției

sistemului de alimentare cu apă Bucecea - Cătămărăști

(comuna Mihai Eminescu) - Botoșani

Nova Apa Serv Botoșani, societatea comercială care se ocupă cu asigurarea apei potabile în oraș astăzi, tratează în fiecare zi în jur de 60 de milioane de litri de apă potabilă pentru locuitorii județului Botoșani şi epurează circa 50 de milioane de litri de apă uzată. Compania captează apa brută din 3 surse de suprafață și 2 de adâncime, o tratează şi o distribuie către populație și companii printr-o vasta rețea de conducte. Compania face un efort continuu pentru a asigura botoșănenilor servicii de calitate prin planificarea, construirea și furnizarea de noi capacități în infrastructura de apă potabilă și apă uzată în mod eficient. Domeniul principal de activitate al companiei constă în: captarea, tratarea şi distribuţia apei, colectarea şi tratarea apelor uzate, transporturi prin conducte, precum și activităţi secundare de testări şi analize tehnice şi orice activităţi industriale, comerciale, financiare, mobiliare sau imobiliare, care au legătură directă sau indirectă cu obiectul principal de activitate sau care pot facilita realizarea acestuia, precum şi participarea la entităţi având acelaşi obiect de activitate.

Insigna - Botoșani '94 - 555 ani (Primăria)

Primăria din Botoșani este un edificiu construit la sfârșitul secolului al XVIII-lea, purtând amprenta unui stil eclectic de influență germană. În primul buget al Eforiei, adoptat în anul 1832, la capitolul cheltuieli apare menționată suma de 400 lei pentru „chiria casei munițipalității”. La acea vreme cancelaria sfatului orășenesc se afla într-o casă aparținând lui Mihai Bolfosu, de pe ulița Țigănimii. În anul 1851 prin generozitatea domnitorului Moldovei Grigori Ghica, Eforia are un loc propriu, o casă care s-a aflat chiar pe locul unde este astăzi Primăria. Această casă a aparținut stolnicului Enachi Codrescu, de la care a trecut în anul 1806, prin testament, la Gheorghe Loiz, fratele și Ioan Loiz, fiul stolnicului. Acesta din urmă a vândut-o hatmanului Anastasă Basota. Pentru că fondurile locale nu erau suficiente, Grigori Ghica, în semn de dragoste față de aceste locuri, de care îl legau amintiri de familie, cumpără casele Codrescu-Basota și le dăruiește Eforiei. Documentul care atestă acest lucru se pastrează, în original, la filiala Botoșani a Direcției Generale a Arhivelor Naționale. Clădirea este apoi restaurată între anii 1906-1914, iar la mijlocul secolului al XVIII-lea, după radicale renovări, devine sediul Tribunalului, unde în perioada octombrie 1864 - martie 1865, Mihai Eminescu a lucrat în calitate de copist.

Insigna - I.E.I.R.I.E.D.E.E.T.Botoșani - 75 ani 1988

(Intreprinderea de Exploatare şi Întreţinere a Reţelelor şi Instalaţiilor Energetice şi de Distribuţie a Energiei Electrice şi Termice

(I.E.I.R.I.E.D.E.E.T.) este prescurtarea numelui foarte pompos al societății botoșănene Intreprinderea de Exploatare şi Întreţinere a Reţelelor şi Instalaţiilor Energetice şi de Distribuţie a Energiei Electrice şi Termice din Botoșani, al cărei obiect de activitate este detaliat arătat în denumirea societății.

Botoșani este reședința și cel mai mare oraș al judeţului Botoşani. La 20 februarie 2009 se estima că municipiul Botoşani ar avea o populație stabilă de 116110 locuitori. Oraşul este așezat în partea de sud-vest a județului şi este atestat documentar de pisania Bisericii armene Sf. Maria ce datează din anul 1350. Amplasat la intersecția principalelor drumuri comerciale, de-a lungul vremii, orașul Botoşani a fost un înfloritor târg al Moldovei și un centru al producției meșteșugărești româneşti. Orașul este atestat documentar de pisania Bisericii armene Sfânta Maria care datează din anul 1350. Sus am postat stemele interbelică, comunistă şi actuală ale oraşului, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din municipiul Botoșani, de acum sau de altă dată.

Prefectura

Primăria

Biserica Popăuți

Poșta

Palatul Justiției

Azilul Sofian

Muzeul județean - Vechea Prefectură

Biserica Sf.Ilie

Casa Corpului didactic

Judecătoria

Liceul August Treboniu Laurian

Mallul

Calea Națională - Arcul de Triumf

Calea Națională

Casa Văsescu

Internatul Liceului Laurian

Cazarma batalionului vânători

Cazarma infanteriei 37

Cazarma Regimentului 8 Roșiori

Clubul Intim și Piața Carol

Grădina publică

Hotelul Regal

Moara

Școala israelită

Școala Marchian

Strada Principală

Uzina electrică

Tribunalul

Casa memorială Nicolae Iorga

Pavilionul central - Electrcontact

Casa de cultură

Monumentul eroilor

Botoșani este un judeţ situat în nordul regiunii Moldova din România, care face parte din regiunea de dezvoltare Nord-Est. Judeţul are suprafața de 4986 kilometri pătrați, numără aproximativ 450000 de locuitori şi are capitala în municipiul cu acelaşi nume, Botoşani. Ca subunităţi administrative este compus din 2 municipii - Botoșani, Dorohoi, 5 oraşe - Bucecea, Dărăbani, Flămânzi, Săveni, Ștefănești și 71 de comune. Deasupra am postat harta, stemele interbelică, comunistă şi actuală ale judeţului, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județul Botoșani, din vremuri diferite, dar și o trimitere poștală ilustrată.